KorAP: Find »[drukola/base=clătina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...216 217 218 ...249 >

6,220 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

cinstit și am un copil și îmi construiesc casă?... Részeges disznó... porcule și bețivanule... Pe mine?“ Bărbatul se întoarse spre ea, protestând, surprins mai mult și neînțelegându-i strigătele și revolta, își ridicase palmele mari în dreptul pieptului, să se apere, clătina din capul ușor pleșuv spre ceafa groasă, mormăind ceva ininteligibil, dar ea nu mai auzea nimic și nu mai vedea nimic, nici cum Andrei își șterge buzele, își vâră batista în buzunar, îmbracă pardesiul cadrilat, se gândește o clipă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai vadă, simțind că inima i se golește, că în jur nu-i decât indiferență și interes și că se va prăbuși în hăul deschis de ele. Alunecase numai; nu se prăbușise. Acum știa că așa ceva simțise. S-a scuturat, clătinând din cap, nu-i posibil. Dar era posibil. A știut că au fost în el îngrijorare și nemulțumire și agitație și greață. A crezut că știe foarte bine ce-a fost cu el, dar n-avea să afle decât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Dar era posibil. A știut că au fost în el îngrijorare și nemulțumire și agitație și greață. A crezut că știe foarte bine ce-a fost cu el, dar n-avea să afle decât mai târziu, atunci doar se scutura, clătinând din cap, de parcă ar fi ieșit la liman și nu-i venea să creadă. Nu mai simțea că se prăbușește, dacă asta fusese mai înainte. Acum parcă se schimbase din nou peste noapte, el zicea că știe, dar nu s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
rău. Ca și cum ar fi fost posibil să aline frământarea cuiva, dar numai cât era liniște în el. Ea se uita la perdelele subțiri umflate de răbufnirile vântului cald. Își rotea privirile prin încăpere de parcă ar fi urmărit o umbră. Își clătina capul și părul negru și înfoiat îi sălta pe umerii înveliți în aerul albăstrui. Lumina amurgului îi cădea pe față și părea transparentă și strălucitoare. A întins mâna spre măsuța de alături, a ridicat un șirag de mărgele pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

se opri după doar câțiva pași. Se întoarse și văzu că Shirley încă se ocrotea cu cămașa de noapte, nesigură de intențiile lui. Mama se mișcă neliniștită pe scaun. — Domnișoară, spuse Kenneth, nu cumva știți unde e dormitorul meu? Shirley clătină din cap cu tristețe și spuse: Nu, îmi pare rău. — A! spuse Kenneth. Tăcu. Apoi zise: Iertați-mă. Am plecat. Shirley ezită în timp ce se decidea: Nu! Stați! Făcu un gest imperios cu mâna. Întoarceți-vă o clipă cu spatele. Kenneth

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
capul în poala ei și cu pleoapele pe jumătate închise ca să văd luminile de chihlimbar de pe marginea drumului trecând peste fața ei. Lumină, întuneric. Lumină, întuneric. Partea I Londra August 1990 — Domnișoară, nu cumva știți unde e dormitorul meu? Shirley clătină din cap cu tristețe și spuse: Nu, îmi pare rău. — A! spuse Kenneth. Tăcu. Apoi zise: Iertați-mă. Am plecat. Shirley ezită în timp ce se decidea: Nu! Stați! Făcu un gest imperios cu mâna. Întoarce-ți-vă o clipă cu spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și răspicat, și, imediat ce a terminat, mi-am dat seama că va urma altceva, cu totul altceva, mult mai rău decât o altă tăcere lungă și stânjenitoare. — N-ai ascultat nici o vorbă din ce-am spus, nu-i așa? Am clătinat din cap. — Am impresia, spuse ea ridicându-se repede în picioare, că îmi pierd vremea aici. Mă privi acuzator; și pentru că nu mai aveam nimic de pierdut, i-am întors privirea. — Pot să te întreb ceva? Ea ridică din umeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
doi ani. A fost cea mai lungă. Fiona râse, nevenindu-i să creadă. — Dar n-am apucat să vorbim mare lucru. — Totuși așa este. Râse din nou. — Dar e caraghios. Ai trăit pe o insulă pustie sau ce? — Nu. Aici. Clătină din cap nedumerită. — Cum a fost posibil? Nu știu; pur și simplu n-am avut chef. N-a fost o decizie conștientă sau ceva de genul ăsta, pur și simplu nu s-a ivit ocazia. O să te mire cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
am notat și adresa celui mai apropiat birou al forțelor de muncă. Azi e deschis până la trei și jumătate, deci ai destul timp. Îi întinse hârtia, dar el n-o luă. O puse pe pervaz, zâmbetul ei se lărgi și clătină din cap. Barbarii nu mai sunt în fața porților, Alan. Din nefericire, ai lăsat poarta larg deschisă. Așa că am intrat pur și simplu și acum avem locurile cele mai bune și stăm cu tălpile ridicate pe masă. Și avem de gând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
prea e. De exemplu, mi-a fost de mare folos când a murit mama. A fost bun cu mine. Dar tatăl tău... e încă..? — În viață? Habar n-am. A plecat de-acasă când aveam zece ani. — Ai frați, surori? Clătină din cap. — Sunt singurul copil. Ca și tine. După aceea, am rămas cu ochii fixați în tăcere pe resturile de mâncare. Fiona așezase frumos bețișoarele la loc pe suportul lor și în afară de câteva boabe de orez rătăcite, jumătatea ei de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
avut senzația că mă pregătesc să mă arunc în ape tulburi. Sunt obsedat de ele. Fiona aștepta să mă explic. — De fapt, un singur film mă obsedează. Probabil că n-ai auzit de el. I-am spus titlul și a clătinat din cap. Am fost dus să-l văd de părinții mei când eram mic. Am ieșit din cinematograf la jumătatea fimului și de atunci am această senzație stranie că.. nu se termină de fapt niciodată, așa mi se pare. Parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
artiști promițători: vrea să-i dau câteva nume, probabil. Nu mi-aș bate capul cu el, dar trebuie să colaborezi cu oamenii ăștia, pentru că altminteri nu s-ar mai scrie nimic de bine despre galerie. Știți cumva vreun nume? Phoebe clătină din cap. — Îmi pare rău că vă zoresc, spuse Roddy coborându-și privirea și modulându-și tonul pentru a exprima o sinceritate sfielnică. Nici n-am apucat să ne cunoaștem ca lumea. Phoebe se gândi cât de ridicolă era afirmația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
femeie îngrijită cu păr blond deschis turna ceai în patru cești. — Ești probabil Roddy, spuse ea întinzându-i o ceașcă. Eu sunt Kim. Phoebe și cu mine locuim în comun în acest apartament. Pentru păcatele noastre. Chicoti. Vrei zahăr? Roddy clătină din cap. — Suntem foarte emoționate că ea are în sfârșit o persoană importantă de partea ei, spuse Kim, servindu-se cu trei lingurițe de zahăr. Este exact șansa de care avea nevoie. — Da, desigur, intenționez să... fac tot ce pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-și fi pus întrebări, sfâșiat de suferință și de îndoieli. Se întreba cine ar fi putut să-l trădeze. Se întreba ce i-ar face ticălosului dacă soarta i l-ar fi scos în cale. Își puse jos ceașca și clătină din cap. Era un om periculos, Michael. Un om disperat. Findlay se dusese la fereastră și trăsese draperiile grele, roase de molii pe alocuri, după ce aruncase o ultimă privire afară, unde seara devenise ploioasă și rece. — E foarte târziu, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pe care îl frecventasem în trecut - pentru a face cuceriri, voi fi cât se poate de sincer cu tine, Michael - și acolo am băut împreună câteva sticle de Chianti, chiar în timp ce la Winshaw Towers nenorociții ăia luau masa în familie. Clătină trist din cap. A fost ultima lui masă. Habar n-aveam atunci. Nu știam nici măcar că el și Tabitha puseseră ceva la cale. Desigur, acum când îmi amintesc, înțeleg. Atâția ani de resentimente înăbușite: speranțe abstracte de răzbunare concretizându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cu o felile de brânză și una de țelină? Nu pare o hrană substanțială, chiar dacă e doar o gustare, nu? M-am gândit la o explicație și am rostit cam anemic: — Era în perioada războiului, poate că din cauza raționalizărilor... Findlay clătină din cap. — Ceva îmi spune că economiile care se făceau în timpul războiului n-au afectat prea mult gospodăria familiei Winshaw. Nu cred că au fost nevoiți vreodată să stângă cureaua. Nu, treaba asta începe să se arate mai interesantă decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
așeză lângă mine. — Sugerez, spuse el punându-mi o mână ca o gheară pe coapsă, că misterul ești tu, de fapt. Și am de gând să investighez asta până la capăt. Kenneth spuse: — Domnișoară, știți cumva unde este dormitorul meu? Shirley clătină din cap cu părere de rău și spuse: Nu, mă tem că nu. Kenneth spuse: — A! Și tăcu. Apoi continuă: Iertați-mă. Plec. M-am gândit la portretul pe care mi-l făcuse Findlay: „un personaj care nu se potrivește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
fond, putem încă să-i exportăm. Și în plus, ce-i cu sentimentalismul ăsta stupid față de viței? Sunt cele mai împuțite animale. Dacă nu le dai nimic de băut câteva zile, știi ce fac? Încep să-și bea urina. Henry clătină din cap neîncrezător față de ciudățeniile regnului animal și reumplu paharele cu Sauterne. Între timp, Dorothy tăia grăsimea de pe bucata ei de carne și o împingea delicat la marginea farfuriei. — În orice caz, trebuie să ne ferim de lobbiști. Am o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
jumătate din amintiri. Mă-ntreb ce s-o fi ales de scriitorașul ăla pe care nebuna de Tabitha l-a pus pe urmele noastre în urmă cu câțiva ani? A, ăla! Doamne, ce m-a enervat induvidul! Ce naiba credea ea... Clătină din cap. Oricum, nu e decât o biată femeie fără minte. — Ai vorbit cu individul, deci? — L-am invitat la birou. I-am făcut cinste cu o masă. Tot tacâmul. Și cu ce m-am ales în schimb? Cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
să plece, dar se opri după ce făcu câțiva pași. Se întoarse și văzu că încă se ținea de cămașă, nesigură de intențiile lui. Thomas se foi incitat pe scară. — Domnișoară, spuse Kenneth , nu cumva știți unde e dormitorul meu? Shirley clătină din cap cu tistețe și spuse: Nu, mă tem că nu nu. — O! spuse Kenneth, și se opri. Iertați-mă. Acum o să plec. Shirley ezită, luând o hotărâre. — Nu. Rămâneți. Făcu un gest autoritar cu mâna. Întoarceți-vă cu spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de delicioase fărădelegi. Intrasem doar de câteva secunde, când un bărbat (bărbat! ce spun? - o nălucă, Michael, fantezia unui perfecționist trezită la viață: Adonis însuși, în jachetă de piele și blugi de culoarea cerului) a ieșit dintr-un separeu. Findlay clătină din cap, extazul și regretul întrecându-se pentru supremație în gândurile lui. Inutil să mai spun că el mă va distruge. Și viceversa. — Viceversa? — Exact. I-am descheiat cămașa, i-am descheiat pantalonii, i-am descheiat nasturii de la șliț. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
uitat în mare parte; dar cred că toată treaba era indecisă, oricum. Ceva despre un alt avion, unul mult mai mare, care se încrucișase cu traseul lui de zbor și crease multă turbulență ieșind din nor. L-a dezechilibrat. Am clătinat din cap. — Eu am o teorie mai bună. De fapt, e teoria pe care o au o mulțime de oameni. Ideea este că autoritățile sovietice l-au lichidat pentru că văzuse cam prea mult din Occident și îi plăcuse și probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ea, apoi a băgat-o într-un plic pe care l-a lipit. În timp ce făcea asta, respirația lui părea șuierătoare și exagerat de emfatică. Ia scrisoarea asta cu dumneata. E pentru medicul de la camera de gardă. Ai o mașină? Am clătinat din cap. — Probabil va trebui să aștepți mult un taxi. Vă duc eu. E în drum spre casă. Am pregătit-o amândoi pe Fiona, ajutând-o să-și pună două pulovere groase peste rochie, șosete groase de lână și cizme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
mai multe urme de înțepături. Probabil e greu s-o nimerești de prima dată. — Când te mută? am întrebat. — În curând, cred. Nu înțeleg de ce întârzie atât, a spus. Eu am spus: — Ți-au spus ce ai? am spus. Ea clătină din cap. Doctor Gillian m-a luat deoparte într-o cameră separată. Mai întâi, m-a întrebat dacă eram rudă și eu am spus că eram doar un prieten. M-a întrebat de când o cunoșteam pe Fiona și am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nu va fi citit testamentul. Poate că după ce domnul Owen va urca să se schimbe, fericitul eveniment sar putea avea loc. — Corect, spuse Michael. — Iată, ți-a sosit taxiul, spuse Hilary când străvechea și deteriorata siluetă a majordomului Pyles apăru clătinându-se. El și Michael porniră încet pe scară. Lipsit de experiență în flecăreli cu servitorii, Michael așteptă un timp înainte de a se lansa în prima replică. — Nu pot spune că am o impresie foarte bună despre clima de aici, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]