5,630 matches
-
se uita mereu la ceas. Cu ultimul strop de putere, s-a mai uitat o dată la ceas. Am un creux în mine la gîndul că încerca să imite, cu degetele descărnate, un vînt care să-l ducă înapoi, în România. Zăcînd în căruciorul cu rotile, cu tuburile spînzurîndu-i din nări și, pe genunchi, cu scrisoarea asta. Doamne, fă să ajungă și el pe unde cred că este Iordan. Sper ca memoria totală din clipa agoniei să-i fi adus o frîntură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cu tine de vorbă, pentru a te muștrului sau pentru a-ți cere sfaturi? Un roman trebuie să stea pe raft sau pe noptieră, acolo este locul său, trebuie să se umple și de praf după ce l-ai citit, să zacă într-o suferință mută, un roman nu are voie să-și deschidă singur copertele și să lase în libertate personajele. Așa ceva nu se poate... Cu atât mai mult, nu pot sări din scenariul tipărit pe hârtie de calitate personaje care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Flori înghețate pe-a iernii cunună În curtea din deal zăpada oftează Pașnică luna din nori o veghează Noaptea-i stăpâna tăcută si tristă Vântul se vaită în alb de batistă Nu se-aud câinii prin satele ninse Pe la ferestre zac lămpile stinse Tremură nucii ascunși prin vâlcele Cerul tânjește la hora de stele Candela inimii pâlpâie trează În suflet simt pacea cum se așază Adorm în sfârșit, când zorii se-adună Mă legăn în vis sub clarul de lună
De?ertul alb by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83351_a_84676]
-
toate zilele, și exponenți de seamă ce învățau poporul român cum să o câștige cinstit. Presa acelor zile se constituia într-un manual cotidian de morală. Sub lespedea grea a istoriei și în fondul de publicații al marilor biblioteci naționale zac inestimabile comori de gândire românească, pietre de fundație ale gândirii de astăzi, ce de acolo își trage seva. I N.O. le-a scos la lumină! Demn de reținut (încă o dată subliniez) selecția autorului, care nu se limitează la punctarea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93042]
-
dar faptul că eram Întrebată unde plec ori de câte ori ieșeam pe ușă - sau unde am fost ori de câte ori mă Întorceam - a Început foarte rapid să mă calce pe nervi. Am sunat-o pe Lily și am Întrebat-o dacă pot veni să zac o vreme pe canapeaua din garsoniera ei minusculă din Harlem. Din bunătatea inimii, m-a primit. M-am trezit În garsonieruța aceea din Harlem scăldată În sudoare. Capul Îmi plesnea, stomacul Îmi bolborosea, fiecare nerv din corp Îmi pulsa - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Îngrozită. Paraziții Își croiseră din nou drum În trupul meu și eram sortită veșnicei suferințe! Dar dacă era ceva mai rău? Poate contactasem cu Întârziere o formă rară de friguri tropicale contagioase? Sau malarie? Poate chiar ucigătorul virus Ebola? Am zăcut așa, În tăcere, Încercând să mă obișnuiesc cu ideea iminentului meu deces, când seara din ajun a Început să-mi revină În minte În scurte secvențe. Un bar Înecat În fum undeva În East Village. Ceva care se chema jazz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
la o noapte de chef (deși, dacă stau să mă gândesc bine acum, au reprezentat o garanție destul de bună pentru a fi angajată la o revistă de modăă. M-am smuls plină de curaj de pe canapeaua de suferință pe care zăceam de vreo săptămână și am depus mari eforturi să nu vomit. Readaptarea la America - la mâncare, la modul de viață, la dușul divin - nu fusese prea dificilă, dar chestia asta cu locuitul la altcineva acasă a Început destul de repede să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
maro, din cele pe care le găsești la magazinele alimentare de modă veche, pe care transpăreau deja niște delicioase pete de grăsime. Și am realizat brus că mi-e o foame de lup. — Nu se poate! De unde ai știut că zac În clipa asta aici și mă chinuiesc să găsesc voința necesară ca să fac rost de ceva de mâncare? Tocmai eram pe cale să mă las păgubașă. Atunci, treci Încoace și mănâncă! A părut mulțumit și a deschis punga, dar nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
recepționer și, dat fiind că celularul meu nu putea realiza convorbiri internaționale, trebuia să găsesc un telefon care putea. Am dus la bucătărie farfuria cu clătitele care se răciseră Între timp și am deșertat-o În coșul de gunoi. Lily zăcea din nou pe canapea și moțăia. Am Îmbrățișat-o de rămas-bun și m-am grăbit să plec, să fluier după taxi care să mă ducă la birou. — Și cum rămâne cu ziua de azi? s-a plâns ea. Am Președintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
bancnotă de zece dolari pentru un mic dejun care valora trei dolari și nouăzeci și nouă de cenți și am pornit-o spre etaj. Vorbea la telefon când am intrat În birou, iar haina ei Gucci din piele de șarpe zăcea azvârlită pe biroul meu. Mi s-a urcat sângele la cap. Chiar ar muri dacă ar face Încă doi pași până la dulap, l-ar deschide și și-ar agăța haina acolo? Am pus jos cafeaua latte, am aruncat o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să se spele singură sub duș, după ce am dezbrăcat-o. Am arătat spre pat și m-am uitat cum se prăbușește pe el cu fața În jos și cum genunchii i s-au izbit de marginea metalică. Am privit-o zăcând În stare de inconștiență și m-a cuprins nostalgia după anii de studenție, după toate câte le făcusem Împreună. Și acum ne distram, sigur, dar niciodată nu mai aveam să fim atât de lipsite de griji ca atunci. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și care se potrivea perfect cu blezerul funky Katayone Adelie, cu model floral. — Și hainele astea... sunt toate pentru mine? am Întrebat În speranța că tonul meu pare surescitat, nu ofensat. — Da, nu e mare lucru. Doar câteva articole care zac de o veșnicie prin Dulap. Or fi fost poate folosite unele dintre ele pentru vreo ședință foto, dar nici unul nu a fost returnat firmei de unde a fost trimis. La fiecare câteva luni fac ordine prin Dulap și dau cadou toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
neplăcut În afara patului confortabil. Am reușit să ridic telefonul exact Înainte de a Înceta să sune. — Alo? Eram mândră că vocea mea sunase puternic și limpede, de parcă aș fi petrecut ultimele câteva ore muncind din greu la ceva respectabil, și nu zăcând Într-o stare de inconștiență atât de profundă și de intensă, Încât nu putea indica nimic bun relativ la starea sănătății mele. Neața, scumpo! Mă bucur că te-ai sculat. Voiam doar să-ți spun că suntem la intersecța dintre 60
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Închipuirea că avea să recupereze oarece odihnă, se bazase pe ideea că avea să reducă din așa-numita „carență de somn“ despre care Învățasem la cursul de psihologie, dar l-am smuls brutal din pat. O mică grămăjoară de haine zăcea lângă pat, singurele obiecte pe care nu le Împachetasem Încă, În afară de periuța de dinți. Am tras pe mine pantalonii Adidas de fâș, puloverul maro cu glugă și perechea de teniși cenușii și murdari New Balance, care mă Însoțiseră prin Întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mă Împac cu imaginea micuței hippie Lily, Încolțită Într‑o celulă Îmbâcsită de urină de o lesbiană furioasă și posesivă. — Unde dracu’ a fost Băiatul‑Cu‑Inel‑În‑Limbă În toată povestea asta? Te‑a lăsat pur și simplu să zaci În pușcărie? Dar, chiar Înainte ca ea să‑mi poată răspunde, mi‑a răsărit În minte o altă Întrebare: unde dracu’ fusesem eu În toată povestea asta? Șii de ce nu mă sunase Lily? — El a fost nemaipomenit, a... — Lily, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cum nu Îi vine lui să creadă că am bătut atâta cale până În Brooklyn așa de târziu, și Încă Într‑o zi de muncă, și că asta a fost cea mai frumoasă surpriză la care ar fi putut spera. Pe când zăceam În pat, cu capul pe locul meu preferat de pe pieptul lui, privind serialul Conan și ascultând sunetul ritmic al respirației lui În vreme ce el se juca cu părul meu, abia dacă mi‑am amintit de Christian. ↔ — Ăă, bună ziua. Aș putea vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
modul În care roșul va Înlocui negrul - e o idee Îndrăzneață, dar genială!“ exclama o alta. Câteva scrisori băteau câmpii despre o reclamă Gucci care era prea erotică, pentru că prezenta două femei care purtau pantofi cu toc cui și portjartiere zăcând laolaltă pe un pat mototolit și Își presându‑și trupurile unul de altul, iar altele descriau fotomodelele cu ochii Încercănați, chinuite de foame și sexy pe care le folosise Runway În articolul „Sănătatea pe primul loc: Cum să faci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aceea. În loc de asta, am pus scrisoarea În sertarul biroului meu și mi‑am jurat să găsesc un mod de a o ajuta pe Anita. Părea mai disperată decât oricine scrisese vreodată la revistă și era imposibil, cu atâtea țoale care zăceau pretutindeni pe‑aici, să nu găsesc o rochie decentă pe care să o poată purta la o Întâlnire romantică pe care speram că o va avea În curând. — Em, vreau să dau o fugă până la chioșcul de ziare din hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și Încordați ai gâtului. Nu era rău deloc. Dar exact când să ațipesc din nou, a sunat, cu un țârâit persistent, celularul pe care Îl adusesem cam Împotriva voinței după mine. — Alo? am zis eu energic, de parcă nu aș fi zăcut goală pe o masă, unsă cu ulei pe tot corpul și pe jumătate adormită. — Ahn‑dre‑ah. Schimbă‑mi programarea pentru coafură și machiaj cu o oră mai devreme și spune‑le celor de la Ungaro că nu pot să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
tot acest an de sclavie ar fi trecut În zadar. Reușisem să suprim ideea oribilă care prinsese a căpăta formă În mintea mea: aceea că prezența sau absența mea nu Însemna absolut nimic pentru Lily În clipa asta, că ea zăcea inconștientă și nesimțitoare pe un pat de spital. Opțiunile au Început să mi se Învârtă În creier. Poate ar trebui să rămân aici doar cât să ajut la organizarea petrecerii, după care să Încerc a‑i explica Mirandei ce s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mă va trezi și că aveam să fiu Îmbrăcată În timp util ca să mă duc la prezentare cu Miranda, care decisese cu șase minute mai devreme că avea nevoie de ajutorul meu. El ignorase politicos faptul că la intrarea lui zăceam terminată pe patul care nici nu fusese desfăcut și stinsese câteva din luminile care arseseră toată noaptea. Aveam la dispoziție douăzeci de minute să fac un duș, să consult dosarul cu schițe, să mă Îmbrac și să mă machiez singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
un glonț În cap. Mi‑am tras cămașa de noapte peste cap - un fost tricou de antrenament de‑al lui Alex - și mi‑am pus un pulover. Aceiași jeansi pe care Îi purtam În fiecare zi de câteva săptămâni Încoace zăceau grămadă pe podea, lângă șifonier; când mi i‑am tras pe șolduri, am constatat că sunt ceva mai strâmți. Acum, că nu mai eram nevoită să dau pe gât o supă ca să nu mor de foame și când nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de mine și de suferința mea. Nu mai pot. Simt că mă Înăbuș. De ce, natură bestială, de ce m-ai făcut atât de mică? 31 ianuarie 1960 (duminică) N-am mai scris nimic demult... Un accident stupid m-a deziluzionat. Am zăcut cu piciorul sus și cu nădejdile jos, jos de tot. N-am fost la școală În acest răstimp și am rămas mult În urmă. Șerban a venit la mine și mi-a adus lecțiile de la Dinu: Latină: „Hanibal atacă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și semne vrând să le-așeze-n buzunarul craniului său Soarele căzând spre lucruri domestice să-l lege-n lanțuri, Să nu scape ziua prea repede spre Întuneric Foarfecele timpului taie-n carnea materiei riduri gigantice, Visele nu pot astupa mlaștinile ce zac În sângele nostru Orice scâncet l-absorb aștrii bolnavi. 14.10.1960 Turme fără sfârșit răsar barbar Înainte, Zarea umplând-o de tropote ca-n vremi de-nceput Scuturile materiei se rup, se sfărâmă pline de viermi Ce colcăie grași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
știe ce să facem... De altfel, și Ignat Cercel a fost bătut, acum vreo patru ani, de plutonierul care fusese înaintea lui Boiangiu, tot pentru că s-ar fi furat niște lucruri de la curte, dar bătut așa de rău, că a zăcut două săptămâni și a rămas cam beteag pentru toată viața. Ca să șteargă mai bine urmele mâniei lui Toader, Leonte Orbișor, mic, cu glas ascuțit, cu fața vioaie, găsi cu cale să observe împăciuitor: ― Am pătimit și eu cu Serafim și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]