5,786 matches
-
ne-am îmbrăcat femeiește și, apropiindu-ne de stînă, am încercat să le luăm înapoi. Deși erau beți, și-au dat seama ce vrem. După ce m-au prins, pe mine m-au legat de coada unui cal și m-au tîrît pînă sub Oadeci. Mă așteptam să mă omoare, însă acolo mi-au dat drumul. Turma au tăiat-o. După aceea, am părăsit și eu satul, mergînd, ca și ceilalți, la Verești”. Sînt nerăbdător să aflu și versiunea celuilalt. *„Nu uita
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
al rumegătoarelor, ceea ce producea meteorisme și enterite), precum și a pneumoniilor, urmare a aerului viciat din grajduri, datorat suprapopulării. Dimineața, la prima oră, ofițerul de serviciu raporta verbal (nu în procesul verbal, căci, deh, scripta manent) numărul animalelor moarte. Acestea erau târâte cu tractorul la măcelăria din incintă, unde măcelarul le jupuia, le tranșa, le scotea ganglionii care prezentau hemoragii, evacua prin apăsare, cu un cuțit bont, sângele coagulat în vene, iar la 9-10 dimineața, pe piața Bacăului și în împrejurimi se
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
poetului așteptat. Dar până în cele din urmă, Corneliu Vadim Tudor este (cu menajamente, desigur) făcut plagiator al mai multora, dar și aici poți crăpa de râs, chiar al lui Păunescu, marele rival al jurnalului din str. Brezoianu! El mai este târât și prin colbul inculturii (a propos de titlul Saturnalii), primește lecții de istorie, chiar el, cel cu simțul istoricist atât de dezvoltat, fiind coborât la un imitator al lui Ioan Alexandru: Corneliu Vadim Tudor este covârșit scrie C. Sorescu de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
fiindcă nimeni nu are posibilitatea să fie primit de dvs. ca să vă spună realitatea, căci cei din anturajul dvs. (care vă ascund și nu au curajul să vă spună adevărul) nu vă opun nicio rezistență, ba, din contră, vă preamăresc, târându-se ca reptilele pentru a nu-și pierde posturile ce le ocupă. Este adevărat, și aș fi nedrept dacă nu aș recunoaște că în această acțiune negativă și represivă sunteți sprijinit și chiar ajutat, pe de o parte, de Comitetul
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
din Direcția a-IlI-a Contrarevoluție, au semnalat mitingul în notele lor informative. În dube și camioane au fost încărcați toți studenții și elevii care se îndreptau spre Piața Universității, bătuți apoi cu sălbăticie. Toți cei care nu s-au mai putut târî singuri pe la casele lor au fost cărați la spitale. În Strada Batiștei 25A se află unul din sediile CIE (Centrala de Informații Externe). Clădirea este impunătoare, cu grilaje ca sulițele, și-l adăpostește pe Năstase, fostul șef al biroului 1
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
să-l văd pe Paul Georgescu, În acei ani În care abia dacă Îi știam numele: „Cu o voce șoptită, de parcă nu s-ar Încumeta să-și spună răspicat părerea”, se strecura pe ușă, spune dl Campus, „cu pași șovăielnici, târând puțin piciorul beteag. Siluetă de adolescent firav, cu spinarea puțin Încovoiată și cu un umăr mai Înălțat decât celălalt”. Sub Înfățișarea vulnerată, evazivă pe care martorul o consideră, nu fără temei, probabil, „În parte naturală și În parte arborată conștient
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
amănuntul m-a readus cu viteza fulgerului În lumea dispărută, când respectivul produs era de super-lux. Din acea lume venea și infirmiera binevoitoare care credea că: «nici nu trebuie să fie, pentru că imediat se fură, cu sulul». Bolnavii care se târau, În cârje, În cărucioare, cu mâinile pe pereți, și nu meritau hârtie igienică, erau În schimb scutiți de grija spălatului zilnic, pentru că nu aveau unde s-o facă, decât În chiuveta de metal din cămăruța closetului. Totuși o femeie tânără
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
lui Pot va face din tânărul promis tuturor Împlinirilor un infirm, dar nu și un Învins. Un infirm supus unor chinuri umilitoare, insuportabile, dar și un spirit eroic, În sensul cel mai Înalt pe care Îl poate dobândi acest cuvânt târât În toate mascaradele retoricii de ocazie. Un erou autentic, zi de zi și clipă de clipă, al cărui curaj nu este doar al unui superb moment de Îndrăzneală și uitare, nici nu servește cine știe căror „cauze” incerte. Blecher nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În Lumea Nouă și În viața nouă pentru care nu se simțea pregătit. Păstrarea integrității? Din spaimă, din spaimă, oare? Grăbise lectura ultimelor fraze, de parcă ar fi sperat să reteze dilema. Gândul rămăsese În urmă, În cuvintele pe care le târâse cu el peste mări și țări și care se târau, iată, după el, cu el, În el, fără scăpare. Cât de „europeană” părea, dintr-o dată, interpretarea tradițională a piesei!... Lectorul recunoscuse propria duplicitate, dorințele amânate, pervertite de ticurile prudenței. Știa
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
se simțea pregătit. Păstrarea integrității? Din spaimă, din spaimă, oare? Grăbise lectura ultimelor fraze, de parcă ar fi sperat să reteze dilema. Gândul rămăsese În urmă, În cuvintele pe care le târâse cu el peste mări și țări și care se târau, iată, după el, cu el, În el, fără scăpare. Cât de „europeană” părea, dintr-o dată, interpretarea tradițională a piesei!... Lectorul recunoscuse propria duplicitate, dorințele amânate, pervertite de ticurile prudenței. Știa deja, Însă, și cât de mult exprimau frazele americane mitologia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
unde se vedea un deal străjuit de o pădure, în timp ce eu m-am îndreptat spre sud-est apucând spre calea ferată. Văzând că nu-l urmez, Nicolae Petrașcu a făcut un efort disperat să mă ajungă din urmă și m-a târât după el... A fost o fugă ucigătoare cum n-am trăit în viața mea. Petrașcu mai voinic mergea înainte, iar eu îl urmam cu greu. Inima îmi bătea să iasă din coșul pieptului. Câteodată simțeam că nu mai pot, că
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
bun spre libertate. Am văzut între ei și oameni care la început s-au arătat dușmănoși și neînțelegători cu mine. Bucuria tuturor le topise acum și gheața din sufletele lor. De câte ori o masă de oameni, animată de cauze mari, nu târăște după sine o mulțime de indivizi, care în sinea lor sunt cu totul străini de sentimentele și idealurile celor mulți! Mergând spre gară, m-am uitat înapoi. La toate geamurile însorite au apărut oameni care făceau semne cu mâna și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
stagiul la Talpa Iadului, unde era ținut pe o salteluță pusă direct pe ciment. Reumatismul cu durerile și consecințele lui îngrozitoare nu l-au cruțat ci l-au torturat îngrozitor. Nu se putea ridica în picioare și trebuia să se târască la ușă să își ia gamela cu mâncare, împinsă de gardian cu piciorul în celulă. în singurătatea zilelor și nopților egale pentru deținut, de multe ori gândul îi fugea la locurile copilăriei din Sâmbăta și la căminul său de la Sibiu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cu toții în celulă, a deschis vizeta și i s-a adresat lui Voinea în stilul lui: O să-mi plătești tu asta, „banditule”! După câteva zile locotenentul deschide vizeta și îl cheamă la ușă, i-a pus o pătură în cap, târându-l spre un alt loc de executare a corecției, care vroia să i-o dea, ca să se răzbune de ce îi făcuse. L-a tras pe niște trepte, în sus, până a ajuns la o ușă, care se deschise cu un
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
minute, căutându-l cu lanterna prin cameră. Tavi se ridicase după plecarea lui și făcând câțiva pași, leșinase în alt colț al camerei de tortură. L-a prins cu mâna lui criminală de gulerul hainei și a început să-l târască pe scări în jos, crezând poate că trage după el un cadavru. Ajuns în sfârșit la capătul scărilor Tavi s-a trezit și a deschis ochii. „N-ai murit, mă?” Nu i-a răspuns nimic. L-a lăsat să se
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în mișcare mușchii, care se atrofiaseră, iar picioarele lui se subțiaseră cu totul. Scularea din pat la tinetă pentru necesități era un chin îngrozitor. Dar în pușcărie era o vorbă: „de reumatism nu se moare”. Pentru unii care abia își târau existența ca Nicolae Pătrașcu vorba asta era descurajantă. Tavi Voinea spunea mereu: „Nu mă tem de moarte dar mă tem de chinurile dinaintea ei". Avea experiența lui și a altora care în timpul demascărilor de la Pitești și Gherla, ajunși la disperare
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Adică, la fiecare gleznă i se fixa o brățară metalică, formată din două bucăți ovale, legate printr-o balama, care cuprindea glezna la mijloc. Cele două brățări de la un picior și de la altul erau legate printr-un lanț, care era târât pe pământ sau dacă se permitea era ținut în aer cu ajutorul unei sfori legată la mijlocul lui. Cele două bucăți ovale ale unei brățări de la un picior erau legate printr-o balama iar diametral opus aveau niște urechi prin care se
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
foarte potrivită pentru cumpărături. De fapt, de aceea mi-am și luat-o. Aveam întotdeauna prea multe bagaje ca să le car în mână. Așa s-a întâmplat și când am intrat la un negustor de mașini la mâna a doua, târând după mine niște sacoșe grele. Am intrat și am văzut mai multe mărci. I-am spus individului că nu mă dădeam în vânt după mașini și nici nu mă pricepeam la ele, dar voiam să cumpăr una, nici prea mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
modest, fără pretenții. Au dispărut și ei. N-am nici cea mai vagă idee încotro au apucat-o. Au urmat apoi militarii în rezervă. Au renunțat cu toții la umbre - ca niște insecte care se descotorosesc de carapacele lor - și-și târăsc zilele pe dealul de vest, bătut de vânturi aspre. Sub un acoperiș se adună între șase și nouă foști militari bătrâni. Paznicul îmi spusese de la bun început că voi primi și eu o cameră într-una dintre casele din zonă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ce război s-ar porni! În al doilea rând, cuibul central al Întunegrilor este chiar sub Palatul Imperial. Și-au ales foarte strategic punctul acela. Înțelegi? Cum li se pare că ceva nu e-n ordine, urcă la suprafață și târăsc lumea după ei în subteran. Îți dai seama ce s-ar alege de Japonia dacă se întâmplă așa ceva? Ori lovitură de stat, ori război. Dacă-și adună forțele, Întunegrii n-au cum să piardă. Chiar și în cazul unui război
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ne-am putut lumina drumul, așa că s-a întâmplat să mai călcăm în gol și să ne fie cumplit de greu să reluăm cățăratul. Cred că nici Întunegrilor, care vedeau în beznă, nu le era ușor, darămite nouă care ne târam pe zidul acela stâncos ca niște șopârle. După ce-am urcat treizeci și șase de trepte - recunosc că am mania număratului - am auzit un zgomot asurzitor care venea dinspre picioare. A răsunat de parcă ar fi aruncat cineva într-un zid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Există un vârtej foarte puternic care absoarbe tot. Nu poți înota în asemenea condiții. Și chiar dacă ai reuși să te ridici iar la suprafață, n-ai ști încotro s-o apuci din pricina întunericului. Deci nu ne rămânea decât să ne târâm pe scara aia mizerabilă. Vuietul mai scăzuse în intensitate. Răsuna ca o barcă cu motor care-și reducea viteza. Apoi, un geamăt ascuțit. Apa urca fără întrerupere. Măcar de-aș fi avut o lumină ca lumea, mi-am zis. Chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am dat seama după cum i se mișca lanterna. Numai că ajunsese mult mai sus decât înainte. Distanța dintre noi se mărise considerabil. Chiar că era bună la alpinism! Ce situație cretină! Ce l-o fi găsit pe bătrân să ne târască după el într-un asemenea loc? Putea foarte bine să ne aștepte liniștit în altă parte, într-o zonă mai accesibilă. În timp ce bombăneam astfel, mi s-a părut că am auzit o voce deasupra capului meu. Departe. Am ridicat privirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
eu. — Ești sănătoasă? am întrebat-o. — Nu prea am cum să fiu, răspunse ea. E îngrozitor de frig și mâncarea e foarte proastă. — Am auzit că faci mișcare zilnic. — Mișcare? se miră ea privindu-mă în ochi. Halal mișcare! Paznicul mă târăște cu el în fiecare zi ca să incinerăm împreună animalele moarte. Încărcăm mai întâi cadavrele în căruță, ieșim pe poartă, mergem în livada de meri, turnăm gaz peste ele și le ardem. Înainte de a le arde, Paznicul le taie capul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
au fost luate amintirile și ascunse cu multă grijă. Sentimentele pot supraviețui și fără amintiri. Ele își au principiul lor de funcționare și alcătuiesc sinele propriu. Trebuie să ai încredere în tine. Dacă n-ai, o forță exterioară o să te târască cine știe unde. — O să-mi dau silința. Umbra a privit o vreme cerul înnorat și apoi a închis ochii de parcă ar fi vrut să se gândească profund la ceva. — Când nu sunt în apele mele, privesc păsările, spuse Umbra. Îmi face foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]