6,499 matches
-
schimonosite, ruinate, promițând doar noi dezastre. Dramatica Gomoră a neantului și-a Întunecat peisajul și pedepsele. „Aici binele și răul se suspendă sunt identice/ Aici fiecare poartă În cârcă Întreaga umanitate/ iar efortul său/ stă nerăsplătit./ Aici moartea Își dă poalele peste cap/ aici bolile ca niște cățelandri vesel zburdă În haită/ aici durerea/ singurătatea/ deznădejdea cea mai adâncă/ rod temeliile dorinței de a fi” (Locul). Localizarea nu limitează Însă. Este doar reperul inițial al decolării poetice spre nelimitat și esențial
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
atitudini retorice și să forțăm puterea de cuprindere a omenescului din noi, trebuie să i păstrăm o neștearsă amintire și să ne înclinăm cucernic înaintea ei. MIRCEA NICOLAU Capitolul I PERIOADA PÂNĂ LA TERMINAREA FACULTĂȚII ȘI PRIMII ANI îN îNVĂȚĂMÂNT Sub poala munților Făgăraș, într-un loc încărcat de istorie și legendă este satul Sâmbăta de Sus, veche vatră de sihăstrie românească. El este așezat pe valea pârâului de munte Sâmbăta și face parte din țara străveche a Făgărașului, care în Hrisovul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
În sinea mea, mă rugam lui Dumnezeu să-l ia cât mai repede de pe cer și să ne învăluie în mantia binefăcătoare a întunericului. Înainte de a ajunge pe culmea dealului, am coborât într-o depresiune, care nu se vedea de la poale, acoperită de o mică pădure. La o margine, o turmă de oi, care se pregătea să coboare. Ciobanii ne-au lăsat în pace. Încă o sută de metri, încă o opintire și am intrat în pădurea cea mare. Eram pe
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
vechi spre malul de sud și acolo s-au întâlnit cu cele care veneau dinspre est. Au înaintat de-a lungul canalelor din sectorul industrial, s-au îndreptat spre vest și au luat-o prin pasajul de sub Topitorie până dincolo de poalele dealului de vest. Pe panta dealului le așteptau animalele bătrâne și cele foarte tinere, incapabile să se îndepărteze prea mult de Poartă. Aici turma își schimba direcția și o lua spre nord, peste podul de vest, până la Poartă. Nici n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe umărul Umbrei fără să mai scot o vorbă. M-am întors apoi la Paznic. Cât stătusem de vorbă cu Umbra, acesta adunase pietre și le azvârlise departe. Când m-am apropiat de el, s-a șters pe mâini de poalele cămășii și m-a bătut ușor pe spate. Nu știu de ce făcuse gestul. Din prietenie sau ca să-mi arate ce mână mare avea? — Te rog să stai liniștit. Umbra ta e pe mâini bune. Îi dau de mâncare de trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în putere să schimb sunetul și chiar dacă-l schimbam, ce rezolvam? După ce l-am privit și l-am lovit destul, m-am îndepărtat de televizor. M-am dus și m-am așezat pe marginea patului, mi-am pus telefonul în poală și am sunat la Sistem ca să verific agenda de lucru. Agentul meu mi-a spus că o să am ceva de făcut peste patru zile. Am fost de acord. Aveam de gând să lămuresc și detaliile legate de permutări ca să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Apoi, conform afirmațiilor lui Leonardo da Vinci, nu exista decât o singură modalitate de a prinde un unicorn: prin stârnirea dorințelor carnale. Se întindea o virgină în fața unicornului și acesta era atât de excitat, încât își punea liniștit capul în poala fetei în loc s-o atace. În clipa aceea puneau mâna pe el. Este limpede deci semnificația unicului corn. Unicornul chinezesc este considerat animal sacru de bun augur, la fel de stimat ca dragonul, pasărea fenix și broasca țestoasă. Se numără deci printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dominate de Zidul din cărămidă ce voia parcă să le înghită. Liniște deplină în jur. Cu excepția vârtejului. — La ce-ți trebuie harta? mă întrebă ea. Chiar dacă ai hartă, tot nu poți părăsi orașul. Și-a scuturat firimiturile de pâine din poală și și-a îndreptat privirile spre vârtej. — Vrei să pleci de-aici? Am clătinat din cap fără să scot o vorbă. Ce-o fi însemnat pentru ea gestul meu? Că nu vreau să plec sau că nu știu ce vreau? Nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ingenios. Ca să opresc alarma, trebuia să apăs simultan butonul roșu din stânga cu cel negru din dreapta. Dacă nu procedam astfel, nu tăcea și n-aveam cum să mă culc la loc. Trebuia să mă ridic din pat, să așez ceasul în poală și să manevrez ambele butoane. Cu asta, făceam deja un pas în lumea trejilor. Știu că mă repet, dar vreau să mai subliniez o dată că am primit ceasul cadou drept mulțumire că am participat la o nuntă. Nu mai țin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dacă nu apeși două butoane în același timp. Mi s-ar fi părut mult prea complicat. Din fericire, nu prea am probleme cu trezitul. Mă trezesc ușor. Când am dat cu ochii de el, l-am luat din reflex în poală, și am apăsat cele două butoane. Abia în clipa aceea mi-am dat seama că nu sunase. De fapt, nu dormisem. Deci, nu-l pusesem să sune. Făcusem niște permutări. Am pus ceasul înapoi pe masă și am privit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Intra tot mai adânc în gaura din capul meu. M-am ridicat în șezut și mi-am trecut mâinile peste cap. Nu era nici un fir. Nici gaură. Suna ceva. Suna și suna. Am înșfăcat ceasul deșteptător, l-am pus în poală și am apăsat cele două butoane. Nu el suna. Telefonul. Era patru și optsprezece minute. Era încă întuneric afară. Deci, patru și optsprezece minute dimineața. Am ieșit din pat și m-am dus la bucătărie să răspund. Întotdeauna îmi propun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
m-am întors la căsuța mea de pe dealul de vest. Mi-am dat seama că soarele dimineții dăunase ochilor mei mai mult decât m-aș fi așteptat. Când îi închideam, lacrimile-mi curgeau șiroaie. Auzeam fiecare lacrimă căzându-mi în poală. M-am spălat pe față cu apă rece, dar fără nici un rezultat. Am tras draperia. M-am lăsat pradă întunericului infinit, cu ochii închiși. Prin fața lor au plutit tot felul de linii și forme ciudate. Ore-n șir. La ora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din cap până-n picioare. Atenție pe unde calci! Dacă aluneci în vreo groapă, s-a zis cu tine! Nici nu-ți poți imagina câte lipitori sunt într-una singură. M-a prins de cot, iar eu m-am agățat de poala canadienei pe care o purta. Înaintam cumplit de greu pe lespedea alunecoasă, îngustă doar de vreo treizeci de centimetri. Mai era și beznă cumplită. Lipitorile strivite se lipeau de tălpile tenișilor, transformându-se într-o masă gelatinoasă care se îngroșa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să scot decât acorduri. — Astea se potrivesc, nu? întrebă el. — Da. — Eu nu mă pricep. E prima oară-n viața mea când aud așa ceva. Nu seamănă deloc cu vâjâitul vântului și nici cu ciripitul păsărelelor. Și-a pus mâinile în poală și-și muta privirile de la fața mea la instrument și invers. — Vi-l dau dumneavoastră. Dacă mai doriți ceva de-aici, vă rog să luați. E mai bine să le țină cineva care le folosește. Își ciuli urechile. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
noroiul se întărise de mult pe el. — Ce caută pantoful ăla aici? am întrebat. — Ce crezi? L-o fi scăpat vreun individ prins de Întunegri. — Probabil. Pentru că nu mai aveam la ce să mă uit, i-am fixat, în timp ce înaintam, poala fustei. Din când în când aceasta i se ridica, scoțând la iveală niște coapse albe. Nu erau murdare de noroi. Se vedeau cam până unde se prindea portjartierul pe vremuri. Spațiul acela neacoperit... înainte de a apărea dresurile, bineînțeles. Pielea ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
canadiana aceea a rămas în copac, în bătaia vântului. Erau acum șase bătrâni. Groapa ajunsese până la talie. Unul din cei doi care au venit mai la urmă dădea cu târnăcopul în fundul gropii, iar celălalt încărca roaba și căra pământul până la poalele dealului. Vâjâitul vântului și zgomotul cazmalelor nu mai conteneau. Deveniseră de nesuportat. Am renunțat să mai găsesc vreo melodie și am pus armonica pe masă. M-am dus la fereastră și m-am uitat la bătrâni. Se pare că nici unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
arătau ca niște lujere și care erau legate la mașini de călcat sau de presat. Mi-a plăcut individul de la prima vedere. Probabil că era curățătoria lui și lucra acolo de când lumea. Poate că nu avea obiceiul să prindă de poalele cămășii, cu ac de gămălie, un număr de ordine. Nu puteam suferi sistemul acesta și de aceea nu-mi mai duceam de mult cămășile la curățătorie. În fața curățătoriei era o băncuță pe care tronau niște ghivece cu plante ornamentale. Le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o ființă umană să realizeze o asemenea lumină caldă și liniștitoare. Era cu siguranță una artificială, anormală, care depășea puterea noastră de înțelegere. I-am îndepărtat ușor mâinile și am luat craniul de pe masă. L-am pus cu grijă în poală. — Nu ți-e frică? mă întrebă ea. — Deloc. N-are de ce. Cred că există undeva o legătură între craniu și mine. Nimănui nu-i este frică de propria-i persoană. Am trecut mâna peste craniu și am simțit o căldură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sensibilității lui au însuflețit penelul, îndemnând să aștearnă pe hârtie frânturi de peisaje și picuri de emoții. Cu fiecare tablou văzut înveți să-i asculți tăcerea, înveți să-i înțelegi fiecare bătaie ritmică a inimii sale. Privești căsuțele cufundate la poale de pădure sau așezate la margine de luncă. Ce lume liniștită, cât calm. Încet, încet sufletul ți-e inundat de-o dulce pace interioară pe care numai o lume neatinsă de zbuciumul cotidian sau de urâțenia vieții mondene țio poate
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
sensibilității lui au însuflețit penelul, îndemnând să aștearnă pe hârtie frânturi de peisaje și picuri de emoții. Cu fiecare tablou văzut înveți să-i asculți tăcerea, înveți să-i înțelegi fiecare bătaie ritmică a inimii sale. Privești căsuțele cufundate la poale de pădure sau așezate la margine de luncă. Ce lume liniștită, cât calm. Încet, încet sufletul ți-e inundat de-o dulce pace interioară pe care numai o lume neatinsă de zbuciumul cotidian sau de urâțenia vieții mondene țio poate
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi, I-III, îngr. în colaborare cu Ovid S. Crohmălniceanu, pref. Ovid S. Crohmălniceanu, București, 1974-1976 (în colaborare); Anna Ahmatova, Versuri, București, 1974; Ezra Pound, Cantos și alte poeme, București, 1975; Malcolm Lowry, La poalele vulcanului, București, 1978; Poeți canadieni contemporani, pref. trad., București, 1978; Antologia poeziei americane, îngr. trad., București, 1979 (în colaborare); Raymond Queneau, Arta poetică, pref. trad., București, 1979; Ward Ruyslinck, Rezervația, pref. trad., București, 1979. Repere bibliografice: Felea, Dialoguri, 125-134; Piru
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
de exemplare vândute numai în primele două luni). În această carte instruiește mamele din America: „În comportamentul față de copii, întotdeauna să fiți obiective, amabile, dar ferme. Niciodată nu îi îmbrățișați ori sărutați; niciodată nu îi lăsați să se așeze în poala voastră. Dacă trebuie, oferiți-le un sărut pe frunte, atunci când le spuneți noapte bună. Dați mâna cu ei dimineața” (apud Sprinthall, Sprinthall, Oja, 1994, p. 33). Văzut drept unul dintre cei mai influenți avocați ai perspectivei ambientale asupra factorilor dezvoltării
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
în pământ; le place mult să se scalde în mocirlă și glod. E un animal hidos la înfățișare; nu e deloc așa cum spunem și povestim despre el în țările noastre: că e o vietate care își așează capul numai în poala unei fecioare. Vă încredințez că e cu totul altfel decât spunem noi că este"61. Pasajul este succint comentat și de Umberto Eco, în Kant și ornitorincul, întrucât, consideră semiologul, el este o bună probă a modului în care funcționa
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
o putere atât de mare, încât nu poate fi capturat prin abilitatea nici unui vânător, ci, după cum pretind cei care au scris despre natura animalelor, dacă o fecioară este așezată în fața unui unicorn, în timp ce fiara se apropie, aceasta își poate desface poala iar animalul își va așeza capul acolo fără pic de ferocitate; astfel alinat și dezarmat, poate fi capturat"33. Având deja două surse atât de influente, cum sunt Fiziologul (în varianta sa greacă și latină) și cea mai frecventată enciclopedie
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
total diferită: "Și poate să se închipuiască nesocotința spre o gadină ce se cheamă leoncorn, ce are multă dragoste și pohtă să vadză feate. Și când va vedea vreo fată, aciiși mearge la ea și de dragoste-i adoarme în poală-i. Și atunce vin vânătorii de-l prind, că aimentrea nu se poate prinde de n-ară avea nescotință. Ce ș-atunce piare păntru nesocotința și piare păntru nemintea lui"38. În mod semnificativ, deși fabula este preluată cu fidelitate
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]