KorAP: Find »[drukola/base=tânăr & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...2173 2174 2175 ...2198 >

54,926 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

intelectuală veneau de la o generație sclipitoare de intelectuali liberali sau ex-comuniști Între două vârste: Arthur Koestler, Raymond Aron, A.J. Ayer, Margarete Buber-Neumann, Ignazio Silone, Nicola Chiaromonte și Sidney Hook. Aceștia erau secondați la rândul lor de un eșalon mai tânăr, compus În general din americani, care se ocupa cu planificarea zilnică și administra activitățile CLC. În timp, CLC avea să deschidă birouri În 35 de țări din Întreaga lume, dar Europa rămânea sfera predilectă, mai cu seamă Franța, Italia și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
deopotrivă exaltă amatorismul antreprenorial, indiferent de efectul asupra productivității. Trei milioane de britanici, bărbați și femei, frecventau săptămânal săli de dans autorizate, iar la Începutul anilor ’50, numai În orașul Yorkshire din Huddersfield ființau 70 de cluburi muncitorești (deși generația tânără manifesta deja mai puțin interes pentru aceste tipuri de activitate socială). Asupra Europei continentale plana aceeași senzație că timpul s-a oprit În loc. Viața rurală din Belgia părea ieșită de sub penelul lui Millet: fânul era strâns cu furci de lemn

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
adopta un stil vestimentar din ce În ce mai relaxat. În clubul de noapte ultra-șic Le Tabou, inaugurat la Paris În aprilie 1947, licențele vestimentare erau Însăși esența mondenității, iar Rendez-vous de juillet, un film francez din 1949, insistă asupra lipsei de maniere a tinerei generații: la masă, capul de familie al unei gospodării burgheze tradiționale e șocat de comportamentul mezinului, care se Încăpățânează să prânzească fără cravată. Simplă revoltă adolescentină, nimic nou. Tineri sau bătrâni, oamenii din Europa postbelică erau În primul rând preocupați

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
un film francez din 1949, insistă asupra lipsei de maniere a tinerei generații: la masă, capul de familie al unei gospodării burgheze tradiționale e șocat de comportamentul mezinului, care se Încăpățânează să prânzească fără cravată. Simplă revoltă adolescentină, nimic nou. Tineri sau bătrâni, oamenii din Europa postbelică erau În primul rând preocupați să-și procure minimul necesar. La Începutul anilor ’50, o familie italiană din patru trăia În sărăcie - și nici celelalte nu o duceau mai bine. Mai puțin de jumătate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cale ferată care lega Berlinul de Vest de restul RFG. Ajunși acolo, aveau automat dreptul la cetățenia vest-germană. Călătoria nu era lipsită de riscuri, iar refugiații puteau avea doar bagaje de mână - ceea ce nu i-a oprit pe est-germanii mai tineri. Din primăvara anului 1949 până În august 1961, Între 2,8 și 3 milioane de est-germani au trecut În Vest prin Berlin: aproximativ 16% din populația țării. Celor cu studii (viitorul Germaniei de Est) li s-au alăturat mii de țărani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
avut niciodată succes În RFG (În 1947 a obținut numai 5,7% din voturi, În 1953 2,2%, iar În 1956 a fost scos În afara legii de Curtea Constituțională). PSD avea astfel monopolul stângii și reușea să absoarbă toate elementele tinere și protestatare ale epocii. Dar când a ajuns la putere alături de creștin-democrați și a adoptat o agendă reformistă și moderată, PSD și-a Înstrăinat elementele radicale ale stângii. S-a creat astfel o arenă extraparlamentară pentru noua generație destabilizatoare de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din RFG erau un substitut mai mult decât acceptabil. Tinerii, Însă, erau mult mai suspicioși. „Generația sceptică” - formată din cei născuți În ultimele zile ale Republicii de la Weimar, deci destul de bătrâni pentru a fi trăit sub nazism, dar și destul de tineri ca să nu poarte responsibilitatea pentru crimele acestuia - nu avea Încredere În noua ordine germană. Pentru oameni ca Günther Grass sau Jürgen Habermas, ambii născuți În 1927, Germania de Vest era o democrație fără democrați. Cetățenii ei trecuseră cu o ușurință

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cei doi și bunurile lor lumești sunt distruse de o neatenție: o scăpare la țeava de gaze (sic) din bucătăria lor ultramodernă. Pe fundal, radioul aclamă isteric victoria Republicii Federale la campionatul mondial de fotbal din 1954. Pentru Fassbinder și tânăra generație de contestatari vest-germani, noile calități ale noii Germanii din noua Europă - prosperitate, compromis, demobilizare politică și angajamentul tacit de a nu trezi fantomele memoriei naționale - nu puteau masca vechile defecte. Erau vechile defecte, Într-o formă nouă. IXtc "IX

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din rândul intelectualilor educați În Europa, fie prin conducători indigeni aflați În alianță servilă cu stăpânii europeni. Din acest motiv, politicienii Europei postbelice, care cunoșteau numai astfel de oameni, nu erau la curent cu Întețirea rapidă a sentimentului național la tinerii activiști de pe Întreg cuprinsul imperiilor (poate cu excepția Indiei, Însă și acolo ei au subestimat multă vreme amploarea și seriozitatea acestuia). Astfel, nici britanicii și nici celelalte puteri coloniale europene nu au anticipat colapsul iminent al posesiunilor și influenței lor maritime

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și nici celelalte puteri coloniale europene nu au anticipat colapsul iminent al posesiunilor și influenței lor maritime. După cum atestă istoricul englez Eric Hobsbawm, sfârșitul imperiilor coloniale europene le părea foarte Îndepărtat În 1939 chiar și studenților de la un seminar pentru tinerii comuniști din Marea Britanie și coloniile sale. șase ani mai târziu, lumea era Încă Împărțită În asupritori și asupriți, puternici și nevolnici, bogați și săraci - și era greu de crezut că diferențele vor dispărea În viitorul apropiat. Chiar și În 1960

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dubla lui ipostază de luptător pentru independența națională și revoluționar comunist - două identități tot atât de indisolubil legate În propria-i gândire pe cât erau de inseparabile În poleita lui imagine internațională 4. Pentru electoratul francez, era absurd să trimiți la moarte oameni tineri Într-un „război murdar” În Indochina; iar a-l sprijini pe Bao Dai (personaj evident inadecvat, pe care francezii l-au proclamat drept noul „Împărat” al țării În martie 1949) era chiar mai neinspirat decât a lăsa puterea În mâinile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care purtaseră războiul, dar nimeni nu avea o propunere mai bună și aproape toți erau mulțumiți În sinea lor că Vietnamul era de domeniul trecutului. Doar Armata Franceză (mai exact, corpul ofițeresc profesionist) continua să fie nemulțumită. Unii ofițeri mai tineri, În special cei care luptaseră În Rezistență sau pentru Franța Liberă, au Început să nutrească resentimente difuze, dar periculoase. Încă o dată, șopteau ei, trupele franceze de pe câmpul de luptă au fost trădate de elita politică de la Paris. Odată cu pierderea Indochinei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de furie Înăbușită și așteptări frustrate au culminat cu izbucnirea, la 1 noiembrie 1954, a insurecției organizate, era prea târziu pentru un compromis. Frontul algerian de Eliberare Națională (Front pour la Libération Nationale - FLN) era condus de o generație mai tânără de naționaliști arabi care disprețuiau strategiile moderate și francofile ale predecesorilor lor mai vârstnici. Scopul lor nu era „guvernarea internă” sau reforma, ci independența - obiectiv inadmisibil pentru câteva guverne franceze succesive. Aceasta a dus la opt ani ucigători de război

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Genevieve (1953) sau Doctor in the House (1954) - descriu un sud al Angliei exuberant, tineresc, prosper și sigur de sine. Cadrele și personajele nu mai sunt cenușii sau chinuite, dar În alte privințe totul rămâne puternic tradițional: toți sunt inteligenți, tineri, educați, din clasa de mijloc, respectuoși și cu o exprimare aleasă. Era o Anglie unde domnișoarele care debutau În societate erau Încă prezentate la Curte (un ritual anacronic și din ce În ce mai absurd, la care regina a renunțat În cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
londoneze simpatice, portretizate de obicei de actori evrei (Sidney James, Alfie Bass, Sidney Tafler sau Peter Sellers). Filmele de mai târziu, poreclite „drame de bucătărie” fiindcă Înfățișau viața de zi cu zi necosmetizată, erau jucate de o pleiadă de actori tineri - Tom Courtenay, Albert Finney, Richard Harris și Alan Bates. Ele erau plasate În comunitățile muncitorești din Nord, cu limbajul și accentele corespunzătoare. Anglia apărea ca o lume divizată, Înăcrită, cinică și Împietrită, cu iluziile spulberate. Singurul lucru pe care filmele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În reforma economiei sovietice și liberalizarea aparatului de teroare. Vechii staliniști erau acum marginalizați: Molotov a fost Înlăturat din postul de ministru de Externe În iunie, În ajunul vizitei lui Tito la Moscova. Cât despre contemporanii lui Hrușciov și mai tinerii aparatcici, precum Leonid Brejnev, ei erau la fel de vinovați ca și el de complicitate la crimele lui Stalin și, din această postură, nu Îi puteau contrazice afirmațiile sau contesta credibilitatea. Destalinizarea controlată le convenea tuturor. Dar atacul lui Hrușciov asupra lui

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mult mai mulți și-au pierdut slujbele sau au fost puși sub supraveghere, până la declararea unei amnistii generale, În martie 1963. Se estimează că 200.000 de oameni - peste 2% din populație - au fugit din Ungaria În urma ocupației sovietice, majoritatea tineri și mulți membri ai elitei educate din Budapesta și din vestul urbanizat al țării. Ei s-au stabilit În SUA (care a primit 80.000 de refugiați unguri), Austria, Marea Britanie, Germania de Vest, Elveția, Franța și În multe alte locuri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din Ungaria: „Ne vine greu, după felul În care au evoluat evenimentele din Ungaria, să le clarificăm În cadrul partidului sau să obținem un consens În favoarea conducerii”. În Italia, ca și În Franța, Marea Britanie și mai peste tot, membrii de partid tineri și educați au plecat În valuri 17. Ca și intelectualii de stânga necomuniști, ei fuseseră atrași atât de promisiunea reformelor poststaliniste În URSS, cât și de Însăși revoluția maghiară, cu consiliile ei muncitorești, inițiativele studențești și ideea că până și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
investițiile pe termen lung, publice și private, În infrastructură și utilaje; fabricile și echipamentele mai vechi au fost modernizate sau Înlocuite, cu un efect semnificativ pentru randament și productivitate; a mai existat o creștere pronunțată a comerțului internațional; iar populația tânără și salariată cerea și Își permitea o gamă din ce În ce mai vastă de bunuri. Avântul economic postbelic s-a produs la intervale ușor diferite, mai Întâi În Germania și Marea Britanie și abia mai târziu În Franța și Italia, și a avut un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de muncă, a rămas excepția. La sfârșitul anilor ’50, toate acestea s-au schimbat. Deplasarea forței de muncă peste granițe a Început la scurt timp după Încheierea războiului - ca urmare a unui acord din iunie 1946, zeci de mii de tineri muncitori italieni călătoreau În convoaie organizate pentru a lucra În minele din Valonia, În schimbul unui angajament belgian de a furniza cărbune Italiei. Dar, În cursul deceniului, expansiunea economică a nord-vestului Europei a surmontat creșterea populației locale: generația baby-boom nu era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
strămutare de populație din istoria Portugaliei, care a lăsat În urmă o forță de muncă de numai 3,1 milioane. Aceste cifre erau dramatice pentru o țară a cărei populație totală era În 1950 de doar 8,3 milioane. Emigrarea tinerelor femei În căutarea unor posturi de menajere la Paris și În alte părți a avut un efect semnificativ mai ales În mediul rural, unde lipsa de tineri a fost compensată (parțial) de sosirea imigranților din coloniile portugheze din Africa și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și preferau să și-l petreacă departe de casă. Voiajul de plăcere devenea turism de masă. Companiile de transport au Înflorit, transformând tradiția excursiei anuale cu autocarul pe litoral (dragă muncitorilor din fabrici și ferme) În servicii comerciale intrași internaționale. Tineri antreprenori În domeniul aviatic - precum britanicul Freddie Laker, care a cumpărat un surplus de avioane cu reacție Bristol Britannia - au dezvoltat servicii charter către stațiunile estivale recent apărute În Italia, Franța și Spania. Campingul - care Înainte de război avea deja succes

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și vestul Europei - prosperau. Locații proaspăt descoperite (sau redescoperite) au devenit noile atracții, figurând la loc de cinste În broșurile turistice lucioase și În folclorul popular. Riviera franceză, cândva un refugiu liniștit unde ierna nobilimea edwardiană, a căpătat o imagine tânără și seducătoare grație noului gen al filmului estival: În 1956, Roger Vadim „a inventat” Saint-Tropez ca decor pentru noua lui starletă, Brigitte Bardot, În Et Dieu... créa la femme. Nu toată lumea Își permitea să meargă la Saint-Tropez sau În Elveția

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
redistributive specifice. Cum nordicii prosperi se Îngrămădeau să viziteze zonele mediteraneene sărace, au apărut slujbe pentru muncitori În construcții, bucătari, chelneri, cameriste, șoferi de taxi, prostituate, portari, echipaje de Întreținere a aeroporturilor și așa mai departe. Pentru prima dată, muncitorii tineri și necalificați din Grecia, Iugoslavia, Italia și Spania puteau găsi slujbe sezoniere prost plătite acasă, În loc să le caute În străinătate. Decât să migreze către economiile În dezvoltare din nord, ei le slujeau acum de pe propriul teritoriu. Călătoriile În străinătate nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rula la cinematograful local, acum oamenii intrau doar dacă erau atrași de un film anume. Pentru distracția obișnuită, pentru a vedea ce se mai Întâmplă În lume, ei se orientau În schimb către televizor. În ciuda faptului că era un mediu „tânăr”, televiziunea a constituit o atracție deosebită pentru audiența mai În vârstă, mai cu seamă În primii ani, când era reglementată de stat și precaută cultural. Dacă altădată ascultau radioul sau mergeau la cinema, acum oamenii stăteau acasă și se uitau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]