6,675 matches
-
Ființă și Neant, căutând răspunsuri la întrebarea despre sens și întrebând răspunsurile. Și eu m-am plimbat pe aleile acestei obsesii tematice. M-am plimbat fiind convinsă că filosofia nu poate opera cu o altă universal-afirmativă, că neantul este singura obsesie legitimă ca să începi să construiești filosofie. Cert este doar faptul că murim. Restul, semper incertus, ca tatăl până la descoperirea testului genetic. Universalul este subminat de așezarea în particular afirmative, de „unii S sunt P”. În Arcadia era și încă este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
plimbă cu ea prin Arcadia liniștită a gândurilor altora. Ele nu se trag din mame, ci doar din tați. Fetele rele merg până acolo încât, în marea lor lipsă de bun-simț, pleacă de la altă universal-afirmativă: Toți oamenii se nasc. Părăsesc obsesiile filosofice unilaterale ale taților fondatori sau își permit măcar și altele decât ale lor. Recunosc alte femei drept autoritate intelectuală. Comit aberația de a deveni „gânduri ale umbrei”. Iar umbrele se dovedesc a gândi și diferit. Feminism contra naturii Feminismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
păr pe corp; persoane foarte cultivate m-au rugat să nu mă mai proclam în gura mare feministă, căci aș fi mult mai respectată; mama m-a rugat să nu-mi extind teoriile asupra modului de viață, să nu părăsesc obsesia primordială care trezește din somn orice femeie respectabilă: ce am de făcut astăzi pentru familia mea, să sar ca arsă, cu un sentiment de culpabilitate, de la computer când îmi intră pe ușă soțul sau fiul. Cea mai receptivă instituție s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
misogin de geniu. În aceste cazuri păstrezi ideile bune, talentul și tratezi ceva mai tolerant misoginismul, dar nu îl ignori. Dar Freud, cu femeile în postură de bărbați castrați, v-a impresionat cumva? Eu consider că ideea aceasta este o obsesie tâmpită. Poți să întorci sensul complet pe dos, cu tot atâta îndreptățire și să spui: bărbații n-or să le ierte niciodată femeilor faptul că depind de ele pentru chiar faptul că există, n-o să ierte faptul că fiecare bărbat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
1966. Ce este curios este faptul că seamănă ca două picături de apă cu discursurile actuale ale inițiatorilor proiectului de lege pentru interzicerea avorturilor și cu discursurile naționaliștilor care tremură retoric de frica „împuținării” ființei naționale. Toate aceste discursuri conțin obsesia grijii pentru cei nenăscuți și sunt oarbe și surde la nevoile celor născuți deja. Genele sunt mai importante decât indivizii. Ele sunt scop în sine în calitate de „purtătoare de neam”. Persoanele sunt doar mijloace de împlinire a neamului prin nemurire genetică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
mai mare a femeilor de a nu deveni subiect de scandal; lipsa educației pentru solidaritate de gen; educația patriarhală tradițională și cea comunistă pentru autosacrificiu; - Politica românească este încă extraterestră. Ea pune probleme cât mai abstracte și mai destrupate. Are obsesii depărtate de viața cotidiană, anume de aceea care rămâne frecvent regatul femeilor: hrănirea, igiena, managementul domestic, educația, supraviețuirea, civilizația vieții de zi cu zi. Toate acestea sunt prea jos pentru „marea politică”. Ea țintește doar sus, la Uniunea Europeană și NATO
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
plătitoare de taxe, în ceea ce li se pune la cale prin oferta de primari. O practică socială nu este tratată ca nedreaptă până nu este conștientizată ca atare. Într-o societate ca a noastră nici drepturile omului nu sunt o obsesie cetățenească, darămite emanciparea femeilor, egalitatea reală în drepturi cu bărbații și participarea lor la viața publică. Mesajul implicit al formulei „suntem între bărbați” este: suntem între cei care contează ca cetățeni contribuabili, persoane înzestrate cu discernământ civic și politic, între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
ce se băteau, peste capetele lor, pentru putere. Acesta este motivul pentru care nu am aflat și, probabil, nu vom afla niciodată unde ne sunt teroriștii. În ceea ce mă privește am știut de la bun început că nu-i vom afla. Obsesia morții m-a ajutat să nu mă înșel și să nu-mi fac iluzii. Mă gândeam îngrozită la tinerii uciși cu aceeași lipsă de scrupule și înainte și după dispariția „odiosului dictator” și îmi spuneam, pe urmele bătrânului Moromete, că
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
-l apăra pe Goma - care e viu și puternic și s-ar putea apăra singur (chiar dacă pentru asta ar trebui să dea cu barda nu numai în toți dușmanii, ci și în toți prietenii săi) -, nici fiindcă aș trăi cu obsesia vinovăției lui Breban. Am simțit de datoria mea să intru în această discuție datorită faptului că, în apărarea sa, Breban își asociază câțiva morți, care nu se mai pot apăra singuri. Eu, zice Domnia Sa, cu falsă modestie, ca și Marin
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
că în culise nu există, ca și în 22 decembrie, cineva care trage sforile. Ce s-a-ntâmplat acum în stradă nu știu dacă are sau nu vreo legătură cu Cazacov, dar s-ar putea să aibă cu Pavlov. Această obsesie a loviturii de stat și convulsiile care o însoțesc nu vor putea să fie înlăturate până când nu se va produce o purificare a cetății, maculată de păcatul originar al statului nostru de drept, păcat la care, dacă tot am devenit
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
a lua totul altfel de la capăt nu poate să se producă atâta vreme cât aburul sângelui nevinovat care a curs după 22 decembrie plutește încă deasupra noastră. Text apărut în 22, numărul 40 din 1991 La înmormântări nu se aplaudă încă După obsesia că noi nu am avut un Havel, cred că nici o altă obsesie nu a marcat publicistica noastră mai mult decât aceea că noi nu am avut o Constituție. S-avem și noi un Havel, comenta ironic un poet faptul că
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
aburul sângelui nevinovat care a curs după 22 decembrie plutește încă deasupra noastră. Text apărut în 22, numărul 40 din 1991 La înmormântări nu se aplaudă încă După obsesia că noi nu am avut un Havel, cred că nici o altă obsesie nu a marcat publicistica noastră mai mult decât aceea că noi nu am avut o Constituție. S-avem și noi un Havel, comenta ironic un poet faptul că unul dintre creatorii de opinie încerca să desemneze un nou Havel al
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
obligat să mă gândesc neobișnuita știre de marți a fost dacă numai Blandiana și cu mine și cu Breban - și cu alți scriitori importanți care nu mai scriu - suntem vinovați de această criză a culturii care tinde să devină o obsesie pentru toată lumea. După părerea mea, ea nu poate avea la bază doar lenea și nebăgarea de seamă a câtorva particulari, oricare ar fi numele și importanța acestora. Ea pleacă de la criza valorilor și de la haosul în care totul parcă se
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
Pentru că; de-a lungul anilor în care l-am întâlnit, nu l-am auzit niciodată folosind expresii licențioase, care să contrasteze cu tonul sobru al cărților sale. Și totuși, alegerea lui ca andrisant a fost și nu a fost întâmplătoare. Obsesiile literar-sexuale sau sexual-literare ale lui Brumaru, care-l determină să intre în viața personajelor lui Gogol și ale lui Dostoievski altfel decât comentatorii consacrați ai acestora, nu puteau fi înțelese decât de un critic ca Lucian Raicu, înzestrat cu antenele
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
acceptarea destinului prin fuga cu Parfion Rogojin, care era situat la antipodul fratelui său de cruce, dar nu o iubea mai puțin. Valoarea scrisorilor lui Emil Brumaru către Lucian Raicu e dată în ultimă instanță de faptul că ele exprimă obsesiile unui cititor împătimit, care poate mărturisi: „Una din marile mele disperări de lector este că nu pot citi toate cărțile unui autor dintr-odată! Ce delir ar fi să-l am pe Dostoievski integral, în aceeași lectură, în cap! Dar
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
bine la sfârșit.// Dar o să fie bine după aceea/ Când nu vom mai ști nimic/ Dacă nu vom mai ști nimic/ Dar cine știe”. Acum, după aproape un sfert de veac, aș putea spune același lucru. Dar pesimismul meu și obsesia morții nu sunt altceva decât un revers al obsesiei vieții și al sensului ei, pe care nu preget să-l caut, în pofida a tot și a toate, știind că disperarea e cea mai rea dintre rele, întrucât te împiedică să
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
Când nu vom mai ști nimic/ Dacă nu vom mai ști nimic/ Dar cine știe”. Acum, după aproape un sfert de veac, aș putea spune același lucru. Dar pesimismul meu și obsesia morții nu sunt altceva decât un revers al obsesiei vieții și al sensului ei, pe care nu preget să-l caut, în pofida a tot și a toate, știind că disperarea e cea mai rea dintre rele, întrucât te împiedică să acționezi și conține în sine pierzarea. Pentru a răspunde
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
a vedea mai bine. Am vrut să mă analizez pe mine, cel de până azi, să văd cum sunt, la ce concluzii am ajuns despre literatură și despre lumea în care trăiesc, despre toate. Mi-am reluat fiecare gând, fiecare obsesie, fiecare preocupare. Fiind singur, trăind izolat, numai eu și cu mine, am reanalizat totul. Mi-a folosit foarte mult această perioadă de detașare, când n-am mai fost preocupat de ce mănânc, cu ce mă îmbrac, cum scap de frig și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
am angajat la Săsar, ca muncitor necalificat în mină. Lucram ca ajutor de artificier. Era o muncă abrutizantă. Nu mai știam nimic altceva decât mină, crâșmă, somn; crâșmă, somn, mină. Nu mai vedeam nici o posibilitate de a urma o facultate, obsesie veche și permanentă a mamei și... a mea. Între timp devenise și a mea. Orice orizont se închisese. Nu-mi mai rămăsese nimic decât moartea. Atunci am văzut toate fețele morții. M-am gândit: tot nu iese nimic din mine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
aveam ceva de câștigat: eram student. Și mă îngrozea ideea că aș putea să-i supăr din nou pe ai mei. Am rămas la medicină, însă ideea cu scrisul nu-mi dădea pace. Așa că mi-am propus să termin cu obsesia asta. Mi-am spus că cea mai bună metodă ar fi să scriu o povestire care să se dovedească a fi proastă. Am scris povestirea, Pământ se chema, dar am scris-o cu furie, am scris-o cum m-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
alte povestioare din care a ieșit primul meu volum, Capul Bunei Speranțe, prefațat de Zaciu. Nu e mare lucru de el. Are totuși un merit: subiectele din povestirile acelea au fost în germene romanele mele de mai târziu. Atmosfera și obsesiile de atunci m-au urmărit toată viața. Și a mai avut o importanță: a fost debutul meu editorial și, mai târziu, la repartiție, a avut oarece contribuție. C.Ș.: Ai descoperit și în medicină ceva care să-ți placă? A
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
A.B.: O aveam de mult timp. Toate ideile de roman le am de foarte multă vreme. A fost însă vorba despre altceva. Eu m-am considerat tot timpul nepregătit pentru scris. Am trăit și trăiesc în continuare cu această obsesie a recuperării. M-a și stingherit, dar mi-a fost și de folos. M-a ajutat să-mi țin mintea trează, să încerc tot timpul să cunosc. C.Ș.: Nici astăzi nu ești mulțumit? A.B.: Nu. Sunt cumplit de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
criticii a venit ca o mare surpriză. A.B.: Foarte mare. O surpriză care m-a luat de pe picioare, cum se spune. C.Ș.: A scris toată „floarea” criticii românești. A.B.: Da, a fost uluitor, mai ales că aveam obsesia unui critic, singurul care atunci a crezut cu adevărat în mine, încă din perioada primelor povestiri. E vorba despre Valeriu Cristea. Lucra la România literară și semnala fiecare povestioară a mea apărută. Și, foarte cinstit, de reacția lui mi-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
din viața reală la caracterele din roman? A.B.: Nu știu dacă nu i-aș limita imaginația. Însă am atât de clară imaginea personajelor mele atunci când scriu, că le-aș putea desena. Le văd și mâinile. Am avut toată viața obsesia mâinilor. Cu asta încep la un om. Cu mâinile. Am cunoscut, de exemplu, un om, un bărbat solid, bine făcut, cu o structură de luptător. Ei bine, mâinile lui mi se păreau foarte firave, foarte moi în comparație cu restul corpului. Era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
vecin de-al meu, care mai trăiește și astăzi și care a fost câțiva ani la închisoare tot din cauza lui Aron, pe motivul că s-ar fi opus colectivizării, după ce s-a întors din închisoare, n-a mai avut altă obsesie decât să-i pedepsească pe cei care, de frică, depuseseră mărturii mincinoase la proces. Avea o listă completă și o purta peste tot cu el. Acum vreo trei ani, când l-am întâlnit ultima oară, mi-a arătat lista și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]