6,807 matches
-
recurențelor continuă, În spațiul aceluiași poem, cu „noaptea [care] ca un paznic Încearcă lacătele tristeții”, cu „glasul care nu mai poate scăpa din ocna obicinuinții”, ori cu imaginea omului care „astupă cu bancnote ocheanul prin care ar putea privi În veșnicie”, și chiar a „lanțurilor sîngelui” zăngănind „În Închisorile vinelor” ... În ce privește suita corespondentă de metafore ale inerției, ea nu era, tot aici, deloc mai săracă, de la „mucegaiul zilelor”, „somnul lînced” al plantelor ori „nămolul durerilor ce ne sug tălpile”, pînă la
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
evanescența, deși În regim mai sumbru - Temnița de fum - o similară deschidere dinamică se conturează, semn ale nesiguranței și precarității ființei, dincolo de postura contemplativă invocată: Pace În inima voastră. În pura Oră oprită cu-o nălucă-n casă Rotiri prin veșnicia ca o axă Cu-oceanele, ca vorbe, umplând gura. ....................................................... Târât În larg. Ce bărci mă vor aduce Spre stâncile de var ca o chemare Și-apoi spre alte stânci? Spre ce răscruce Mulțimi schimbate-n năvi? Și-un cort... În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o convenție cognitivă paralelă care să o susțină. Rolul naturalizării și al raționalizării este preluat, crede Douglas, de analogiile stabilite Între „structura formală a unui set definitoriu de relații sociale” al unei instituții cu structura lumii materiale, supranaturale sau a veșniciei (de exemplu, În societățile arhaice, „strămoșii, acționând de pe cealaltă parte a vieții, furnizează analogia naturalizatoare care pecetluiește convențiile sociale” p. 75). În felul acesta funcționează „mecanismul cognitiv care Întemeiază instituția simultan În cadrul lumii naturale și În conștiința indivizilor”. Instituțiile supraviețuiesc
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
termenul de teleologie socială În locul celui de cosmologie socială ca rațiune reasertată a instituțiilor formale. De asemenea, Douglas (2002) folosește conceptul de analogie a relațiilor sociale definite de instituții cu structurile din afara habitatului uman (din lumea materială, supranaturală sau din veșnicie) pentru a naturaliza clasificările și astfel a fundamenta legitimitatea acestora. Bazându-se pe analogii diferite, cum ar spune Douglas (2002), cosmologii diferite cum ar spune Friedland și Alford (1991) sau teleologii sociale diferite În cazul nostru. Propoziția, cu caracter general
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
oriîncotro privești! Întinsă depărtare se pare că unește, Cu ale lumei mărgini, hotarele cerești.” cu un sentiment de imensitate deșartă. Peisajul dispare repede acoperit de undele meditației triste: viața e o dramă și actul cel din urmă e moartea, perdeaua veșniciei acoperă totul etc... Discursul moral triumfă, Încă o dată, În poem. Stînca, valea, turnul, cîmpia, casa de pe muchea dealului sînt locuri pentru scurte răgazuri. Minuturi de liniște și plăcere. CÎnd minutul trece, spiritul se aruncă din nou În golurile dezamăgirii: „CÎnd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și lasă pe alți să plătească, Dar... Taci din gură! Știi bine că urăsc oamenii pentru ridiculozitatea lor și cu mare plăcere le păndesc ultima clipă. Dar tu ești diferit! Ești singurul care dacă ai deveni om ți-aș dărui veșnicia. Tu ești mai uman decăt toate creaturile acestea care își dau numele de oameni. Să știi că te-am văzut cum suferi în Camera de Așteptare cu ei. Nu era milă acolo, ci compasiune! Deși te-aș sfătui să rămăi
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
d'Aosta 21 sau Pieraccio Tedaldi 22? Sunt autori foarte diferiți între ei, dar la toți există dorința de a materializa prin cuvânt o fărâmă din omul căruia pe măsura scurgerii timpului i se șterge orice urmă. Scriitorii au vanitatea veșniciei și asta adesea îi face nesuferiți. Apropo, am lăsat la intrare în scrin pe Cavalca 23 și pe Filelfo 24 pe care ați binevoit să mi-i împrumutați. Adevărul e că mulți scriu fără o chemare anume. Tommaso se întorcea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
vederea luminii dumnezeiești. Îndumnezeirea prin har poate fi atinsă încă din viața aceasta, dar vederea luminii dumnezeiești va fi desăvârșită în viața viitoare. În veacul viitor înaintăm la nesfârșit în taină și vom înțelege treptat ceea ce încă nu înțelegem. În veșnicie fiecare ființă umană va înainta în Iisus Hristos, ajungând prin har până unde a ajuns omenitatea Lui prin unirea ipostatică, oferindu-i treptele prin care să ajungă până la El<footnote Henri-Iréné Dalmais, „La fonction unificatrice du Verbe Incarné”, în: Sciences
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
mai înaltă a cuvântului, n-ar fi transcendentă existenței fiziologice. Există deci o "viață" mai presus de viață și de moarte în termeni curenți și instinctul exultant al morții se explică prin presimțirea eternității spiritului. Toate neamurile nobile cred în veșnicie, națiile inferioare sunt ireligioase. Forma confesiunii e secundară. Germanii noului Reich nu s-ar scandaliza a primi cultul lui Wottan, s-au și făcut propuneri. Religia cea mai veche într-un popor e și cea mai profundă. Noi deocamdată profesăm
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
preocupări a lui G. Călinescu. Prototipul acestui ins excepțional e, în viziunea scriitorului, Șun, eroul legendar al scripturilor chineze străvechi, împărat și filozof, ridicat pe ultima treaptă a înțelepciunii, concepută ca detașare de efemer, de pasiuni mărunte ("împăratul, fiind icoana veșniciei, nu iubește, nu urăște, nu dorește, nu lovește, el urmează riturile, precum soarele merge de la răsărit la apus"), Mesia extremoriental. În Bietul Ioanide, Șun e coborât din mit în lumea reală, așezat într-o societate și într-un moment istoric
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și învățăturii Părinților Bisericii, toți oameni sunt egali și se bucură de aceeași demnitate înaintea lui Dumnezeu. Învățătura ortodoxă precizează că fiecare persoană umană în parte este subiect al demnității ontologice încă din momentul concepției și așa va rămăne pentru veșnicie. În ceea ce privește demnitatea morală aceasta face referire la chemarea către sfințenie care trebuie să fie realizată de către întrega umanitate. Prin raportarea la Dumnezeu orice om poate ajunge la cel mai înalt nivel calitativ al vieții, în care toate facultățile sufletești și
Demnitatea umană şi drepturile omului în perspectivă ortodoxă. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2306]
-
aruncat în prăpastia fără sfărșit, pentru a face loc fericirii promise. Și în golul rămas a pătruns și mai multă frică. Frică și durere. Și de atunci, din ziua în care mi-ai dat drumul la mănă, cad în prăpastia veșniciei privind cum imaginea ta dispare, pănă cănd nu va mai rămăne decăt un beculeț anemic care să decoloreze întunericul ăsta etern care îmi mănăncă toate amintirile frumoase. Am în jur doar pămănt, ca și cum m-ai fi aruncat într-un somn
Căderea în etern. Apocalipsa sinelui. Pată de iubire. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Dana Ştefania Braşoavă () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2307]
-
cu toate astea, din cănd în cănd, zăresc cerul. Cerul din ochii tăi. Și durerea crește de fiecare dată cănd clipești. Aș plănge, dar nu pot. De la atăta frică, lacrimile îmi ard ochii. Pe pereții gropii apar mărăcinii promisiunilor de veșnicie, crestăndu-mi pielea și scoțănd la iveală altfel de lacrimi. Plăng sănge. Iubirea mutilează, lăsănd cicatrici adănci. Cad rapid și dureros. Îmi doresc să zăresc iar, pămăntul, să mă izbesc și să mă împrăștii într o pulbere de nefericire, dar să
Căderea în etern. Apocalipsa sinelui. Pată de iubire. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Dana Ştefania Braşoavă () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2307]
-
supremă... Apocalipsa sinelui Am avut nevoie de o viață să-mi dau seama că nu aș fi fost un Dumnezeu bun. I-aș fi născut pe toți bătrăni și i-aș fi lăsat să întinerească mai mult, în fiecare zi. Veșnicia strănsă întro floare și pusă la butonieră. Dragul meu, tocmai dorința asta de bine îi face pe oameni să ajungă mai aproape de moarte în fiecare zi. Își oferă existența de dragul unui lucru ce nu le va aparține niciodată, dar după
Căderea în etern. Apocalipsa sinelui. Pată de iubire. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Dana Ştefania Braşoavă () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2307]
-
oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu, Cel din ceruri?» (Mt. 10, 33). Pentru ce mă sfătuiți să fiu viclean? Ca să obțin ce, prin o viclenie ca aceasta? Ca să câștig câteva zile? Dar voi pierde toată veșnicia! Ca să fug de durerile trupului? Dar nu voi vedea bunătățile drepților! Este curată nebunie să-ți aduci cu măiestrie asupră-ți pierdere și să-ți procuri, cu șiretenie și viclenie, osânda veșnică»”<footnote Ibidem, omil. a XVIII-a, VII, p.
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
mucenici care se încurajau unul pe altul și ziceau acestea: „«Aspră-i iarna, dar dulce-i paradisul! Dureros e înghețul, dar plăcută odihna! Să suferim puțină vreme, și sânul patriarhului ne va încălzi! Să schimbăm o singură noapte cu toată veșnicia! Să ardă piciorul, ca să dănțuiască veșnic cu îngerii! Să se desprindă mâna, ca să aibă îndrăzneala să se înalțe către Stăpânul! Câți dintre camarazii noștri n-au căzut în luptă ca să rămână credincioși unui împărat pământesc! Oare noi nu vom jertfi
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
cei ce muncesc împreună. Trăiesc numai cei ce nu și-au găsit deloc pacea în proviziile pe care le-au strâns. Nu te aștepta la nimic bun din partea unui om dacă muncește numai pentru traiul lui, dar nu și pentru veșnicia lui. O civilizație se întemeiază pe pro-ducerea și nu pe folosirea obiectelor. Aptitudinea se dezvoltă în procesul activității. Tot atunci, se cultivă și se perfecționează spiritul de observație, capacitatea de analiză fină a fenomenelor. Aptitudinea este un mijloc admirabil de
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
popular (Milan Kundera). Snobul adevărat este cel care se teme să mărturisească faptul că se plictisește, când se plictisește, și că se distrează, atunci când se distrează. O formă răspândită de incultură e citatul standardizat. Nu citești Blaga, dar știi că "veșnicia s-a născut la sat", nu citești Kant, dar știi chestia cu "cerul înstelat deasupra și legea morală din interior". Există și ignoranți cinstiți, dăruiți cu inteligența bunului-simț. Nu se obrăznicesc, nu-și dau ifose într-un domeniu pe care
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
și nu au încheiat încă nimic. "Merită să trăiești, spunea un prieten răposat, ca să poți citi în fiecare zi "Universul"." Acestor simpli spectatori la spectacolul fără sfârșit al lumii, cititorilor de ziare și privitorilor la televizor, lor le trebuie acordată veșnicia, ca despăgubire pentru că n-au putut să desăvârșească nimic și, deci, să se săvârșească. Iar acum, dacă admitem că moartea este un sfârșit adevărat, și unul bun, atunci eternitatea bună și adevărată e aceea în care poți comunica cu departele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ce îți este superior, ca soluție colectivă și deznădăjduită de supraviețuire. Sânt deci tentat uneori să circumscriu această expectorație azvârlită, prin jocul urii și al întîmplării, pe obrazul oricărei fapte care nu are de partea ei decât "forțele plăpânde ale veșniciei". Însă aș greși făcând astfel. Când Odiseu coboară în Infern, umbrele morților se îmbulzesc în preajmă-i să primească sânge pentru a învia o clipă, pentru a reveni o clipă la cuvânt. Toate aceste sanguine luări de cuvânt sânt false
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu este o limită de care se lovește, pentru că este un zid asumat. Este un zid care este. Dar dacă faci un zid pe care-l investești cu ființă și te pitești îndărătul lui, ajungi să nu fii. Rămâi în veșnicie acolo, dar nu ești. Poporul chinez a trăit eternitatea în forma ei proastă. Poporul lui Israel are un zid pe care nu-l voiește, fără însă ca să facă ceva pentru a trece dincolo de el. Zidul poporului lui Israel e un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
gândit, totuși, să treacă într-o doară cu mașina pe la locul întîlnirii. Ploua groaznic și strada era pustie. Când s-a apropiat, a văzut-o în dreptul porții nemișcată, cu apa șiroindu-i pe obraji, părând că îl așteaptă de o veșnicie și că l-ar fi putut aștepta așa oricât. Prima noapte când au dormit împreună. Și când, în mijlocul nopții, ea a aprins lumina, cu fața inundată de fericire, și i-a spus că nu poate dormi, că trebuie să-l
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe Virgil la telefon în vervă prafpulberistă, de Ecclesiast postmodern. "Ce faceți, Virgil?" ― "Ce să fac, Gabriel, regret că nu mai am timp să scriu 1 000 de pagini despre versul lui Vlahuță "Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei"." ― "Cum așa, Virgil, răspund eu întremător, dar aveți toată viața înainte!" ― " Așa e, la 82 de ani am înainte viața de apoi." Monica și cu mine râdem în hohote. Virgil îi cedează telefonul și îl "văd" cum se îndreaptă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
umbrăreștene, stau mărturie indisolubilei și inconfundabilei noastre entități afirmată în străbunele hotare de-a lungul veacurilor. Căci, într-adevăr, dacă „viața modestă de la sate nu lasă alte urme decât DURATA, ÎNTĂRIREA și ÎMBOGĂȚIREA NEAMULUI”, cum a remarcat Nicolae Iorga, fenomenul veșniciei a fost posibil tocmai pentru că în sat a sălășluit esența existenței și devenirii noastre ca popor și stat. Țăranul român a rămas și este „argumentul viu și cel mai puternic al autohtoniei” românești, lui închinându-i Liviu Rebreanu imnul său
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
și nici maioneză, ha, ha... SCHWEINDI: Criminal de război, escroc de pâine, trădător de război, criminal de pâine. N-o să mai primești niciodată de acum încolo vreo iertare. CÂRCIUMAREASA (se apropie de Karli): Încă un cuvânt spurcat și zbori pentru veșnicie. Domnu' Schweindi s-a ocupat de toți copiii cu o mișcătoare grijă. Domnu' Schweindi este moral și înalt cât o turlă de biserică, care are o mare iubire pentru toate ființele în sine, și față de el nu ești decât un
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]