6,105 matches
-
produsă de Mack Sennett între 1912 și 1917, care prezenta aventurile unui grup de polițiști incompetenți. La secție. Să mergem! (în span. în original). Expresie argotică intrată și în argoul toxicomanilor români, ce desemnează heroina. Vânt cald și uscat care suflă în sudul Californiei toamna și la începutul iernii. Edward Laurence Doheny (1856-1935), unul din magnații industriei petroliere americane. Familia Sepúlveda a jucat un rol important în istoria timpurie a Los Angeles-ului și a districtului Orange. William Mulholland (1855-1935) s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
desfolia. Îi căzuse vopseaua de pe o gleznă și, cu o șurubelniță, își răzuia și vopseaua de pe pulpă. Ascunzându-și tulburarea, cei trei roboți tereștri priveau nemișcați operația, gândindu-se că niciodată nu văzuseră o vopsea așa de fină. — Ați fost suflată sau trecută prin baie? întrebă cu glas gâtuit comandantul Felix S 23. — Prin baie, răspunse Getta 2, desfoliindu-se acum pe șold. E o vopsea termoizolantă și sterilizantă. — Se vede, zise cu amărăciune Felix. Roboatele noastre sunt vopsite cu bidineaua. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Felix S 23. Am eu o șurubelniță mai bună. Nu, mulțumesc, răspunse Getta 2. Mă desfoliez singură. Dar dacă vreți, mă puteți vopsi după ce termin. Am aparatul de suflat la mine. — Cu mare plăcere, făcu Felix S 23. Pot să suflu în neștire, cât doriți. Mai trecură câteva minute. — Ce planetă e aceea? întrebă Getta 2, uitându-se pe hublou. Felix S 23 privi și el. — Planeta Tăntălăilor. — Tăntălăii? Am auzit de ei, zise Getta 2, ridicând piciorul în lumină, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și-o trapă se deschise în peretele transparent al sferei, lăsându-i să intre. Aterizară pe platforma din fața casei directorului spre care, de altfel, călăuzeau toate indicatoarele aeriene și imediat, aplecat, ținându-și cu mâna pălăria să nu i-o sufle puternicul curent de aer stârnit de motoarele „Bourului”, lângă navă se prezentă un tip foarte elegant, îmbrăcat într-un tweed gris-perle, cu cravată și pantofi de lac. Tipul aruncă o privire indicatorului navei, cuplă radiotranslatorul simultan de lângă ureche și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
respirația. Aș fi rămas acolo nemișcată mult timp, dacă Iosif n-ar fi apărut în spatele meu. Rahela îl trimisese și pe el s-o caute pe Ruti. Se ținuse după mine și s-a aplecat și el peste cadavru. A suflat ușor peste ochii ei, i-a atins obrajii cu degetele și apoi a încercat să-i închidă ochii cu mâna stângă. M-am minunat de curajul fratelui meu și de calmul lui. Dar apoi Iosif a început să tremure și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Gata cu asta, mi-a șuierat el, Re-nefer nu mai suportă. Și a plecat. Părul mi se ridicase măciucă și mă chinuiam să-mi recapăt suflarea. Din acea noapte, m-am sculat singură ori de câte ori simțeam căldura năvălindu-mi pe piept. Suflând greu și plină de transpirație, mă așezam pe spate și încercam să nu mai adorm. Începusem să urăsc venirea nopții, la fel cum unii oameni se tem de moarte. În timpul zilei, soarele îmi atenua fricile. Dimineața, înainte să ne doboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-mi ușureze durerea. Chircită sub mine ca să prindă copilul era o moașă pe care o chema Meryt. N-o cunoșteam, dar mâinile ei erau la fel de ușoare și de pricepute așa cum îmi imaginam că trebuie să fi fost ale Innei. Îmi sufla în față, ca să nu-mi țin respirația când venea durerea și chiar m-a făcut un pic să râd și să suflu și eu în fața ei. Cele patru femei stăteau de vorbă peste capul meu când durerile se micșorau, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ei erau la fel de ușoare și de pricepute așa cum îmi imaginam că trebuie să fi fost ale Innei. Îmi sufla în față, ca să nu-mi țin respirația când venea durerea și chiar m-a făcut un pic să râd și să suflu și eu în fața ei. Cele patru femei stăteau de vorbă peste capul meu când durerile se micșorau, iar când creșteau iar, începeau să murmure încurajări. Îmi puneau suc de fructe în gură și mă ștergeau cu prosoape parfumate delicat. Meryt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Dar în locul unui țipăt de veselie, a fost primit cu tăcere; avea cordonul în jurul gâtului, iar buzele îi erau vinete. Meryt s-a precipitat. A tăiat cordonul din jurul gâtului, și-a luat tuburile și a supt moartea din gura lui, suflându-i viață în nări. Eu țipam, plângeam, tremuram. Herya m-a ținut în timp ce noi toate urmăream ce făcea moașa. Fața întunecată ca de câine a morții a înaintat, dar exact atunci copilul a tușit și când a început să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fără să pricep nimic. Era numele meu. De fapt, inițiala prenumelui meu, Daniel, și numele întreg, Petric, dar în clipa aceea nu bănuiam că avusesem un frate, care se chemase Dinu. Am plecat acasă destul de tulburat, dar hotărât să nu suflu o vorbă despre descoperirea mea. În săptămânile următoare am pus tot felul de întrebări ocolite rudelor și vecinilor, fără să mă dau de gol, până ce am aflat adevărul. La drept vorbind, nu înțeleg prea bine ce s-a petrecut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mare și cer; zidurile ei albe și acoperișul putred erau singurul accident de culoare în atâta albastru. De fapt, marea semăna cu toate mările. Nici singurătatea de pe țărm nu era foarte deosebită de cea întâlnită pe alte țărmuri pustii. Vântul sufla la fel, soarele răsărea din valuri, iar ploile (din fericire ploua rar) erau, ca pretutindeni la mare, plicticoase; întunecau orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
își purta și halatul de la azil ca pe vremuri uniforma cu fireturi; cu o ușor ridicolă importanță. Mopsul îi zicea în batjocură uneori „dragul nostru idiot”, dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. „Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întâlnește”. Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
această obsesie, că asistam la un joc de măști; ea s-a cuibărit în gândurile mele intime, a prins rădăcini, a înflorit și n-am mai reușit s-o ignor. Și mă mir că m-am abținut să nu-i suflu lui Dinu o vorbă despre asta; am făcut-o poate ca să nu râdă de mine. La spital, cunoscusem o femeie care scria tot timpul. Umplea coli întregi și pe față și pe dos în cea mai deplină tăcere. Privea câteodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
picioarele și m-am umplut repede de zgârieturi. Înjuram de câte ori mă plezneau ierburile înalte peste ochi, dar îmi plăcea să mă simt ca un explorator; era, într-un fel, primul meu contact cu jungla. Uneori totul amuțea în jur; apoi sufla vântul și bălăriile se umpleau de zgomote suspecte, pe care nu le luam însă în seamă; mergeam cu capul în pământ ca să mă feresc de șerpi. Deodată, am înghețat. Undeva în fața mea lătrase scurt, furios, un câine. Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
abia acum o digeră și care simte că propria lui viață îl ucide. Furtuna pe care o aștept am văzut-o, știu cum arată. Mai întâi cerul se face negru ca un blestem. Apoi vântul devine besmetic. Ridică valurile, dacă suflă pe țărmul mării, sau încovoaie copacii ca aici. Mirosurile par stătute, dulcegi, ca putregaiul, și aștepți ceva care să le măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau vei reînvia în acest spasm purificator, dar îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se auzeau pași; în general pași obosiți, stinși, de oameni care nu mai aveau putere să calce apăsat ca în tinerețea lor. Ce să le spun oare bătrânilor? m-am întrebat. După o scurtă chibzuială, m-am hotărât să nu suflu nici o vorbă despre aventura mea nocturnă. Era mai bine. Poate visasem totul și atunci m-aș fi făcut de râs. Mi-a fost foarte greu să mă abțin. Ca să înlătur orice ispită, m-am grăbit să fac o baie, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Un fierar mi-a făcut un cărucior cu care să-mi transport proviziile. Și am plecat. Auzisem o frază, „acolo unde există o voință, există un drum” și mi-o repetam mereu. Înaintam, trăgând după mine căruciorul pe nisip. Când sufla vântul, îmi acopeream fața cu o cârpă. Un nor de muște mă escorta tot timpul. În schimb, noaptea era frumos. Mă vâram în sacul de dormit și, numai cu capul afară, mă uitam cum ardeau stelele. Eram ca un rege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ești tu și l-am rugat să mă dea aici. Dacă nu te-am văzut aseară însă, m-am gândit că s-a nimerit altă corabie. - Uite că suntem iar împreună, zise Iahuben cu bucurie. Zeii nu ne despart. Vântul sufla din spate, însă prea slab, și corăbiile erau împinse și de vâsle. Cei doi prieteni se apropiară de marginea punții, ca să poată sta de vorbă netulburați. Lângă ei nu era nimeni, decât mai jos de punte, în locașul vâslei, un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
smoc de iarbă spre obraji, cârmaciul zise oftînd: - Sunt greu ca un elefant! Dar și pământenilor nu le venea ușor, după un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De mai bine o săptămână de când ieșiseră din luntrea lor, străinii și perechea pământeană umblau cercetând podișul și împrejurimile din munți. Numai în ziua a doua au zărit niște păstori, care la vederea lor au început
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o piatră zbiera și se zbătea. Străinul nu înțelese ce se petrece și se opri să privească, însă văzu cu mirare că după ce răcnetele încetară, negustorul cel rotofei își luă măseaua însîngerată, trase un gât de rachiu de palmier și suflând greu îi dădu celuilalt pentru osteneală o măsură de grâu și, pe deasupra, două plăcinte calde. În alt colț al pieței, o femeie vindea țesături înflorate. În brațele ei plângea un prunc. Femeia îi turnă ceva în gură, dintr-o căniță
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ciupește, ca să rămână trează. Apoi trage cu ochiul la sfârșit, să vadă dacă se termină cu bine. În ultima frază, John Marcher se aruncă peste un mormânt care este, posibil, al lui May Bartram. Pentru Minnie e destul. Închide cartea, suflă În lumânare și adoarme pe loc. A doua zi, Îi Înapoiază cartea Theodorei Bosanquet. — Ți-a plăcut? o Întreabă Theodora. — E scrisă frumos, domnișoară, dar... — Dar? Ochii mari, căprui ai Theodorei aproape sclipesc poznaș. — Păi, ca s-o spun pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
astfel de vești. — Dragul meu, murmură Henry iar. Du Maurier scoase din buzunar o tabacheră de email, În care Își ținea țigările cu aspect destul de urât pe care și le răsucea singur, extrase una, o aprinse cu un chibrit și suflă o pală de fum În aer. — Te scutesc de detaliile următorilor câțiva ani din viața mea, cu drumurile de la un medic la altul, disperat să-mi păstrez vederea rămasă cât mai mult timp. M-am mutat de la Antwerp la Malines
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
e doar o idee... un vis... Deja regreta faptul că adusese vorba despre acest subiect. — Așa vom putea scrie piesa Împreună. — Da, Într-adevăr... dar mai Întâi, știi tu... mai Întâi trebuie să obțin succesul, de unul singur. Un impiegat suflă cu putere În fluierul asurzitor. Pe toată lungimea trenului, ușile Începură să se trântească. — Montez, madame, s’il vous plaât! o invită omul pe Fenimore. — La revedere, Henry, spuse ea Întinzându-i mâna. Ne revedem la Veneția. — Da, bine. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aștepta În fața teatrului pe două șiruri lungi, la biletele ieftine, nerezervate, de la galerie și parter, Începea să dea semne de nerăbdare. Cei din față se aflau acolo de câteva ceasuri și toți Începeau să simtă frigul. Tropăiau din picioare și suflau În pumni, și băteau În uși să li se deschidă, deși știau că aceasta nu se va Întâmpla decât cu o jumătate de oră Înainte de prima ridicare a cortinei. Mulți se cunoșteau din vedere dacă nu după nume - erau publicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Si c’est la mort, ce n’est pas gai“. Poate pentru că Gerald era actor, repetarea acestor cuvinte păru să aibă un puternic efect emoțional asupra lui și ochii i se umplură de lacrimi. Și le șterse repede și Își suflă nasul În batistă. — Măcar am apucat să-i spun cât de bine merge turneul cu Trilby - și, zâmbind, adăugă: Dar nu i-am spus că Tree vrea să renunțe la actul patru. M-am gândit că s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]