5,478 matches
-
cea a poeziei. În Evul Mediu acestea reprezintă narațiunea simplă, lungă, care dezbate problematica iubirii, plecând de la experiența unor personaje distincte.” Robert O. Payne, op. cit., p. 2. 630 Ibidem, p. 21. 631 „și erau scrise-n cărțulie,/ știți, fabule în stihuri puse/ De condeieri în vremi apuse,/ și oamenii aminte luau,/ Cât legea firii o-ndrăgeau.” Geoffrey Chaucer, Legenda femeilor cinstite și alte poeme, Editura Cartea Românească, București, 1986, p. 33. 177 distinctă, o voce aparte 632, așa cum se remarca și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fandasiei”) este în esență romantică, acordând primat spontaneității (simțirii, „fandasiei”) față de compunerea rațională. M. intuiește și înrudirea dintre poezie și muzică. Chiar dacă nu sunt originale, asemenea idei sunt singulare în epocă. Erotica din primul său volum, Rost de poezii adecă stihuri (1820), îl apropie pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar patetismul (tânguiri, blesteme) le scade valoarea. Odă râvnitoare spre învățături, scrisă cu prilejul deschiderii la București a Școlii de la „Sf. Sava”, indică orientarea spre problemele epocii și spre ideile iluministe. Pentru mărirea omului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
din lirica occidentală, M. deschidea drumul meditației. Tot el, prin Caracteruri, după I. Budai-Deleanu și înainte de Gr. Alexandrescu, a consolidat satira. Scrierile sale schițează drumul urmat de întreaga lirică românească în secolul al XIX-lea. SCRIERI: Rost de poezii adecă stihuri, București, 1820; ed. 2, București, 1822; Caracteruri, București, 1825; Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, Buda, 1825; Poezii, București, 1837; Scrieri, îngr. și pref. Rodica Rotaru, București, 1972. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XIX, I, 40-44
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
aventura galantă ce a adus sfârșitul poetului Al. Hrisoverghi. Cu puțin timp înainte de a muri, D., care renunțase la poezie încă din vremea primei tinereți, a vrut să-și distrugă manuscrisele. Într-o vreme el dobândise o anume notorietate prin stihurile lui - nepublicate - făcute pentru propria-i plăcere ori improvizate „din poronca” cine știe cui. Lirica lui D., preponderent erotică, nu se îndepărtează prea mult de aceea a lui Costache Conachi și Alecu Văcărescu. Sunt acrostihuri galante, în care, într-un chip convențional
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286768_a_288097]
-
este mai filosofic, poezia este mai adevărată decît știința: Într-adevăr istoricul (am spune noi, omul de știință) nu se deosebește de poet prin aceea că unul se exprimă în proză și altul în versuri (de-ar pune cineva în stihuri toată opera lui Herodot, aceasta n-ar mai fi mai puțin istorie, versificată ori ba), ci pentru că unul înfățișează fapte aievea întîmplate, iar celălalt fapte ce s-ar putea întîmpla. De aceea și e poezia mai filosofică și mai aleasă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
galantă, de sorginte petrarchistă, este poetul de la Țigănești, Costache Conachi; considerat, cu îndreptățire, de semnatarul Genurilor biograficului, cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu și despre care ne spune în continuare că a compus Meșteșugul stihurilor românești "pentru a instrui și a face plăcere unei "preacinstite cucoane". Pentru ca versurile lui să fie înțelese mai bine, pentru ca plăcerea mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
a instrui și a face plăcere unei "preacinstite cucoane". Pentru ca versurile lui să fie înțelese mai bine, pentru ca plăcerea mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost învățată (furată)! de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia". Pentru Conachi și comilitonii săi erosul este cauza și temeiul poeziei. În fapt, cel care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
un critic bun poate să scrie un discurs modern (modern și strălucitor) pe marginea unui text literar învechit și obosit de interpretarea didactică. Nu știu dacă am cîștigat sau nu pariul, dar ce știu bine este faptul că, pe măsură ce glosam stihurile acestor amanți moldo-valahi, instruiți, rafinați și prefăcuți, starea mea de spirit și imaginația mea critică se modificau considerabil. Am încheiat îndrăgostindu-mă, pur și simplu, de versificatorii aceștia cu limba împleticită, uneori insuportabilă... S-a petrecut un transfer pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
din magma a tot ce era mediocru și prost. Înainte, spunea ea, arta era singura istorie unde triumfa dreptatea și unde, la sfârșit, cei buni erau Întotdeauna câștigători, chiar dacă cu mare Întârziere; acum nu mai era sigură de asta. Acele stihuri din poem, smângălite de Olvido pe un șervețel Într-o cafenea, Faulques le păstrase o vreme, până le pierduse, În cele din urmă, nu-și mai amintea nici el unde, așa cum nu-și mai aducea aminte nici vorbele scrise acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cugetare”, precum și poezie explicit patriotică și partinică, militantă. Mai mult, este unul dintre rarisimii autori prin care își prelungește existența „poezia nouă”, impusă prin mijloace administrative odată cu socialismul. Tipărindu-și în cărți apărute până după 1980 ovațiile meditative „optimiste”, precum stihurile (nu tocmai coerent semantic) intitulate Călcâiul lui Ahile, autorul culegerii Scrisori din infinit (1981) se recomandă drept un nou Meșter Manole, comunist: „Manole sunt, Manole din vremea de demult, / Care-a purces pe drumul umanului partid”. Considerând că „geneza lumii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
folosit pseudonimele Jap, C. Daltă, Toader Gătej, Micu Delasiret, Mărioara Dumbrăveanu, Salustius. Excelent versificator, cu un condei infatigabil și alert, I. produce un șir nesfârșit de cronici vesele și triste. Un pic de umor, o boare de melancolie emit aceste stihuri care, pe alocuri, îl imită vioi pe G. Topîrceanu. Proza, cu înțepături satirice, se căznește să silueteze două personaje, Guță și Cănuță, din speța comicului zevzec. Între surâs și lacrimă, poemele din Isvoade (1943), cartea de debut, sunt croite, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
din flori, din vise și parfume, din armonii”. Primitivismul, pe care i-l aprecia Macedonski, nu este lipsit de reminiscențe livrești, clasice. În afara încercărilor simboliste - nici aici clișeele nu au putut fi evitate, dar uneori apare și licărirea câte unui stih deosebit -, C. este un intimist șters, lipsit de suflu liric. De remarcat ritmul nervos al versului în Velocipedul. În teatrul său cu subiecte antice sau exotice, construcția e plată, fără viață. Se distinge, pentru frumusețea unor pasaje izolate, Bertha, poem
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286076_a_287405]
-
al împăraților. Nouă adunare de osebite istorii. Conform unei ipoteze mai noi, D. ar fi autorul de fapt al versiunii românești a cronografului lui Kigalas, atribuită lui Pătrașcu Danovici (însoțită, în unele copii manuscrise, de un număr de 26 de „Stihuri predoslovii” și de o traducere din Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon), precum și al celei dintâi transpuneri în limba română a Istoriilor lui Herodot. Manuscrisul din 1732 conține, de asemenea, Stihurile la luminatul herb a Țărâi Moldovei, ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
manuscrise, de un număr de 26 de „Stihuri predoslovii” și de o traducere din Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon), precum și al celei dintâi transpuneri în limba română a Istoriilor lui Herodot. Manuscrisul din 1732 conține, de asemenea, Stihurile la luminatul herb a Țărâi Moldovei, ce precedă toate tipăriturile lui D., începând cu psaltirea din 1673. Într-o manieră sugerată parcă de tiparul „clasic” al vechilor pomelnice mănăstirești, D. evocă apoi, în una din primele versificări originale ale literaturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
cu „măgurile” Moldovei, taurii - cu „inorogii” fantastici ai cărților populare. Versuitorul pare a preamări uneori același tărâm al abundenței - vegheat de astre-„n hoarbă”, apărat de semnul bourului, populat cu cirezi și turme și prisosind de „vipturi” - cântat și de Stihurile la luminatul herb a Țărâi Moldovei (sustrase, prin forța sau grația unor imagini, convenționalismului speciei și întregite în manuscris, în 1689-1690, versurile „la stemă” ajung să constituie cea mai reprezentativă compunere originală a mitropolitului, superioară poemului cronologic). Darurile de merinde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
țărână, Semiramida și „Machidon”, „Râmul” și „Atina”, piramidele și turnul lui Nemrod, nu „câmpiile asire”, ca mai târziu la Eminescu, ci „scripturile caldee”, nunțile tragice, întreaga „frumsețe” efemeră a lumii, ca o „scrisoare pre năsâp, pre margine de mare”. Câteva stihuri aparținând traducătorului deplâng în finalul prologului soarta protagoniștilor tragediei (Filogon împărat, fiica sa, „ghizdava” Ierofila, și „fiul de împărat neștiut”, Panaret). Avertismentului crud și moralizator al morții i se replică totuși - prin recunoașterea „nesocotinței” eroilor ca fiind, cea dintâi, aducătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
temeliile versificației în literatura noastră cultă, iar prin Viețile sfinților a dăruit sufletului românesc din veacul al XVII-lea o bogată literatură de imaginație, împletită cu elemente miraculoase, plină de pietate și uneori înviorată de grație naivă. N. CARTOJAN SCRIERI: [Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei], în Psăltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reed. în Dumnezăiasca liturghie, Iași, 1679, în Psaltirea de-nțăles, Iași, 1680, în Molităvnic de-nțăles, Iași, 1681, reed. (Stihuri pre herghia Moldovei) în Viața și petrecerea svinților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
uneori înviorată de grație naivă. N. CARTOJAN SCRIERI: [Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei], în Psăltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reed. în Dumnezăiasca liturghie, Iași, 1679, în Psaltirea de-nțăles, Iași, 1680, în Molităvnic de-nțăles, Iași, 1681, reed. (Stihuri pre herghia Moldovei) în Viața și petrecerea svinților, Iași, 1682, în Parimiile preste an, Iași, 1683, reed. în Psaltirea în versuri, îngr. I. Bianu, București, 1887, reed. în Psaltirea în versuri, îngr. N. A. Ursu, Iași, 1974; [Epigrama la psalmul 132
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
prelucrare a lui N. Costin după Antonio de Guevara. Toate acestea reprezintă însă numai un material care a rămas neprelucrat artisticește. POEZIA Deși Hasdeu pretindea a fi găsit într-o psaltire versuri războinice compuse de chiar Ștefan cel Mare, întîiele stihuri (slavone) ce se cunosc sunt ale lui Udriște Năsturel din Molitvenicul slav de la 1635, repetate apoi în Pravila de la Govora din 1640. Întâia epigramă română vine ca un răspuns în Cartea de învățătură a mitropolitului Varlaam (Iași, 1643): Deși vezi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Cartea de învățătură a mitropolitului Varlaam (Iași, 1643): Deși vezi cândva sămn groaznic, Să nu te miri când se arată puternic. Sunt în total 12 versuri stângace, făcute în sudori, după care urmară și altele. Într-un grup de 8 stihuri ale lui Varlaam găsim și o primă "imagine": Valuri multe rădică furtuna pre mare, mai vârtos gândul omului întru lucrul ce are. Abia Miron Costin poate fi socotit ca un liric în adevăratul sens al cuvântului (dădea și câteva lămuriri
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de Scudéry. E vorba de "căile amorezești", de temutul, fratele prepusului și clevetirii, prieten al necredinței, de căială și alte abstracțiuni de acestea. V. POGOR, N. DIMACHE, I. PRALE Comisul Vasile Pogor, traducător al Henriadei lui Voltaire (1838), a lăsat stihuri de modă veche, străbătute de simțul deșertăciunii și de grija mântuirii, descriind în tuș foscolian sinistritatea cimiterială: Galeriile surpate, stâlpii sfărmați și căzuți Peste aur, peste lustru îi văd cu mușchiu învăscuți, Scările, ce se văd roase de omenescul picior
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
jucând în jurul focurilor, la răsunetul fluierelor câmpenești, caii nechezând, boii călcând apăsat înaintea plugurilor, taurii, mieii: Plăcute zbierări de turme Aerul îl umple tot; Tauri grei p-ale lor urme Apăsate mugiri scot. În poezia conceptuală, Văcărescu are vibrație, dignitate. Stihurile făcute sub stemă în 1818 (La pravila țării) se întemeiază pe un umor trist de imagini: vultur degenerat în corb, romanul în român. Ceasornicul îndreptat cultivă intenționat monotonia. În vreme ce poetul roagă ceasul să treacă repede peste clipele rele și să
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care poetul arată o insațietate lirică infinită, nesăturată nici măcar cu prestigiul lui Eminescu: Pe Eminescu, noi poeții tineri, Zadarnic încercăm, nu-l vom ajunge. Cântecele lui fără seamăn Sunt pentru noi miraj de neatins... Dar Eminescu nu cuprinde tot În stihurile lui dumnezeiești. Durerea romînească-i mult mai mare Și n-o cuprinde toată nici un cântec. Interesanți sunt I. O. Suceveanu pentru poezii cu ziceri "ca prin țara Ouașului", C. Argintaru și moțul V. Copilu-Cheatră pentru dialectalismele lor. Ion Th. Ilea dă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Testament rămasă în manuscris de la Nicolae Milescu. S-a considerat îndeobște că la întocmirea acestei ediții a Bibliei au contribuit un grup de cărturari din Țara Românească, între care, frații Radu și Șerban Greceanu (celui dintâi datorându-i-se și Stihurile asupra stemei prea luminatului și înălțatului Domn Ioan Șărban C. B. Voievod), arhiepiscopul grec Ghermanos Nyssis, consultat în materie de limbă și dogmă, Mitrofan, fostul episcop al Hușilor, stabilit în Țara Românească, supraveghetor tehnic al ediției, nume la care a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]