54,926 matches
-
În The Wild One șSălbaticulț) și James Dean (În Rebel Without a Cause șRebel fără cauzăț). Dar, În ciuda unor izbucniri de violență sporadice - cele mai serioase În Marea Britanie, unde bande de tineri Îmbrăcați În piele au atacat imigranții caraibieni -, acești tineri și hainele lor nu amenințau decât noțiunile de bunăcuviință ale unei generații mai În vârstă. Ei arătau diferit. Vestimentația specifică vârstei era importantă, ca o declarație de independență și chiar semn de revoltă. Era, de asemenea, nouă - În trecut, tinerii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
face consumatorul a devenit un principiu major de marketing; iar publicitatea, care În Europa antebelică Încă mai reprezenta o cheltuială minoră, a căpătat un rol proeminent. În plus, În timp ce produsele de curățat și cerealele pentru micul dejun care apăreau la tânăra televiziune comercială britanică se adresau gospodinelor și copiilor, pauzele publicitare de la Radio Monte Carlo și din alte părți vizau mai ales piața „tinerilor”. Cheltuielile discreționare ale adolescenților - pe tutun, alcool, motorete și motociclete, haine la modă cu preț redus, Încălțăminte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
haine ieftine și colorate, mașini și accesorii etc. Asta Însemnau prosperitatea și consumul ca mod de viață - „modul de viață american”. Pentru tineri, farmecul Americii era contemporaneitatea ei agresivă. Ca abstracție, ea reprezenta opusul trecutului: era mare, deschisă, prosperă - și tânără. Un aspect al americanizării deja menționat a fost muzica pop - deși nici acest lucru nu era o noutate: În 1903 se cânta deja ragtime la Viena, iar trupele de dans americane și grupurile de jazz circulau În toată lumea Înainte și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deși În multe locuri, mai ales Italia, erau pur și simplu dublate en masse În limba locală). și, parțial din acest motiv, publicul de peste o anumită vârstă a continuat să prefere produsul local. Dar copiii lor vedeau lucrurile altfel. Publicul tânăr aprecia din ce În ce mai mult filmele de lung metraj americane - făcute adesea de regizori europeni care fugiseră de Hitler sau Stalin. Criticii contemporani se temeau că, alături de mesajele politice subliminale sau manifeste incluse În filme destinate publicului larg, conformismul suficient al culturii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
temeau că, alături de mesajele politice subliminale sau manifeste incluse În filme destinate publicului larg, conformismul suficient al culturii populare americane va corupe sau va seda sensibilitatea tineretului european. Însă filmele, În măsura În care contau, par să fi avut mai degrabă efectul contrar. Tinerii spectatori europeni filtrau conținutul propagandistic al filmelor americane obișnuite - invidiind „traiul bun” prezentat pe ecran În mai mare măsură decât o făcuseră părinții lor cu douăzeci de ani Înainte, dar râzând În hohote de patosul exagerat și naivitatea amorului american
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de clasa de mijloc și clasa muncitoare deopotrivă, blugii au bulversat filiera tradițională de transmitere a modei „de sus În jos”: ei s-au transmis „de jos În sus”, fiind inițial o ținută de lucru autentică. Erau, de asemenea, declarat tineri: ca multe alte haine strâmte imitate din filmele de la sfârșitul anilor ’50, ei nu se potriveau celor vârstnici. În foarte scurt timp, blugii - ca și motocicletele, Coca-Cola, părul lung (la femei și bărbați) și vedetele pop - au Împânzit, În variante
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Prețurile afacerilor germane s-au menținut la un nivel scăzut datorită investițiilor susținute În tehnici de producție noi și eficiente - și de forța de muncă docilă. Republica Federală a beneficiat de un stoc aproape inepuizabil de muncitori ieftini - ingineri calificați tineri care fugeau din Germania de Est, supraveghetori de mașini semicalificați și lucrători la asamblare din Balcani, muncitori necalificați din Turcia, Italia și din alte părți. Toți aceștia erau recunoscători pentru salariile În monedă stabilă primite În schimbul muncii stabile și, precum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
enoriașii care votau pentru un partid non-catolic nu riscau să fie excomunicați. În aceste circumstanțe, nu e de mirare că instituția catolică a adoptat după război poziții inflexibile cu privire la familie, conduită morală sau cărți și filme inadecvate. Dar catolicii mai tineri și preoții din noua generație erau conștienți, la sfârșitul anilor ’50, că rigiditatea autoritaristă a Vaticanului În chestiuni publice și private deopotrivă era nu numai anacronică, ci și de rău augur. În 1900, cele mai multe căsnicii italiene durau aproximativ 20 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un suporter al regimurilor autoritare; dimpotrivă: În Asia, Africa și mai ales America Latină, ea era mai degrabă de partea oponenților dictaturii. Aceste schimbări nu au fost apreciate de toată lumea și nici măcar de toți reformatorii: unul dintre delegații la Conciliu, un tânăr preot din Cracovia, Își va propune, odată devenit papă, să redea deplina influență și autoritate morală unei ierarhii catolice de neclintit. Conciliul nu a reușit nici să inverseze tendința de diminuare a practicii religioase În rândul catolicilor din Europa: chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stilizat, Într-o tehnică greu de plasat În spectrul simpatiilor politice. Chiar și teatrul britanic convențional a devenit mai aventuros. Spre sfârșitul anilor ’50, o generație inegalabilă de lorzi ai teatrului - Olivier, Gielgud, Richardson, Redgrave, Guinness - s-a Îmbogățit cu tineri actori abia ieșiți de pe băncile universității (În special de la Cambridge) și o suită remarcabilă de producători și regizori inventivi precum Peter Brook, Peter Hall și Jonathan Miller. Inițiat În 1946, Teatrul Național Britanic a fost Înființat oficial În 1962, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revoluționare ale noului val de cineaști francezi s-au născut tot din admirație pentru producțiile americane, În special pentru stilul sobru și auster de film noir de la sfârșitul anilor ’40. Exasperați de clișeele tematice și decorul rococo ale predecesorilor, câțiva tineri cineaști francezi - botezați „Noul Val” În 1958, de criticul francez Pierre Billard - și-au propus să reinventeze arta cinematografică În Franța: mai Întâi În teorie, apoi În practică. Partea teoretică, schițată În noua revistă Cahiers du cinéma, se axa pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de această combinație de seriozitate intelectuală și accesibilitate vizuală. Filmul lui Alain Resnais Hiroshima mon amour (Hiroshima dragostea mea, 1959) a stârnit o reacție ce sugerează că filmul francez devenise vehiculul preferat al dezbaterii etice internaționale. Astfel, când 26 de tineri regizori germani s-au Întrunit În 1962 la Oberhausen pentru a proclama „colapsul cinematografiei germane tradiționale” și și-au declarat intenția de a „crea un nou film german... eliberat de convențiile industriei, de controlul grupurilor de interes special”, ei au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îl elogiase pe Ingmar Bergman Într-un faimos eseu publicat În 1957 În Cahiers du cinéma, „Bergmanorama”, care Îl proclama pe „autorul” suedez „cel mai original cineast european”, la fel Edgar Reitz și colegii lui din Germania, precum și mulți alți tineri regizori din vestul Europei și din America Latină s-au inspirat din opera lui Godard și a prietenilor săi11. Ce admirau Truffaut, Godard și ceilalți la filmele americane alb-negru din tinerețea lor era lipsa „artificiului”. Ce invidiau alții la cineaștii francezi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alimentare ale țării și, chiar dacă mâncarea nu era o problemă, un loc de muncă ar fi fost greu de găsit. Dar, Într-o epocă de creștere economică și prosperitate, problema principală a statelor europene nu era cum să asigure populației tinere hrană, un acoperiș, haine și, În cele din urmă, un loc de muncă, ci cum să o educe. Până În anii ’50, majoritatea copiilor din Europa mergeau la școală până la 12-14 ani. În multe locuri, educația primară obligatorie introdusă la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Opiniile lor, mai ales cele politice, nu trebuie deduse din cele ale contemporanilor studenți. Însă În alte privințe, tinerii avea deja o cultură comună - și distinctă. Pentru fiecare generație, lumea este nouă. Pentru generația anilor ’60 lumea era nouă și tânără. De-a lungul istoriei, tinerii au pășit Într-o lume plină de oameni mai bătrâni, unde influența și prestigiul revin celor Înaintați În vârstă. Însă pentru tinerii de la mijlocul anilor ’60 lucrurile stăteau altfel. Ecosistemul cultural evolua mult mai repede
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de preferințele lor. Deși În fiecare țară cultura tinerilor avea simboluri și instituții distincte, puncte de referință exclusiv locale (Fête des copains - „Sărbătoarea prietenilor” -, desfășurată pe 22 iunie 1963 În Piața Națiunii, a reprezentat În Franța evenimentul fondator al culturii tinere șaizeciste, Însă a trecut practic neobservată În alte țări), multe dintre elementele culturii populare ale vremii circulau cu o ușurință fără precedent peste frontierele naționale. Cultura de masă devenea internațională prin definiție. Curentele (muzicale, vestimentare) luau naștere În lumea angolofonă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În nord-vestul Europei. Din toate aceste motive, generația mai veche era convinsă că barierele sexuale s-au prăbușit - iar copiilor le plăcea să alimenteze acest coșmar. În realitate, revoluția sexuală a anilor ’60 a fost probabil un miraj pentru cei mai mulți, tineri sau bătrâni. Din câte știm, interesul și practicile sexuale ale tinerilor europeni nu s-au schimbat nici atât de rapid, nici atât de radical pe cât voiau ei să creadă. După sondajele contemporane, nici viața sexuală a studenților nu era foarte diferită de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
negre strâmte de la „New Man” au devenit În următorii trei ani uniforma plimbăreților din Paris, copiată furibund În toate țările. Ca toate lucrurile din anii ’60, hainele erau făcute de bărbați, pentru bărbați; dar ele puteau fi purtate și de tinerele femei, ceea ce s-a și Întâmplat. Chiar și casele de modă renumite au resimțit acest impact: din 1965, designerii parizieni au creat constant mai mulți pantaloni decât fuste. Ei au redus și producția de pălării. Fapt revelator pentru primatul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
el era vechea stângă. Noua stângă, conturată spre 1965, a căutat texte noi - și le-a găsit În scrierile tânărului Karl Marx, În eseuri metafizice și note scrise la Începutul anilor 1840, când Marx avea abia 20 de ani: un tânăr filosof german Îmbibat de istoricism hegelian și pătruns de visul romantic al Libertății totale. Marx Însuși a ales să nu publice o parte dintre aceste scrieri, iar după revoluțiile eșuate din 1848 le-a abandonat definitiv și s-a consacrat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar primii ani ai Uniunii Sovietice au fost de o destindere morală remarcabilă), dar tradiția clasică a radicalismului european se caracteriza prin rectitudine morală și domestică. Vechea stângă nu a fost niciodată disidentă cultural sau aventuroasă sexual, nici măcar atunci când era tânără: pe vremuri extravaganța era apanajul boemilor, esteților și artiștilor, care aveau adesea Înclinații individualiste sau chiar reacționare. Deși deconcertant, amestecul de sex și politică nu reprezenta o amenințare reală - dimpotrivă, după cum au remarcat unii intelectuali comuniști, accentul pus pe dorințele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau centrele producției intelectuale, iar studenții - noua clasă muncitoare, ei forțau termenii schimbului economic marxist. Dar cel puțin evoluau În cadrul acceptat și aveau de partea lor precedentul dialectic. Câțiva ani mai târziu, când Re Nudo, publicație a studenților milanezi, titra „Tineri proletari din Europa, Jimi Hendrix ne unește”, dialectica cedase locul parodiei. Așa cum scepticii spuseseră de la Început, fetele și băieții din anii ’60 pur și simplu nu erau serioși. și totuși, acesta a fost un deceniu extrem de important. Lumea a Treia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încheiate În noiembrie 1969 (când guvernul a forțat Pirelli să satisfacă principalele cereri ale muncitorilor) reprezentau un contrapunct industrial și o confirmare a protestelor studențești. Grevele din 1969 au fost cele mai ample din istoria Italiei și au avut asupra tinerilor radicali italieni un puternic efect mobilizator și politizant, spre deosebire de protestele franceze din anul precedent, care duraseră numai o lună. „Toamna fierbinte” din acel an, cu greve spontane și lucrători care ocupau fabricile În grupuri mici, cerând să participe la deciziile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu Însuflețire. Scriitori, dramaturgi și cineaști consacrați - Günther Grass, Martin Walser, Hans-Magnus Enzensberger, Jürgen Habermas, Rolf Hochhuth, Edgar Reitz, toți născuți Între 1927 și 1932 - s-au concentrat asupra acestui eșec În Înțelegerea nazismului. Dar un grup de intelectuali mai tineri, născuți În timpul războiului sau imediat după aceea, au adoptat o poziție mai severă. Neavând o experiență directă a ceea ce se Întâmplase Înainte, ei blamau nu atât nazismul, cât Republica de la Bonn pentru toate păcatele Germaniei. Astfel, pentru Rudi Dutschke (născut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nega trecutul german, Îngropându-l sub confort material și propagandă anticomunistă. Chiar și atributele-i constituționale erau neautentice: după cum spunea Fassbinder, „democrația noastră nu e câștigată prin luptă; ea a fost instaurată În zona de ocupație occidentală prin decret”. Intelighenția tânără și radicală din Germania anilor ’60 acuza Republica de la Bonn că acoperă crimele generației precedente. Mulți dintre cei născuți În Germania postbelică nu-și cunoscuseră părinții: nu știau cine fuseseră, ce făcuseră. La școală nu Învățaseră nimic despre istoria germană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
termen folosit pentru prima oară cu acest sens de către liderul polonez W³adis³aw Gomu³ka, la Întâlnirea din mai 1957 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit, pentru a-și descrie adversarii intelectuali. Majoritatea acestor „revizioniști” - În Polonia, cel mai cunoscut era tânărul filosof marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat orientarea peste noapte. Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]