55,839 matches
-
susținut, potrivit convențiilor stabilite de el în legătură cu sarcinile unei "critici a rațiunii pure", constând în primul rând în scoaterea la iveală, printr-o cercetare a facultății de cunoaștere și a produsului acesteia, cunoștința veritabilă, a limitelor cunoașterii, a înseși limitelor facultății de cunoaștere și ale folosirii legitime a unor principii, a limitelor ființei raționale și ale lumii fenomenale, chiar ale aparenței etc. Oricum, posibilitatea de a interpreta ontologic Critica rațiunii pure a lui Kant, lucrarea în care sunt puse în lumină
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dintâi, al analiticii și dialecticii atunci, poate, vom căpăta șansa de a vorbi despre un temei mai profund decât ambele. Termenii noii diferențe au fost anunțați: este vorba despre fenomen și aparență. Fenomenul este obiectul preluat și prelucrat (constituit) de facultățile noastre de cunoaștere, mai bine-zis, de sensibilitate și de intelect. El este "obiectul nedeterminat al unei intuiții empirice"123, dar și obiectul unui concept, în măsura în care obiectul în cauză aparține unei experiențe posibile, iar conceptul este aplicat empiric.124 Fenomenul condiționează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este aplicat empiric.124 Fenomenul condiționează cunoștința veritabilă: numai el poate fi "obiect" al acesteia. Gândirea este mai largă decât cunoașterea, întrucât ea poate face obiect și din altceva decât fenomenul; și aceasta, cumva, în mod necesar: a) odată, pentru că facultățile de cunoaștere superioare (intelectul și rațiunea), având forme a priori, oferă și schema unui obiect care poate fi dat în experiență, însă ele pot, de asemenea, să funcționeze, să pună la lucru formele pure, astfel încât să fie gândit un obiect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cunoaștere, dar un veritabil "nimic", luat în sine), adică a unui necondiționat care intervine trebuie să intervină pentru a face posibilă însăși sinteza presupusă de orice act de cunoaștere veritabilă; b) apoi, fiindcă atunci când fenomenul se constituie prin contribuția facultății de cunoaștere, în primul rând a sensibilității, trebuie acceptat și altceva doar gândit de aici numele său: noumen -, ceva ce intelectul admite ca "lucru în sine", ca obiect numai al său, presupus doar, fiindcă niciodată acesta nu poate fi gândit
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
său, presupus doar, fiindcă niciodată acesta nu poate fi gândit decât în mod "negativ", categoriile intelectului neavând cum să-l preia.125 Atunci când noumen-ul este gândit în mod pozitiv (ca un positum), el trebuie să fie dat pentru o anume facultate de cunoaștere, care, deși nu-l poate prelua în sens de obiect al cunoașterii, pentru că el nu e dat într-o experiență (posibilă), îl ia totuși ca atare, ca fiind ceva ce depășește granițele experienței; așadar, în mod nelegitim (raportat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate prelua în sens de obiect al cunoașterii, pentru că el nu e dat într-o experiență (posibilă), îl ia totuși ca atare, ca fiind ceva ce depășește granițele experienței; așadar, în mod nelegitim (raportat la funcțiile cu care sunt investite facultățile de cunoaștere, potrivit lui Kant), el este gândit ca posibil. Facultatea în cauză poate fi intelectul sau rațiunea, în măsura în care ele funcționează aplicativ în sens transcendental, dar în absența unui obiect ce poate fi dat în experiență; sau poate fi imaginată o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu e dat într-o experiență (posibilă), îl ia totuși ca atare, ca fiind ceva ce depășește granițele experienței; așadar, în mod nelegitim (raportat la funcțiile cu care sunt investite facultățile de cunoaștere, potrivit lui Kant), el este gândit ca posibil. Facultatea în cauză poate fi intelectul sau rațiunea, în măsura în care ele funcționează aplicativ în sens transcendental, dar în absența unui obiect ce poate fi dat în experiență; sau poate fi imaginată o asemenea facultate de cunoaștere despre care totuși s-a vorbit
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoaștere, potrivit lui Kant), el este gândit ca posibil. Facultatea în cauză poate fi intelectul sau rațiunea, în măsura în care ele funcționează aplicativ în sens transcendental, dar în absența unui obiect ce poate fi dat în experiență; sau poate fi imaginată o asemenea facultate de cunoaștere despre care totuși s-a vorbit în istoria filosofiei și înainte și după Kant, dar imposibilă în arhitectonica "rațiunii pure" -, anume intuiția intelectuală. Luat fie într-un fel, fie în celălalt, noumen-ul este ipostază a aparenței. Aceasta din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unul dintre ele ar constitui ceva ce poate fi cunoscut; natura noumen-ului este una: obiect doar gândit, căruia nu-i corespunde nici un obiect al vreunei posibile experiențe, care nu poate deveni obiect al acesteia, deși el este prins de o facultate de cunoaștere care posedă conceptul corespunzător.126 Totuși, cele două sensuri dau seamă de două ipostaze ale sale, așa cum acceptam și mai sus, una dintre ele, cea negativă, trebuind să fie considerată atunci când avem în vedere cunoașterea, și cealaltă, pozitivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proiectul unei dislocări a dictaturii judicativului. El are funcții clare în sistemul cunoașterii, dacă este gândit negativ, și trebuie respins, ca fiind un nimic, atunci când intelectul are pretenția că el poate fi dat (positum) printr-o intuiție intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are pretenția că el poate fi dat (positum) printr-o intuiție intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza conceptelor intelectului, pentru că Ideile nu ajung la experiență, ci doar la conceptele intelectului, pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ideile nu ajung la experiență, ci doar la conceptele intelectului, pe care le unifică. Fiind astfel plasat, poate fi el socotit o ipostază a aparenței? Atâta vreme cât el apare ca o condiție de posibilitate a unor sinteze necesare ele însele pentru facultatea de cunoaștere, am avea motive să ne îndoim de o asemenea încadrare. Numai că el, necondiționatul, nu poate fi niciodată obiect de experiență, nu poate fi constituit fenomenal (devenit în același timp obiect de intuit și obiect de gândit), adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orice îndreptățire, ci pentru că el are sens numai în "unități sintetice" alcătuite din condiționate. În absența acestora, necondiționatul mai poate fi ceva, numai că o pretenție la cunoașterea sa înseamnă o îndepărtare de rosturile sale firești prin raportare la funcționarea facultății de cunoaștere, adică a sensibilității, intelectului și rațiunii. Pe această posibilitate de a gândi (de a lua) necondiționatul în sine ca obiect al rațiunii (al unei Idei transcendentale) se întemeiază distincția dintre rolul regulativ al Ideilor rațiunii pure (rol legitim
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
niciodată nu se va întâmpla aceasta la absolut, dacă doar este pusă ordine în unitatea creată pe baza conceptelor intelectului, atunci avem de-a face cu o implicare regulativă a Ideilor, firească dată fiind prezența și configurația rațiunii în sistematica facultății de cunoaștere. Dacă, însă, Ideea se raportează direct la un obiect, ca și cum acesta i-ar fi dat în felul în care este dat în intuiție un obiect pentru un concept intelectual, atunci Ideea în cauză este un "concept sofistic", funcționarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dacă rațiunea funcționează constitutiv: tocmai de aceea el este ipostază a aparenței. Pe baza distincției dintre folosirea regulativă și cea constitutivă a Ideilor transcendentale, capătă sens și cele două perspective kantiene asupra dialecticii: 1) ca cercetare a limitelor cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca în felul acesta să fie recunoscută aparența și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca sofistică propriu-zisă, ca metodă de creare a aparenței, ca utilizare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestui capitol. Deocamdată putem observa doar faptul că timpul nu este el însuși unitatea sintetică a tuturor elementelor judicative și că el nici nu are autonomie, fiind legat, în mod necesar, de subiect: ale acestuia din urmă sunt cele trei "facultăți" prin care timpul apare; e drept, ca formă sau condiție a priori. De aceea, el încă își păstrează la Kant sensul "substanțialist" (în sensul așezării sale pe un anumit suport și al preluării, de la acesta, a unor însușiri proprii unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a căpătat și l-a păstrat în istoria filosofiei. De asemenea, rămâne în afara semnificațiilor timpului (configurate cel puțin precomprehensiv, relativ la proiectul critic) o zonă destul de întinsă și foarte importantă a "criticii rațiunii pure": activitatea rațiunii, aceasta din urmă înțeleasă ca facultate a raționamentelor dialectice. Acest fapt nu poate fi ocolit; dimpotrivă, trebuie abordat cu toată atenția, fiindcă el pare a avea un anumit potențial non-judicativ, de vreme ce timpul nu are "poziția temeinică" dobândită prin activitatea sensibilității, imaginației și intelectului. Sensul "subiectivist" al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tot prin raportare la judecată: doar în structura acesteia categoriile pot funcționa potrivit poziției și rolului lor în cunoaștere și doar în acest mod intelectul ale cărui forme pure sunt categoriile apare ca o modalitate mediată de judecare, ca o "facultate de a judeca", de a lega concepte cu reprezentări (despre obiecte) sau cu concepte (despre reprezentări). Articulațiile analiticii transcendentale au fost introduse în subcapitole anterioare. Scopul meu, în acest moment, este acela de a indica modalitatea de constituire a cunoștinței
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un intermediar, care să aibă ceva din ambele părți ale "aplicației": din categorie și din fenomene (din intelect și din sensibilitate). Schema imaginației poate fi intermediarul în cauză. Schema și nu imaginea. Precizarea trebuie făcută, fiindcă imaginația este socotită o facultate care produce imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă.134 Kant are în vedere, însă, imaginația transcendentală, ca facultate prin care "reprezentarea intermediară" între reprezentarea categoriei și reprezentarea fenomenelor, numită schemă transcendentală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cauză. Schema și nu imaginea. Precizarea trebuie făcută, fiindcă imaginația este socotită o facultate care produce imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă.134 Kant are în vedere, însă, imaginația transcendentală, ca facultate prin care "reprezentarea intermediară" între reprezentarea categoriei și reprezentarea fenomenelor, numită schemă transcendentală, face cu putință "aplicarea" categoriei la fenomene. Altminteri, această operație nu ar interveni și, astfel, nu ar fi constituită cunoștința (veritabilă). Tocmai prin schema transcendentală categoria capătă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bizuie pe un fapt evident, la Kant: principiile din toate cele patru categorii sunt, în întregul lor, constitutive; tocmai un asemenea rol au: să constituie fenomenul și, desigur, cunoștința (veritabilă). Calea aleasă de Kant pentru a dezvălui acest "comportament" al facultății de cunoaștere este invers decât cel pe care am mizat până acum în prezentarea unor elemente judicative și potențialnon-judicative kantiene. Este clar că nu e posibil fenomenul fără intuiție; adică fără un obiect dat empiric. Dar faptul de a fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta din urmă se prezintă pe sine în două moduri: ca absență în intuiția noastră sensibilă și ca prezență pentru o posibilă intuiție nonsensibilă (imposibilă, în fapt, pentru intelect), în sens negativ și într-unul pozitiv, legitim fiind, după structura facultății noastre de cunoaștere, susține Kant, doar sensul negativ. Dar cum putem constata o absență în intuiția sensibilă? Există, desigur, multe fapte care ar putea susține o asemenea constatare, dar în primul rând o rațiune de ordin "fenomenologic": faptul că unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
susține Kant, doar sensul negativ. Dar cum putem constata o absență în intuiția sensibilă? Există, desigur, multe fapte care ar putea susține o asemenea constatare, dar în primul rând o rațiune de ordin "fenomenologic": faptul că unei funcții a acestei facultăți, care operează în anumite condiții, nu i se poate nega, pur și simplu, posibilitatea de a se aplica obiectelor ca atare. E adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și dialectică). Tocmai de aceea, încercând, așadar, să conducă topica spre registrul transcendentalului, primul concept pe care el în introduce este acela al "reflecției", socotită activitate de cercetare a conceptelor folosite în felurite judecăți, în privința aparteneței lor la o anumită facultate de cunoaștere, în privința sursei sau originii lor. "Numesc reflecție transcendentală acțiunea prin care țin împreună comparația reprezentărilor în genere cu facultatea de cunoaștere, în care ea are loc și prin care disting dacă ele sunt comparate între ele ca aparținând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acela al "reflecției", socotită activitate de cercetare a conceptelor folosite în felurite judecăți, în privința aparteneței lor la o anumită facultate de cunoaștere, în privința sursei sau originii lor. "Numesc reflecție transcendentală acțiunea prin care țin împreună comparația reprezentărilor în genere cu facultatea de cunoaștere, în care ea are loc și prin care disting dacă ele sunt comparate între ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări, în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]