6,058 matches
-
anului 1975 trăiește ca liber-profesionist. Debutează cu versuri în revista „Luceafărul” în 1968; debutul editorial îl reprezintă, în 1984, volumul de poeme Muzică și memorie. Colaborează cu versuri, recenzii, articole de critică literară, traduceri din italiană și franceză la revistele „Luceafărul”, „România literară”, „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Orizont”, „Astra”, Săptămâna”, „Opinia studențească”. După decembrie 1989 susține o „cronică ortodoxă” în revista „Cuvântul”. Colaborează la „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul” cu eseuri și articole despre Nae Ionescu, Petru Dumitriu, Pavel Chihaia, Mateiu I. Caragiale
CIACHIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286221_a_287550]
-
cu versuri, recenzii, articole de critică literară, traduceri din italiană și franceză la revistele „Luceafărul”, „România literară”, „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Orizont”, „Astra”, Săptămâna”, „Opinia studențească”. După decembrie 1989 susține o „cronică ortodoxă” în revista „Cuvântul”. Colaborează la „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul” cu eseuri și articole despre Nae Ionescu, Petru Dumitriu, Pavel Chihaia, Mateiu I. Caragiale. Este îngrijitorul unei culegeri de „foiletoane și meditații” ale lui Nae Ionescu (1994). În Muzică și memorie, procedeul compozițional este acela al suprapunerii de imagini oarecum
CIACHIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286221_a_287550]
-
și director al Editurii Aristarc (Onești), în cadrul căreia a inițiat, printre alte apariții, ediția anastatică a Istoriei literaturii române de la origini până în prezent de G. Călinescu. Debutează în presă în 1956. Colaborează la „Iașul literar”, „Ateneu”, „Steaua”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „România literară”, „Argeș”, „Tribuna”, „Manuscriptum”, „Ramuri”, „Revue roumaine”. Editorial, își face apariția într-o antologie a poeților debutanți, O sută de poeți (1967), editată de Casa Centrală a Creației Populare din București. Primul volum personal, Cetatea de inimă (1972
CIOBANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286242_a_287571]
-
în „Gândirea”, „Națiunea”, „Viața românească”. Debutul în publicistică și-l face la revista „Cadran” (1939), cu un medalion despre A.I. Herzen. A mai colaborat la „Fapta”, „Gazeta literară”, „Jurnalul literar”, „Veac nou”, „Viața Basarabiei”, „Limbă și literatură”, „Litere și arte”, „Luceafărul”, „Revista de folclor”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Studii și cercetări de istorie literară și folclor”, „Revista de istorie și teorie literară”. O serie de articole și traduceri din „Națiunea” (1947-1948) sunt axate pe opera câtorva scriitori ruși și francezi. Autentic erudit
CIOBANU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286241_a_287570]
-
lucrează, în continuare, ca metodist cultural în același oraș. Debutează cu proză (schița Băiatu), în revista „Scrisul bănățean” (1958). Editorial, debutează cu volumul de proză scurtă După-amiaza bătrânului domn (1970). Colaborează, îndeosebi cu proză, la „Steaua”, „Tribuna”, „Orizont”, „Vatra”, „Transilvania”, „Luceafărul”, „Viața românească”. Din 1999, este director al revistei „Arhipelag”. Proza scurtă (nuvele, povestiri, schițe) din cuprinsul volumului După-amiaza bătrânului domn are, ca tematică și procedee, caracterul unor exerciții pregătitoare pentru câteva dintre romanele ulterioare. Nuvela care dă titlul culegerii devine
CIOBANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286239_a_287568]
-
lector) la Universitate. La sfârșitul anului 1968 este nevoit să plece definitiv din oraș și se stabilește în București, angajându-se mai întâi la Televiziunea Română, apoi, din 1971, ca redactor (mai târziu șef al secției de critică literară) la revista „Luceafărul”. Din 1985 este director al Muzeului Literaturii Române. În 1971 obținuse titlul de doctor în filologie al Universității din București. Debutează încă din vremea studenției în „Gazeta literară” (1956). Colaborează la mai toate revistele Uniunii Scriitorilor, îndeosebi la revistele unde
CIOBANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286237_a_287566]
-
și colaborator la reviste de specialitate. Ca deputat iorghist, a participat la editarea și redactarea ziarului local „Crai nou” (1918-1932). Debutează cu proză în „Curierul literar” (1901), colaborând apoi la „Revista modernă”, „Epoca”, „Sămănătorul” (unde a semnat și Marioara Florian), „Luceafărul”, „Evenimentul”, „Viața literară”, „Viața românească”, „Ramuri”, „Minerva”, „Adevărul literar și artistic” ș.a. A făcut parte din comitetul fondator al Societății Scriitorilor Români. C. și-a adunat proza scurtă în volumele Pe plai (1903), Traiul nostru (1906), Inimă de mamă (1908
CIOCARLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286251_a_287580]
-
vremii, dar și cu nuvele și schițe, după ce debutase, în 1895, la „Viața literară”, cu versuri. A semnat și C. Virgiliu. Publică în „Povestea vorbei”, „Tribuna”, „Literatură și artă română”, „Cuvântul literar”, „Gazeta de Transilvania”, „Sămănătorul”, „Deșteptarea”, „Viitorul”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare” ș.a. La sfârșitul anului 1907 intră în conducerea revistei „Viața literară și artistică”. În 1916 îi apare volumul de schițe și nuvele Mălurenii. Universul acestor scrieri are ca punct de plecare lumea satului, surprinzând diferite ipostaze ale vieții
CIOFLEC-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286261_a_287590]
-
viitorul mareșal. Între 1923 și 1936, elaborează aici lucrări despre cultura și realitățile românești. În 1937 va fi trimis cu însărcinări speciale pe lângă legațiile României la Washington și Paris. Colaborase, în primele decenii ale secolului al XX-lea, la „Flacăra”, „Luceafărul”, „Sămănătorul”, „Drum drept”, „Cronica”, „Ramuri” ș.a. După instaurarea regimului comunist, C. a fost exclus din Academia Română (unde fusese ales membru de onoare în 1936) și s-a autoexilat în străinătate, unde a publicat în revistele „Luceafărul” (Paris), „La Nation roumaine
CIOTORI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
XX-lea, la „Flacăra”, „Luceafărul”, „Sămănătorul”, „Drum drept”, „Cronica”, „Ramuri” ș.a. După instaurarea regimului comunist, C. a fost exclus din Academia Română (unde fusese ales membru de onoare în 1936) și s-a autoexilat în străinătate, unde a publicat în revistele „Luceafărul” (Paris), „La Nation roumaine” (Paris), „Cuget românesc” (Buenos Aires), „Cronica românească” (New York), „Destin” (Madrid) ș.a. Academia Română l-a repus în drepturi ca membru de onoare în 1990. S-a afirmat cu volumul de proze scurte Calea Robilor (1912), o suită de
CIOTORI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
Sf. Sava” din București, urmează apoi literele și filosofia (numai doi ani), absolvind însă Facultatea de Drept din București, după întreruperi, în 1957. A debutat în 1942, la revista de poezie „Claviaturi” din Brașov. A fost, pe rând, redactor la „Luceafărul”, corector la Editura pentru Literatură, secretar de redacție la „Revista de istorie și teorie literară”, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, editorialist, după 1989, la ziarul „Dreptatea”. A colaborat cu poezii, studii, articole, recenzii, la
CIOCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
de redacție la „Revista de istorie și teorie literară”, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, editorialist, după 1989, la ziarul „Dreptatea”. A colaborat cu poezii, studii, articole, recenzii, la „Kalende”, „Viața românească”, „România literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Limbă și literatură”, „Secolul 20”, „Apostrof”, „Contrapunct”. A fost distins în anul 1947 cu Premiul „Ion Minulescu” pentru volumul de versuri Steaua Păstorului (rămas în manuscris, din cauza cenzurii proletcultiste) și în 1995 cu
CIOCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
extreme ale vieții, între care Poetul se zbate în odiseea cunoașterii Ființei: josul și înaltul, pământul și cerul, bulgărele și steaua, Satan și Demiurg, efemerul și eternul, relativul și absolutul. Alte două cărți de incontestabil merit, Căderea în sus a Luceafărului (1993) și Spre un nou Eminescu. Dialoguri cu eminescologii din întreaga lume (1993), îl consacră pe C. ca pe un eminescolog care se remarcă prin mijloace și unghiuri de interpretare mereu noi, prin putere de demonstrație, prin originalitatea demersului critic
CIMPOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
Iași, 1994; Întoarcerea la izvoare, Chișinău, 1985; Creația lui Ion Druță în școală, Chișinău, 1986; Creația scriitorilor moldoveni în școală: Liviu Damian, Petru Zadnipru, George Meniuc, Spiridon Vangheli (în colaborare), Chișinău, 1989; Duminica valorilor, Chișinău, 1989; Căderea în sus a Luceafărului, Galați, 1993; Spre un nou Eminescu. Dialoguri cu eminescologii din întreaga lume, Chișinău, 1993; ed. București, 1995; Basarabia sub steaua exilului, București, 1994; Sfinte firi vizionare, Chișinău, 1995; O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Chișinău, 1996; ed. 2
CIMPOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
1993, 28; Z. Ornea, Eminescu cel dintotdeauna, RL, 1993, 44; Liviu Grăsoiu, Mereu Eminescu, VR, 1994, 2; Alex. Ștefănescu, Beția de idei, RL, 1994, 48; Z. Ornea, Fenomenul basarabean, RL, 1995, 8; George Muntean, Mihai Cimpoi, „Căderea în sus a Luceafărului”, LA, 1996, 5; Ioan Holban, Literatura română din Basarabia, CRC, 1996, 13-14; Alex. Ștefănescu, Prima istorie completă a literaturii române din Basarabia, RL, 1996, 18; Vitalie Ciobanu, Un „avocat” al literaturii basarabene, „Contrafort”, 1996, 5; Theodor Codreanu, „O istorie deschisă
CIMPOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
1993). Debutează cu poezie în revista „Tribuna” (1959) și editorial, cu volumul Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, apărut în 1966, în care, așa cum a observat Nicolae Manolescu, C. este deja un poet format, nu un începător, precum cei mai mulți debutanți din colecția „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură. I s-a remarcat de la început cultura poetică, evidentă în exersările pe diverse modele de mare poezie, printre care și modelul greu de urmat al lui Ion Barbu, pe care și-l asumă ca tehnică și
CIOBANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
la îndemnul lui Geo Bogza, care îi remarcase primele încercări, debutând editorial în 1969, cu volumul de proze scurte Dialog despre eroare. Colaborează, cu proză, eseuri, critică literară, cronici literare și muzicale la „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Caiete critice” ș.a. Desfășoară activități culturale legate de evocarea personalității poetului latin Ovidiu, și din anii ’80, de difuzare a valorilor culturale japoneze și de dialogul cultural româno-nipon. Îngrijește volumul postum de versuri de tinerețe Argotice ale lui Nichita Stănescu
CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286286_a_287615]
-
spațiu se efectuează pentru întâia oară o profundă analiză estetică a întregii opere eminesciene, din care nu lipsesc obiecțiile și afirmațiile, uneori, poate prea categorice. E argumentat încă o dată romantismul lui Eminescu într-o largă demonstrație ce culminează cu examinarea Luceafărului. Atenție specială este acordată postumelor, socotite egale și uneori superioare antumelor. Întrucât i s-a părut că descrierea operei e prea extinsă, prea detaliată, că se produc unele repetiții, autorul a concentrat mai târziu, în 1947, întreaga serie în două
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
un poet, un conducător care caută singurătatea, un admirator al umanității, al eternului feminin și al purității juvenile. El e un simbol al tradițiilor sfinte și, mai presus de toate, un simbol al superiorității geniale, întru care se înrudește cu Luceafărul eminescian. C. a tradus integral poezia lui Horațiu, a publicat în reviste tălmăciri din Carducci, Foscolo, Panzini, Gozzi, Metastasio, Cazotte, Guicciardini, Sterne ș.a., iar în volum, Un om sfârșit de Giovanni Papini. Valoarea permanentă, la care țintește și ajunge temperamentul
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
Mureș. Obține titlul de doctor în filologie cu teza Ion Pillat și pillatismul (2000), la Universitatea din Cluj-Napoca. Debutează cu versuri (1972) și critică literară (1973) în revista „Echinox”. Colaborează la „Orizont”, „Amfiteatru”, „Ateneu”, „România literară”, „Tribuna”, „Steaua”, „Contrapunct”, „Calende”, „Luceafărul”, „Interval”, „Apostrof”, „Arca” (Arad), „Euphorion”, „Discobolul”, „Poesis”, „Altera”, „Neue Literatur”, „Magyarorság es Europa” (Budapesta), „Literatura na swiecie” (Varșovia). Editorial, debutează cu volumul de eseuri Poezie și livresc (1987). A redactat articole pentru Dicționarul scriitorilor români (coordonat de Mircea Zaciu, Marian
CISTELECAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286280_a_287609]
-
Craiova (din 1980), cadru didactic la Universitatea din Craiova. Debutează în 1966 la „Ramuri”. Debutul editorial se produce în 1975, cu lucrarea Camil Petrescu sau Patosul lucidității. Pe lângă publicistica din paginile cotidianului județean „Înainte”, a mai colaborat la „România literară”, „Luceafărul”, „Familia”, „Tomis”, Convorbiri literare”, „Cronica”, „Flacăra”, „Scrisul românesc”, „Lamura”, la care este și director din 2002. A îngrijit ediții din Fănuș Neagu, Al. Macedonski, Titu Maiorescu ș.a. A editat, în calitate de coordonator științific, compendiul Capodopere ale literaturii române (1997). Zaharia Stancu
GHIDIRMIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
ulterior la Camera de Comerț, iar din 1970 la Ministerul de Externe (funcționar superior, activitate în diplomație). Scrie literatură începând cu anii de liceu. Este prezent în presa culturală, cu proză și poeme, încă din anii ’70 (a colaborat la „Luceafărul”, „Astra”, „Orizont”). Debutul editorial are loc în 1984, cu volumul de versuri Mărturisiri la margine de râu. După povestirile din Câteva considerații asupra originii bronzului (1985), publică, în anii ’90, o serie de romane a căror originalitate a fost imediat
GHERMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
de șef de sector. Din 1967 este doctor în filologie, în urma susținerii tezei Opera lingvistică a lui Ion Budai-Deleanu, impunându-se ulterior prin numeroase contribuții de mare valoare în domeniile filologiei și lingvisticii. Ca scriitor, a debutat în 1980, la „Luceafărul”, cu proza Nașterea pruncului, iar prima lui scriere literară apărută în volum este romanul Drumul (1983). Drumul a impus mai ales prin stil: sobru, laconic, deloc patetic, deși subiectul s-ar fi pretat la o stilistică zgomotoasă: refugiul a trei
GHEŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287250_a_288579]
-
1961-1972), redactor-șef al „Gazetei literare” (1956-1958), conferențiar la Catedra de literatură română a Universității bucureștene (1948-1956), în paralel cu diferite funcții politice importante în aparatul de partid, al cenzurii și ideologiei oficiale. A mai colaborat la „Contemporanul”, „România literară”, „Luceafărul” ș.a. I s-au decernat Premiul Uniunii Scriitorilor (1964, 1967, 1976), Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1967) și Premiul Asociației Scriitorilor din București (1973, 1980). De la primele sale „încercări critice” G. a reușit să-și exercite funcția asumată, cea de
GEORGESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
lui Ioan Ghirvu, mic proprietar, iar după 1948, muncitor și tehnician. Licențiată a Facultății de Filosofie, secția psihologie-pedagogie, a Universității din București (1967), a lucrat ca profesoară, apoi ca redactor la revista „Cutezătorii”. Debutează cu un grupaj de povestiri în „Luceafărul” (1966), colaborând ulterior și la „România literară”, „Viața românească” ș.a. Volumul Liliacul cânta în surdină. Ars amandi (1968), care cuprinde două microromane, adoptă formula confesivă pentru a trata superficial, dar dezinvolt și cu prospețime, teme ca iubirea sau moartea, invidia
GHIRVU-CALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287269_a_288598]