6,900 matches
-
dormea. Au spart ușa. Au năvălit peste el, au aprins lumina. -Unde sunt nevastă-ta și copiii? a urlat la el Fanache cu brutalitate. -Lipsesc din oraș, sunt la țară, a explicat tata și instinctiv și-a pus la ochi ochelarii care stăteau pe noptieră. Răspunsul tatei l-a pus în maximă încurcătură pe Fanache, cum adică sunt plecați, la posibilitatea asta nu se gândise. Și atunci el cum îi ridică, se duce dracu planul său!, nu-i mai deportează?! Iritat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
asta nu se gândise. Și atunci el cum îi ridică, se duce dracu planul său!, nu-i mai deportează?! Iritat, Fanache n-a găsit altă ieșire mai bună din încurcătură decât să-i arunce o flegmă tatei drept în lentilele ochelarilor. Tata a primit mojicia cu demnitate și chiar cu curaj, a rămas neclintit. Aș fi vrut să-l ajut, sufeream că totul se petrece în somn, în vis și nu pot să intervin. Reacția tatei sau, mai precis, lipsa lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sufeream că totul se petrece în somn, în vis și nu pot să intervin. Reacția tatei sau, mai precis, lipsa lui de reacție l-a enervat și mai tare pe Fanache, care s-a răzbunat stupid: i-a smuls tatei ochelarii de pe nas și i-a azvârlit cu furie, apoi i-a călcat în picioare. -Te îmbraci și mergi cu noi! s-a răstit el și a plecat, lăsându-l pe tata pe seama gealaților. Aceștia au fost mai omenoși. Tata s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Tata, la început, când urcase în trenul de marfă, fusese stăpânit de un sentiment acut de revoltă, mânie și neputință: îl scotea din minți, pe el, care nu se clintea cu una cu două, faptul că nemernicul acela îi distrusese ochelarii. Astfel, pe lângă toate celelalte rele ale drumului, el, care era miop, acum vedea totul confuz, ca prin ceață și avea dureri de cap din pricina efortului la care era obligat să-și supună ochii. Putea să se împace mental cu ideea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o cruzime sălbatică, unde viața lui nu prețuia nici cât o ceapă degerată, unde în orice clipă era posibil să-și găsească sfârșitul, mai vulnerabil decât o gâză, dar nu putea accepta în ruptul capului că bruta aia îi spărsese ochelarii. Apoi frigul, mizeria fizică l-au doborât: inima și creierul parcă i-au amorțit, nu mai era capabil să se gândească la nimic, nu era preocupat decât de cum să scape de frig și de foame. În a patra zi, pe la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
popor și de Partid. De fapt, întâi și-ntâi, față de Partid. Aici vi se cere muncă, disciplină, spirit revoluționar. De-acu, aici sunteți acasă. Țineți minte, casa voastră e locul ăsta, Punctul de lucru 57, localitatea Hotarele. Tata, chiar dacă fără ochelari vedea totul estompat, s-a uitat în stânga, în dreapta, iar ce a văzut, așa, ca prin ceață, l-a consternat, să nu-și creadă urechilor ce enormități susținea „comandantul“: cum adică localitate?, aici nu era nici o localitate, aici erau doar câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe un semn de rău augur, de atunci ceva îi lipsea, ceva foarte însemnat, nu mai era sigur pe el însuși și se aștepta la orice necaz fără cărticică. În fine, nu izbutise nici până acum să-și procure alți ochelari, avea nevoie de aprobare din partea sindicatului pentru o pereche de ochelari și șeful de sindicat îl refuzase mereu, îl dușmănea pe tata și îi căuta nod în papură. În plus, însuși comandantul coloniei de muncă forțată, temutul Gicu Petre, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ceva foarte însemnat, nu mai era sigur pe el însuși și se aștepta la orice necaz fără cărticică. În fine, nu izbutise nici până acum să-și procure alți ochelari, avea nevoie de aprobare din partea sindicatului pentru o pereche de ochelari și șeful de sindicat îl refuzase mereu, îl dușmănea pe tata și îi căuta nod în papură. În plus, însuși comandantul coloniei de muncă forțată, temutul Gicu Petre, care în genere s-ar putea spune că-l simpatiza pe tata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de cinci martie a acelui an, Comitetul Sindical al Gospodăriei Agricole de Stat din colonia de muncă forțată sau, cum le plăcea celor de la Sindicat s-o numească, din noua comună Steagul Roșu, i-a aprobat tatei să-și ia ochelari (acum, că purta un nume pe placul lui Gicu Petre, acesta nu mai avea motive de reproș și nici șeful de sindicat nu-și mai putea îngădui să se așeze de-a curmezișul...). Drept care i s-a eliberat următoarea adeverință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tov. Vlăsie Valeriu este membru sindicalist al Comitetului de Secție Sindical din secția 8 Punctul de lucru 57, începând cu data de 20 ianuarie 1956, având cotizația plătită la zi. Este un bun sindicalist și merită să i se aprobe ochelari, întrucât este suferind de ochi. Președinte ss/ indescifrabil În dimineața următoare, înarmat cu această adeverință și cu un bilet de voie de o zi, tata s-a îndreptat spre orașul din apropiere pentru un consult oftalmologic și să-și comande
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
întrucât este suferind de ochi. Președinte ss/ indescifrabil În dimineața următoare, înarmat cu această adeverință și cu un bilet de voie de o zi, tata s-a îndreptat spre orașul din apropiere pentru un consult oftalmologic și să-și comande ochelari. A străbătut cei treizeci și ceva de kilometri până în oraș în cabina unui camion de ocazie, care transporta cărămizi. Camionul l-a lăsat la marginea urbei aceleia. Era o zi frumoasă de primăvară timpurie, era nefiresc de cald și era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lume. Iar medicul lipsea. Tatei chiar i-a convenit situația: s-a înscris pe o listă, mai curând de trei ceasuri nu-i venea rândul, și a plecat prin oraș. Venirea lui aici mai avea un scop secret, în afară de procurarea ochelarilor. Să încerce să telefoneze acasă. A găsit cu ușurință clădirea Poștei și a Telefoanelor. Deși era un gest nu lipsit de riscuri (fiindcă putea fi urmărit, spionat și, dacă ajungea la urechea mai marilor din colonie, ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
litere și figuri din ce în ce mai mici. Cu o baghetă îi arăta unul sau altul din desene și-l întreba ce vede. A stabilit miopia, i-a măsurat distanța focală și l-a anunțat că, dacă dorește, își poate comanda el personal ochelarii, la un atelier specializat, dacă nu, se pot executa și de către dispensar, contra cost, desigur. Tata a optat pentru a doua variantă. A mai schimbat câteva vorbe (fraze convenționale) cu doctorița și cu asistenta medicală, și se pregătea să plece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se pot executa și de către dispensar, contra cost, desigur. Tata a optat pentru a doua variantă. A mai schimbat câteva vorbe (fraze convenționale) cu doctorița și cu asistenta medicală, și se pregătea să plece, fiind programat să se întoarcă după ochelari într-o săptămână, când doctorița cea tânără i-a adresat o întrebare ce ieșea cumva din schemă: -Tovarășe, dumneata chiar ești brigadier? Tata, care deja își îmbrăcase pufoaica și se îndrepta spre ușă, s-a întors contrariat, descumpănit: n-avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ghiocei, să culeagă câteva fire și să i le dăruiască. În seara aceea, în patul lui din baraca de la colonie, tata nu a putut să adoarmă. Recapitula evenimentele zilei într-adevăr formidabile: aflase vești despre cei de-acasă, își comandase ochelari, își regăsise miraculos cărticica, mersese pe străzi normale din lumea normală și o cunoscuse pe doctoriță. Mai ales asta îl neliniștea și îi pricinuia insomnia: știa că deja sentimentele sale pentru ea sunt ceva puternic, incredibil de puternic, își zicea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o zi obișnuită de muncă. De asemenea, a făcut ore peste program de câte ori s-a ivit ocazia. Voia să fie sigur că, atunci când se va împlini săptămâna, o să capete bilet de voie și o să meargă la oraș să-și ridice ochelarii. Era însă convins și recunoștea în sinea sa că nu ochelarii constituiau principalul scop al acestei noi deplasări la oraș, pe care o punea la cale. Ci doctorița Stănescu. Dorința de a o revedea devenise mai puternică decât se aștepta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
program de câte ori s-a ivit ocazia. Voia să fie sigur că, atunci când se va împlini săptămâna, o să capete bilet de voie și o să meargă la oraș să-și ridice ochelarii. Era însă convins și recunoștea în sinea sa că nu ochelarii constituiau principalul scop al acestei noi deplasări la oraș, pe care o punea la cale. Ci doctorița Stănescu. Dorința de a o revedea devenise mai puternică decât se aștepta el că ar putea deveni și nu izbutea s-o mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pentru ca să-și dea seama că și pentru ea săptămâna aceea se scursese în același fel: într-o obsesivă așteptare, așteptându-l pe el, gândindu-se la el. -A, tovarășe brigadier, ați sosit! a exclamat doctorița Stănescu cu fața luminată subit. Ochelarii comandați sunt gata... Asistenta a mirosit că șefa ei îi arată un interes special tatei și atunci nu l-a mai tratat nici ea ca pe un pacient oarecare. A sărit și a luat dintr-o cutiuță ochelarii tatei. -Vedeți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
luminată subit. Ochelarii comandați sunt gata... Asistenta a mirosit că șefa ei îi arată un interes special tatei și atunci nu l-a mai tratat nici ea ca pe un pacient oarecare. A sărit și a luat dintr-o cutiuță ochelarii tatei. -Vedeți ce rame frumoase au, doamna doctor s-a ocupat, i-a ales, a zis ea mieros și l-a ajutat să și-i fixeze la ochi. -Vă vin nemaipomenit, a adăugat ea. Doctorița privea scena surâzând. Tata nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
biciul legii strâmbate, Cu lanțul poruncitoarelor strigăte! Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!” După simpozion, Grigore Vieru a plecat către Chișinău cu mașina parlamentului, cu care venise la Iași, Vitalia Pavlicenco. La simpozion dl. Grigore Vieru s-a folosit de ochelarii mei de vedere, întrucât pe ai săi îi pierduse sau îi uitase la București. Regretatul Gheorghe Ghimpu a venit la Iași cu mașina lui, împreună cu Nina Ilașcu, și tot împreună s-au întors la Chișinău. Din păcate un gest neomenesc
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
și neamul nostru să fie scos din mocirla istoriei în care ne-a adus stăpânirea străină! întru mulți ani cu sănătate!” “Doamnă Ilașcu, eu am fost la dumneavoastră astă toamnă. V am trimis înainte de Anul Nou vreo câteva lucrușoare și ochelari, cred că sunt buni. Aș fi venit și acum, dar m-a luat în primire reumatismul și nu pot pleca la drum. Poate mai târziu, când o să se încălzească. Eu vă doresc noroc ca să vă întărească Dumnezeu ca să ajungeți momentul
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de facultate, zece pe linie. În fața unui zece absolut, orice comisie ar fi devenit binevoitoare. Așa credea Radu. Singurul examen de care Radu se temea era acela de socialism științific, unde un profesor obez, cu niște ochi de chinez și ochelari de miop, cu lentile groase și încercănate, ne spunea că, pentru el, convingerile contau mai mult decât cunoștințele. Profesorul acela de socialism științific avea mâini, avea picioare și nu vorbea bâlbâit; totuși, eu îl consideram un infirm, cu probleme majore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a nomenclaturiști proaspeți, mutați de curând în casele celor expirați. De după un gard, se uita la trecători, cu un aer dus, un tată vechi de nomenclaturist proaspăt. Purta un fes ponosit, era nebărbierit, bărbia îi tremura, iar una din lentilele ochelarilor legați cu sfoară peste urechi era spartă. Dacă te lăsai înduioșat de aerul său decrepit, nu-ți mai venea să-l lustrezi. Știți însă cum e: lustrezi ce se nimerește, nu ce-ai pofti. Ce, parcă eu n-aș avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
înnebunești căutând și n-ai găsit înainte de a-l întoarce. S-ar spune că nu contează ce fel de pahar întorci. Însă doamna Ghiborțea, în loc să întoarcă, precum îi era obiceiul, unul de sticlă ordinară, așa cum făcea întotdeauna când își rătăcea ochelarii sau cheile, a întors unul din serviciul de cristal primit cadou în urmă cu patruzeci de ani, la nuntă. A naibii treabă! N-a găsit cheile, în schimb a dat peste niște scrisori de dragoste ale unei verișoare de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se cuvine o cerere. Un ochelarist a măzgălit vreo cinci exemplare tip și tot n-a dus niciunul până la capăt. Acolo unde trebuie semnătura și data scrie de fiecare dată „Spitalul nr. 9, ameliorat“. Poate că nu are la el ochelarii de scris, ci numai pe cei de citit, și atunci se explică, poate că așa e el, ameliorat grav și iarăși se explică. „Ce ești matale?“, îl întreabă vădind multă înțelegere pentru cazuri grefierul. „Poet“, răspunde acesta. „Poet, poet, asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]