55,839 matches
-
intuitiv uman ar fi identic gândirii care se gândește pe sine (inteligenței divine), atunci nu ar fi nevoie de inducție. Dar intelectul intuitiv uman nu este perfect, ceea ce înseamnă că el nu poate atinge adevărul ca atare, fără intervenția unei facultăți diferită de sine, care să asigure cel de-al doilea element al adevărului-corespondență: faptul, "lucrul"; urmându-l îndeaproape pe Aristotel: imaginea corespunzătoare, în percepție, amintire și experiență, însuși lucrului. Dar, după cum se vede, toate instanțele angajate aici au natură formală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numite anterior) proprii ditaturii judicativului analitica și dialectica la Immanuel Kant în însăși structura "criticii" sale? Un lucru e limpede de la bun început: filosoful german prelucrează și utilizează propriu-zis constitutiv sensul formalului (înțeles într-un mod determinat, ca aspect al facultății de cunoaștere), în conceptul de "formă a priori" și în diferența radicală pe care el o instituie între forma a priori și conținutul sensibil al oricărei cunoștințe. Conceptul tocmai amintit are o poziție privilegiată pentru ceea ce vor deveni la Kant
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o instituie între forma a priori și conținutul sensibil al oricărei cunoștințe. Conceptul tocmai amintit are o poziție privilegiată pentru ceea ce vor deveni la Kant analitica și dialectica. Astfel, la o primă vedere constatăm că unele forme a priori ale facultății de cunoaștere (și ale altor facultăți: "dorința", "voința" etc.) condiționează în mod nemijlocit și necesar cunoașterea însăși (și actele bazate pe celelalte facultăți); iar scoaterea la iveală a acestei condiționări devine posibilă prin deschiderea unui orizont al rostirii filosofice care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și conținutul sensibil al oricărei cunoștințe. Conceptul tocmai amintit are o poziție privilegiată pentru ceea ce vor deveni la Kant analitica și dialectica. Astfel, la o primă vedere constatăm că unele forme a priori ale facultății de cunoaștere (și ale altor facultăți: "dorința", "voința" etc.) condiționează în mod nemijlocit și necesar cunoașterea însăși (și actele bazate pe celelalte facultăți); iar scoaterea la iveală a acestei condiționări devine posibilă prin deschiderea unui orizont al rostirii filosofice care va avea de la bun început forma
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la Kant analitica și dialectica. Astfel, la o primă vedere constatăm că unele forme a priori ale facultății de cunoaștere (și ale altor facultăți: "dorința", "voința" etc.) condiționează în mod nemijlocit și necesar cunoașterea însăși (și actele bazate pe celelalte facultăți); iar scoaterea la iveală a acestei condiționări devine posibilă prin deschiderea unui orizont al rostirii filosofice care va avea de la bun început forma potrivită tocmai ca analitică și dialectică; dovadă: însăși structura "criticii rațiunii pure" (atât "teoretice" cât și "practice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logicii generale decât cu sensul lipsei de legitimitate. Unde se află, raportat la această imagine, logica transcendentală pe care o proiectează filosoful german? Ea apare în fapt ca o "critică", prin care sunt dezvăluite limitele intelectului și ale rațiunii ca facultăți de cunoaștere, așadar ca orizonturi ale elementelor constitutive ale cunoștinței veritabile, în care acestea pot fi determinate, luate ca ceea ce sunt, urmărite în funcționarea lor constitutivă sau doar regulativă pentru dobândirea cunoștinței. Analitica transcendentală (prima parte din sistematica logicii transcendentale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unor legi (principii) logice, așa cum se întâmplă în orizontul logicii-organon aristotelice (logicii generale, în termeni kantieni), fiindcă ele pun la lucru principii "obiective" ale cunoașterii (analitica) și principiile subiective ale acesteia, dar înrădăcinate în însuși felul de a fi al facultății noastre de cunoaștere ca și cum ar fi principii obiective (dialectica), astfel încât prima face posibilă cunoașterea fenomenului, socotită de Kant cunoaștere veritabilă (în forma judecății sintetice a priori), iar cea de-a doua "se va mulțumi deci să descopere aparența judecăților transcendente
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
raționării, cea de-a doua prin aplicarea corect-formală a regulilor desprinse de analitică, își păstrează încă o funcție constitutivă; în cazul analiticii, ca atare, prin unele elemente ale sale, iar dialectica indirect, prin indicarea limitelor aplicării formelor a priori ale facultății de cunoaștere în mod transcendent (adică la obiecte proprii, care, astfel, nu pot fi obiecte ale unei experiențe). Dialectica, atâta vreme cât rămâne la un sens foarte general, stabilit de Kant atunci când precizează sarcinile celor două părți ale logicii transcendentale, pare să
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a priori, sintetice a posteriori, sintetice a priori. Nu aceste tipuri de judecăți constituie tema acestui subcapitol, ci statutul de judecată, în sens logic (după regulile logicii transcendentale kantiene) și condițiile cunoștinței veritabile. Luând seama la modalitățile de funcționare a facultăților de cunoaștere, la sarcinile esteticii transcendentale și ale logicii transcendentale, așa cum ele sunt prezentate de Kant în structura unei "critici a rațiunii pure", ne apare un fapt semnificativ: diferența dintre cunoștința veritabilă și cunoștința aparentă. De explicarea celei dintâi și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este necesară sinteza în judecată, în așa fel încât și condiția din urmă privind cunoștința veritabilă sporul cunoașterii să fie împlinită. Prin urmare, Kant trebuia sa rezolve problema posibilității judecății sintetice a priori; și o rezolvă, cum știm, susținând că facultatea de cunoaștere posedă "forme a priori" în care este prelucrat materialul sensibil, datele simțurilor despre "obiecte" exterioare lor, pe baza "obiectului transcendental", cum s-a precizat mai sus. Spațiul și timpul sunt astfel de forme a priori ale sensibilității, categoriile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a priori ale sensibilității, categoriile sunt ale intelectului, iar Ideile, ale rațiunii. Cercetarea cunoștinței veritabile trebuie să înceapă cu o "teorie transcendentală a elementelor", care cuprinde: a) o teorie despre componenta sensibilă a cunoașterii (a sensibilității, ca prim nivel al facultății de cunoaștere) nelipsită, în forma intuiției (care poate fi și pură, adică neamestecată cu vreo senzație), din nicio cunoștință; b) și o teorie despre componenta propriu-zis logică, dependentă de spontaneitatea gândirii; cercetarea se va încheia cu o "metodologie transcendentală", ocupată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aplicarea tuturor aspectelor esențiale ale acestei diferențe motivează și, în ultimă instanță, întemeiază demersurile celor două compartimente ale logicii kantiene. Cunoștința veritabilă, în singura sa ipostază, aceea a judecății sintetice a priori, este posibilă pe baza formelor a priori ale facultății de cunoaștere; dar și pe baza unei funcționări determinate a acestora prin reglajul principiilor intelectului. Kant orânduiește, într-un scenariu construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a indica sursele celei aparente, mai multe operații, desigur, posibile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
astfel conceput, reprezintă însuși conținutul conceptului de transcendental. Prin urmare, judecata, ca formă și condiție de posibilitate a cunoștinței, în ipostaza sa de judecată sintetică a priori, are rolul transcendental ca atare în scenariul "critic" al lui Kant. Intelectul este facultatea judicativă în acest scenariu. Dar el nu ar produce nici o cunoștință fără aportul sensibilității, adică în absența unui obiect dat cel puțin ca posibilitate în experiență. Judecata este ea însăși o sinteză complexă, care, pe lângă condițiile "subiective" leagă și condiții
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât spațiul în constituirea cunoștinței, fiindcă de la bun început el condiționează formal nu doar reprezentări care au ca obiect lucruri externe, ci și reprezentări al căror obiect este strict "subiectiv". Tocmai o asemenea însușire a sa îl deschide către alte facultăți de cunoaștere decât sensibilitatea: către imaginație și către intelect. Oricum, fenomenele, condiționate formal și de spațiu (nu doar de timp), "stau necesar în raporturi de timp"112. Iar stările noastre strict subiective (aparținând sufletelor noastre, cum spune Kant) presupun, de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dar, așa cum s-a mai spus, nimic din toate acestea nu ar fi posibile în absența apercepției originare, a lui "eu gândesc". Dar ce anume îi corespunde acesteia, dintre ipostazele cunoștinței? Căci la Kant funcționează un soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apercepției originare, a lui "eu gândesc". Dar ce anume îi corespunde acesteia, dintre ipostazele cunoștinței? Căci la Kant funcționează un soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
limitelor simțurilor noastre;116 obiect care poate fi "subiect" al unei judecăți sintetice a priori, fiind îndeplinite toate condițiile de posibilitate ale acesteia. Constanta conceptului de experiență posibilă al lui Kant este ideea de apercepție originară (transcendentală), ca unitate a facultății de cunoaștere a unui subiect, care, în mod necesar, intervine pentru a permite înseși unității sintetice categoriale, sintezei imaginației și formelor a priori ale sensibilității (spațiul și timpul) să condiționeze suficient judecata sintetică a priori și, într-o altă ordine
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pur într-un mod transcendent, ca și cum ar fi vorba despre o aplicație transcendentală, pretinzând, așadar, că poate produce o cunoștință despre un obiect care nu este dat în intuiția sensibilă. Primei situații îi corespunde un fapt cu totul firesc pentru facultatea de cunoaștere, anume separația fenomenului de lucrul-în-sine; cea de-a doua este sursa aparenței, pentru că, deși conceptul al cărui obiect nu poate fi dat în experiență are o semnificație transcendentală, el nu are, legitim, și o folosire transcendentală (obiectul neputând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o funcționare a intelectului dincolo de limitele experienței, în felul acesta apărând niște "obiecte" care nu pot avea niciodată statut de fenomen, care nu fac parte din experiență și pe care le-am putea accepta numai dacă ar fi posibilă, printre facultățile noastre de cunoaștere, o intuiție intelectuală (totuși, imposibilă, potrivit condiționărilor intuitive stabilite de Kant), care să permită intelectului aplicarea conceptelor sale la lucrurile în sine. Legarea unui asemenea obiect de o categorie, într-o judecată, conduce la cunoștința aparentă. La
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
kantiană; în acel context își vor regăsi locul și conceptele de la acest subcapitol, atât cele referitoare la elementele analitice (ale constituirii fenomenale veritabile), cât și cele care se referă la elementele dialectice (regulative și falacioase). Rațiunea reprezintă etajul superior al facultății de cunoaștere și este gândită de Kant asemenea sensibilității și intelectului, adică într-un sens logic și, apoi, într-unul transcendental. Pe de o parte, rațiunea este facultatea raționării, a construcției de raționamente deductive, adică mijlocite, în înțelesul lui Kant
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
referă la elementele dialectice (regulative și falacioase). Rațiunea reprezintă etajul superior al facultății de cunoaștere și este gândită de Kant asemenea sensibilității și intelectului, adică într-un sens logic și, apoi, într-unul transcendental. Pe de o parte, rațiunea este facultatea raționării, a construcției de raționamente deductive, adică mijlocite, în înțelesul lui Kant (care au două premise, nu doar una); raționamentul deductiv categoric, cel deductiv ipotetic și cel deductiv disjunctiv sunt speciile posibile ale raționamentului din punct de vedere logic. Kant
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
având funcție de sinteză, asemenea conceptelor pure ale intelectului (categoriile), numai că nu unifică experiența, adică diversul intuiției empirice prin schemele sintezei imaginației, asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de rațiune, aparțin acesteia ca forme ale unei facultăți de cunoaștere, dar nu se raportează la experiență, fiind transcendente și aducând alături de condiționatul propriu experienței, care capătă "formă" prin categoriile intelectului, necondiționatul. Atunci când există pretenția imanenței Ideilor prin raportare la experiență, se produce cunoaștere aparentă; și se întâmplă astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la conceptele intelectului despre ele."122 În legătură cu cea de-a doua problemă dacă poate fi indicată aparența pe care o creează raționamentele dialectice răspunsul este la fel ca la cea dintâi, afirmativ: printr-o "critică a rațiunii pure", care cercetează facultatea de cunoaștere în privința formelor sale pure și a competențelor și limitelor sensibilității, intelectului și rațiunii, poate fi scoasă la iveală aparența creată de raționamentele dialectice, a căror producere este, cumva, "naturală", susține Kant. Pentru a limpezi problema legată de raționamentele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
drept veritabile discipline ontologice, statut nerevendicat totuși de Kant și, de altfel, foarte greu de susținut, potrivit convențiilor stabilite de el în legătură cu sarcinile unei "critici a rațiunii pure", constând în primul rând în scoaterea la iveală, printr-o cercetare a facultății de cunoaștere și a produsului acesteia, cunoștința veritabilă, a limitelor cunoașterii, a înseși limitelor facultății de cunoaștere și ale folosirii legitime a unor principii, a limitelor ființei raționale și ale lumii fenomenale, chiar ale aparenței etc. Oricum, posibilitatea de a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]