7,270 matches
-
ȘI NUMĂRULTC "PERSOANA {I NUM|RUL" Categoriile gramaticale de persoană și număr introduc în planul semantic al verbului, trecut din sistemul lexical al limbii în structura sintactică a textului, o altă componentă cu originea în raportarea protagoniștilor acțiunii verbale la protagoniștii actului lingvistic. Descrise în gramatica tradițională ca două categorii autonome, persoana și numărul sunt, în limba română - ca și în celelate limbi flexionare - solidare; sensurile de ‘persoană’ și ‘număr’ sunt „amalgamate”, fiecare dintre protagoniștii actului lingvistic, ca și fiecare din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în raportarea protagoniștilor acțiunii verbale la protagoniștii actului lingvistic. Descrise în gramatica tradițională ca două categorii autonome, persoana și numărul sunt, în limba română - ca și în celelate limbi flexionare - solidare; sensurile de ‘persoană’ și ‘număr’ sunt „amalgamate”, fiecare dintre protagoniștii actului lingvistic, ca și fiecare din protagoniștii acțiunii exprimată verbal, sunt înscriși în desfășurarea opoziției singularitate (unicitate)-pluralitate (multiplicitate), iar desfășurarea raportului semantic dintre cele două planuri: lingvistic și extralingvistic, în care își are originea sensul gramatical de ‘persoană’ se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
actului lingvistic. Descrise în gramatica tradițională ca două categorii autonome, persoana și numărul sunt, în limba română - ca și în celelate limbi flexionare - solidare; sensurile de ‘persoană’ și ‘număr’ sunt „amalgamate”, fiecare dintre protagoniștii actului lingvistic, ca și fiecare din protagoniștii acțiunii exprimată verbal, sunt înscriși în desfășurarea opoziției singularitate (unicitate)-pluralitate (multiplicitate), iar desfășurarea raportului semantic dintre cele două planuri: lingvistic și extralingvistic, în care își are originea sensul gramatical de ‘persoană’ se face din perspectiva situării în această corelație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb, își are originea și se manifestă în situația de comunicare și în sintaxa enunțului; în desfășurarea relației de interdependență predicat subiect se înscrie în sfera de acțiune a principiului acordului. În desfășurarea procesului de comunicare, persoana exprimă raportul dintre protagoniștii actului lingvistic (enunțarea) și protagoniștii acțiunii verbale din structura enunțului - obiect al enunțării. Ca și la pronume, categoria gramaticală a persoanei își organizează conținutul prin dezvoltarea opoziției interne între trei termeni corelativi: persoana I, persoana a II-a și persoana
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se manifestă în situația de comunicare și în sintaxa enunțului; în desfășurarea relației de interdependență predicat subiect se înscrie în sfera de acțiune a principiului acordului. În desfășurarea procesului de comunicare, persoana exprimă raportul dintre protagoniștii actului lingvistic (enunțarea) și protagoniștii acțiunii verbale din structura enunțului - obiect al enunțării. Ca și la pronume, categoria gramaticală a persoanei își organizează conținutul prin dezvoltarea opoziției interne între trei termeni corelativi: persoana I, persoana a II-a și persoana a III-a. Cum actul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare) Eu am cântat = șEu spun căț eu am cântat. Tu ai cântat = șEu spun căț tu ai cântat. El(ea) a cântat = șEu spun căț el (ea) a cântat. Locutorul stabilește identitățile care dezvoltă conținutul categorial: • pers. I: protagonistul locutor este protagonistul (interpretat lingvistic ca subiect gramatical) acțiunii (exprimată lingvistic prin verbul-predicat): Eu spun că Eu (locutorul) am cântat. Eu = Eu • pers. a II-a: interlocutorul este relevat de către subiectul vorbitor ca protagonist (subiectul pronominal) al acțiunii verbale (predicat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am cântat = șEu spun căț eu am cântat. Tu ai cântat = șEu spun căț tu ai cântat. El(ea) a cântat = șEu spun căț el (ea) a cântat. Locutorul stabilește identitățile care dezvoltă conținutul categorial: • pers. I: protagonistul locutor este protagonistul (interpretat lingvistic ca subiect gramatical) acțiunii (exprimată lingvistic prin verbul-predicat): Eu spun că Eu (locutorul) am cântat. Eu = Eu • pers. a II-a: interlocutorul este relevat de către subiectul vorbitor ca protagonist (subiectul pronominal) al acțiunii verbale (predicat): Eu spun că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care dezvoltă conținutul categorial: • pers. I: protagonistul locutor este protagonistul (interpretat lingvistic ca subiect gramatical) acțiunii (exprimată lingvistic prin verbul-predicat): Eu spun că Eu (locutorul) am cântat. Eu = Eu • pers. a II-a: interlocutorul este relevat de către subiectul vorbitor ca protagonist (subiectul pronominal) al acțiunii verbale (predicat): Eu spun că Tu (interlocutorul) ai cântat. Tu = Tu • pers. a III-a: locutorul atribuie acțiunea verbului-predicat unui protagonist (interpretat ca subiect gramatical) din sfera obiectului comunicării, care nu participă la actul vorbirii: Eu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am cântat. Eu = Eu • pers. a II-a: interlocutorul este relevat de către subiectul vorbitor ca protagonist (subiectul pronominal) al acțiunii verbale (predicat): Eu spun că Tu (interlocutorul) ai cântat. Tu = Tu • pers. a III-a: locutorul atribuie acțiunea verbului-predicat unui protagonist (interpretat ca subiect gramatical) din sfera obiectului comunicării, care nu participă la actul vorbirii: Eu spun că El (obiectul comunicării) a cântat. El = El. Persoana a III-a este considerată de E. Benveniste nonpersoană; ideea își are originea, între altele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb, ca și la pronume, în trei termeni corelativi, dar nu toate verbele reacționează la fel la această categorie gramaticală. Verbele impersonale rămân în afara categoriei gramaticale a persoanei; se absolutizează semantica verbului; verbele impersonale absolute rămân în afara oricărei referințe la protagoniștii actului lingvistic: plouă, tună etc.; ele pot fi considerate apersonale. Verbele impersonale relative pot rămâne indiferente la protagoniștii actului lingvistic: a se întâmpla, a trebui, a fi frig etc., sau își pot raporta conținutul semantic (unele îl și raportează în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorie gramaticală. Verbele impersonale rămân în afara categoriei gramaticale a persoanei; se absolutizează semantica verbului; verbele impersonale absolute rămân în afara oricărei referințe la protagoniștii actului lingvistic: plouă, tună etc.; ele pot fi considerate apersonale. Verbele impersonale relative pot rămâne indiferente la protagoniștii actului lingvistic: a se întâmpla, a trebui, a fi frig etc., sau își pot raporta conținutul semantic (unele îl și raportează în mod curent sau chiar în mod obligator) la protagoniștii comunicării, dar în mod indirect: a se întâmpla/a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
considerate apersonale. Verbele impersonale relative pot rămâne indiferente la protagoniștii actului lingvistic: a se întâmpla, a trebui, a fi frig etc., sau își pot raporta conținutul semantic (unele îl și raportează în mod curent sau chiar în mod obligator) la protagoniștii comunicării, dar în mod indirect: a se întâmpla/a i se întâmpla, a se cuveni/a i se cuveni, a fi frig/ a-i fi frig, a-i conveni, a-i fi dor/teamă etc. Verbele impersonale relative care (când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod indirect: a se întâmpla/a i se întâmpla, a se cuveni/a i se cuveni, a fi frig/ a-i fi frig, a-i conveni, a-i fi dor/teamă etc. Verbele impersonale relative care (când) nu trimit la protagoniștii comunicării pot fi asimilate, din punctul de vedere al opoziției categoriale, verbelor impersonale absolute și considerate în afara persoanei, deci apersonale, chiar dacă nu sunt ca și acestea incompatibile cu funcția sintactică de subiect: Trebuie să crezi în adevăr. Verbele impersonale relative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asimilate, din punctul de vedere al opoziției categoriale, verbelor impersonale absolute și considerate în afara persoanei, deci apersonale, chiar dacă nu sunt ca și acestea incompatibile cu funcția sintactică de subiect: Trebuie să crezi în adevăr. Verbele impersonale relative care trimit la protagoniștii actului vorbirii fără ca aceștia să devină și protagoniști ai acțiunii/stării reprezentând conținutul lor semantic, pot fi considerate defective de persoanele I și a II-a. Ele sunt verbe unipersonale; chiar dacă planul lui semantic este orientat, printr-un pronume personal
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbelor impersonale absolute și considerate în afara persoanei, deci apersonale, chiar dacă nu sunt ca și acestea incompatibile cu funcția sintactică de subiect: Trebuie să crezi în adevăr. Verbele impersonale relative care trimit la protagoniștii actului vorbirii fără ca aceștia să devină și protagoniști ai acțiunii/stării reprezentând conținutul lor semantic, pot fi considerate defective de persoanele I și a II-a. Ele sunt verbe unipersonale; chiar dacă planul lui semantic este orientat, printr-un pronume personal în dativ sau acuzativ, către protagoniștii comunicării, verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
devină și protagoniști ai acțiunii/stării reprezentând conținutul lor semantic, pot fi considerate defective de persoanele I și a II-a. Ele sunt verbe unipersonale; chiar dacă planul lui semantic este orientat, printr-un pronume personal în dativ sau acuzativ, către protagoniștii comunicării, verbul își păstrează forma de persoana a III-a: Mi-e teamă, dor, frig/ Ți-e teamă, dor, frig/ I-i(e) teamă, dor, frig. Sunt tot unipersonale, defective adică de persoanele I și a II-a, și verbele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
corespunde unei opoziții din lumea extralingvistică, precum student (sg.)/studenți (pl.), el/ei, ci își are originea în raportul sintactic verb (predicat) - nume/pronume (subiect). Opoziția verbală singular-plural își are, de fapt, originea în opoziția singular-plural, impusă de raportul dintre protagoniștii actului de comunicare și protagoniștii acțiunii, exprimată prin verbul-predicat. La persoana a III-a, opoziția rămâne în plan semantic-sintactic; protagonistul acțiunii verbale se înscrie semantic în opoziția singular/plural: el (acesta, copilul) -sg./ ei (aceștia, copiii) -pl., verbul-predicat, în relație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
extralingvistică, precum student (sg.)/studenți (pl.), el/ei, ci își are originea în raportul sintactic verb (predicat) - nume/pronume (subiect). Opoziția verbală singular-plural își are, de fapt, originea în opoziția singular-plural, impusă de raportul dintre protagoniștii actului de comunicare și protagoniștii acțiunii, exprimată prin verbul-predicat. La persoana a III-a, opoziția rămâne în plan semantic-sintactic; protagonistul acțiunii verbale se înscrie semantic în opoziția singular/plural: el (acesta, copilul) -sg./ ei (aceștia, copiii) -pl., verbul-predicat, în relație de interdependență cu subiectul (el
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb (predicat) - nume/pronume (subiect). Opoziția verbală singular-plural își are, de fapt, originea în opoziția singular-plural, impusă de raportul dintre protagoniștii actului de comunicare și protagoniștii acțiunii, exprimată prin verbul-predicat. La persoana a III-a, opoziția rămâne în plan semantic-sintactic; protagonistul acțiunii verbale se înscrie semantic în opoziția singular/plural: el (acesta, copilul) -sg./ ei (aceștia, copiii) -pl., verbul-predicat, în relație de interdependență cu subiectul (el/ei), se înscrie în opoziția sintactică singular/plural, datorită legii acordului: El (acesta, copilul) vine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică singular/plural, datorită legii acordului: El (acesta, copilul) vine -sg./ Ei (aceștia, copiii) vin -pl. La persoanele I și a II-a, opoziția implică și dezvoltarea unor distincții impuse de componenta deictică. La persoana I, pluralul poate reprezenta pluralitatea protagonistului acțiunii verbale, reprezentat de locutor: „Vom merge la mare = $Eu spun că$$ Noi ® Eu și prietenii (copiii) mei vom merge la mare. sau poate reflecta asocierea interlocutorului la desfășurarea acțiunii verbale: Vom merge la mare. = $Eu spun că$$ Noi Eu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a): tu și el • pluralul exclusiv: pluralitatea interlocutorului, cu excluderea obiectului comunicării: șEu spun căț Voi (tu și prietenii tăi) veți merge la mare. Observații: Opoziția singular-plural poate caracteriza și planul semantic al verbului considerat în sine, în afara raportului cu protagonistul acțiunii - subiect gramatical. Pluralitatea verbului își are originea atunci în „modul” acțiunii verbale, interpretat de gramaticieni prin categoria gramaticală a aspectului - varianta obiectivă, înscrisă în planul enunțului: a veni vs a reveni; pluralitatea își are originea în repetarea acțiunii; a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de altă parte, dinspre celelalte moduri, prin imperativ, modul verbal care se apropie cel mai mult de indicativ (de viitorul indicativului). Viitorul reprezintă, în interiorul modului indicativ, timpul unei relative incertitudini, iar imperativul este, de fapt, din punctul de vedere al protagonistului comunicării, un mod al certitudinii relative. Viitorul indicativului și imperativul rămân, prin aceasta, între cele două extreme, certitudine-incertitudine, formele verbale ale unei certitudini (sau incertitudini) relative, iar între extremele realitate-irealitate, formele unei realități-proiectate. În planul expresiei, modul indicativ se opune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fundamentală a actului de comunicare lingvistică, ceea ce implică: • înscrierea conținutului semantic al verbului (și, prin aceasta, a întregului câmp semantico-sintactic pe care îl guvernează) într-un raport cu temporalitatea comunicării, cu originea în eul locutor; • raportarea aceluiași conținut semantic la protagoniștii actului lingvistic prin eul locutor; • autonomia semantico-sintactică a enunțului minimal realizat de verb ca predicat al unei propoziții independente. Toate aceste trei condiții caracterizează întrebuințarea verbului la oricare din cele cinci moduri autentice (moduri personale și predicative, în perspectiva Gramaticii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planul semantic general al unui verb: „El scrie El scrie frumos.” Adverbul caracterizează acțiunea exprimată de un verb sub aspect calitativ sau cantitativ, sub aspectul coordonatelor principale ale lumii extralingvistice (timpul și spațiul) sau ale situației de comunicare, din perspectiva protagoniștilor comunicării (locutorul și interlocutorul) și a cadrului situațional (temporal sau spațial). Prin acest amplu plan semantic, adverbul ocupă, în sintagma verbală, poziții pe care, în sintagma nominală, le ocupă adjectivul calificativ dar și poziții pe care le ocupă adjectivele de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
actualizări diferite în planul sintagmatic al textului al unor acelorași termeni din planul paradigmatic al limbii: om corect (adjectiv)/scrie corect (adverb). Sub aspect deictic, adverbul se situează în sfera obiectului actului de comunicare, în mod absolut sau cu implicarea protagoniștilor și coordonatelor actului lingvistic. Adverbele corespunzând semantic adjectivelor sunt independente de situația de comunicare: „El merge repede.”, „Tu vorbești tare.” Adverbele care corespund adjectivelor pronominale depind de situația de comunicare, care le condiționează planul semantic. „Eu desenez acum.” înseamnă „Eu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]