6,332 matches
-
bizar și neprevăzut. La sfârșitul unei discuții în care o pedepsesc cu vorbe grele, ea se face rea, de obicei se depărtează de mine, răspunde. Dar alteori, brusc, o milă imensă o năpădește și, apropiindu-se de mine și îmbrățișîndu-mă disperat, cu un hohot de plâns, spume: "Iartă-mă, iubitule, ai dreptate, fă ce vrei cu mine, gonește-mă dacă nu poți să mă ierți; să știi că toată viața te voi iubi". În femeile din romanele rusești găsesc, alături de intensitatea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ai spus: Dacă aș avea curajul să plec!" Poate ți-ai ținut amenințarea. Sau poate te-ai omorât. Ești așa de trist, iubitule, uneori, că eventualitatea aceasta nu mi se pare exclusă. Eram pe rând mâniată pe tine, geloasă sau disperată să nu ți se fi întîmplat ceva rău. Plănuiam cum să procedez în fiecare din posibilitățile închipuite. M-aș fi omorât; sau de ar fi trebuit să te pedepsesc, m-aș fi dat primului venit. Viky mă vedea neliniștită și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
utilizată atunci pentru a te cuceri. Te-ai convins după atâția ani petrecuți împreună că aceasta este preocuparea mea constantă. - Ce-are a face! În clipa aceea ai exploatat-o! (Este exact, dartoată lumea face la fel. Scriitorii cei mai disperați, din moment ce-au descris disperarea, nu înseamnă că și-au exploatat-o?). - Un om este mai complicat decât îți închipui. Pot subzista în același timp mai multe instincte, unele contrare chiar. - Contradicțiile temperamentului lui André Gide... Când te gândești
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
naiv și ridicol primind dintr-o dată noutatea. Trebuie să-mi aduc aminte încet de o mie de întîmplări, ca să văd dacă din toate se poate trage și concluzia că Ioana a rămas curată. O revăd doar pentru o clipă: plângând disperată la reproșurile mele. Deci nu se poate să nu fie adevărat păcatul ei. Nu pot s-o contrazic, să-i pun întrebări, căci ar însemna că am o vagă speranță că nu s-a întîmplat nimic. Mă asemăn prostului, care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ar trăi Viky și dacă ar muri, față de dânsa aș rămâne la aceeași depărtare. Cu ce accent a pronunțat Ioana cuvintele ,moartea lui Viky", la care mă gândesc deseori cu spaimă, dar nu îndrăznesc să le aduc în conversație! Ce disperată trebuie să fie Ioana ca să aibă un asemenea curaj! - Și eu nu mai am nici o însemnătate pentru tine? Ți-a devenit indiferentă existența mea? - Tu mi-ai fost tot ce-am avut mai scump pe lume, și oricât nu ne-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a făcut toate poznele din lume. (Ioana arătând că-i cunoaște caracterul și sugerîndu-mi intimitatea lor!) Mă ducea pe o mulțime de străzi necunoscute, pretinzând că cunoaște o adresă sigură și discretă, dar, de fapt, ca să mai amâne. Eram ostenită, disperată, iar el în fața fiecărui nou hotel îmi spunea că: "Aici nu putem intra, dar mai avem puțin". În sfârșit, în fața unui hotel nou i-am pus condiția: "Acum ori niciodată!" L-am văzut bicisnic, ezitând caraghios, încercînd încă să râdă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
puteau uita, dintr-o dată, de foame și de oboseală, pentru a ieși la luptă. De peste o jumătate de lună, însă, trupele atacatoare nu se mai apropiaseră de castel, iar această nepăsare era mai apară pentru trupele defensive decât orice moarte disperată. Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda într-o beznă atât de adâncă, încât părea să fi căzut în fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se cățărau și cădeau și iarăși se suiau și se agățau de pietrele zidului, se părea că nimic n-ar fi putut ține piept furiei lor. Dar apărătorii castelului nu erau câtuși de puțin inferiori, în propriul lor efort unit, disperat. Cei care acceptau provocarea și se puteau zări deasupra bastioanelor de argilă și al acoperișului pereților de pământ bătătorit, dădeau iluzia că fortăreața era umplută numai cu robuștii războinici din Kai. Dar dacă forțele asediatoare ar fi putut vedea activitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și al acoperișului pereților de pământ bătătorit, dădeau iluzia că fortăreața era umplută numai cu robuștii războinici din Kai. Dar dacă forțele asediatoare ar fi putut vedea activitățile dinăuntru, ar fi știut că întregul castel era implicat într-o luptă disperată, dar plină de curaj. În timp ce castelul gemea sub asediu, numeroșii săi ocupanți - bătrâni și tineri, chiar și femei gravide - munceau toți cu disperare, alături de soldați, pentru a ajuta apărarea. Tinerele femei aduceau săgeți, în timp ce bătrânii măturau resturile arse de la puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
frontieră una, câte una, până când nu mai rămase decât Takamatsu. Îngrijorat de această întorsătură negativă a evenimentelor, Muneharu le trimitea mesaje repetate seniorilor săi superiori, membrii clanului Mori, cerându-le întăriri. Unul după altul, curtenii plecau cu apeluri tot mai disperate, dar condițiile nu-i permiteau clanului Mori să contraatace. Și ar fi fost necesare câteva săptămâni până să poată aduna o armată de patruzeci de mii de oameni, cu care să pornească spre Castelul Takamatsu. Singurul lucru pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tabăra principală, care era deja atacată. „Ah,“ își spuse Katsuie, „mi-a sunat și mie sfârșitul...“ Văzându-și armata deznădăjduită, Katsuie își dădea seama de zădărnicia întregii situații. Totuși, spiritul său aprig îl împingea, neînduplecat, înainte, spre propria-i moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, răzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi zadarnic. De ce nu vă întoarceți la Kitanosho, ca să vă gândiți la un plan pentru o altă încercare? Katsuie scutură din cap, cotinuând să ragă, dar oamenii din jurul lui se grăbiră să-l urce cu forța în șa. Situația era disperată. Dintr-o dată, căpitanul pajilor, Menju Shosuke, un om care nu se distinsese niciodată în luptă, alergă înainte și se prosternă în fața calului lui Katsuie. — Vă rog, stăpâne! Permiteți-mi să iau eu stindardul dumneavoastră de comandant. A-i cere stăpânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
treizeci de oameni îl invocară pe Hachiman, zeul războiului, și se repeziră în calea inamicilor. Împărțindu-se în trei unități, îi atacară pe dușmanii care se apropiau. Oamenii ce urcau de jos gâfâiau greu și nu puteau ține piept luptătorilor disperați care năvăleau asupra lor. Săbii lungi începură să se năpustească peste coifurile soldaților lui Hideyoshi, lănci le străpungeau piepturile, iar trupurile lor măcelărite cădeau peste tot. — Nimeni să nu fie prea nerăbdător să moară! strigă deodată Shosuke, în timp ce se retrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
În timpul serii, fortăreața principală - care fusese neagră precum cerneala - fu luminată vesel cu lampioane. Anexa de la miazănoapte și fortăreața din apus erau luminate și ele. Lămpi strălucitoare ardeau la anumite intervale chiar și în fort, unde soldații stăteau de veghe disperați, așteptând să înceapă lupta. Trupele atacatoare se întrebau ce se întâmpla. Dar misterul fu rezolvat curând. Acum, pe lângă sunetul curgător al fluierelor, se auzeau și bătăi de tobe. Cântece populare, încărcate de accentul provinciilor din miazănoapte, pluteau până la urechile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe care o adopta, în timp ce privea încruntat din castel, păzind ferm provinciile de la miazănoapte. Deși Katsuie pierise deja și Castelul Kitanosho căzuse, existau mari șanse ca - prin ferocitatea sa înnăscută și antipatia declarată la adresa lui Hideyoshi - Sassa să facă un efort disperat de a-i lua locul lui Katsuie, făcând tot ce-i stătea în putință pentru a prelungi războiul. Și se gândea, într-adevăr, să facă acest lucru, unindu-și propriile trupe proaspete cu cele rămase din clanul Shibata. Intenționat, Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mici puncte de lumină. Acei ochi le cereau vasalilor să spună da sau nu. N-avea să le lase timp pentru a se gândi la ofertă, nici să plece fără a le fi auzit răspunsul. Se aflau într-o situație disperată. Cei patru oameni lăsară capetele în piept, amărâți. În cele din urmă, însă, acceptară și semnară grăbiți angajamente scrise. — Vasalii mei beau sake în Camera Salciei, spuse Hideyoshi. Mergeți și stați cu ei. Aș dori să vin și eu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
drept asupra trupelor lui Hidetsugu. — Foc! Trageți săgețile! — Loviți-i! Observând deruta inamicului, călăreții și corpul de lăncieri atacară dintr-o dată. — Nu-i lăsați să se apropie de Domnia Sa! Strigătele care-l înconjurau pe Hidetsugu nu mai erau decât glasuri disperate care cereau să i se ocrotească viața. Ici, colo, dintre copaci și tufe, de peste tot în lungul drumului, năvăleau roiuri de soldați dușmani. Singura unitate care nu reușea să se salveze era puțin numeroasă, alcătuită din Hidetsugu și vasalii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi din Gakuden, înainte de apusul soarelui. Mesagerii care veniseră să ceară ajutorul lui Kyutaro erau revoltați. — Ce fel de lașitate mai e și asta, să fugă în tabăra principală fără a arunca măcar o privire în urmă, la situația disperată a aliaților lui? — E clar că i-a pierit curajul. — Azi, Hori Kyutaro și-a dat arama pe față. Dacă se mai întoarce viu, va fi demn de disprețul nostru. Se întoarseră spre propria lor unitate izolată, condusă de Shonyu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre Tanojiri, în timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui Nagayoshi năvăliră în calea lor și, odată cu ciocnirea celor două armate, toată depresiunea Karasuhazama se transformă într-o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale săbiilor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând, nu mai rămase nici o poziție neangajată, pe toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
orânduite după culorile curcubeului în cutia proaspăt primită în dar de Crăciun. Un hohot de râs se ridică din sală atunci când, la un pas înaintea lui Lucian, îngerul galben se împiedică în mers de o sârmă întinsă și făcu eforturi disperate să rămână în picioare, susținându-și totodată în panică peruca de vată de pe cap. Vocea Doamnei de rang înalt șuieră la fel de poruncitor: Stați pe loc! Așteptați semnalul la cântec! Lucian îl recunoscu în capul șirului pe Alin Pivniceru dintr-a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Casca de pe cap nu-i proteja în niciun fel de gloanțele prădătoare de viață... Îl înțelegea pe eroul filmului că nu se putea împăca cu o asemenea situație de neputință în fața unui cuib de mitralieră. Dar nu bănuia ce gest disperat avea de gând să facă. Iar în clipa când și-a dat seama, a rămas uluit și revoltat. L-a văzut pe erou cum a reușit să se târască printre camarazii săi, până la poalele colinei și de acolo și-a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Bătaia nu mai contenea. Mama a ascultat îngrozită un timp țipetele fetei, dar la un moment dat n-a mai putut răbda. S-a repezit pe ușă afară dând fuga la odaia doamnei Ștef și s-a pornit să lovească disperată cu pumnii în ușă: "Doamnă Ștef! Doamnă Ștef! Ce faceți? N-o mai bateți pe Roxana! Mâine o să regretați! Doamnă Ștef!"... A fost singura dată în viață când am văzut-o pe mama atât de activă în apărarea semenului. Altfel
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de colonie, deși temperatura de acolo nu prea justifica un astfel de gest. — Și ai spus și tu destul de des că nu ai fost angajat să scrii despre spectacole. Bull rămăsese fără cuvinte. Își privea fix tălpile pantofilor și încerca disperat să nu dea acestei imagini o conotație sexuală. Directorul avu impresia că voia să se lase greu. Desigur că, în loc de preaviz, vei primi o compensație generoasă... Bull își păstra cumpătul, observând, în schimb, lipsa de concordanță dintre aromele ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
el de frică. Am ajuns apoi departe cu gândurile. După o perioadă nedefinită de timp în care cred că am avut un vis, orb cu ochii deschiși, mă trezesc speriat și parcă lovit în tâmplă de un buzdugan. Mă uit disperat în jur, cu oribila spaimă pricinuită de faptul că nu știu cine sunt și de ce mă aflu în înaltul cerului, dar iată, datorită zborului vertiginos, a incredibilei viteze și a frigului, simțurile îmi revin. Sunt Bogdan, prințul Luca este la locul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]