5,886 matches
-
Săbăoani, apoi s-a retras la pensie, locuind la Adjudeni. În ziua de 8 martie 1969, aflându-se la București, în mănăstirea „Sf. Agnes” a călugărițelor „Sf. Maria”, pe când făcea vizita la Preasfântul Sacrament după prânz, a căzut la pământ, exclamând: „totul este bine, totul este în ordine”, încredințându-și sufletul lui Dumnezeu. A fost înmormântat în cimitirul din Săbăoani pe data de 10 martie 1969. (Pr. Gheorghe Pătrașcu, Zile de încercare și de har). Episcopului Fr. Ioan Duma Prea cucernice
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
lui Dumnezeu, ajută-mă să-mi rânduiesc mintea și inima, înclinațiile și faptele, precum și întreaga mea conduită, în așa fel încât, atunci când va veni ceasul de a părăsi această lume, dumnezeiescul tău Fiu să mă găsească pregătit și să pot exclama: “Iată, mirele vine, mă duc să-l întâmpin” Amin... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui.. Pr. Ioan Gherghina, din caietul: “Meditații pentru luna mai”, Arhiva Provinciei 21. PR. ALEXANDRU GHIUZAN date biografice Originar din Adjudeni, județul Neamț, s-a născut la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de două zile a lui Mihai! O primă reîntâlnire cu adevărat bună cu dânsul, scoși așa cum eram amândoi din mediul nostru, obișnuit și dubios, și azvârliți într-o lume de basm. Aduceri aminte... — O, ce bine că s-a terminat! exclam eu. Ce bine că putem sta în sfârșit de vorbă ca doi vechi și buni prieteni... — Chiar a fost așa de rău? mă întreabă, oarecum uimit. — Groaznic! Dar ce bine că a trecut! Seara am dormit amândoi în aceeași odaie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
apărea scris cu litere de foc: ASTĂZI VEI FI CU MINE ÎN RAI! La 31 octombrie 1959 s-a săvârșit din viață Mihai Rădulescu. Peste 16 zile ar fi împlinit patruzeci de ani de viață. — A fost un om extraordinar! exclamă Kindi. În toate a fost extraordinar! Toată lumea știa că dacă e ceva imposibil, apăi asta e să te sinucizi în arestul Securității. și uite că Mihai a do vedit că este posibil! Preocupată de îndatoririle ei de „choeforă“ tenace, Alice
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
s-o știți“. Apoi un zâmbet ce bănuiesc că vrea să însemne: „Fără supărare!“. Mai urmează totuși, pe ton interogativ, și-un: „E limpede?“. Dau din cap și-i întrec toate așteptările, cerând: „Vă rog, niște covriigi sărați“. Iar vânzătorul exclamă admirativ: „Mortal, zău așa!“. și încă mai zâmbește larg când următorul la rând cere o japoneză. În timp ce urc cu scara rulantă, cuvântul „mortal“1 încă îmi umblă prin minte. Din familia lui, mai cunoscute îmi sunt cu totul alte semnificații
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu era o Cheie a cerului, ci o cheie a grânelor. A devenit Cheia cerului din clipa când un vecin, beat mort după o partidă de cărți și vrând să plece acasă, a zărit-o atârnată pe perete și a exclamat: «Aoleo, da’ asta-i Cheia cerului»“. Inițial, Cheia fusese așadar o „cheie a grânelor“, oferită probabil pentru o recoltă foarte bună - a mai zis bunicul meu. Cheia nu era un lucru bun, pentru că nici cerul nu fusese niciodată un lucru
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
iau aminte la finalul sejurului meu în Elveția ce se apropie inexorabil. Noaptea va fi întunecoasă și foarte lungă: ultimele cuvinte ale Patriarhului Tihon, omorât în primii ani ai puterii bolșevice din Rusia. Sau La journée sera rude, cum a exclamat Robert François Damiens, regicidul lui Louis XV (1757), înaintea groaznicei execuții care îl aștepta și care l-a inspirat pe Michel Foucault în Surveiller et punir. Geniul ultimei formule m-a fascinat dintotdeauna. Seară tematică pe Arte, destinată Inchiziției. Interesantă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ce căutau. Două lucruri țin minte. Mama îmi cumpărase de ziua mea un lexicon Larousse. Un tânăr din echipa de percheziții m-a întrebat ce carte era aceea. I-am răs puns că era un Larousse. „A, ceva rusesc!“ a exclamat tânărul și mi l-a confiscat. Mult mai târziu, cineva din poliție mi l-a returnat. De asemenea, mi s-au mai confiscat o serie întreagă de cărți în limba germană și franceză, precum și o cutie cu scrisorile de dragoste
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
înfățișa un bărbat în pielea goală, culcat pe burtă pe o blană de leopard și zâmbind larg și tâmp, cu ochii ațintiți în lentila aparatului. „Exact ca pozele cu bebeluși culcați pe blănița fotografului din vitrina de la Baby Foto!“, am exclamat în sinea mea, stăpânindu-mă să nu pufnesc în râs. Ceea ce-l făcea pe inculpat și mai caraghios în ochii mei era că freza ondulată, favoriții retezați și obrajii proaspăt rași îi dădeau mai degrabă un aer de tovarăș cu
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și făcut-o, cu generozitate și abnegație. Desigur, i-am reîntâlnit în acele zile frământate și pe amicii care, imediat după sosirea noastră, se întrebaseră: „Chiar așa?“. Decembrie ’89 le-a furnizat amara revelație, așa încât s-au simțit datori să exclame pe un ton concesiv: „Da, într-adevăr, este așa cum ați povestit!“. „Să nu uiți de unde ai plecat!“ Cum aș fi putut să uit? Chiar dacă părtinitoare și protectoare, memoria tinde să încuie în sertarele de jos, mai greu accesibile, cam tot
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
capăt de laiță și stând în genunchi m-am apucat de scris. Când am ajuns la propoziția Moșul era mai țanțoș ca un cocoș, am scris cuvintele mai și țanțoș legate între ele. Dându-mi seama de greșeala făcută am exclamat: vai, am legat pe mai cu țanțoș! Sora mai mare, Hareta, care se afla lângă mine cu o foarfecă în mână a intervenit prompt: lasă că le dezleg eu, cu foarfeca! Toți cei de față au râs, iar acest episod
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
spre țara de jos toate bogățiile munților. Atâta merita Iașul? Bahluiul acesta infect. (Mai târziu, când am știut ce mincinos e cântecul "Dâmboviță, apă dulce", sau care poate fi sensul real al cuvintelor "cine bea nu se mai duce", am exclamat: Atâta merită Capitala?) De aceea Bahluiul e printre puținele râuri pe care nu le-a cântat nici un poet, care n-a inspirat pe nici un pictor, care n-a încântat pe nici un compozitor. Căci pe câte știu, singurul poet care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
lucru) prin asemenea cartiere și asemenea străzi. Mașinele noastre înaintau cu greu prin gropi și noroaie, ca niște biete bărci pe o mare agitată. Peste tot, locuințe sărace, oameni zdrențăroși și murdari, femei desculțe, copii anemici și palizi... Tiens, tiens! exclamă, la un moment dat, soția unui deputat francez, care zărise pe aproape un porc bălăcindu-se într-o băltoacă verzuie... Uite, uite... exclamă ea, adresându-se pe cât de uimită pe atât și de amuzată soțului său. N-ai crede că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
agitată. Peste tot, locuințe sărace, oameni zdrențăroși și murdari, femei desculțe, copii anemici și palizi... Tiens, tiens! exclamă, la un moment dat, soția unui deputat francez, care zărise pe aproape un porc bălăcindu-se într-o băltoacă verzuie... Uite, uite... exclamă ea, adresându-se pe cât de uimită pe atât și de amuzată soțului său. N-ai crede că ne găsim la...? Și rosti numele, pe care nu mi-l mai amintesc, al unei localități neînsemnate din Nordul Africei: Mazagran, Meligrah, Gemilah
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
semnatarul lor, nu exprimau decât omagiul pe care-l datoram celor care-mi respectaseră opiniunea și independența, căci nimeni nu mi le ceruse. Evocând luminosul epizod din domnia lui Mircea, pentru a-l opune, prin contrast, timpurilor de față, Eminescu exclamă: "De-așa vremi ne-nvredniciră cronicarii și rapsozii..." Evocând la rândul meu, cu lucrurile pe care le-am povestit, moravurile și libertățile de acum câteva decenii, am impresia că distanța care ne separă de ele e mai mare decât cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe interlocutorul său, om fin, pretențios și susceptibil de altfel, să-l impresioneze în mod deosebit prin ideile, prin vederile, prin constatările sale. Căci înainte de a se separa, strângându-i mâna, "Conu Matei" nu se putu opri de a nu exclama cu entuziasm: Bravo Bădărău! Ce minte frumoasă ai! Ce spirit clar... Câte n-ai putea face în țara aceasta, săracă în oameni! Păcat numai că ești așa de rău înconjurat... O săptămână mai târziu la Iași, la Jokey-Club (unde-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ședință a senatului roman spusese uimit "am sentimentul c-am luat parte la o adunare de regi", orice străin ar fi avut ocaziunea de a petrece o seară într-o așa societate nu s-ar fi putut opri să nu exclame cu încântare "cred c-am asistat la o adunare de regine". Quantum mutatus ab illo! Pe urma pașilor mei proprii Toamna trecută, într-o seară veneam din nordul Moldovei. Drumul meu trecea prin Iași, unde nu se putea să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
vine apoi să-și salveze personajele încadrându-le într-un univers al candorii, un fel de Eden pe care autorul l-ar dori recucerit. Adaptând mesajul plastic al pictorului Mihai Dascălu la momentul inaugural, d-l Victor Ernest Mașek a exclamat: Tablourile acestea sunt noua cale de a intra în banca Turcoromână - ingenuitatea și naivitatea - Folosiți-o”. Articolul a apărut în ziarul „Vocea României”, din 8 iulie 1994, autor fiind Ana Niță. Altă prezentare a fost făcută în ziarul „Ora”, în
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
nu ne Învață nimic decît să dormim, să bem, să mîncăm și să ne ferim ( Deși Arcadia a fost devastată de sensuri de către „păstorii” și „păstorițele” care au vrut s-o imite la Roma În Settecento.) Nu voi crede niciodată, exclama el, că sufletul zeilor locuiește În plante. Dar raporturile noastre cu natura n-au nevoie de zei, ci de un Împărat. Iar acest Împărat este omul. Nu vreau să Înalț aici steagul lui Rousseau, al reîntoarcerii la natură, ci să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Carlina își dădu seama că stătea în picioare, deși nu-și amintea când se ridicase. În timpul celor două pahare cu vin auzi ușa care se deschise, făcându-și apariția Valentin cu un aer de dominator. Văzându-și fiul, maică-sa exclamă: O Doamne Dumnezeule, ce dor mi-a fost de tine, de voi toți. - Mamă, arăți bine ca întotdeauna! Ești tot atât de frumoasă!, zise sărutând-o. - Ehei! Ce n-ar da omul să rămână mereu tânăr. Am îmbătrânit și eu, mamă! Timpul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
interveni: - Ce s-a întâmplat? De ce te plângi acum când totu-i bine? Sau ai înnebunit? - Cred că am făcut o greșeală trecând granița fraudulos. După părerea mea, răul se pedepsește zise Mihu. - Ia uite cum plânge ca un bebeluș, exclamă Simion! - Of, tăceți naibii din gură! - Ce te-ai apucat de plâns? interveni iar Simion. - Mi-e greu să suport prostia pe care am făcuto. - Te pomenești că îți simți conștiința încărcată?! - Dacă aș fi la putere aș administra cea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
planuri pentru a începe o nouă viață. Prefera femeile frumoase cu un spirit ager și pe cele delicate și surâzătoare cu un aer încărcat de promisiuni. Auzind anunțul făcut în stația C.F.R. se ridică numaidecât și coborî cu toate bagajele exclamând: - Oh, Doamne! Ce bine c-am ajuns pe pământul natal. Nici unde nu-i mai bine ca la tine acasă. Apoi privirea lui se pironise mirată pe firma unui hotel și zise: - Oh, Doamne îți mulțumesc că ai venit în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ieși încet când dorești. Următoarea noapte, Carmen o petrecuse la o cabană la munte. Pentru prima oară simți că sufletul ei se încălzește. Simți cum se nasc speranțe noi în ea, și era puțin mai veselă. - Ce frumos este aici! exclamă Carmen contemplând fundalul globului auriu. Mă simt mai în siguranță aici decât acolo unde am stat. Tonul cu care îi vorbi Alin îi redase putere și încrederea în ea, iar sângele îi năvăli în obraji. Acum nu mai avea importanță
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
orice minune, gestul fostului director general a fost comentat trei zile în combinat. Probabil atunci am aflat și eu; mi-a rămas în auz tonul elogios al celui care mi l-a povestit. Praf în ochi! îmi amintesc că am exclamat eu. Iei trei în mașină o dată și așteaptă în stație sute zi de zi. Cîte ședințe de lucru, în colectiv cu cei de la "comunale", s-au făcut? Asta era acum cîțiva ani. De-atunci a trecut ceva vreme; bună, rea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
început să se mai adune, că prea era leșinată cînd mi-a vorbit; o fi răbdat mult pînă să mă roage să deschid fereastra. Închideți geamul acolo! strigă taxatoarea, ridicîndu-se în picioare, amenințînd cu pumnul. Sînt gaze, spune cineva. Gaze! exclamă taxatoarea. Dumneata călătorești un sfert de ceas, eu merg toată ziua. Nu pot merge în curent și frig. Trag de fereastră, lăsînd-o deschisă doar pe jumătate, apoi spun taxatoarei, care se uită fix la mine: Lăsați-o așa pînă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]