5,914 matches
-
al II-lea al Prusiei a invadat Ducatul Silezia și a solicitat ca Maria Tereza să i-l cedeze, amenințând că se va alătura dușmanilor ei în caz de refuz. Maria Tereza a decis să lupte pentru provincia bogată în minerale. Frederic i-a oferit chiar un compromis: el va apăra drepturile Mariei Tereza dacă ea este de acord să-i cedeze cel puțin o parte din Silezia. Francisc Ștefan a fost inclinat să ia în considerare aranjamentul însă regina și
Maria Terezia a Austriei () [Corola-website/Science/298926_a_300255]
-
topire este cel mai ridicat, iar punctul lui de fierbere este al doilea ca mărime (după carbon). Utilitatea lui cea mai cunoscută este ca filament în becuri electrice. În secolul 16 mineralologul Georgius Agricola din Freiberg a descris existența unui mineral care îngreuna extracția de cositor. Segmentul "wolf" (lup) din denumirea wolframului de aici provine, deoarece "mânca" cositorul ca un lup. Georgius Agricola îl numea "lupi spuma". Denumirea de "tungsten" în engleză și franceză este derivată din "tung sten" (în suedeză
Wolfram () [Corola-website/Science/304472_a_305801]
-
acesta fiind rezistent la coroziune. Utilizarea cadmiului este în general scăzută din cauza toxicitatii. Cadmiul a fost descoperit de chimistul de naționalitate germană Friedrich Stromeyer în orașul Göttingen, Germania, în anul 1817. Cadmiul este putin răspândit în natura și nu formează minerale proprii. De obicei, însoțește minereurile de zinc sub forma de sulfați sau carbonați. Cadmiul este un metal alb-strălucitor, moale, ductil și maleabil, este stabil în aer. Cadmiul este un element chimic din grupa metalelor de tranziție, are numărul atomic 48
Cadmiu () [Corola-website/Science/304476_a_305805]
-
65g/cm3, duritatea 2. Cadmiul are un aspect argintiu metalic, este un metal moale, ductil, electropozitiv, structura cristalină este hexagonală, starea de agregare este solidă și este foarte rezistent față de agenții de coroziune. Cadmiul nu apare în mod natural, principalele minerale de cadmiu sunt greenochitul (sulfura de cadmiu CdS), având 77% cadmiu, otavitul (carbonat de cadmiu CdCO3) și monteponitul (oxidul de cadmiu CdO). Greenochitul este singurul mineral care este aproape întotdeauna asociat cu sfaleritul (ZnS). Această asociere este cauzată de similitudinile
Cadmiu () [Corola-website/Science/304476_a_305805]
-
este foarte rezistent față de agenții de coroziune. Cadmiul nu apare în mod natural, principalele minerale de cadmiu sunt greenochitul (sulfura de cadmiu CdS), având 77% cadmiu, otavitul (carbonat de cadmiu CdCO3) și monteponitul (oxidul de cadmiu CdO). Greenochitul este singurul mineral care este aproape întotdeauna asociat cu sfaleritul (ZnS). Această asociere este cauzată de similitudinile geochimice dintre zinc și cadmiu, ceea ce face ca separarea geologică să fie foarte greu de realizat. Cadmiul este un produs rezidual în urma prelucrării zincului. Acesta se
Cadmiu () [Corola-website/Science/304476_a_305805]
-
concentrat în fază lichidă, așa că este printre ultimele ce cristalizează. Prin urmare, cele mai mari depozite ale elementului sunt pegmatitele. Din cauza faptului că cesiul nu este un substituent așa puternic și nu substituie potasiul așa de repede cum face rubidiul, mineralele evaporitice silvină (KCl) și carnalit (KMgCl•6HO) conțin numai 0,002 % cesiu. Cesiul se găsește în puține minerale. Mici cantități de cesiu pot apărea în beril ((), în avogadrit (), mai mult de 15 wt% CsO în pezotait, Cs(BeLi)AlSiO), mai
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
sunt pegmatitele. Din cauza faptului că cesiul nu este un substituent așa puternic și nu substituie potasiul așa de repede cum face rubidiul, mineralele evaporitice silvină (KCl) și carnalit (KMgCl•6HO) conțin numai 0,002 % cesiu. Cesiul se găsește în puține minerale. Mici cantități de cesiu pot apărea în beril ((), în avogadrit (), mai mult de 15 wt% CsO în pezotait, Cs(BeLi)AlSiO), mai mult de 8,4 wt% CsO în mineralul rar londonit (), și cantități foarte mici în rodizit. Cel mai
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
conțin numai 0,002 % cesiu. Cesiul se găsește în puține minerale. Mici cantități de cesiu pot apărea în beril ((), în avogadrit (), mai mult de 15 wt% CsO în pezotait, Cs(BeLi)AlSiO), mai mult de 8,4 wt% CsO în mineralul rar londonit (), și cantități foarte mici în rodizit. Cel mai important mineral ce conține cesiu este polucitul , ce se formează în câteva zone cu pegmatite din lume, unde poate fi asociat cu minerale conținătoare de litiu, cum ar fi lepidolitul
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
cantități de cesiu pot apărea în beril ((), în avogadrit (), mai mult de 15 wt% CsO în pezotait, Cs(BeLi)AlSiO), mai mult de 8,4 wt% CsO în mineralul rar londonit (), și cantități foarte mici în rodizit. Cel mai important mineral ce conține cesiu este polucitul , ce se formează în câteva zone cu pegmatite din lume, unde poate fi asociat cu minerale conținătoare de litiu, cum ar fi lepidolitul și petalitu. Una dintre cele mai semnificative și bogate surse de concentrare
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
mult de 8,4 wt% CsO în mineralul rar londonit (), și cantități foarte mici în rodizit. Cel mai important mineral ce conține cesiu este polucitul , ce se formează în câteva zone cu pegmatite din lume, unde poate fi asociat cu minerale conținătoare de litiu, cum ar fi lepidolitul și petalitu. Una dintre cele mai semnificative și bogate surse de concentrare a metalului este Mina Tanco, situată lângă Lacul Bernic din Manitoba, Canada. Se crede că depozitele de aici conțin aproximativ 350
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
Bernic din Manitoba, Canada. Se crede că depozitele de aici conțin aproximativ 350.000 tone metrice de minereu de polucit, reprezentând două treimi din rezervele mondiale. Deși procentul stoichiometric al cesiului din polucit este 42,6 %, mostrele pure a acestui mineral din Mina Tanco conțin doar 34 % cesiu, iar media este de 24 wt%. Polucitul comercial conține doar 19% cesiu. Depozitele de pegmatite din zona Bikita din Zimbabwe sunt exploatate pentru a scoate la suprafață petalitul, însă aici se găsesc și
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
și siliciul. l pur este un semiconductor, având un aspect similar cu siliciul. Germaniul reacționează cu oxigenul, formând numeroși compuși, fiind astfel mult prea reactiv pentru a fi găsit în stare nativă pe Pământ. Datorită concentrației sale reduse în componența mineralelor, descoperirea germaniului a avut loc târziu. Germaniul ocupă locul 50 ca și abundență în compoziția scoarței terestre. In 1869, Dmitri Mendeleev a prezis existența elementului, precum și unele proprietăți ale acestuia pe baza poziției sale in Tabelul periodic, numindu-l ekasiliciu
Germaniu () [Corola-website/Science/304539_a_305868]
-
Periodic al Elementelor, plasat între siliciu și staniu. Datorită poziției în Tabelul Periodic, Mendeleev a numit elementul "ekasilicon (Es)", estimându-i greutatea atomică la valoarea de 72.0. La mijlocul anului 1885, la o mină aflată lângă Freiberg, Saxony, un nou mineral a fost descoperit, fiind numit "argirodit" datorită conținutului înalt de argint. Chimistul Clemens Winkler a analizat acest nou mineral, care s-a dovedit a fi o combinație de argint, sulf și un nou element; acesta va fi izolat de Winkler
Germaniu () [Corola-website/Science/304539_a_305868]
-
estimându-i greutatea atomică la valoarea de 72.0. La mijlocul anului 1885, la o mină aflată lângă Freiberg, Saxony, un nou mineral a fost descoperit, fiind numit "argirodit" datorită conținutului înalt de argint. Chimistul Clemens Winkler a analizat acest nou mineral, care s-a dovedit a fi o combinație de argint, sulf și un nou element; acesta va fi izolat de Winkler în 1886, determinându-se caracteristici similare cu cele ale antimoniului. Înainte de publicarea rezultatelor privind noul element, Winkler a decis
Germaniu () [Corola-website/Science/304539_a_305868]
-
ele sunt substanțe naturale solide, mai rar fluide, cu formă proprie cristalizată, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intră în componența rocilor și minereurilor. După conținutul lor ele se pot împărți în minerale metalifere și respectiv nemetalifere (sare, gips, azbest, mică, feldspat), iar cele metalifere se pot împărți la rândul lor în feroase și neferoase. ele sunt de regulă substanțe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanțe solide cristalizate în sisteme
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
se pot împărți la rândul lor în feroase și neferoase. ele sunt de regulă substanțe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanțe solide cristalizate în sisteme diferite de cristalizare, de aceasta ocupându-se ramura mineralogiei, cristalografia. Exemple de minerale: cuarțul (SiO2), pirita (FeS2), galena (PbS), blenda (ZnS), calcopirita (CuFeS 2), calcitul (CaCO3), gipsul (CaSO4*2 H2O), sau fără a mai aminti formula chimică, sunt: stibina, rodocrozitul, baritina (baros=greu), grafitul (forma amorfă a diamantului), și diamantul. Determinarea unui mineral
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
minerale: cuarțul (SiO2), pirita (FeS2), galena (PbS), blenda (ZnS), calcopirita (CuFeS 2), calcitul (CaCO3), gipsul (CaSO4*2 H2O), sau fără a mai aminti formula chimică, sunt: stibina, rodocrozitul, baritina (baros=greu), grafitul (forma amorfă a diamantului), și diamantul. Determinarea unui mineral se face prin cunoașterea proprietăților lui fizice: - culoare -luciu - spărtura (proaspătă neoxidată) - duritatea - clivajul (modul de spargere), greutatea specifică, proprietăți magnetice și radioactive etc. Duritatea mineralelor este o proprietate importantă, aceasta determinând forma de exploatare a zăcământului). Mineralogul austriac Carl
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
stibina, rodocrozitul, baritina (baros=greu), grafitul (forma amorfă a diamantului), și diamantul. Determinarea unui mineral se face prin cunoașterea proprietăților lui fizice: - culoare -luciu - spărtura (proaspătă neoxidată) - duritatea - clivajul (modul de spargere), greutatea specifică, proprietăți magnetice și radioactive etc. Duritatea mineralelor este o proprietate importantă, aceasta determinând forma de exploatare a zăcământului). Mineralogul austriac Carl Friedrich Christian Mohs a stabilit o scară a durității mineralelor după cum urmează: 1.talc, 2.gips, 3.calcit, 4.fluorina, 5.apatit, 6.ortoza, 7.cuarț
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
spărtura (proaspătă neoxidată) - duritatea - clivajul (modul de spargere), greutatea specifică, proprietăți magnetice și radioactive etc. Duritatea mineralelor este o proprietate importantă, aceasta determinând forma de exploatare a zăcământului). Mineralogul austriac Carl Friedrich Christian Mohs a stabilit o scară a durității mineralelor după cum urmează: 1.talc, 2.gips, 3.calcit, 4.fluorina, 5.apatit, 6.ortoza, 7.cuarț, 8.topaz, 9.corindon 10.diamant. În sistematica modernă mineralele au fost reclasificate, luându-se în considerare: Formula chimică, Sistem de cristalizare, Clasă, Culoare
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
a zăcământului). Mineralogul austriac Carl Friedrich Christian Mohs a stabilit o scară a durității mineralelor după cum urmează: 1.talc, 2.gips, 3.calcit, 4.fluorina, 5.apatit, 6.ortoza, 7.cuarț, 8.topaz, 9.corindon 10.diamant. În sistematica modernă mineralele au fost reclasificate, luându-se în considerare: Formula chimică, Sistem de cristalizare, Clasă, Culoare, Urmă, Duritate, Densitate, Luciu, Transparență, Spărtură, Clivaj, Habitus, Suprafața cristalului, Cristale gemene, Punct de topire, Efect piezoelectric, Propriețăți optice, Refracția, Refracție dublă, Pleochroismus Deviație optică, Unghi
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
Efect piezoelectric, Propriețăți optice, Refracția, Refracție dublă, Pleochroismus Deviație optică, Unghi de dispersie Reactivitate chimică, Radioactivitate, Magnetism Cele mai bune exemple sunt grafitul și diamantul care, având diferite proprietăți, diamantul fiind cea mai dură substanță de pe Terra, iar grafitul un mineral cu duritate mică, au aceeași formulă chimică, și anume C-carbon. Ingredientul principal din sticlă este cuarțul (silicea) provenit din nisipul cuarțos. Silicea se incălzește până se topește, la circa 1100 °C, modelată, apoi răcită rapid. Alte ingrediente importante sunt
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
folosit în îngrășăminte, este apatitul care se găsește în unele roci sedimentare și în acumulările de guano - fecale de lilieci și păsări. Scara Mohs a durității a fost gândită și inventată de mineralogul german Friedrich Mohs, care voia să aranjeze mineralele astfel încât acestea pot fi identificate mai ușor. Duritatea unui mineral este măsura rezistenței sale la zgâriere. Se stabilește zgâriind un mineral cu o serie de alte minerale a căror duritate este deja cunoscută. Scara Mohs oferă o măsură de comparație
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
roci sedimentare și în acumulările de guano - fecale de lilieci și păsări. Scara Mohs a durității a fost gândită și inventată de mineralogul german Friedrich Mohs, care voia să aranjeze mineralele astfel încât acestea pot fi identificate mai ușor. Duritatea unui mineral este măsura rezistenței sale la zgâriere. Se stabilește zgâriind un mineral cu o serie de alte minerale a căror duritate este deja cunoscută. Scara Mohs oferă o măsură de comparație de la 1 (moale) la 10 (dur). Până la 9 este liniară
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
păsări. Scara Mohs a durității a fost gândită și inventată de mineralogul german Friedrich Mohs, care voia să aranjeze mineralele astfel încât acestea pot fi identificate mai ușor. Duritatea unui mineral este măsura rezistenței sale la zgâriere. Se stabilește zgâriind un mineral cu o serie de alte minerale a căror duritate este deja cunoscută. Scara Mohs oferă o măsură de comparație de la 1 (moale) la 10 (dur). Până la 9 este liniară, dar diamantul (10) este de circa 10 ori mai dur decât
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
fost gândită și inventată de mineralogul german Friedrich Mohs, care voia să aranjeze mineralele astfel încât acestea pot fi identificate mai ușor. Duritatea unui mineral este măsura rezistenței sale la zgâriere. Se stabilește zgâriind un mineral cu o serie de alte minerale a căror duritate este deja cunoscută. Scara Mohs oferă o măsură de comparație de la 1 (moale) la 10 (dur). Până la 9 este liniară, dar diamantul (10) este de circa 10 ori mai dur decât corindonul. 1 Talc MgSiO(OH) 2
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]