5,421 matches
-
de „profetism” cu privire la persoane care visează sau primesc mesaje din partea zeilor, de obicei destinate unei terțe persoane, care este regele. Caracterul de revelație extatică pe care Îl arată astfel de fenomene a dus la punerea lor În paralel cu profetismul ebraic; deși există elementele comune, avem totuși de-a face cu fenomene esențialmente diferite, chiar dacă acestea se pot Încadra Într-o tradiție semitică documentată, printre altele, la curtea Biblosului În secolul al XI-lea Î.Hr. (În povestirea călătoriei egipteanului Wen-Amunxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
elementul acvatic, slujitorul ei, Qadshu-wa-Amrur, fiind numit „Pescar al lui Athirat”. Asemenea lui El și Baal, și Athirat a lăsat urme evidente În Vechiul Testament, unde teonimul pare să denumească, printre altele, un fel de stâlp sau de arbore sacru. Inscripțiile ebraice și feniciene găsite la Kuntillet Ajrud (Sinai) par să indice faptul că zeului lui Israel, cel puțin În anumite epoci și medii, i se atribuia ca soție tocmai vechea zeiță ugaritică. S-a vorbit deja despre rolul de prim rang
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de stăpân al vieții de dincolo, căpetenie a Rapi/aumaxe "Rapi/auma", strămoșii amintiți În mit și cinstiți În cult. Este vorba de două aspecte ale unei personalități unice, complexe, dar organice, care a exercitat o influență considerabilă asupra tradițiilor ebraice legate de YHWHxe "YHWH", care a absorbit și, totodată, a respins diverse aspecte ale morfologiei lui Baal. Alături de aceste figuri proeminente se regăsesc În miturile de la Ugarit și alte personaje divine. Cei doi mari dușmani ai lui Baalxe "Baal" sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Din punct de vedere al culturii materiale, există puține elemente care să Îi distingă pe amoniți de evreii din Samaria și Ierusalim, de moabiți sau de edomiți. Trăsăturile distinctive ale identității sunt mai degrabă limba (un idiom semito-occidental apropiat de ebraică și feniciană) și religia. Și În acest caz suntem În fața unor panteonuri (cu excepția Israelului postexilic) care prezintă o structură analoagă, de extindere limitată, concentrată asupra cultului unui zeu național, cu caracter războinic, protector, uranic (cu o soție alături) și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se organizează Într-un regat propriu-zis probabil În jurul anului 900 Î.Hr., condus, se pare, de Kemoshyat, tatăl vestitului Mesha, cu capitala Qir-Moab (astăzi el-Kerak). Limba lor este un idiom semitic occidental și dovedește puternice afinități cu limbile feniciană și ebraică. Istoria moabiților ni-i prezintă implicați În lupte regionale pentru supraviețuire și chiar pentru extinderea teritoriului, mai Întâi Împotriva populațiilor locale, adică Împotriva israeliților. Învinși de David, aceștia reintră, după ruptura dintre Israel și Samaria, În zona de influență a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adunate și examinate critic (Clemen, 1920a, 1920b; Fox și Pemberton, 1928; Benveniste 1929; Bidez și Cumont, 1938). De asemenea, importante, mai ales pentru perioada ahemenidă, sunt unele fragmente biblice, de la Deutero-Isaia la Cărțile Regilor, Ezra, Neemia, Ester și Daniel. Mărturiile ebraice dau informații semnificative despre relațiile bune care au existat Între poporul lui Israel și noii stăpânitori ai imperiului multinațional al Ahemenizilor, de la Cirus cel Mare la Darius I și, mai ales, despre influența exercitată de concepțiile religioase iraniene asupra iudaismului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Egiptului” (Ex 14,25). Cel care își pune problema „istoricității” povestirii își pune mai multe întrebări. Prima problemă, nu atât de importantă, vine de la limba vorbită de egipteni, evident, egipteana. În Ex 14,25 însă, cuvintele armatei egiptene sunt în ebraică, ca și cum egiptenii ar fi vorbit această limbă. E vorba desigur de o convenție, pentru că același fenomen se găsește peste tot în Biblie. Mai dificil de aflat este cine a auzit acest discurs. Egiptenii au murit cu toții și n-au mai
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
important. Putem susține că numele acesta nu se poate să fi fost „inventat” cu ușurință. Dacă israeliții ar fi avut posibilitatea să-și dea un erou național, nu i-ar fi dat un nume egiptean, ci unul tipic semitic, adică ebraic. Moise, prin urmare, nu este un personaj cu totul „inventat”. Este însă dificil să spunem mai multe. Cu siguranță, nu înseamnă că tot ceea ce Biblia povestește cu privire la Moise s-a întâmplat literalmente așa cum îl descrie însăși Biblia. Probabil, Moise a
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
numită Lacul Menzaleh (sau, în antichitate, Lacul Serbon). De obicei se vorbește de „trecerea Mării Roșii”. Totuși e puțin probabil ca israeliții să fi ales acest itinerar, pentru că Marea Roșie este prea adâncă. De altfel, traducerea „Marea Roșie” nu corespunde cu expresia ebraică ce desemnează această mare. Cu mai multă precizie se traduce astăzi prin „Marea de papură”. Precum am afirmat, regiunea unde se află actualmente Canalul de Suez, în antichitate era o regiune de lacuri. Unele dintre aceste lacuri există și astăzi
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
î.C. Această dată pune imediat o mare problemă exegetului și istoricului. În această epocă, cetățile Ierihon și Ai nu erau locuite. Poporul lui Israel, sub călăuzirea lui Iosue, se găsea deci în fața a două cetăți distruse, în ruină (cuvântul ebraic „Ai” înseamnă chiar „ruine”). Probabil, povestirile s-au născut tocmai pentru că aceste cetăți nu erau ocupate. Au fost propuse diferite teorii pentru a concilia textul biblic cu datele arheologiei. Nu este locul aici să le prezentăm. Rămâne faptul deconcertant al
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
ai naționalismului românesc. Era totodată supărat, pentru că văzuse că pînă și după unirea României cu Transilvania, evreii susțineau menținerea școlilor cu limba de predare maghiară, respingînd oferta guvernului român de a înființa școli cu limba de predare idiș sau chiar ebraică. Exclama iritat: "De ce nu urmează evreii români exemplul evreilor unguri din Transilvania și nu manifestă aceeași loialitate față de România ca și față de Ungaria chiar și după retragerea administrației maghiare?"36. Să nu fi înțeles Iorga motivele loialității evreilor? Le-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
i-a ripostat lui Iorga într-un mod meschin. Profitînd de antisemitismul prevalent în 1937, el a reprodus (în "Biletele lui de papagal") afișul electoral în care Iorga apela la electoratul evreiesc. El a scris numele lui Iorga cu caractere ebraice, apoi de la coadă la cap în alfabetul românesc (latin): "Agroi", făcînd apel la cele mai josnice sentimente antisemite 116. Ca să nu se lase mai prejos, Iorga a replicat printr-o lovitură sub centură. După instaurarea Dictaturii Regale, la 15 februarie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
religiilor păgâne din jur, tradiția biblică a sacralizat vinul și a făcut din el un dar al lui Dumnezeu (Geneza, 27: 28). Scriptura ne învață că utilizarea vinului nu era cunoscută decât de la Potop. Arca lui Noe (Noah în limba ebraică) a eșuat la 5165 m pe "muntele Ararat" (Geneza, 8: 4), în Armenia, situat în nordul Mesopotamiei, nu departe de lanțurile muntoase din Caucaz. Noe, "care era cultivator", după cum ne precizează Biblia, a fost primul om care a plantat viță
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
deșertul Sinai, pe partea orientală a Mediteranei, va fi totuși desemnat poporului evreu de către proorocul Moise ca fiind pământul făgăduit de Dumnezeu. Ritualurile de la Paștele evreilor evocă ieșirea din Egipt și trecerea (Pessah, Paște, semnifică de asemenea trecere în limba ebraică) copiilor lui Israel de la robie la libertate. Masa luată cu ocazia Paștelui evreiesc, sau Seder, este fundamentul Cinei creștine (din latinescul cena, masă de seară) și în consecință, baza Tainei Euharistiei. Împărtășania creștină are ca origine directă sacrificiile simbolice pe
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
de la Alexandre Séon la Jacek Malczewski. Sculptorul pare să se fi detașat de codul simbolico-mitologic consacrat, prin care bufnița o desemnează emblematic pe zeița Pallas Atena, pentru a nu a împrumuta nici altor coduri mitologice, spre exemplu, pe Lilith, zeița ebraică a morții infantile, reprezentată printr-o bufniță. Și Khnopff pictează o serie de himere cu aspect aviar, lipsite de orice indiciu malefic, păsări cu cap de om, fără a invoca prin ele codul mitologic consacrat. Himera nopții, realizată în jurul anului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
să emigreze. De fapt, atitudinea guvernului îl deranja chiar pe rabinul șef al României, Rosen, care era împotriva emigrării evreilor. După părerea lui Harry Barnes, ambasadorul american din România, Rosen vedea în aceasta un "paradox". "Avînd în vedere emigrarea, cultura ebraică era într-un mare pericol de dispariție"1587. Ca urmare, România trebuia să aștepte să fie adoptată mai întîi legea aflată la momentul respectiv în atenția Congresului, ca să poată solicita acordarea "Clauzei națiunii celei mai favorizate". Nici propunerile lui Findley
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
măsuri în privința "problemelor umanitare", care puteau fi ameliorate prin emigrare"1824. În discuțiile sale cu rabinul Rosen, Bingham a ajuns la concluzia că, totuși, comunitatea evreiască din România beneficiază de o libertate religioasă și culturală considerabilă. Exista învățămînt în limba ebraică, iar în București erau un teatru evreiesc, restaurante Kosher și un ziar ebraic bisăptămînal. Rosen se temea că o emigrare susținută a evreilor ar putea distruge comunitatea evreilor din România. În 1948 fuseseră 600 de rabini, acum nu mai erau
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
sale cu rabinul Rosen, Bingham a ajuns la concluzia că, totuși, comunitatea evreiască din România beneficiază de o libertate religioasă și culturală considerabilă. Exista învățămînt în limba ebraică, iar în București erau un teatru evreiesc, restaurante Kosher și un ziar ebraic bisăptămînal. Rosen se temea că o emigrare susținută a evreilor ar putea distruge comunitatea evreilor din România. În 1948 fuseseră 600 de rabini, acum nu mai erau decît 3. Lipsa măcelarilor Kosher era o problemă practică și mai mare, iar
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
fost cuvântul Memoria stă în însăși miezul religiei. Zakhor, imperativul moral de a-ți aduce aminte, răsună reverberant în paginile Scripturii evreiești. De nu mai puțin de o sută șaizeci și nouă de ori se face auzită porunca în Biblia ebraică, amintind poporului ales să nu își uite angajamentele luate față de Dumnezeul său (Yerushalmi, 1982, p. 5). Cu o persistență ciocănitoare, în cadențe ritmice agasante, poporul lui Israel este chemat la rememorare. Poporul Cărții cartea fiind înțeleasă ca fond scriptural în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ciocănitoare, în cadențe ritmice agasante, poporul lui Israel este chemat la rememorare. Poporul Cărții cartea fiind înțeleasă ca fond scriptural în care sunt păstrate aceste bântuitoare stăruințe spre neuitare întruchipează, din acest motiv, exemplaritatea comunității memoriei. Memoria este consubstanțială religiei ebraice. Lucrul acesta se verifică din plin și în cazul creștinismului, care a absorbit, spongios, etica ebraică a neuitării. Imperativul aducerii aminte s-a încuibat tocmai în ritualul nodal al cultului creștin. Frângerea pâinii, ce stă la baza tainei împărtășaniei, conține
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
înțeleasă ca fond scriptural în care sunt păstrate aceste bântuitoare stăruințe spre neuitare întruchipează, din acest motiv, exemplaritatea comunității memoriei. Memoria este consubstanțială religiei ebraice. Lucrul acesta se verifică din plin și în cazul creștinismului, care a absorbit, spongios, etica ebraică a neuitării. Imperativul aducerii aminte s-a încuibat tocmai în ritualul nodal al cultului creștin. Frângerea pâinii, ce stă la baza tainei împărtășaniei, conține în sine porunca euharistică: "Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea" (Luca, 22:19). Aceeași centralitate
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]