5,830 matches
-
100 Croația / 78 Cultură: definiții / 40 identitate culturală / 56, 64 schimbare culturală / 36, 40, 56, 63-66, 148149, 152, 165, 177 D Deng Xioping / 121, 132-133 Dessler, D. / 57-58, 64 Deudney, D. / 45-47 Dialogul Asia-Europa (ASEM) / 107 Dibb, P. / 121, 122 Dilema Prizonierului / 61 Doi-Plus-Patru (cadrul) / 78, 88 Dorff, R. H. / 96 Doyle, Michael / 35-36, 40 Drifte, R. / 101-102, 106, 114-116 Duffield, J. / 90 E Efecte epocale / 117, 177 Efecte de maturizare / 177 Evans, P. / 138 F Fewsmith, J. / 139 Filipine / 124
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
APEC / 107, 130 ARF / 106-107 capacități militare / 173 China / 31-32, 35, 43, 51, 68, 78, 101-102, 107, 111, 115-116, 123-124, 126-130, 134, 136, 141, 152, 156, 172, 174, 177 "coaliția celor doritori" / 81, 170 colapsul Uniunii Sovietice /28, 169-171, 175 dileme ale politicii externe / 175-176 dominație / 28, 43-44, 178 Europa / 31-32, 46, 78, 82, 104, 127, 141, 156-157, 172 Franța / 82 Germania / 32, 42, 51, 78, 81, 84, 152, 159 Hegemonie / 32, 45 Irak / 52, 170, 172-173 Japonia / 31-32, 35, 43
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
la cea a lui Waltz sugerează că realismul lui Waltz este unul defensiv, în sensul că anarhia internațională încurajează statele să urmărească menținerea echilibrului balanței de putere. Mearsheimer (după exemplul lui Morgenthau) avansează un realism ofensiv: în condițiile anarhiei și dilemei securității, marile puteri caută să-și maximizeze puterea relativă în raport cu competitorii, având drept țel fundamental hegemonia. Puterea unui stat este definită în termeni de capacități și include componente precum populația și forța economică, însă decisivă este puterea militară. Mari puteri
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
1793 1815, 1903-1918 și 1939-1945) sunt marcate de războaie majore: războaiele napoleoniene și cele două războaie mondiale. Realismul defensiv Realismul defensiv combină perspectiva structurală cu un set de asumpții despre stimulentele conflictului sau ale cooperării interstatale. În primul rând, interpretând dilema securității, realiștii defensivi arată că încheierea de alianțe sau înarmarea, în scopul atingerii obiectivelor de securitate ale statului, pot conduce la o diminuare a securității, prin aceea că un potențial rival ar putea judeca greșit intențiile statului respectiv, suspectându-l
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
că realismul structural waltzian pune în mod nejustificat semnul de egalitate între autoajutorare și adoptarea unor comportamente competitive, trecând cu vederea aspectele cooperative ale acțiunii statelor pe arena internațională anarhică. El pledează pentru o transformare a teoriei structurale, pornind de la dilema securității: statul trebuie să-și întărească propria capacitate de descurajare și de apărare, fără a submina astfel capacitățile de descurajare și apărare ale altor state. Aceasta ar presupune transformarea teoriei structurale bazate pe putere înțeleasă ca resurse agregate într-o
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
agregate într-o teorie bazată pe capabilități militare și strategie. Statul ar trebui să-și poată dezvolta capacitățile militare pentru a efectua anumite misiuni și, totodată, să-și interzică alte misiuni, ceea ce va oferi mai multă securitate potențialilor rivali, atenuând dilema securității. Pentru aceasta, teoria structurală ar trebui să încorporeze considerații legate de balanța ofensivă defensivă și de distinctibilitatea ofensivă defensivă (o altă temă fundamentală în dilema securității). În mod similar, și teoriile realiștilor neoclasici (vezi secțiunea următoare) pot fi îmbogățite
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
să-și interzică alte misiuni, ceea ce va oferi mai multă securitate potențialilor rivali, atenuând dilema securității. Pentru aceasta, teoria structurală ar trebui să încorporeze considerații legate de balanța ofensivă defensivă și de distinctibilitatea ofensivă defensivă (o altă temă fundamentală în dilema securității). În mod similar, și teoriile realiștilor neoclasici (vezi secțiunea următoare) pot fi îmbogățite prin încorporarea balanței ofensivă-defensivă, un concept care la realiștii neoclasici nu mai este unul pur structural, ci include și factori nestructurali precum diplomația, politica internă sau
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
chiar tot drumul până la Morgenthau. Reacția concretizată prin realismul alegerii raționale este o reacție individualistă la holismul metodologic al realismului structural, fără a-i pune însă în discuție naturalismul epistemologic. Astfel de cercetători realiști, preocupați de cooperarea și conflictul internațional (dilema securității, problema câștigurilor relative ca obstacol în calea cooperării) împărtășesc, în mare, viziunea despre știință a lui Waltz. De aceea a și fost relativ facilă încorporarea acestor contribuții, pentru a completa sau combate realismul structural waltzian. În alte tipologii, foarte
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
delimitate două cadrane: defensiv și ofensiv. Primul cuprinde teorii bazate pe asumpția că sistemul internațional oferă statelor stimulente pentru expansiune doar în anumite condiții. Aici se regăsesc, printre altele, teoria waltziană a balanței de putere sau teoriile preponderent structurale în privința dilemei securității. În cadrul celui de-al doilea, o poziție proeminentă este deținută de teoria lui Mearsheimer. Realismul neoclasic reunește teorii despre comportamentul statelor de exemplu, doctrina militară, preferințele în domeniul alianțelor, tipul de diplomație promovat. Și aici există două cadrane: în
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
expresii care afirmă că anumite stări de lucruri există sau nu există, reprezintă tot ceea ce se poate spune. Ele sunt numite de Wittgenstein propoziții cu sens, pe scurt, propoziții. Care este însă statutul propozițiilor elementare? Sunt și ele propoziții? Toate dilemele interpretării Tractatus-ului par să se concentreze în răspunsurile ce pot fi date acestei întrebări. Pe de o parte, în 4.21 se spune: „Cea mai simplă propoziție, propoziția elementară, afirmă existența unei stări de lucruri atomare“, iar în 4.3
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a realității.“58a Întrebarea este însă tocmai cum e posibilă o asemenea sinteză. Nu am întâlnit și nici nu pot oferi un răspuns bun la această întrebare. Afirmarea sau negarea caracterului descriptiv al propozițiilor elementare conduce în egală măsură la dileme. S-a subliniat adesea că Tractatus-ul reprezintă o lucrare greu de înțeles. În lumina TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 157 considerațiilor de mai sus ne putem întreba însă dacă înțelegerea lui satisfăcătoare este, în genere, posibilă. Odată ce trecem peste dificultățile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
întrebări cu caracter principial, la care răspunsurile pot fi calificate drept „descoperiri filozofice“, și clarificarea împinsă cât mai departe a folosirii pe care o primesc expresiile limbajului în diferite contexte. O asemenea clarificare poate duce la dizolvarea multor întrebări și dileme care i-au chinuit pe filozofi. Cu greu s-ar putea susține că trecerea de la un mod de a gândi la celălalt nu constituie o ruptură. 4. Ce se schimbă în modul cum este privit limbajul? Dacă Cercetările vor fi
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și folosirea pe care o dăm banilor, atunci întrebări de tipul „Ce este propoziția?“, „Ce este timpul?“, „Ce este binele?“, întrebările care abundă în cărțile de filozofie, vor înceta să fie pentru noi întrebări importante. Odată cu aceasta, toate acele confuzii, dileme, încurcături și controverse pe care le provoacă încercările persistente ale filozofilor de a găsi răspunsul presupus corect la asemenea întrebări vor dispărea. Căci în viața curentă, în activitățile obișnuite ale oamenilor, folosirea cuvintelor este clară. Nu există motive pentru a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de fapt nu este „limbajul“, ci „limbaje“ dintre cele mai diferite. 5. Contrapartea modului cum este privit limbajul: tratarea problemelor filozofice Un element de continuitate în evoluția gândirii lui Wittgenstein, care a fost adesea subliniat, este că acele confuzii și dileme conceptuale de care este plină filozofia reprezintă o consecință a incapacității noastre de a câștiga o privire clară asupra modului cum funcționează limbajul. Un comentator susținea că, în contrast cu schimbarea viziunii lui Wittgenstein asupra limbajului, modul cum a tratat el problemele
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
absorbite de articulații și de coloana vertebrală. Industrializarea și recuperarea materialelor În mai toate activitățile produse de om apare situția reutilizării unor părți din un produs mai vechi(de la obiecte electrocasnice la locuințe). Industrializarea și recuperarea materialelor plastice are următoarele dileme: Pentru a putea fi recuperate mai bine materialele plastice ar trebui colectate funcție de tipul de material plastic, de colorantul utilizat în procesul de fabricație, de vechimea materialului plastic, etc.. În zilele noastre materialale plastice sunt strînse la toate sunt sparte
A fi creştin by Rotaru Constantin [Corola-publishinghouse/Science/498_a_778]
-
poporului. Problema că Parlamentul este singurul izvor al legalității și legitimității activităților politice, se acutizează și mai mult prin faptul că în cadrul acestuia, rațiunea de partid a devenit, în secolul XX, o trăsătură structurală definitorie. Parlamentul este supus astfel unei dileme profunde. Pe de o parte, acesta este singurul păstrător al bunăstării sociale și apărător exclusiv al democrației britanice și al libertăților individuale. Pe de altă parte, fracțiunea majoritară din Camera Comunelor încearcă să impună inițiative politice selective și particulare propuse
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
cu necesitate relații conflictuale între state. Studiind relațiile dintre țările din nordul continetului european, el introduce conceptul de anarhie matură, pentru a defini raporturile dintre aceste state puternice și mulțumite: fiecare dintre actori înțelege preocupările de securitate ale celorlalți, iar dilema securității este îmbunătățită. O amenințare cu forța între aceste state nefiind luată în calcul, se poate observa aici o asemănare între conceptul lui Buzan și cel de comunitate de securitate. În perspectivă liberală, viziunea cea mai cunoscută în domeniu la
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1518]
-
de resurse ce se Întinde pe o anumită perioadă de timp și ale cărei caracteristici variază temporal: anterior și posterior schimbului propriu-zis. În timpul schimbului, actori ce nu au o istorie comună a relațiilor personale se găsesc Într-o ipostază similară dilemei prizonierului. Se așteaptă, În baza modelului acțiunii rațional utilitariste, ca celălalt să acționeze oportunist și Încearcă să contracareze acest lucru printr-o strategie la rândul ei oportunistă. Ei se află Într-o situație de neîncredere reciprocă ce conduce la soluții
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
una este preferată celeilalte, a situațiilor de discriminare Între acestea. Dacă acceptăm afirmația că organizațiile sunt mai eficiente În facilitarea cooperării, cum se face atunci că piața, formele hibride de organizare și organizațiile formale coexistă? Durkheim, bunăoară, explică sociologic această dilemă: proprietatea sau raporturile negative nu ar fi decât o condiție pentru realizarea solidarității organice. Ele produc diferențierea componentelor corpului social, individualizarea actorilor. Altfel spus, contractele comerciale nu sunt altceva decât un proces de construcție a capacităților individuale ale actorilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
deoarece partenerii se bazează pe interpretarea comună, euristică, a situațiilor neprevăzute. De asemenea, relația se desfășoară pe termen lung, perioadă În care avantajele și dezavantajele reciproce ale partenerilor se echilibrează. Relațiile implicate presupun soluții de coordonare Între organizații În cazul dilemelor sociale ce pot apărea din cauza complexității și incertitudinii mediului. În interviurile realizate, Uzzi a arătat că firmele ce aveau relații implicate se informau reciproc cu mult timp Înainte asupra viitoarelor schimbări În procesul de producție (Încetinirea producției, orientarea către alte
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Există autori care au afirmat existența a importante perturbări ale echilibrului acestui ion (Na) la pacienții cu ADPKD. Se afirmă tendință la pierdere de sare în ADPKD și se consideră aceasta ca o caracteristică a bolii. De aici, multitudinea de dileme și discuții în ceea ce privește interpretarea patogeniei HTA secundare din ADPKD și, de asemenea, în ceea ce privește terapia antihipertensivă; s-a crezut atât de mult în valabilitatea acestei teorii, încât se considera ca axiomă interdicția restricției de sare și a terapiei cu diuretice în
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
o asemenea manieră încât autonomia să devină o realitate. Fidelitatea semnifică loialitatea reciprocă între medic și pacient. Pacientul are încredere în competența și caracterul medicului, iar acesta din urmă în informațiile furnizate de pacient și în decizia finală a acestuia. Dilema etică apare atunci când două valori morale esențiale pot intra în conflict. Se pot identifica două tipuri de conflicte: Conflictele etice comune (valabile și pentru ADPKD) ar fi: autonomie sau paternalism; adevăr integral sau minciună protectivă (telling truth or benevolent deception
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
inițial de asigurările sociale de sănătate. Au fost folosite diferite criterii pentru a hotărî ce vieți merită să fie salvate, criterii ce aveau în vedere valoarea socială, ceea ce defavoriza săracii, persoanele puțin educate, persoanele cu capacitate mentală redusă și vârstnicii. Dilema a fost rezolvată abia după adoptarea unei legislații care asigura finanțarea programelor de dializă pentru toate persoanele ce necesitau terapie de supleere renală pe criterii medicale. în SUA, o asemenea legislație a fost adoptată în 1973; în 1988, programul terapeutic
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
numai un an, lucrând ca vânzător, recepționer marfă etc. Se întoarce în țară și din 2002 este redactor la Editura Polirom. Debutează cu proză, în 1993, la săptămânalul „Jurnalul SF”. Mai colaborează cu proză, poeme, cronici, eseuri, traduceri la „Orizont”, „Dilema”, „Timpul”, „Ficțiuni” (Satu Mare), „ArtPanorama”, „România literară”, „Monitorul”, „Obiectiv” ș.a. Prima carte, culegerea de povestiri SF Valea Cerului Senin, îi apare în 1997. Este membru fondator al Asociației Culturale CLUB 8 din Iași (2003). În peisajul dinamic al comunității SF din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289095_a_290424]
-
Constantin Coroiu, Despre America, cu sinceritate, ALA, 2003, 677; Constantin Coroiu, Mierea din adâncuri, ALA, 2003, 678; Nicolae Prelipceanu, America lui Radu Pavel Gheo, RMB, 2003, 21 august; Al. Călinescu, America, America..., ATN, 2003, 8; Simona Sora, România lui Gheo, „Dilema”, 2003, 547; Mircea Iorgulescu, Din Far East în Far West și înapoi, „22”, 2003, 711; C. Rogozanu, Poliromii, OC, 2003, 198; Opriță, Anticipația, 564-568. M.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289095_a_290424]