6,191 matches
-
o lume din care mai supraviețuia amintirea tabietului cu cafeluță și cu flori în vaza de pe masă. Vestita corală „Doina” din Dolhasca se sprijinea pe vocea dumneaei. Fiind singură, în 1944, duduia Sofica n-a plecat în refugiu. Amestecată între căruțe, vaci și cai, a trebuit să suporte ororile evacuării, cu ea luându-l doar pe Bob. Trecea zilnic pe la noi. Conversația sa se restrângea la evenimente de tipul: „Veneam azi de la gară și, în dreptul cantonului, mi s-a desprins talpa
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
era fără zăpadă. În februarie, pe drum mocirla trecea de glezne. Invitații, între care mă aflam și eu cu Labiș, au coborât dimineața din teren la Vlădeni. Până la destinație mai erau vreo nouă kilometri, așa că în spatele gării ne așteptau niște căruțe. Gras și jovial, unul dintre vizitii era un mustăcios cu chef care vorbea în orații. Ne-am nimerit în căruța lui în care se cățărase și Traian Țanea, redactor șef la Lupta Moldovei. Făcând cu ochiul, ziaristul ne atrase atenția
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
au coborât dimineața din teren la Vlădeni. Până la destinație mai erau vreo nouă kilometri, așa că în spatele gării ne așteptau niște căruțe. Gras și jovial, unul dintre vizitii era un mustăcios cu chef care vorbea în orații. Ne-am nimerit în căruța lui în care se cățărase și Traian Țanea, redactor șef la Lupta Moldovei. Făcând cu ochiul, ziaristul ne atrase atenția la surugiu: „E mijlocașul lui Ion Istrati”. Asta însemna, în schemele literare ale timpului, că era vorba de un personaj
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
dar care aprobă orice măsură politică și care în final ajunge un cetățean lipsit de griji. Datorită unor păhărele de vin acru, căruțașul palavragiu chiar arăta să fi ajuns în acest stadiu. Înotând două ceasuri bune prin burniță și frig, căruța ne-a deșertat la marginea satului, pe o toloacă în care, pe două capre din scânduri, se încropeau pereții unei scene. Localnici și invitați se înghesuiau într-o casă de alături ca să „servească” câte un ou fiert și, la discreție
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
inclusiv la scenele terifiante dintr-o bodegă. Corul a plecat, proprietarii covoarelor cu care fusese ornată scena au început să le tragă de pe rastele ca să și le ia acasă, camionul cu brigada de agitație a demarat și el. Convoiul de căruțe ce ne-a preluat dimineața din gară intrase în pământ. Nu întâlneam decât oameni pleoștiți de băutură care nu ne înțelegeau întrebările și de la care n-am putut desluși cum se ajunge la gara aflată la nouă kilometri. Începea să
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
băieților și a asistenților s-a ridicat la mijitul zorilor și s-a pornit pe jos spre Baesse. Era o bună bucată de drum, de aproape 20 de kilometri. O distracție pentru copiii de atunci. Cele necesare, încărcate în două căruțe, au precedat copiii. Între cântece, alergări și rostogoliri pe pajiști, după amiaza-târziu, mărșăluitorii au ajuns la Costermano. Un loc de vis pentru acei copii care erau obișnuiți să hoinărească pe drumurile noroioase și pe străduțele murdare. Scenariul e variat și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
drumul de reîntoarcere. Călătoria a fost grea și obositoare, pentru că locul pe care îl lăsau în urmă era frumos iar lumea din vecinătate i-a înconjurat cu dragoste binevoitoare și griji materne. Spre sfârșitul amiezii au ajuns la Verona, dar căruțele cu cele necesare încă nu ajunseseră. Rămăseseră blocate pe vreo cărare de țară. Parohul don Bonometti și don Desenzani au fost constrânși să găsească o sistematizare de urgență pentru cei douăzeci de copii, înfrigurați și obosiți. Unii dintre ei au
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
locatari își dau seama îndată că totul trebuie refăcut: pereți coșcoviți, camere urât mirositoare, grămezi de moloz. Numai câteva camere pot fi folosite imediat. Aleg vreo două camere, le curăță și acolo așează paturile metalice, sosite într-un târziu cu căruțele. Toată ziua lucrează grabnic cu mături, lopeți și roabe. Iau numai câte o pauză scurtă pentru prânz și cină. Cronicarul meticulos al vremii ne amintește meniul: pâine și brânză la prânz, mămăligă și brânză la cină, iar apă de voie
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Statut organic al Casei Preasfintei Inimi, Spitalul-azil din Negrar», scris de fondatorul don Angelo Sempreboni. Se vorbea și despre spital, pentru că devenise o adevărată necesitate pentru acea lume sărmană, care trebuia să înfrunte o călătorie neplăcută (vreo 15 km), în căruțe sau cu mijloacele publice, pentru transportul bolnavilor în oraș. Și apoi, fiind foarte săraci, nu erau în măsură să plătească taxele de spitalizare. Bătrânii, în general, mureau în familie, fără asistență sanitară. De aici și necesitatea construirii unui mic centru
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
reamintim în aceste pagini păstrând stilul cu care au fost scrise. Fabulele poporului de rând «Prin poporul din Verona circulau povestiri despre existența unor fapte extraordinare și a unor evenimente miraculoase care se petreceau în Casa San Zeno in Monte: căruțe cu mărfuri, saci de făină umplute nu se știe de cine, butoaie mereu pline, mese pregătite pe neașteptate cu toate bunătățile lui Dumnezeu, moșteniri fabuloase... Fantezii, fantezii. Nimic din toate acestea. Cu certitudine, Domnul are puterea să săvârșească aceste minuni
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
în afară de Dumnezeu, în rugăciunea de fiecare zi: «Preasfântă Providență a lui Dumnezeu, ajută-ne!». Și ori de câte ori un binefăcător trimitea ceva, obișnuia să spună: «Providența a trimis, Providența a dat!». «De unde vin aceste mobile?». Au venit prin Providență. Cine a trimis căruța aceea cu cartofi?». A venit prin Providență. «Și aceste suluri de stofă pentru a face haine băieților?», Le-a trimis Providența. «Providența ne dăruiește, pentru duminica viitoare, o excursie în satul din... cu prânzul, oferit de populație», spunea băieților. Și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
în 1912, în afara cîtorva șefi de misiuni diplomatice, a curții și a doi sau trei locuitori bogați din Sofia, automobilul era necunoscut în circulația de pe străzile capitalei...). La cotitura unui drum, singurul carosabil din regiune ne-am întîlnit cu o căruță trasă de bivoli, iar căruțașul, mergînd pe jos, avea fața acoperită cu o mască de sînge închegat (era pe jumătate scalpat de roata căruței, în urma unei căzături...). Am oprit automobilul: apa din termosuri și șervețelele necesare pentru ceaiul nostru au
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
de pe străzile capitalei...). La cotitura unui drum, singurul carosabil din regiune ne-am întîlnit cu o căruță trasă de bivoli, iar căruțașul, mergînd pe jos, avea fața acoperită cu o mască de sînge închegat (era pe jumătate scalpat de roata căruței, în urma unei căzături...). Am oprit automobilul: apa din termosuri și șervețelele necesare pentru ceaiul nostru au fost folosite de mîinile experte ale chirurgilor francezi la încropirea unui pansament. Doctorul Cadenat, care vorbea curent limba bulgară, a scris cîteva cuvinte pe
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
ducelui de Aosta, ce se repliau în ordine fără a fi fost bătute și zbătîndu-se într-o învălmășeală de nedescris. Un general italian a avut curajul atroce de a pune tunurile să tragă la orizontală, din plin, în masa de căruțe țărănești, femei și copii, spre a păstra liber podul de la Latisana pentru retragerea acestei armate a lui Aosta. Italia a trăit aceste momente tragice ale lui 1917 în febră și disperare. Dar Caporetto a fost, în fond, semnalul unei splendide
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
monologul și nuvela s-a încheiat prin epuizarea figurii. Umorul bucății stă în a încetini gesturile tipice ale individului, în a-l lăsa să-și debiteze expresiile rezumând firea și experiența lui. Ideea de progres fiind exclusă din formula nuvelei, căruța lui Moș Nichifor este oricând legată "cu teie, cu curmeie". Harabagiul a fost totdeauna "moș". Când căruța merge, feleșteocul și posteuca fac mereu "tranca, tranca! tranca, tranca!" Iepele lui Moș Nichifor sunt "albe ca zăpada", fiindcă și când le schimbă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ale individului, în a-l lăsa să-și debiteze expresiile rezumând firea și experiența lui. Ideea de progres fiind exclusă din formula nuvelei, căruța lui Moș Nichifor este oricând legată "cu teie, cu curmeie". Harabagiul a fost totdeauna "moș". Când căruța merge, feleșteocul și posteuca fac mereu "tranca, tranca! tranca, tranca!" Iepele lui Moș Nichifor sunt "albe ca zăpada", fiindcă și când le schimbă, harabagiul le înlocuiește cu iepe de același fel. Când căruța urcă la deal, Nichifor, ca să nu-și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
curmeie". Harabagiul a fost totdeauna "moș". Când căruța merge, feleșteocul și posteuca fac mereu "tranca, tranca! tranca, tranca!" Iepele lui Moș Nichifor sunt "albe ca zăpada", fiindcă și când le schimbă, harabagiul le înlocuiește cu iepe de același fel. Când căruța urcă la deal, Nichifor, ca să nu-și spetească iepele, invită obișnuit pe călători să se dea jos, când întîlnește un drumeț, zice: Alba nainte, alba la roate, Oiștea goală pe de-o parte. Hii! opt-un cal, că nu-s
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de arome a lui Pillat, cu orgia de flori a simboliștilor. Nota particulară a poetei este însă o mare prospețime de impresii în perceperea înfloririi și dezagregării materiei. Sosirea lemnelor de la pădure deșteaptă senzația esențelor: În mers greoi și clătinat, Căruțele cu lemne mi-au adus Din codrii Bîrnovei, de sus, Și în ograda mea au descărcat Mireasmă proaspătă și tare de pădure. Melcul putred găsit sub frunze e prilej de meditație aproape tac-tilă asupra misterului creației: Azi am găsit sub
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
adevăr, de-a lungul paginilor răsună chiote: Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați... și un fel de melancolie focoasă a vagabondajului pe pustă în stil Lenau-Liszt: Pe drumuri pietroase și rupte Ce boarfe și zdrențe-n căruță! Scârțâie căruța mea. Ăsta e trecutul meu? Mă-ntorc din pierdutele lupte Nici cea mai sărmană chivuță Și mă duc iar undeva... N-ar plăti pe ele un leu. Versurile memorabile sunt acelea în care poetul arată o insațietate lirică
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a lungul paginilor răsună chiote: Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați... și un fel de melancolie focoasă a vagabondajului pe pustă în stil Lenau-Liszt: Pe drumuri pietroase și rupte Ce boarfe și zdrențe-n căruță! Scârțâie căruța mea. Ăsta e trecutul meu? Mă-ntorc din pierdutele lupte Nici cea mai sărmană chivuță Și mă duc iar undeva... N-ar plăti pe ele un leu. Versurile memorabile sunt acelea în care poetul arată o insațietate lirică infinită, nesăturată
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
face o trecere în revistă a meșterilor populari dintr-o serie de comune din județul nostru (20). La Todirești predomină dulgherii: Brâncă Ion, Condurat Ștefan, Bițoi Neculai, Bițoi Vasile, Romașcu Dumitru, Bontea Costache, Plopan Georgel, Plopan Ionuț, care confecționează butoaie, căruțe, mobilă. Romașcu Gheorghe îmbină meseria de dulgher cu cea de fierar, confecționând, pe lângă obiectele menționate mai sus, diferite miniaturi din lemn sau metal, în primul rând cruci. Alți lemnari, Bițoi Dumitru, Dascălu Neculai, Porcaru Ion s-au specializat în confecționarea
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
din lemn sau metal, în primul rând cruci. Alți lemnari, Bițoi Dumitru, Dascălu Neculai, Porcaru Ion s-au specializat în confecționarea obiectelor folosite în cadrul desfășurării obiceiurilor și datinilor de iarnă. Fierari sunt Asaftei Aurel, Chilmu Gheorghe, Chilmu Cristi-Romică, ce realizează căruțe și porți metalice. Cojocarul Bratu Ene confecționează căciuli, bundițe, cojoace, iar profesorul Lazăr Leonard măști populare. La Vetrișoaia cele mai bune țesătoare sunt considerate Norocea Ivoneta și Veringă Tudora, iar în lucrul de mână excelează Macarie Dumitra. între meșteșugarii locali
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
și să-i atace în cetatea Geonastio care era centrul puterii lor. Chiar dacă nu au cucerit-o, galii au înțeles că nu mai au zile bune printre geți și sarmați, așa că și-au pus averile și familiile în faimoasele lor căruțe plecînd în sud către Macedonia. Dar regele Antigonos Gonatas nu a fost bucuros de asemenea musafiri și le-a ieșit înainte cu ho în anul 279. î.e.n. A urmat o încăierare cruntă iar galii au trebuit să-și schimbe direcția
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
semănatul, ceea ce făcea ca recolta să fie destul de slabă. De asemenea transportul recoltei era îngreunat fie de drumurile rele, cu gropi sau bălți, fie prin trecerea recoltei prin apa râului unde se uda și se degrada, iar de multe ori căruțele încărcate cu recolta care trebuia adusă acasă, se răsturnau chiar în apa râului. Pentru îndepărtarea acestei greutăți s-a construit, la Domnița, un pod „pe vase”, la care localnicii plăteau un fel de abonament anual, iar străinii plăteau pentru fiecare
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
se răsturnau chiar în apa râului. Pentru îndepărtarea acestei greutăți s-a construit, la Domnița, un pod „pe vase”, la care localnicii plăteau un fel de abonament anual, iar străinii plăteau pentru fiecare trecere, fie individual, „cu piciorul”, fie cu căruța. SATUL NOU Podul însă n-a însemnat o rezolvare totală și definitivă, pentru că toamna când apa îngheța, vasele trebuiau scoase și podul dezafectat, iar când râul se supăra tare, lovea în vase cu apă multă, tulbure, și aducea copaci smulși
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]