8,304 matches
-
Căldarea de pământ răsufla tainic. Zgomotul cel mai mic creștea aici, se lovea de șeile albicioase și venea înapoi. Mirosea a bălegar încins și a iarbă crudă. Lui Ene îi venea s-o rupă la fugă, dar se ținea bine. Smulgea limbile proaspete ale măselariței și asculta freamătul pipirigului. - Vi-e frică? întrebă încet Oprică. - Nu, zicea Petre cu jumătate glas. - Aici stau hoții... Li se ridica părul măciucă la copii. Ce făcea al Măritei, ce dregea, că le știa pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu se iau înapoi nici la păgâni. Stere îi aduna din praf și când a terminat s-a apropiat de ea, strigîndu-i: - Dă-mi și cerceii! Femeia a vrut să-i desfacă. El n-avea timp de pierdut. I-a smuls unul, rupîndu-i vârful urechii. Nu-i mai trebuiau, dar nici ibovnicii nu putea să-i lase. A plecat înjurînd după căruțași. Voica rămăsese în drum, pipăindu-și carnea zdrelită. Pe gât i se prelingea o șuviță subțire de sânge, ca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se ducă. Și după ce-a plecat, îți dai seama ce mare eroare e viața cu ea și fără ea. Dac-ai putea muri lumii în umbra femeii, dacă parfumul ei ar fi emanație de melancolie pentru adormirea unei inimi, smulsă pămîntului! Există dezlipiri de lume care te năpădesc subit, ca adieri mortale, și-n care înțelepții îți par biete veverițe, iar sfinții profesori ratați. Cheia pentru inexplicabilul soartei noastre este setea de nefericire, adâncă și tainică și mai durabilă ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai legat nimic de vraja aparenței și a erorii? Se poate ajunge numai prin inteligență la îndrăzneala și la provocarea adevărului? Niciodată, atâta vreme cât inima mai rezistă în înșelăciune și în serviciul sângelui. Dar inima lui Diogene pare a fi fost smulsă din interesul ființării și - lucru nemaiîntîlnit - a fi devenit leagănul inteligenței, locul de popas și de-ntremare al lucidității. Sângele scos din circulație, viața controlată fără milă, unde să se mai miște eroarea și să se încînte iluzia? Cinismul înflorește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi condensat aburii în sonorități, tălăzuirea de motive wagneriene se-ntîlnește undeva cu cerul. Sufletul unei catedrale geme în surmenajul vertical al pietrei. Aș vrea să fiu mângâiat de mâini prin care poți strecura Timpul... ...sau să fiu plâns de ochi smulși dintr-un Paradis în flăcări. Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât. Și eu sânt oare mai mult de un obiect trist? Câtă vreme suferi, nu de a trăi printre oameni, ci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe aceeași treaptă cu viața: când mai mult, năpădindu-i marginile, când mai puțin, tîrîndu-te sub ea. Asemenea acelor râuri care n-au albie: căci inundă sau seacă. Ancorat în plus sau în minus, ești predestinat nefericirii, ca orice ființă smulsă din linia viețuirii. A fi e o stavilă pentru infinitul inimii. Este atât de misterios fenomenul prin care un om crește peste el însuși! Trezindu-se, nu mai vede pe nimeni în jurul lui. Astfel, își țintește ochii spre cer, spre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o carne infinit muritoare. Să nu devii pentru nimeni exemplu de pefecțiune; distruge-n tine tot ce-i chip și dâră de urmat. Oamenii să-nvețe de la tine să se înspăimînte de căile omului. Acesta-i rostul suferinței tale. Mintea - smulsă din rădăcini - a rămas singură cu ea însăși. Toate întrebările se reduc la atît: cum poți să nu fii cel mai nefericit? Ce nu atinge boala e vulgar și ce nu adie moartea e lipsit de taină. Cântec surd în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în Dumnezeu? În paradis, azurul îndeplinea funcția pământului pentru noi. Cei doi oameni călcau, adică, pe un deșert albastru. De aceea nu puteau cunoaște ei acolo - pe când aici, pe pământ, pe culoarea dureroasă a pământului, n-ai altceva de făcut. Smulgeți o floare sau o buruiană și observați din ce a crescut: din ispășire solidificată. Întâia lacrimă a lui Adam a urnit istoria. Picurul acela sărat, transparent și infinit concret este primul moment istoric, iar vidul lăsat în inima sinistrului nostru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dezvețe de viață. Cursul omenirii, din începuturi și până acum, a descris un semn de întrebare, un până cînd?, identic istoriei universale. Și oare vom muri cu toții pentru a perfecționa geometria acelei interogații? Dacă instinctul de proprietate ar putea fi smuls din sufletul omului, ar trebui să fim mai repede fericiți, decât să avem regrete. Toate problemele ar fi atunci pe calea soluționării. Decât, optimismul nu este niciodată concluzia istoriei. Ce-au făcut muritorii, de când îi cunoaștem, decât să inventeze rațiuni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
jăratecul se ținea în aceeași depărtare. Talazurile o purtau ca pe o frunză și o zvârleau dintr-un roi de spume într-altul... Ea -nota cu toată puterea, un întunerec ca smoala acoperea cerul, numai din când în când se smulgea câte o scânteie de fulger din nouri... Ea -nota... era deja aproape de jăratic... când... când văzu că jăratecul plutea pe apă.. \ \ Ea strigă... atunci cunoscu că e un foc pe-o luntre în mijlocul mărei. În momentul în care strigă, jăratecul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu chiuietele bucuroase ale voinicilor noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulsei ușa cea mare și intrai într-un salon mare c-o ușă ce da în balcon, ușă cu sticle, prin [ale]căreia geamuri pătrundea acuma lumina albă a lunei ce ieșise din nori. Luna lumina un părete plin de armărie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întristată privindu-l din nou, și pare c-ai îmbătrînit tare... de ce postești, să nu postești, făt-frumos ce ești. Dar deodată ea păru a-l recunoaște. - - Nu ești tu cumva Levy Canaan? esclamă ea. Halila! departe de mine. Ea-și smulse mâna -[ n]dărăt, pe care bătrânul o apăsase pe mâna lui. - Sunt Levy Canaan! zise bătrânul sughițând. Păgânii au lăsat să sece izvorul de apă. Eu am adus un urcior plin și am venit la Hagar a mea în turn
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
oase și măduvă acest sunet răgușit, evlavios, plângător. Era în întuneric total. Își întinse mînile și începu să suie și această scară... O mână rece ca a unui mort îi apucă stânga și-l trase după sine... cercă a o smulge, dar nu putu, dete cu spada dinainte-și, auzi un țipet cumplit și mâna rece rămase fără putere într-a lui... El o lăsă să cadă la pământ și merse c-o hotărâre desperată înainte. Scara scundă, încolăcită, strâmtă era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
văzu nimic, căci întuneric era afară și încă * pe atâta înăuntru. El bătu cu degetul în fereastă. Mâna stătu din scris*, condeiul rămase ridicat deasupra hârtiei, dar nici un sunet. El bătu încă o dată. Mâna dispăru. El simți că cineva-i smulge frâul calului din mâni, se uită-napoi, nu era nime. Dar nici calul nu mai era. Apoi simți o mână mică și dulce punîndu-se într-a lui. El voi să vorbească. șșt *! Tăcu. Se lăsă dus. Intră într-o odaie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedea că gura mea se-ncrețește ușor... nu știi cât de mult mă costă ca să dau gurei cea mai ușoară a dorințelor mele, cari mi-a împlut inima și sufletul cu rădăcinele lor, astfel încît dacă-i vrea să le smulgi, ai smulge viața cu ele... Sunt ca floarea cu rădăcini adânci... cine cunoaște de gura flo [a]rei ce adânci sunt rădăcinile ei? Dar cine cunoaște să-i previe dorințe le... Și ea pricepu din mina lui ce luase o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
gura mea se-ncrețește ușor... nu știi cât de mult mă costă ca să dau gurei cea mai ușoară a dorințelor mele, cari mi-a împlut inima și sufletul cu rădăcinele lor, astfel încît dacă-i vrea să le smulgi, ai smulge viața cu ele... Sunt ca floarea cu rădăcini adânci... cine cunoaște de gura flo [a]rei ce adânci sunt rădăcinile ei? Dar cine cunoaște să-i previe dorințe le... Și ea pricepu din mina lui ce luase o rară espresie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lasă sufletul frământat de cugetările și îmbrățișările mele ca o bucată de ceară de-o vergină albeță... și rezistă... Cu atâta frăgezime și slăbiciune unește atâta intensivă putere de rezistență... floarea mea cea tânără... parcă mi-e milă să te smulg... Ah! sunt nebună... Ce-aș da eu ca această simțire să ție vecinic în noi; în curând va fi vestejit, în curând sufletul și inima lui se vor răci și îmi vine să plâng... îmi vine să fug, să las
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai auzit odată această muzică... Un amic se arată... el a-mbătrînit, vro câțiva peri albi are pe cap... mintea-l compară cu reminiscența ce-o aveam despre dânsul, și închipuirea cum el a fost și vederea concretă cum este ni smulge părerea de rău: "Cum s-a schimbat omul acesta! "... În starea de nebunie toate ideile sunt de o cumplită realitate... Omul e torturat, e pus pe cruce, e bătut, fără ca cineva să-l atingă. Cele mai cumplite dureri fizice sfâșie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai auzit odată această muzică... un amic se arată, el a-mbătrînit... vo câțiva peri albi are pe cap - mintea-l compară cu reminiscența ce o aveam despre el și închipuirea cum el a fost și vederea concretă cum este ni smulge părerea de rău! Cum s-a schimbat omul acesta! în stare de nebunie toate ideile sunt de o cumplită realitate... Omul e torturat, e pus pe cruce, e bătut, fără ca cineva să-l atingă... durerile cele mai cumplite fizice îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unor legături peste granițele În interiorul cărora se aflau diversele părți ale acestuia. Încă de la Început C.D.E. a avut un discurs politic contradictoriu. El se prezenta ca organismul menit să slujească ideea unității În lumea evreiască, dar chemarea sa era „Să smulgem colții veninoși ai reacțiunii!”5. Dacă la Începuturile activității sale Comitetul Democratic Evreiesc a pus accentul pe unitate - se poate spune că face risipă În folosirea acestui concept În Întreaga sa propagandă -, Într-o etapă următoare, se pune accentul pe
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
continuare simptomele. Mai întîi dărîmarea vechiului regim precapitalist sub loviturile repetate ale capitalului și revoluțiilor. În cădere, antrenează cadrele religioase și politice tradiționale, precum și instituțiile spirituale. Universul stabil al familiei, al grupurilor de vecini, al comunităților se clatină, se crapă. Smulși de pe pămînturile lor, de lîngă clopotnițele lor, oamenii sînt purtați în mase către lumea înstărită a claselor în devenire. Trecerea de la tradiție la modernism aruncă pe piață o multitudine de indivizi anonimi, atomi sociali fără nici o legătură între ei. Sociologul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Tarde încoace, psihologia maselor și-a dezvoltat propria-i explicație. Tatăl este originea și prototipul oricărui tip de autoritate. Stăpînirea lui a-nceput o dată cu familia, în noaptea timpurilor. Ea a continuat și s-a amplificat în masele contemporane de indivizi smulși din familiile lor. Istoria regimurilor politice ne prezintă, așadar, lentele transformări ale regimului paternității. Dacă încercăm să izolăm mecanismele acestei istorii, sub vălul birocrației, al partidului, al Statului, dăm de ramificațiile puterii primitive, de ramificațiile familiei, model și ideal. Pe
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
pustii, piețele depopulate, toți locuitorii fiind reținuți acasă, la oră fixă, de către televiziune. Mulțimea de antene care a răsărit pe acoperișurile tuturor caselor este cel mai grăitor semn al acestei schimbări. Toți știu ce dificil poate fi astăzi să îi smulgi pe oameni din fața ecranelor și să îi convingi să asiste la o reuniune politică, la o ceremonie religioasă sau la o manifestare de cartier. IV Istoria naturală a comunicațiilor rămîne în continuare deschisă. Iar studiul lor comparativ rămîne, și el
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de agitațiile revoltelor studențești, pentru că a fost ales într-o Franță tot divizată, ba chiar ruptă între forțele de dreapta și cele de stînga, dar o Franță care și-a lichidat problemele de imperiu, și-a modernizat industria, și-a smuls agricultura din chingile rutinei, și-a depozitat în memoria istorică faptele Rezistenței, și-a pansat rănile lăsate de războiul din Algeria și a lăsat uitării amintirea unei revoluții avortate, cea din mai 1968, d'Estaing a reprezentat în ochii unora
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
care se operează în interiorul individului și în cadrul raporturilor dintre indivizi poartă această marcă. Ele nu se datorează defel, cum am fi fost tentați să credem, unei sugestii misterioase și ireductibile. Ci au drept cauză o stare de îndrăgostire care ne smulge contemplării solitare de noi înșine, în oglinda pe care ne-o țin veșnic dinainte corpul nostru și propriul nostru eu. Această stare definește, de asemenea, și mulțimea: Cînd individul, înglobat în mulțime, renunță la ceea ce îi este personal și particular
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]