6,277 matches
-
s-a folosit extensiv până în zilele noastre rețeaua feroviară dată în folosință înainte de 1918. În multe localități sunt păstrate în continuare clădiri de utilitate publică (de la teatre la gări feroviare) construite în stilul arhitectural anterior anului 1918. De asemenea, moștenirea monarhiei este evidentă și în istoria științei și în istoria culturală. Potrivit criticilor politicii externe austriece din zilele noastre, cooperarea cu statele vecine din nordul, estul și sud-estul Austriei nu a jucat un rol fundamental după 1989, ceea ce este o greșeală
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
un rol fundamental după 1989, ceea ce este o greșeală. Aceastei păreri i se opun investițiile considerabile ale întreprinderilor austriece în țările vecine. Pe lângă acestea, există și în interiorul Uniunii Europene forme de cooperare deosebit de intensive între țările de pe teritoriul fostei Duble Monarhii. Astfel, încă din 1991, membrii Grupului de la Visegrád se străduiesc să întărească formele reciproce de cooperare politică și economică. Ca urmare a celor două războaie mondiale și a Războiului Rece care le-a succedat, mai multe milioane de oameni vorbitori
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
majoritare ale regiunilor în care s-au instalat. Partea acestor familii care s-au integrat în Germania de Vest este cu mult mai mare decât aceea a familiilor care s-au stabilit în Austria, deși chiar și după destrămarea Dublei Monarhii, Republica Austriacă — în special orașul Viena — a fost văzută în continuare, ca întotdeauna, drept un centru cultural al vorbitorilor de germană din „vechea Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Israel sau Australia. Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru partea estică a monarhiei): Cisleithania se numea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru partea estică a monarhiei): Cisleithania se numea în mod oficial "Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial" (Austria era o denumire inoficială înainte de anul 1915, când a fost oficializată); fiecare dintre aceste țări
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru partea estică a monarhiei): Cisleithania se numea în mod oficial "Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial" (Austria era o denumire inoficială înainte de anul 1915, când a fost oficializată); fiecare dintre aceste țări era o Țară a Coroanei; țările transleithanice se numeau oficial "Țările
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și Țările reprezentate în Consiliul Imperial" (Austria era o denumire inoficială înainte de anul 1915, când a fost oficializată); fiecare dintre aceste țări era o Țară a Coroanei; țările transleithanice se numeau oficial "Țările Sfintei Coroane Ungare a lui Ștefan". Țările monarhiei erau state membre parțial autonome și aveau o istorie seculară. Înainte de obținerea lor de către Habsburgi, aceste țări își formaseră uneori state autonome, iar de la Patenta din Februarie 1861 aveau iarăși în posesie unele instituții statale proprii. Șeful de stat era
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și rege prin uniune personală, care era reprezentat în teritoriu de un Landeschef / Landespräsidenten ("Statthalter"). Bosnia și Herțegovina, care mai înainte aparținuse de Imperiul Otoman și care în 1878 a fost ocupată iar în 1908 a fost încorporată în Dubla Monarhie prin acceptarea Crizei bosniace, era administrată în comun de către ambele jumătăți ale monarhiei. Următoarele tabele arată rezultatele recensământului din 31 decembrie 1910. Spre deosebire de multe alte mari și mijlocii puteri europene, Austro-Ungaria nu avea nici un fel de ambiții coloniale. Singura posesiune
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Landespräsidenten ("Statthalter"). Bosnia și Herțegovina, care mai înainte aparținuse de Imperiul Otoman și care în 1878 a fost ocupată iar în 1908 a fost încorporată în Dubla Monarhie prin acceptarea Crizei bosniace, era administrată în comun de către ambele jumătăți ale monarhiei. Următoarele tabele arată rezultatele recensământului din 31 decembrie 1910. Spre deosebire de multe alte mari și mijlocii puteri europene, Austro-Ungaria nu avea nici un fel de ambiții coloniale. Singura posesiune neeuropeană a Dublei Monarhii a constat, între 1901 și 1917, într-o mică
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
bosniace, era administrată în comun de către ambele jumătăți ale monarhiei. Următoarele tabele arată rezultatele recensământului din 31 decembrie 1910. Spre deosebire de multe alte mari și mijlocii puteri europene, Austro-Ungaria nu avea nici un fel de ambiții coloniale. Singura posesiune neeuropeană a Dublei Monarhii a constat, între 1901 și 1917, într-o mică concesiune în orașul chinez Tianjin ("Tientsin"). Imperiul chinez a trebuit să cedeze acest teritoriu ca urmare a participării cu succes a Austro-Ungariei la înfrângerea Răscolii boxerilor din anul 1900. Concesiunea se
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Saint-Germain (Articolul 116), Austria a renunțat în cele din urmă la orice pretenție asupra teritoriului. Printr-un articol identic al Tratatului de la Trianon, a făcut și Ungaria același lucru în iunie 1920. Nu a existat o constituție comună a Dublei Monarhii. Baza legislativă a Monarhiei Dunărene era constituită din următoarele trei seturi de legi care aveau aceeași forță legală în Cisleithania și în Transleithania: Pragmatica Sancțiune era o lege a succesiunii la tron și, cum Carol al VI-lea nu avusese
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
a renunțat în cele din urmă la orice pretenție asupra teritoriului. Printr-un articol identic al Tratatului de la Trianon, a făcut și Ungaria același lucru în iunie 1920. Nu a existat o constituție comună a Dublei Monarhii. Baza legislativă a Monarhiei Dunărene era constituită din următoarele trei seturi de legi care aveau aceeași forță legală în Cisleithania și în Transleithania: Pragmatica Sancțiune era o lege a succesiunii la tron și, cum Carol al VI-lea nu avusese nici un urmaș parte bărbătească
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
apărute ca urmare a "Legilor delegației", politica externă și Armata Comună, au fost administrate prin ministere comune: Ministerul de Externe, Ministerul de Război și Ministerul de Finanțe; acesta din urmă nu era destinat gestionării integrale a finanțelor din întreaga Dublă Monarhie, ci avea ca scop doar finanțarea domeniilor comune. Acest construct politic a fost denumit "uniune reală". Instituțiile care priveau ambele jumătăți ale monarhiei au primit apelativul „k. "u." k.“ („kaiserlich "und" königlich“ — „imperial "și" regal”), formulă care se referea la
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și Ministerul de Finanțe; acesta din urmă nu era destinat gestionării integrale a finanțelor din întreaga Dublă Monarhie, ci avea ca scop doar finanțarea domeniilor comune. Acest construct politic a fost denumit "uniune reală". Instituțiile care priveau ambele jumătăți ale monarhiei au primit apelativul „k. "u." k.“ („kaiserlich "und" königlich“ — „imperial "și" regal”), formulă care se referea la două dintre coroanele monarhului (la coroana imperială a Austriei și la coroana regală a Ungariei) și, prin metonimie, la cele două state ale
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
primit apelativul „k. "u." k.“ („kaiserlich "und" königlich“ — „imperial "și" regal”), formulă care se referea la două dintre coroanele monarhului (la coroana imperială a Austriei și la coroana regală a Ungariei) și, prin metonimie, la cele două state ale Dublei Monarhii. Guvernul "Cisleithaniei" era identificat drept „k. k.“ („kaiserlich-königlich“ — „chezaro-crăiesc”), formulă în care "königlich" ("crăiesc, regal") se referea la coroana regală a Boemiei pe care Împăratul Austriei o avea de asemenea. Guvernul și instituțiile jumătății ungare a Dublei Monarhii aveau apelativul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ale Dublei Monarhii. Guvernul "Cisleithaniei" era identificat drept „k. k.“ („kaiserlich-königlich“ — „chezaro-crăiesc”), formulă în care "königlich" ("crăiesc, regal") se referea la coroana regală a Boemiei pe care Împăratul Austriei o avea de asemenea. Guvernul și instituțiile jumătății ungare a Dublei Monarhii aveau apelativul „m. kir.“ („magyar királyi”) sau „kgl. ung.“ („königlich ungarisch” — „regal maghiar”). După Compromisul din 1867, în 14 noiembrie 1868, Împăratul și Regele a stabilit titlul monarhului și numele statului: Numele "Austria" a fost utilizat cu parcimonie în practica
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Transleithania ca Rege Apostolic al Ungariei. La instigarea lui Francisc Iosif, în sensul unei uniuni reale, precum aceea consimțită prin Compromisul din 1867, politica externă, armata și marina de război erau administrate de ministere comune, responsabile pentru ambele părți ale monarhiei; miniștrii erau numiți de către monarh și trebuiau să nu fie în același timp miniștri într-unul din cele două state. Austro-Ungaria ca întreg nu avea un șef de guvern, dar avea un: În luarea deciziilor, împăratul era ajutat de un
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
nu fie în același timp miniștri într-unul din cele două state. Austro-Ungaria ca întreg nu avea un șef de guvern, dar avea un: În luarea deciziilor, împăratul era ajutat de un Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune. Fiecare jumătate a monarhiei avea, în plus, încă un Minister al Apărării propriu, responsabil pentru forțele de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta Curte de Conturi Comună
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta Curte de Conturi Comună. În schimb, nu existau tribunale sau curți de justiție comune celor două jumătăți ale monarhiei. Acorduri politice și controale politice asupra politicilor militare și de externe trebuiau să aibă loc anual în cadrul întâlnirilor în alternanță de la Viena și de la Budapesta între două delegații a câte 60 de persoane alese de către Consiliul Imperial și de către Dieta
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
militare și de externe trebuiau să aibă loc anual în cadrul întâlnirilor în alternanță de la Viena și de la Budapesta între două delegații a câte 60 de persoane alese de către Consiliul Imperial și de către Dieta Ungariei. Fiecare dintre cele două jumătăți ale monarhiei a avut începând cu 1867 propriul ei ministru-prezident care, la fel ca miniștrii cabinetului său, erau numiți și destituiți de monarh. În baza constituției și a dezvoltării real-politice a Monarhiei Habsburgice, ministru-prezident-ul Cisleithaniei a rămas dependent exclusiv de voința împăratului
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și de către Dieta Ungariei. Fiecare dintre cele două jumătăți ale monarhiei a avut începând cu 1867 propriul ei ministru-prezident care, la fel ca miniștrii cabinetului său, erau numiți și destituiți de monarh. În baza constituției și a dezvoltării real-politice a Monarhiei Habsburgice, ministru-prezident-ul Cisleithaniei a rămas dependent exclusiv de voința împăratului (în Consiliul Imperial nu exista procedura moțiunii de cenzură care să oblige cabinetul să se retragă), iar ministru-prezident-ul Transleithaniei a rămas dependent de voința regelui și a aristocrației maghiare. De la
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
să oblige cabinetul să se retragă), iar ministru-prezident-ul Transleithaniei a rămas dependent de voința regelui și a aristocrației maghiare. De la începutul anilor 1890, cei care au ocupat funcția de ministru-prezident s-au schimbat adesea, în special în jumătatea austriacă a monarhiei; prin urmare, doar puțini politicieni au putut câștiga o influență marcantă: Sistemul militar al Monarhiei austro-ungare în ambele (părți) de stat(e) s-a bazat din 1868 pe principiul datoriei universale și personale a fiecărui cetățan de a lua arma
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și a aristocrației maghiare. De la începutul anilor 1890, cei care au ocupat funcția de ministru-prezident s-au schimbat adesea, în special în jumătatea austriacă a monarhiei; prin urmare, doar puțini politicieni au putut câștiga o influență marcantă: Sistemul militar al Monarhiei austro-ungare în ambele (părți) de stat(e) s-a bazat din 1868 pe principiul datoriei universale și personale a fiecărui cetățan de a lua arma în mână. Forțele armate erau constituite din Armata Comună, din forțele de apărare ale ambelor
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
erau subordonate Ministerului apărării cezaro-crăiesc, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. O amplă restructurare a Armatei Comune a avut loc pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, între 1914 și 1918. Forțele armate austro-ungare s-au dezintegrat în același timp cu Dubla Monarhie în 1918. În 31 octombrie 1918, Ungaria a anunțat sfârșitul uniunii reale cu Austria și prin aceasta a făcut în întregime obsolete atât structura, cât și datoriile părților în vigoare din 1867. Ungaria și-a constituit propriul Minister de Război
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cât și datoriile părților în vigoare din 1867. Ungaria și-a constituit propriul Minister de Război și a chemat înapoi imediat regimentele ungurești de pe frontul italian. Recensământul din 1910 din Austro-Ungaria a ținut seamă și de limba colocvială a cetățenilor monarhiei. Cel mai adesea, evreii din Cisleithania au consemnat drept limbă vorbită germana; la fel au făcut funcționarii care, chiar dacă nu aveau ca limbă maternă germana, utilizând-o în mod cotidian în aparatul administrativ, o vorbeau cu predilecție. Cifre exacte în privința
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]