KorAP: Find »[drukola/base=proiecție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...216 217 218 ...440 >

10,986 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

verbale Bittner și Hale (1996: 531), pornind de la observația că limbile ergative reprezintă o clasă eterogenă, arată că teoria Cazului și a acordului reduc distincția tradițională între ergativitatea sintactică și cea morfologică la o diferență structurală: opacitatea vs transparența unei proiecții VP guvernate de C (aplicație pe limbile eschimosă, opacă, și warlpiri, transparentă). Din punct de vedere descriptiv, o limbă care are caz ergativ sau acord morfologic de tip ergativ este sintactic ergativă dacă prezintă și alte fenomene orientate spre nominativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative, VP este opac pentru guvernare în S-Structură, deci subiectul trebuie să se deplaseze în Spec,IP pentru a fi guvernat de C sau de K. Astfel, argumentul în nominativ din Spec,IP este mai proeminent decât subiectul asociat proiecției VP. Transparența vs opacitatea proiecției verbale În teoria formulată de Bittner și Hale (1996, 1997 [1993]), K este categoria funcțională Caz, proiecția cea mai înaltă din proiecția extinsă a categoriei lexicale N. K este paralel cu C din proiecția extinsă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
guvernare în S-Structură, deci subiectul trebuie să se deplaseze în Spec,IP pentru a fi guvernat de C sau de K. Astfel, argumentul în nominativ din Spec,IP este mai proeminent decât subiectul asociat proiecției VP. Transparența vs opacitatea proiecției verbale În teoria formulată de Bittner și Hale (1996, 1997 [1993]), K este categoria funcțională Caz, proiecția cea mai înaltă din proiecția extinsă a categoriei lexicale N. K este paralel cu C din proiecția extinsă a V (Grimshaw 1990). Nominalele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de C sau de K. Astfel, argumentul în nominativ din Spec,IP este mai proeminent decât subiectul asociat proiecției VP. Transparența vs opacitatea proiecției verbale În teoria formulată de Bittner și Hale (1996, 1997 [1993]), K este categoria funcțională Caz, proiecția cea mai înaltă din proiecția extinsă a categoriei lexicale N. K este paralel cu C din proiecția extinsă a V (Grimshaw 1990). Nominalele marcate cu caz morfologic sunt de tip KP. Nominalele în nominativ nu sunt KP, din moment ce nu sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Astfel, argumentul în nominativ din Spec,IP este mai proeminent decât subiectul asociat proiecției VP. Transparența vs opacitatea proiecției verbale În teoria formulată de Bittner și Hale (1996, 1997 [1993]), K este categoria funcțională Caz, proiecția cea mai înaltă din proiecția extinsă a categoriei lexicale N. K este paralel cu C din proiecția extinsă a V (Grimshaw 1990). Nominalele marcate cu caz morfologic sunt de tip KP. Nominalele în nominativ nu sunt KP, din moment ce nu sunt marcate. Un nominal care nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asociat proiecției VP. Transparența vs opacitatea proiecției verbale În teoria formulată de Bittner și Hale (1996, 1997 [1993]), K este categoria funcțională Caz, proiecția cea mai înaltă din proiecția extinsă a categoriei lexicale N. K este paralel cu C din proiecția extinsă a V (Grimshaw 1990). Nominalele marcate cu caz morfologic sunt de tip KP. Nominalele în nominativ nu sunt KP, din moment ce nu sunt marcate. Un nominal care nu este KP trebuie să fie c-comandat și guvernat de un echivalent

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a V (Grimshaw 1990). Nominalele marcate cu caz morfologic sunt de tip KP. Nominalele în nominativ nu sunt KP, din moment ce nu sunt marcate. Un nominal care nu este KP trebuie să fie c-comandat și guvernat de un echivalent al proiecției K (C, K), pentru a satisface filtrul de Caz (filtrul K). Astfel se explică de ce, de obicei, nominativul nu e marcat și de ce tinde să se ridice în Spec,IP. Categoriile cazuale vizibile, al căror centru e K, sunt de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
K, sunt de două tipuri, corespunzătoare categoriilor tradiționale Caz inerent și Caz structural marcat (Chomsky 19868), care trebuie legitimate: Cazurile inerente sunt Cazuri (K) pline subiacent și sunt legitimate de un centru care le selectează, condiția de legitimare fiind Principiul Proiecției; atribuirea Cazului inerent are loc sub guvernare și este imposibilă în configurația ECM; Cazurile structurale marcate sunt Cazuri (K) vide subiacent, care trebuie să satisfacă ECP. Pentru fiecare K vid, antecedentul guvernor (care atribuie Caz) determină realizarea sa ca acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este K poate satisface ECP numai fiind guvernat de un antecedent, pentru că nu poate ocupa o poziție tematică. Relația de guvernare standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din configurația ECM. Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura tematică și proprietățile de subcategorizare ale unităților lexicale sunt "proiectate" din Lexicon și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tematică. Relația de guvernare standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din configurația ECM. Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura tematică și proprietățile de subcategorizare ale unităților lexicale sunt "proiectate" din Lexicon și reprezentate la toate nivelurile sintactice, adică în LF, în structura de adâncime sau de bază și în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
complement/ablativ, dacă α este un N și β nu este un complement. Dacă principiile de mai sus determină distribuția Cazurilor structurale marcate, distribuția argumentelor în nominativ este determinată de Filtrul K (S-Structură): Dacă α este un nominal fără proiecția K (DP sau NP) cu un centru nonvid și α este centrul unui lanț argumental β, atunci: (a) α este c-comandat și guvernat de K sau de C; (b) nicio poziție din lanțul β nu este legată cazual. 2

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1993) Arborele IP reprezintă o configurație sintactică universală, în care: − Agr1 = Nom., Erg.; acordul subiectului; − Agr2 = Ac., Abs.; acordul obiectului. Conform acestei parametrizări, diferența dintre limbile de tip acuzativ și limbile de tip ergativ este dată de calitatea uneia dintre proiecțiile AgrP de a fi activă în construcțiile intranzitive: (a) în limbile de tip acuzativ, Agr1 este activ, Nom. = subiect; (b) în limbile de tip ergativ, Agr2 e activ, Ac. (numit Abs.) = subiect. Abs. și Nom. sunt asemănătoare numai pentru că sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu este valabilă pentru limbile ergative, în locul căreia autorul propune Parametrul ergativ: Într-o limbă dată, un centru verbal X0 (V sau I) poate atribui Caz complementului (sau specificatorului acestui complement) dacă și numai dacă X0 atribuie rol tematic specificatorului proiecției XP. IP sau VP 3 3 Spec I' Spec V' θ 3 θ 3 I0 VP V D 3 AC Spec V' ERG Atribuirea Cazului în limbile ergative (Holmer 2001) Murasugi (1992)13 propune o analiză diferită a ergativității în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
NP hit ti Limbi ergative Baker (1997: 79) formulează observația că abordarea de tip Principii și Parametri reprezintă o dezvoltare formală a intuiției lui Dixon că "subiectul" este același în toate limbile, pe când "pivoții" variază; subiectul lui Dixon reprezintă subiectul proiecției VP din Principii și Parametri, iar pivotul este echivalent cu subiectul proiecției IP. Ultimul punct al demonstrației autorului constituie un "act de autoapărare": limbile ergative nu sunt contraexemple la UTAH (Baker 1988) − proiecția de bază a argumentelor este identică în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de tip Principii și Parametri reprezintă o dezvoltare formală a intuiției lui Dixon că "subiectul" este același în toate limbile, pe când "pivoții" variază; subiectul lui Dixon reprezintă subiectul proiecției VP din Principii și Parametri, iar pivotul este echivalent cu subiectul proiecției IP. Ultimul punct al demonstrației autorului constituie un "act de autoapărare": limbile ergative nu sunt contraexemple la UTAH (Baker 1988) − proiecția de bază a argumentelor este identică în cele două tipuri de limbi, dar diferă procesele de deplasare. Teoria Principii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pivoții" variază; subiectul lui Dixon reprezintă subiectul proiecției VP din Principii și Parametri, iar pivotul este echivalent cu subiectul proiecției IP. Ultimul punct al demonstrației autorului constituie un "act de autoapărare": limbile ergative nu sunt contraexemple la UTAH (Baker 1988) − proiecția de bază a argumentelor este identică în cele două tipuri de limbi, dar diferă procesele de deplasare. Teoria Principii și Parametri a fost formulată de Chomsky și Lasnik (1993)14. Potrivit PP, Gramatica are următoarea organizare (Avram 2003: 26): Lexicon

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rolurilor tematice. Informația din Lexicon este proiectată la toate nivelurile: D-Structură, S-Structură, LF. D-Structura este un nivel de interfață în care proprietățile lexicale sunt exprimate într-o formă accesibilă pentru sistemul computațional. Reprezentarea din D-Structură este proiecția informației stocate în Lexicon. În D-Structură, argumentele ocupă o poziție în care le este atribuit rol tematic. S-Structura reprezintă rezultatul (engl. output) sistemului computațional. PP respinge total conceptul de regulă de construcție gramaticală. Componenta transformațională (T) este redusă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acuzativ/ergativ determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale (vezi Capitolul 1, 3.1.3.(b)). Jelinek (1993)15 a propus ca ergativul să fie tratat la fel ca acuzativul, adică să se considere că ambele sunt atribuite în interiorul proiecției VP. Argumentele de persoanele 1 și 2 nu pot fi legitimate în interiorul proiecției VP și urcă în poziții externe. Nash (1997: 137) arată că pronumele de dialog (de persoanele 1 și 2) sunt legitimate mai sus decât alte argumente nominale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.1.3.(b)). Jelinek (1993)15 a propus ca ergativul să fie tratat la fel ca acuzativul, adică să se considere că ambele sunt atribuite în interiorul proiecției VP. Argumentele de persoanele 1 și 2 nu pot fi legitimate în interiorul proiecției VP și urcă în poziții externe. Nash (1997: 137) arată că pronumele de dialog (de persoanele 1 și 2) sunt legitimate mai sus decât alte argumente nominale, la un nivel la care distincția ergativ−absolutiv e blocată. Autoarea (Nash 1997

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corelează existența partiției cu parametrul topicii: numeroase limbi SOV au partiție personală, iar limbile VSO nu au, de obicei, partiție personală. Nash (1997: 137) formulează următoarea generalizare: Generalizarea persoană−timp: Partiția personală este atestată în limbile ergative în care subiectul proiecției VP poate fi asociat local cu categoria flexionară Timp. Această generalizare prezice că partiția personală nu e posibilă decât în limbile în care T este accesibil pentru agenții pronominali, iar această posibilitate este blocată în limbile cu centru final (head

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cele patru cazuri, și de Bok-Bennema (1991), Bittner (1994)21 în forma Abs. = Nom. Murasugi (1992) a formulat un Parametru ergativ: diferența dintre limbile acuzative și limbile ergative constă în drumul parcurs de argumentele din VP pentru a ajunge la proiecțiile funcționale. În limbile acuzative, Agentul e mai sus decât obiectul în VP, iar în limbile ergative, Agentul este generat mai sus decât obiectul, dar obiectul se deplasează mai sus decât agentul. În limbile acuzative, trăsătura T e puternică, iar Agentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se deplasează mai sus decât agentul. În limbile acuzative, trăsătura T e puternică, iar Agentul trebuie să urce pentru a o verifica. În limbile ergative, trăsătura Tranzitivitate, localizată în TrP, mai jos decât T, este mai puternică și atrage Agentul; proiecția TrP este absentă din propozițiile intranzitive, în care T atribuie nominativul argumentului S. În ambele tipuri de limbi, trăsătura mai puternică e verificată de argumentul extern (vezi și supra, 2.5.). Conform lui Ura (2001), verificarea Cazului este permisă în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Ura (2001), verificarea Cazului este permisă în poziții tematice în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, v atribuie acuzativul argumentului A in situ, T atribuie nominativul argumentului O, EPP este satisfăcut de A, iar O avansează dacă trăsătura de Caz a proiecției T este puternică. În propozițiile intranzitive, T atribuie nominativul argumentului S. Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate cu sensul "imposibilitatea anumitor clase de verbe de a atribui Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument poartă un singur rol tematic și numai unul. Această simplificare arhitecturală permite ca un argument să primească roluri tematice multiple, prin deplasarea dintr-o poziție tematică în alta. Deplasările se limitează la move-α, deplasarea unui centru sau a unei proiecții maximale. Conceptul deplasare (move) este întărit prin fenomenul de atracție (attract) pentru verificarea trăsăturilor (feature checking); astfel, spre deosebire de GB, unde deplasarea era liberă (unbounded move), deplasarea în PM este constrânsă, decurge din necesitatea de a verifica sau de a valoriza

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
format care primește interpretare convergentă la interfață. Deplasarea verbului este determinată de atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională din proiecția verbală poate să conțină aceste trăsături, dar ele nu sunt semantic inerente și trebuie verificate sau valorizate). Trăsăturile de Caz sunt întotdeauna neinterpretabile (nu au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie verificate prin intermediul unei trăsături interpretabile de același tip și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]