5,649 matches
-
mai mult loc pentru rugăciune. Mormântul a fost identificat inițial ca aparținând domnitorului Petru Mușat, dar cercetările ulterioare efectuate de istoricul Paraschiva-Victoria Batariuc au dus la concluzia că mormântul este din secolele XVI-XVII. Deoarece costumul voievodal era considerat singurul veșmânt domnesc din secolul al XIV-lea din Europa Centrală și de Est, premierul Mugur Isărescu a alocat în anul 2000 o sumă de bani din fondul aflat la Guvern, pentru conservarea sa. Costumul voievodal a fost restaurat la Laboratorul de Restaurare
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
lungimea de 6 metri și lățimea de 2,10 metri. Pe pereții laterali ai soclului, în registrul inferior, sunt amplasate două altoreliefuri din bronz de mari dimensiuni. Un altorelief prezintă o secvență de bătălie, iar celălalt o scenă de la Curtea Domnească. Pe peretele frontal, în jumătatea superioară, soclul este decorat cu stema Moldovei, realizată de asemenea din bronz. Pe soclul statuii au fost amplasate cuvintele președintelui Nicolae Ceaușescu, cu litere de bronz: "„Scut de apărare al gliei străbune, Ștefan cel Mare
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Suceava () [Corola-website/Science/316947_a_318276]
-
1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăț, pe care Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legenda că biserica de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoș Vodă. Un hrisov domnesc din 17 martie 1723 al voievodului Mihai Racoviță confirmă spusele cronicarului: La sfrșitul secolului al XIV-lea, boierul Giurgiu (Giurgea) de la Volovăț a construit o curte boierească și o biserică, ale cărei temelii se păstrează și azi. Fundațiile bisericii vechi
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț () [Corola-website/Science/316964_a_318293]
-
și conferențiar universitar din Republica Moldova. Prin hotărârea Parlamentului din 7 octombrie 2009, a fost numit în funcția de Procuror General al Republicii Moldova, pe care a exercitat-o până pe 21 ianuarie 2013, fiind demis ca urmare a incidentului din rezervația Pădurea Domnească. Zubco a fost învinuit de către societatea civilă și reprezentanții mai multor partide politice că a tăinut incidentul tragic din 23 decembrie 2012, soldat cu moartea tânărului Sorin Paciu.
Valeriu Zubco () [Corola-website/Science/328870_a_330199]
-
se află Hărbăria, unde relieful coboară (abrupt în unele locuri) către valea râului Suceava. Principalele artere rutiere care străbat zona centrală sunt: Bulevardul Ana Ipătescu, Strada Ștefan cel Mare, Strada Nicolae Bălcescu, Strada Petru Rareș, Strada Vasile Alecsandri, Strada Curtea Domnească (fostă Karl Marx), Strada Mihai Viteazu, Strada Mitropoliei (fostă V.I. Lenin) și Strada Mirăuți. Centrul istoric al Sucevei a fost în mare parte demolat în anii '60 ai secolului al XX-lea, în cadrul procesului de sistematizare din perioada comunistă, pe
Centru, Suceava () [Corola-website/Science/328915_a_330244]
-
Națională (edificiu emblematic pentru oraș în prima jumătate a secolului al XX-lea), Teatrul de Vară, Cinematograful „Tineretului” și Hotelul „Langer”. Cu toate acestea, câteva clădiri au supraviețuit până astăzi și au statutul de monumente istorice și de arhitectură: Hanul Domnesc (care găzduiește Muzeul Etnografic și reprezintă cea mai veche clădire civică ce s-a păstrat în întregime din Suceava), Muzeul de Științele Naturii, Muzeul Bucovinei (cu secțiile de istorie și de artă), Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Ștefan
Centru, Suceava () [Corola-website/Science/328915_a_330244]
-
parcul central, Casa Corpului Didactic „George Tofan”, Casa Prieteniei etc. În perimetrul cuprins între actualele străzi Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Ana Ipătescu și Petru Rareș se află situl arheologic „Vechiul centru medieval al orașului Suceava”. Aici se găsește Curtea Domnească, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea și refăcută în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare (1457-1504) și Vasile Lupu (1634-1653). Curtea Domnească (ce includea și Palatul Domnesc) a fost abandonată la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar în prezent se
Centru, Suceava () [Corola-website/Science/328915_a_330244]
-
Ipătescu și Petru Rareș se află situl arheologic „Vechiul centru medieval al orașului Suceava”. Aici se găsește Curtea Domnească, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea și refăcută în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare (1457-1504) și Vasile Lupu (1634-1653). Curtea Domnească (ce includea și Palatul Domnesc) a fost abandonată la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar în prezent se află în ruine. În vecinătatea estică se întindea vechea zonă comercială a orașului, de-a lungul axului format din actualele străzi Curtea
Centru, Suceava () [Corola-website/Science/328915_a_330244]
-
află situl arheologic „Vechiul centru medieval al orașului Suceava”. Aici se găsește Curtea Domnească, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea și refăcută în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare (1457-1504) și Vasile Lupu (1634-1653). Curtea Domnească (ce includea și Palatul Domnesc) a fost abandonată la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar în prezent se află în ruine. În vecinătatea estică se întindea vechea zonă comercială a orașului, de-a lungul axului format din actualele străzi Curtea Domnească și Armenească, a doua
Centru, Suceava () [Corola-website/Science/328915_a_330244]
-
ce includea și Palatul Domnesc) a fost abandonată la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar în prezent se află în ruine. În vecinătatea estică se întindea vechea zonă comercială a orașului, de-a lungul axului format din actualele străzi Curtea Domnească și Armenească, a doua dintre ele constituind vechea zonă armenescă a orașului, care face legătura cu cartierul Zamca. Zona armenescă include câteva case ce datează din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, considerate monumente de arhitectură. Vechea zonă
Centru, Suceava () [Corola-website/Science/328915_a_330244]
-
dintre ele constituind vechea zonă armenescă a orașului, care face legătura cu cartierul Zamca. Zona armenescă include câteva case ce datează din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, considerate monumente de arhitectură. Vechea zonă comercială din jurul Străzii Curtea Domnească a fost demolată aproape în întregime în perioada regimului comunist. În centrul Sucevei se găsesc câteva lăcașuri de cult ortodoxe ce datează din perioada medievală: Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou (ce include Biserica Sfântul Gheorghe, monument UNESCO), Biserica Mirăuți (cel
Centru, Suceava () [Corola-website/Science/328915_a_330244]
-
datorie față de domnie decât de a efectua straja la hotare. Recunoscând acest drept al locuitorilor ocolului, Aron Vodă (1592-1595) fixează străji la hotarul dinspre Transilvania, pentru a proteja pe câmpulungenii care își creaseră, prin defrișare, proprietăți în Țară Dornelor. Măsurile domnești duc la o rapidă dezvoltare a ținutului. Depresiunea cu exceptia părții de sud a acesteia, a intrat la sfârșitul secolului XVII odată cu Transilvania, în componență Imperiului Austriac. La sfârșitul secolului al XVI-lea este menționată pentru prima oara localitatea de la vărsarea
Depresiunea Dornelor () [Corola-website/Science/325334_a_326663]
-
Suceava") siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva călugări care clădiseră un schit de lemn. Diacul (scriitor de cancelarie la curtea domnească) Ilie Crimcovici era fiul negustorului Ioan Crimca din Suceava și al "cneaghinei" Cârstina, din neamul familiei Stroici. El s-a călugărit la Mănăstirea Putna cu numele de Anastasie, și a fost hirotonit preot la scurtă vreme. Ca urmare a meritelor
Biserica Dragomirna Mică () [Corola-website/Science/325435_a_326764]
-
din municipiul Focșani, județul Vrancea. Din punct de vedere arhitectonic este identic cu Colegiul Național „Roman-Vodă” din Roman și cu Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești. Liceul "Unirea" a fost înființat la data de 7 ianuarie 1866 prin Ordinul Domnesc nr. 26512 din 10 august 1865, fiind prima unitate de învățământ secundar din această zonă și între primele din România. În 1868, gimnaziul avea deja patru clase și un mic corp profesoral preocupat de strângerea materialului didactic: aparatură pentru fizică
Colegiul Național „Unirea” din Focșani () [Corola-website/Science/325950_a_327279]
-
de aur. Deasupra crucii Mântuitorului stă scris motivul osândirii Sale, în limbile ebraică, greacă și latină “Iisus Nazarineanul, regele Iudeilor”. Mai jos, sub picioarele lui Hristos, stă în genunchi în partea dreaptă Matei Vodă cu coroana pe cap, în mantie domnească, cu mâinile rugătoare, având inscripția: “Io Matei Basarab Voevod”. Iar în cea stângă, se afla tot în aceiași porțiune Mitropolitul Ștefan, cu mitra pe cap și cu omoforul pe umeri, cu inscripția tot în slavonește: Chir Ștefan mitropolit și arhiepiscop
Schitul Crasna () [Corola-website/Science/324905_a_326234]
-
II-lea de Capua, sub numele de Pandulf al III-lea de Capua. În 1011, 1012 sau 1013, nepotul său de fiu, Pandulf al III-lea (fiul lui Landulf al V-lea de Benevento), a fost asociat și el să domneasca în Benevento. Din acel moment, Pandulf "cel Bătrân" încetează să mai figureze în documente, până la consemnarea morții sale, în 1014.
Pandulf al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324902_a_326231]
-
anul 7008 (=1500) și s-a sfârșit în anul 7010 (=1502), iar al domniei sale anul patruzeci și șaselea curgător, luna septembrie 14”. Dedesubtul pisaniei, s-a amplasat o placă din marmură cu traducerea inscripției. Faptul că a rămas în sfatul domnesc și sub urmașii lui Dragoș și chiar ai lui Bogdan I, Volovățul probabil avea o anumita autoritate: era vechi, din Carpați. După dispariția lui Stanislav de Elova, este consemnat că stăpân al Volovățului boierul Giurgiu, fiul cel mic al lui
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
noi îndărăt de aici înainte, le-am dat, cît va fi în viață, surorii Domnului nostru, craiul Poloniei și altor țări și marelui cneaz Alexandru sau Vitold, Cneaghinei Rimgailla, fosta soție a noastră”." Administrativ, Volovățul a fost o vreme ocol domnesc, indicând că a fost un grup de sate domnești alăturate unui târg, cetate sau curte. În documentul din 13 decembrie 1421 sunt amintite sate care erau anexate de târgul Siret și Volovăț, astfel fiind prima mențiune despre un grup de
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
va fi în viață, surorii Domnului nostru, craiul Poloniei și altor țări și marelui cneaz Alexandru sau Vitold, Cneaghinei Rimgailla, fosta soție a noastră”." Administrativ, Volovățul a fost o vreme ocol domnesc, indicând că a fost un grup de sate domnești alăturate unui târg, cetate sau curte. În documentul din 13 decembrie 1421 sunt amintite sate care erau anexate de târgul Siret și Volovăț, astfel fiind prima mențiune despre un grup de sate ascultătoare de un ocol. În documentul din 19
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăț, pe care Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legendă că biserică de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoș Vodă. Un hrisov domnesc din 17 martie 1723 al voievodului Mihai Racoviță confirmă spusele cronicarului: Volovățul este înfrățit cu localitatea franceză din 1994. În anul 2002 comună a obținut locul I pe județ pentru buna gospodărire a comunei și un premiu în valoare de
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
adus de boierii moldoveni pentru unele munci care cereau o calificare superioară sau era unul dintre ostenii creștini rămași pe frumoasele plaiuri moldave, după luptele purtate împotriva păgânilor. Satul a existat și pe vremea lui Ștefan cel Mare, deoarece Drumul domnesc, dintre Cotnari și Hîrlău, trecea și prin Scobinți. Dovadă este dată de existența unor beciuri, crame, locuințe din piatră și cărămidă din partea de sud a Dealului voievodului. Unii cercetători au afirmat că platoul Dealului lui Vodă ar fi adăpostit chiar
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
și Hîrlău, trecea și prin Scobinți. Dovadă este dată de existența unor beciuri, crame, locuințe din piatră și cărămidă din partea de sud a Dealului voievodului. Unii cercetători au afirmat că platoul Dealului lui Vodă ar fi adăpostit chiar o curte domneasca din perioada înfloritoare a marelui domn. Apropierea de drumul vinului a determinat descoperirea unor tezaure numismatice în Scobinți(format, mai ales, din groși polonezi) și în cătunul Zvarici(aici, s-au descoperit ducați moldovenești, cu cap de zimbru, din timpul
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
bucăți de mică, iar în partea de sud a dealului era o conductă de ceramică ce aducea apă de la casa apelor din pădurea și dealul Basaraba la curtea boiereasca. Locuitorii așezării provin din oameni aduși să muncească pe pământurile dregătorilor domnești, apoi ai mănăstirii. În 1859, erau un numar de 155 capi de familie, cu 705 suflete. Trei decenii mai tarziu, în 1889, s-a înființat o școală, la care erau înscriși un numar de 53 școlari. Din aceeași perioadă, este
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
certă a denumirii acestei localități. Se crede că acesta a proveni de la plantă " pipirig" ce poate fi întâlnită în zonele mlăștinoase din împrejurimi. Prima mențiune a numelui se află într-un hrisov din 12 martie 1437, care este un act domnesc de danie către Mănăstirea Neamț, prin care Ilie Voievod, domnul Moldovei, a stabilit hotarul moșiei „Munții”, arătând că: „hotarul am inceput a alege din gură pârâului Muștei, în sus de Cetatea Neamțului, până la drumul Neamțului..., până la gură Peperigului, apoi drept
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
să modifice vechile hotare ale satului; aceiași țărani vecini își permiteau, în pofida oricăror legi, să vâneze peștele din heleșteul lui Hudici „ziua și noaptea, făr de nici o siială și opreală”, să strice moara și pomii din livada boierului. Potrivit poruncii domnești din 1753, țăranii din Cordăreni trebuiau să suporte certări pe măsura faptelor lor. Totuși, Hudici, călugărit între timp, îi iartă, după ce mai făcuse același lucru și câțiva ani mai înainte. În zapisul țăranilor se spune că „apucându-ne chizaș unul
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]