8,590 matches
-
însă corectitudinea reținerii, în timp ce el, înainte ca eu să fi avut tăria de a încerca vreun gest către el, mă îmbrățișă, era poate o fire deschisă. Greu de judecat. O mulțumire calmă îi lumina fața; pentru moment avu senzația unui rătăcit în mijlocul acelei mici adunări venită să-i felicite, o anume timiditate greu de explicat la un asemenea om. Oricum, sufletul omenesc e mult prea complicat și ascuns, pentru a fi înțeles în câteva minute, plin de lumini, întunecimi și meandre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
petrecut acel timp. Dincolo, în Vest, Conferința de Pace se încheiase. Trupele noastre n-au reușit să intre în sala de conferință, acum era târziu. Bătea un vânt teribil dinspre câmpia flamandă și Normandia. Aici în Sud, tatăl lui Lung rătăcea și acum, din noiembrie trecut, dar din cauza rănii din piept, a ploilor și a frigului îndurat, nu mai avea putere să strige. Părea că pierduse drumul, respirația îi era întretăiată, un horcăit, un huiet de-a lungul traheei, rupte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-și șifoneze rochia nouă, cu multe pliuri, anume făcută, cu ajutorul doamnei Carolina Pavel, pentru noul sezon luminos. - Am auzit, dar numai un zvon, începu ea, c-o să se reformeze și învățământul. - În ce sens? întrebai, desfundând o sticlă de coniac, rătăcită în rafturile unui negustor armean, rămasă nici el nu știa de când. Ea luă singură, ca și cum ar fi fost la ea acasă, păhărelele din bufetul de lângă fotoliu; cineva dacă ar fi filmat scena, un ipotetic spectator, ar fi jurat că pelicula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dreptății, la care mai visam toți după atâția ani de război; pacea se încheiase, dar nu se astupaseră toate tranșeele, mai rămăseseră destule; aici însă, în partea asta de lume, totul se terminase. Tatăl lui Lung se întorsese de mult, rătăcise, ținându-și, obosit, cu mâinile rana de la piept, venise aici, în curtea fiului său. Ce căutase singur la Paris în halul în care era și pe vremea aceea de ploaie și vânt? Pacea se semnase și fără el, - nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Dar cum? și mai ales - în fața avocatului și a grefierului. Ce să-i spun? Nu mai rămânea nimeni care să aibă nevoie de ea, pentru mine era esențial. Plecarăm. Nu mai eram om. Semnai la tribunal niște acte, apoi am rătăcit pe străzi, uitând de toate. Eram din nou elev de liceu, lucrările de sinteză de peste an. Seara, târziu, era la mijlocul lui mai, nemairezistând, m-am întors la casa muribundei, convins să-i vorbesc. Am bătut la poartă; mi-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se strecoare pe luciu, să se ridice în unghiuri lungi pe roșeața asfințitului, și, cu sufletul plin de frumusețea locurilor, de miile de glasuri ciudate ale amurgului în bălți, de minunatele colorații ale apei sub bătaia celor din urmă raze, rătăcii mult, la întâmplare, fără țel hotărât. Când mă întorsei, crâșmarul se uită cu coada ochiului la torba mea goală. Apoi văd eu că n-ai prins nimic... Nu, n-am avut luntre... Nici luntre, domnule, nici om care cunoaște locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nuiele, peste care era întinsă o lipitură subțire și coșcovă de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele grămădite pe bordeie ca niște cușme murdare și jerpelite. Aicea stau bordeienii... zise moșneagul. Iaca cu cine muncim noi moșia... După cum văd eu, are mulți oameni boierul... Hm! are, ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lor, și ei îl purtau printre vite și-i lămureau toate. Apoi îi întrebă și pe ei cum îi chiamă, și unde li-s părinții. - Unii aveau tată și mamă la bordeie; alții erau veniți din sate depărtate, copii orfani rătăciți în lume după o bucățică de pâne. Niță Lepădatu îi întreba cu blândeță, și, ascultându-le glasurile, se gândea la locurile nouă în care a intrat și la viața pe care i-o ascundea viitorul. Trecu brumărelul tot cu secetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sete o cană de vin, după aceea strigă cătră Niță Lepădatu: —Măi Niță, măi prietine! vezi tu pe muierea asta?... Eu cu dânsa am hoțit, măi! Câte ape am coborât, câți codri am străbătut și prin câte locuri pustii am rătăcit... nici nu mai țin minte... Am fost, măi băiete, și prin Dobrogea, și prin Bărăgan, și peste Prut, ș-am suit la munte ș-am coborât la vale... Mulți cai am furat noi ș-am prefăcut... Ș-am stat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umblă la deal și la vale, pentru oile și stânile lor, poienarii. Dar acuma nu se mai află nimene în văi și singurătățile s-au așezat iar în domnia lor de iarnă. Ce nebun, dar, întârziat pe la vreo stână, ori rătăcit de la Tău, să se suie aici, la acest hochstand ascuns între păduri și necunoscut de nici un străin de pe lumea asta? Creștin de-a noștri să fie? ce să facă el cu acea carne de cal? căci nu s-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cele din urmă zări ale zilei care mai nălucesc în înalt. Altădată, la acel ceas, ar fi putut încă vedea împrejurimile. Acuma s-au cufundat cele curate și ies deasupra cele negre. Dacă nu bagă de samă, poate să rătăcească poteca. Culi Ursake se trezi mormăind ca ursul. Se tulburau într-însul veninurile supărării. Îl înghimpau întâmplările de ieri și de azi. Nu-i plăceau vorbele ce schimbase cu soții săi. Nu-i plăcea întâmplarea cu acel drac de urs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de ieri și de azi. Nu-i plăceau vorbele ce schimbase cu soții săi. Nu-i plăcea întâmplarea cu acel drac de urs - căci n-a fost urs cât a fost drac; nu-i plăcea mai ales felul cum a rătăcit, ca și cum ar fi fost străin în pădurea lui. Nu-i plăcea îndeosebi că întârzie. Acuma, mama lui - nana Floarea - tot își vâră nasu-n geam din clipă în clipă și grăiește în sine și se țistuiește pentru întârzierea lui. Așa face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Prelunci. Să ajungă acolo, să deschidă ușa cu frică, să vadă dacă Ana lui mai trăiește încă, și pe urmă să se lase pe scaunul cel mic, lângă vatră, și să se întrebe: Până când? și de ce? Stă deodată - amenințat să rătăcească drumul. Va trebui să aștepte până cătră miezul nopții, când, poate, ceața se va înălța la stele ori va curge în văi. Subt umezeala care-l căptușește, se simte asudat; îi ies broboane fierbinți pe frunte. Pustia s-a îngustat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fie inima, băiete. Intră. — Ce s-a întâmplat? —Vai de mine! ce vrei să se întâmple? Nu s-a întâmplat nimic rău, har sfinților. Ce te uiți așa de înspăimântat? Dat-ai tu peste ceva rău? Ai căzut? Te-ai rătăcit? Văd că n-ai întârziat prea mult. Eram îngrijate. De ce taci? Vorbește, omule. Totdeauna faci tu așa. —Eu? Da, tu. Te-am întrebat. Vai, Doamne Isuse! Răspunde. — Ce să răspund? — Ce te întreb. Culi smunci de pe el straiul și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la cuscra Elisaveta, cum că s-au făcut rugăciuni de nouă zile și pomenirea de patruzeci de zile. Culi își încreți fruntea. Însă aceste știri trebuiau numaidecât cunoscute, căci, făcându-se rugăciunile poruncite, sufletul celor duși încetează de a mai rătăci prin preajma noastră și de a neliniști pe cei vii, căutându-și tihnă la scaunul Domnului Dumnezeu, la loc de verdeață și de bucurie. Când a început a se muia viscolitura din ianuarie, Nicula Ursake era ieșit la slujba lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
practic, grijuliu și serios. Dumneata pretinzi că să nu ne mai înapoiem; dar atunci cum rămân ceilalți tovarăși ai dumnitale? Eu nu zic să te aduni numaidecât cu ei, dar, dacă nu ne înapoiem, dumnealor or crede că te-ai rătăcit ș-or fi cu grijă. Așa că, din trei, trebuie să alegem una. Dacă scutim înapoierea, ne mai rămân două. Ducându-mă îndărăt, îi vestesc pe dumnealor unde te afli dumneata și dânșii or rămânea la leasa lui Crăciunete. Dacă poftesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Doamne! - cioburi de oglindă prinse în material. De ce, o, de ce? Eram tânără și fără minte, dar... Știu că avem cu toții un secret vestimentar compromițător din tinerețe, schelete îmbrăcate sinistru ascunse în dulap, dar perioada pe care am petrecut-o eu rătăcind pe câmpiile modei a durat aproape un deceniu. Și am renunțat să mă duc la coafor după ce am plecat de acolo cu o tunsoare à la Cindi Lauper. (Anii optzeci, nu pot să-i învinovățesc, nu știau ce fac.) Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
s-a garantat că șoferul era în Pennsylvania și avea să ajungă cu siguranță la noi până în ora unu. Unu s-a făcut două, care s-a făcut trei, și apoi patru. După câte se pare, șoferul de camion se rătăcise în drum spre Manhattan. —Țărănoi afurisit, a zbierat Lauryn. La dracu’, asta e o nebunie. Apoi a trântit telefonul și s-a uitat la mine. Într-un fel sau altul, asta era numai vina mea. Intrasem în criză de timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
După o vreme, o voce spartă de femeie zice „Alo?“. Am încercat să par cât mai disperată: Doamnă, îmi pare foarte rău să vă deranjez, dar trebuie să mă întâlnesc cu o prietenă la Druid’s Chair și m-am rătăcit și am nevoie disperată la toaletă. Am mai încercat la alte două case pe drum și nimeni nu mi-a dat drumul înăuntru și mă întrebam dacă ați vrea să faceți un act de milostenie creștină și să îmi permiteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu s-au dezlipit unul de celălalt, șușotind și chicotind, și hrănindu-se unul pe celălalt. Singura persoană care nu era fascinată era Gaz și asta era probabil pentru că, noapte de noapte, asista la acest spectacol în propriul lui apartament. Rătăcea printre noi, purtând o borsetuță de piele cu un aspect sinistru; știam ce are acolo. —Anna, a zis, pot să te ajut să-ți depășești suferința. Învăț acupunctura! A deschis borseta lăsând să se vadă o mulțime de ace. —Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
drumului în viață dacă el considera că-și caută fericirea. De atunci, au început să-mi fie dragi rătăcirile lui, așa cum nădăjduiesc că și tu, fiule, le vei îndrăgi pe ale mele. Îți doresc chiar ca, la rândul tău, să rătăcești uneori drumul. Și îți mai doresc să iubești, la fel ca el, până la tiranie, și să rămâi multă vreme deschis nobilelor ispite ale vieții. ANUL HANURILOR 900 de la hegira (2 octombrie 1494 20 septembrie 1495) Înainte de Fès, nu mai pusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fac sau nu, când am văzut pe cer primele văpăi ale incendiului. După ce m-am asigurat că aveam tot aurul asupra mea, am sărit pe fereastră și am luat-o la picior. Am petrecut nu mai puțin de trei ceasuri rătăcind astfel, urmând stările de spirit ale mulțimii înnebunite și culegând, mai mult prin gesturi decât prin vorbe, vești despre dezastru. Arsese mai mult de jumătate din Tombuctu și nimic nu părea că ar putea stăvili focul, ațâțat de vânt, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o vastă esplanadă. Barbă Roșie își stabilise acolo capitala, își luase un titlu regesc și înțelegea să fie recunoscut ca atare de către toți principii islamului. Cât despre mine, după regăsirea de la Jijil, o pornisem iar la drum. Obosit să mai rătăcesc și frustrat de experiența mea cairotă, prea abrupt întreruptă, trăgeam nădejde să arunc ancora la Tunis, măcar pentru câțiva ani. Mă îmbrăcasem din capul locului după moda țării, purtând un turban acoperit de un văl, hrănindu-mă cu bazin, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
declanșase persecuția. Aveau să treacă mulți ani până să se afle că marea putere politică a druizilor împiedica afirmarea principiilor instituționale și a magistraturilor romane, cu toate că de cele mai multe ori Roma le încredința galilor. Opri calul și își lăsă privirea să rătăcească printre trunchiuri; observă plin de încântare o rază de soare ce lumina un tufiș încărcat de fructe roșii, dar în același timp îi vedea pe cei cinci preoți târâți până la frasinul sacru și obligați să se uite cum era tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
O să trăiești. Rănitul continua să-l fixeze pe Valerius. — Gladiator... tu... Valerius clătină din cap. — Nu sunt gladiator. Sunt cel care vindecă. — Gladiator... Tu ești gladiator... Tânărul îi adresă lui Valerius zâmbetul celui care, aflat în afara legilor spațiului și timpului, rătăcește de-a lungul graniței incerte dintre viață și moarte. În clipele acelea putem citi destinul celorlalți. — Sunt medic, nu gladiator! Cuprins brusc de mânie, Valerius apucă brațul tânărului și-l strânse cu putere, ca să-l readucă pe tărâmul vieții. — Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]