6,881 matches
-
se risipise; nu putea nici măcar să treacă dincolo de cordonul de pretorieni. Ce greșeală ireparabilă fusese supunerea față de Tiberius! Cum trebuie să fi râs în taină uzurpatorul și mama lui! Pumnii îi erau strânși, unghiile intrau în carne. Zaleucos îl urma tăcut - nu mai găsea în mintea lui, citate din istorici sau filosofi. Murmură: — Cele mai frumoase zile pe care le-am trăit au fost cele de acolo, iernile acelea în castrum. A doua zi, Drusus scrise: „Îl acuză pe Silius de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
frați mai mari, și-i anunță că tribunul Silius evitase mâinile nemiloase și umilitoare ale călăului și se sinucisese. O lovitură hotărâtă, de o precizie mortală. Nu se știa cine îi dăduse în taină pumnalul pe când era în lanțuri. Gajus, tăcut, se duse în grădină. Tribunul fusese primul om care îl tratase ca pe un adult. Amintirile îl asaltau: lovitura precisă cu sica, degetele puse pe jugulară: „Dacă nu mai palpită, înseamnă că viața s-a dus...“ El, care îl ruga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de la curte, înghesuiala, muzica, veșmintele colorate, prezența femeilor. Rănile sale erau tainice și adânci. Ceasurile petrecute de unul singur erau umilitoare și singuratice. Orgoliul lui fusese rănit când se văzuse respins de Julia. Spre marea lui deziluzie, o văzuse pe tăcuta lui Vipsania refăcându-și viața. Drusus scrise: „Asinius Gallus, un gentilom bătrân, bogat și liniștit, a avut o singură vină: s-a căsătorit cu Vipsania, femeia de care Tiberius a divorțat în chip laș, supunându-se Mașterei, pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el n-a putut să întrebe. Tutela Mașterei A venit repede să-l ia un ofițer însoțit de pretorieni; îndată ce îi văzu în fundul atriului, se gândi că avea să moară. O clipă, i se păru ușor. Le ieși în întâmpinare tăcut, lăsând în urmă, una după alta, încăperile goale. Servitorii, liberții care îl slujiseră pe tatăl său îl priveau disperați. Însă ofițerul îl informă riguros și respectuos că, date fiind faptul că era minor, moartea tatălui său, pierderea drepturilor civile de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să treacă pragul acelor încăperi, și lui i se păru că a ajuns pe o insulă. Din voința lui Augustus, toată înțelepciunea lumii cunoscute fusese adunată acolo; câțiva pași dincolo de camera lui prost văruită deveneau o evadare mentală. Supraveghetorii lui tăcuți observară, cu o surpriză care curând se transformă în ușurare, pasiunea lui pentru lectură; spuseră că semăna cu celebrul său unchi Claudius, literat, etruscolog, cercetător al limbii latine din urmă cu șase secole și - potrivit părerii comune - prostul neprimejdios al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care îl făcea să-și simtă picioarele parcă prinse cu lanțuri, era faptul că nu-l lăsau singur. Doi sclavi, oameni de încredere ai Liviei, erau mereu alături de el, plictisiți. În timp ce scria și lua notițe, ei stăteau pe două scăunele, tăcuți. Ca să-și mai alunge plictiseala, îl întrebau, când unul, când celălalt, dacă mai vrea foi, sau un calamus, sau ceva de băut; și imediat îl chemau pe un altul, care, la fel de obsesiv, aștepta afară. — Tu citești trecutul, îi spuse într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atunci când, împreună cu tatăl său, văzuse la Alexandria, în apa tulbure, capul tăiat al lui Marcus Antonius, din bazalt negru. Se duse repede să-l cheme pe bătrânul Julius Iginus, iar acesta, stăpân a toate câte se aflau în bibliotecă, rămase tăcut când înțelese ce-i cerea. Apoi chipul i se umplu de mândrie și fericire, aproape de iubire pentru tânărul care-i cerea așa ceva. Îndată fu cuprins de neîncredere și ezită - durerea avarului care trebuie să deschidă o casetă. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pavilioanele termelor, despre care la Roma se vorbea în termeni ambigui. Nu se mai vedea mișcarea de la nivelurile inferioare; încăperile erau tot mai mari și mai somptuoase, străluceau de statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și fizic pe stâncile din Capri. Să stai alături de el era foarte riscant. Îl privi pe tânărul Gajus; acesta vru să-l salute, însă ura îi uscă gâtlejul. Pentru prima oară în viața lui, se aplecă, apucă marginea tunicii și, tăcut, cu un gest lent, plin de devoțiune, o sărută. Percepu, în adierea proaspătă a insulei, un iz stătut de lână păstrată de cine știe când, ca în casa Liviei. De sus, cu o ușoară tresărire de surpriză, împăratul privi, la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu un gest lent, plin de devoțiune, o sărută. Percepu, în adierea proaspătă a insulei, un iz stătut de lână păstrată de cine știe când, ca în casa Liviei. De sus, cu o ușoară tresărire de surpriză, împăratul privi, la fel de tăcut, frumosul păr castaniu, ondulat pe ceafă, al ultimului fiu al lui Germanicus. Gajus înălță capul; împăratul nu spuse nimic și îl expedie cu un gest. Era la fel cu gestul cu care îl alungase Maștera în prima zi. Tribunul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pas de Tiberius, dar se oprise în mod absurd, coborând arma în fața bătrânului care dormea. Coborâse pe scara pustie, aruncase arma pe fereastră, cuprins de rușine și ușurare. Pe ultima treaptă dăduse pe neașteptate de Sertorius Macro, care îl salutase tăcut, fără să pună întrebări. După două zile, Helikon îi șopti: — Se spune că o femeie importantă de la Roma s-a sinucis. Callistus spune că o cunoști; se numea Plancina. Silabisi numele cu greutate, cu accenul lui străin; pentru urechile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întrebă dacă se putuseră forma gânduri în capul acela micuț. „Cu care minte ar fi semănat mintea lui? Cu aceea impulsivă, sângeroasă, autodistructivă a lui Marcus Antonius? Cu aceea limpede, dreaptă, calmă a lui Germanicus?“ La Capri, bătrânul Tiberius rămase tăcut. Poate că nu era foarte dezamăgit, fiindcă în lunile acelea observase iritat zelul, ambiția și tupeul senatorului Silanus. Senatorul privi îndelung, pe rugul demn de un împărat, fumul puterii sale pierdute. Nu adia nici un fir de vânt și rugul arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intra în port se aștepta să coboare Sertorius Macro. Dar nu se întâmplă nimic. În cele din urmă, începu să spere că Tiberius îl credea prea prost ca să ia parte la vreo tentativă de complot. Se întâmplase însă ca Thrasyllus, tăcutul astrolog din Rhodos, înfășurat în vechiul lui pallium cenușiu, să-l înștiințeze misterios - și foarte oportun - pe Tiberius: „Am citit în astre că Gajus nu va deveni niciodată împărat“. — Ești sigur de ceea ce ai citit? rânjise Tiberius. Iar Thrasyllus îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zâmbi. Cred că nu mă va opri nimeni. Așteaptă! îl rugă Helikon. Însă el luase o tunică subțire de in și se îndepărtase deja. Coborâră lungul șir de scări secrete și ajunseră în fața mării; nu-i opri nimeni. Paznicii deschiseră tăcuți poarta dincolo de care îi fusese cu neputință să treacă în toți anii aceia. În fața micului chei, marea era liniștită. Sclavul nubian duse mica barcă până la intrarea îngustă a faimoasei peșteri, unde apele reflectau o inexplicabilă lumină azurie. Poeții scriau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fiindcă, din cauza fluxului, gura peșterii era acoperită de apă aproape în întregime. Printr-o mișcare pricepută a vâslelor, barca alunecă pe sub boltă și intră în grotă, lăsând în urmă strălucirea soarelui. Ochii lor se umplură de lumină azurie; nubianul cel tăcut ridică vâslele, care străluciră, argintii. Barca se opri în dreptul unei stânci. Gajus și tânărul Helikon săriră pe stâncă și se dezbrăcară; trupurile lor alunecară în apa fosforescentă; pielea lor umedă deveni la rându-i fosforescentă și azurie. Se mișcau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
involuntar, care nu mai era nevinovat și stupid, așa cum li se păruse multora, se ivea din ce în ce mai des pe buzele lui bine conturate. Singurătatea îndelungată, lacrimile vărsate în taină, groaza îl făceau să nu creadă în sinceritate și milă. Îndelungatele raționamente tăcute îl învățaseră să se apere cu viclenie. Nu te teme, îi spuse lui Helikon mângâindu-i părul, vei vedea că, prin soția lui, Macro are să se lege de mine mai mult decât speră să mă leg eu de el. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sprijineau pe Gajus. Era clipa potrivită ca să se șoptească de la un scaun la altul că “în timp ce noi îl credeam pe Tiberius viu, luându-ne după spusele lui Sertorius Macro, omul ăsta atât de grosolan, dar și de temut, tânărul Gajus, tăcut, oprit la Misenum, avea deja în mână armata Mediteranei occidentale, puternica Classis Praetoria Misenatis“. Alții adăugară că, dată fiind istoria familiei sale, „tânărul acela“ avea să atragă cu ușurință de partea lui legiunile. „E singurul om din întregul imperiu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzu doar că avea mâinile mari, greoaie, murdare - îl conduse într-o cămăruță unde, într-o nișă goală, fusese așezată o urnă grosolană, din lut, ca acelea din cimitirele pentru săraci. Probabil că stătea acolo, abandonată, de ani de zile. Tăcut, ridică urna; era foarte ușoară. O luă în brațe și, evitându-i pe cei care voiau să-l ajute, o porni pe jos - în spatele lui, un soldat ducea de frâu calul lui cel blând - și astfel, în tăcere, coborî în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-se astfel că, prin legea romană, nu fusese niciodată sclav - o ștergere a trecutului care îi îngăduia să ajungă la cele mai înalte trepte ale ierarhiei sociale. Asta și făcură. Gândirea Împăratului începu să se sprijine pe rapida, întortocheata și tăcuta inteligență a lui Callistus, deoarece pentru fiecare chestiune avea o observație, o subliniere utilă care, adesea, ajungea să o modifice. Dădea senzația că evitase un pericol. Cei de la curte văzură că era chemat tot mai des în camerele Împăratului. „Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de neam galic. Aruncă o privire spre oamenii săi, care încuviințară râzând. Helikon nu îndrăzni să răspundă. Și el avusese parte brusc de viața plină de strălucire a libertului imperial, însă nu căutase, nici nu dobândise puterea; rămăsese un paznic tăcut, și de-acum nebăgat în seamă, al singurătății Împăratului în timpul frecventelor sale insomnii. Îl urma peste tot unde putea, mereu tăcut, era pierdut dacă Împăratul se afla departe. Ceilalți îi spuneau catulus, catellus, cățelul egiptean. Murmură: — Am văzut cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
brusc de viața plină de strălucire a libertului imperial, însă nu căutase, nici nu dobândise puterea; rămăsese un paznic tăcut, și de-acum nebăgat în seamă, al singurătății Împăratului în timpul frecventelor sale insomnii. Îl urma peste tot unde putea, mereu tăcut, era pierdut dacă Împăratul se afla departe. Ceilalți îi spuneau catulus, catellus, cățelul egiptean. Murmură: — Am văzut cu ochii mei că stropiți cu sângele cald încă al condamnaților statuile zeilor voștri. De ce? — Pentru că ei îl beau. Lucrătorii râseră. Însă discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un fior, care îi cutremură trupul. Fantezia i se aprinse, puterea imperială nu percepu vreun obstacol. Pe lângă omagiul adus din iubire, era și o răzbunare, un anestezic pentru suferințele vechi, umilitoare, o izbucnire de orgoliu necontrolat. Îl chemă pe Imhotep, tăcutul arhitect egiptean, căruia îi spuse: — M-am hotărât. Și porunci de îndată: — Aici vei construi monumentul închinat tatălui meu, Germanicus, și visului de pace pentru care și-a dat viața. Și îl vom uni cu memoria mamei și a fraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Augustus. Împăratul recunoscu imediat literele greoaie și colțuroase ale lui Sertorius Macro. În mod absurd, omul acela viclean și aproape analfabet scrisese un ordin pentru un ofițer al său: „Sfătuiește-l pe băiat să tacă, pentru binele lui“. Ofițerul ascultase tăcut porunca lui Macro, dar apoi, la fel de tăcut, îi încredințase biletul lui Callistus. — Vezi? întrebă Callistus, aplecându-se și ajungând atât de aproape de Împărat, încât acesta îi putu simți răsuflarea. Macro l-a trimis la moarte pe tânărul Geminus pentru că astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
colțuroase ale lui Sertorius Macro. În mod absurd, omul acela viclean și aproape analfabet scrisese un ordin pentru un ofițer al său: „Sfătuiește-l pe băiat să tacă, pentru binele lui“. Ofițerul ascultase tăcut porunca lui Macro, dar apoi, la fel de tăcut, îi încredințase biletul lui Callistus. — Vezi? întrebă Callistus, aplecându-se și ajungând atât de aproape de Împărat, încât acesta îi putu simți răsuflarea. Macro l-a trimis la moarte pe tânărul Geminus pentru că astfel prostul acela nu poate dezvălui că pretorienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în mână, în locul unde, cu siguranță, stătuse Tiberius. Ura îi uscase buzele și gâtul. Îi spuse lui Helikon să ceară ceva de băut pentru el, puse să se șteargă de praf masa cea lungă. Așteptă să i se îndeplinească poruncile, tăcut. Nu putu să se miște de acolo până spre seară. Era povestea, spusă din interior - informatori, delatori, spioni, denunțuri anonime, conciliabule, discuții private cu împăratul, ordine trimise tribunilor și prefecților -, a persecuției îndelungate și programate care distrusese familia sa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]