54,926 matches
-
admirativ, la Congresul Scriitorilor Slovaci, pe „prietenul și tovarășul” său Clementis, una dintre victimele procesului Slánský. Dorința de a spune - de a vorbi despre trecut - era În centrul atenției, deși formulată Încă Într-un limbaj „revizionist” plin de precauție: când tânărul romancier Milan Kundera a publicat un articol În periodicul cultural praghez Literární noviny În iunie 1963, el susținea doar nevoia de a spune adevărul despre „devierile” staliniste În literatura cehă. Dispoziția relativ liberală din acești ani era un ecou ceh
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să facă ce crede de cuviință: „E treaba voastră”. Colegii lui Novotný au profitat de ocazie: la 5 ianuarie 1968, Comitetul Central al Partidului Comunist Cehoslovac a ales un nou prim-secretar În persoana lui Alexander Dubček. Noul șef era tânăr (avea 47 de ani, cu șaisprezece mai puțini decât Novotný), provenea din aripa reformistă a partidului și, cel mai important, era slovac. Ca lider al Partidului Comunist Slovac În ultimii trei ani, el părea multora un candidat credibil pentru un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
socială franceză, a ajuns În criticismul cultural englez (formele sub care le era cunoscută celor mai mulți cititori din acea vreme), vocabularul său inerent dificil dobândise un grad de opacitate expresivă care a atras irezistibil o nouă generație de studenți și profesori. Tinerii profesori angajați pentru a popula universitățile recent extinse absolviseră ei Înșiși facultatea În anii ’60, crescând În miezul tendințelor și dezbaterilor de atunci. Dar, dacă universitățile europene din deceniul anterior erau preocupate de teorii grandioase pe diverse teme - societatea, statul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dinspre producție spre consum, dinspre necesitățile traiului zilnic spre calitatea vieții. În focul anilor ’60, puțini Își băteau capul cu dilemele morale ale prosperității - beneficiarii ei savurau absorbiți roadele șansei istorice. Dar În câțiva ani, mulți (mai ales dintre adulții tineri educați din nord-vestul Europei) au Început să privească bunăstarea materială și comercialismul deceniilor precedente ca pe o moștenire apăsătoare, aducătoare de false valori și bunuri de prost-gust. Prețul modernității, cel puțin pentru cei care profitaseră din plin de ea, Începea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
masive a statului francez de către un pluton rebel de ecologiști - era uriaș, și nu numai În Franța: a fost repurtată o victorie emoționantă, nu atât pentru oițele indigene din Masivul Central, cât pentru păstorii evident ne-locali, mulți dintre ei tineri radicali plecați recent din Paris sau Lyon și transformați În fermieri pe coastele sălbatice ale „Franței profunde”. Evident, câmpul de luptă nu mai era același - cel puțin nu În Occident. În Europa de Est, doctrina producției nelimitate de bunuri primare - și absența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la 2.165.000 (5,6% din sufragii), aducându-le pentru prima dată reprezentarea În parlament (27 de locuri). În 1985, „verzii” erau deja Într-un guvern regional important, la conducere aflându-se Hesse În coaliție cu Partidul Social-Democrat (iar tânărul politician ecologist Joschka Fischer era ministrul Mediului și Energiei). Succesul „verzilor” germani nu a fost egalat imediat În alte părți, deși, În timp, partidele din Austria și mai ales Franța vor abține rezultate respectabile. Vest-germanii erau poate un caz neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prefera să-i Încurajeze pe ofițerii săraci să se Însoare cu fete de burghezi Înstăriți. Dar până În 1961, regimul s-a putut baza pe loialitatea lor pasivă, În ciuda a două tentative de puci (În 1947 și 1958) dejucate cu ușurință. Tinerii ofițeri cu idei reformiste din armată sau marină erau iritați de stagnarea din jur, dar nu aveau aliați și nici un fel de susținere populară. Totul s-a schimbat În 1961, când Delhi a anexat forțat Goa, teritoriu portughez din India
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
8. Pe 25 aprilie 1974, membrii Mișcării Forțelor Armate (Movimento das Forças Armadas - MFA) i-au Îndepărtat pe Caetano și apropiații lui și au creat un guvern provizoriu având drept obiective democratizarea, decolonizarea și reforma economică. La fel ca puciul tinerilor ofițeri din 1926 prin care Salazar a ajuns prima oară la putere, lovitura de stat nu a Întâmpinat rezistență, iar liderii vechiului regim au putut fugi din țară - mai Întâi În Madeira, apoi În Brazilia. Generalul António de Spínola, fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de europeni. Mulți dintre ei s-au stabilit În nordul conservator al țării, jucând În anii următori un rol politic semnificativ. Aceste transformări rapide Îl tulburau pe Spínola (instinctele lui conservatoare erau la antipodul proiectelor radicale ale colegilor lui mai tineri) - așa Încât, În septembrie 1974, a demisionat. În următoarele paisprezece luni, Portugalia a părut că se Îndreaptă spre o adevărată revoluție socială. Cu sprijinul entuziast al MFA și PCP (intransigentul Partid Comunist Leninist condus de Álvaro Cunhal), băncile și industriile au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ministrul franchist Carlos Arias Navarro alături de colegii săi de cabinet, vrând să asigure armata și pe ceilalți că nu va exista o ruptură brutală cu trecutul. Dar În aprilie 1976, Arias a căzut În dizgrație când a Încercat să interzică tânăra Coordonare Democratică (o coaliție a partidelor de stânga, Încă neautorizate) prin arestarea liderilor. În două luni, regele l-a Înlocuit pe Arias cu unul dintre miniștrii săi, Adolfo Suárez González. În vârstă de 44 de ani, Suárez era un tehnocrat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Carlos I, care a respins tranșant cererile conspiratorilor și a ținut un discurs televizat În favoarea Constituției, plasând fără echivoc persoana regală și monarhia de partea majorității democratice din țară. Probabil că ambele tabere au fost la fel de surprinse de curajul unui tânăr rege eclipsat până atunci de faptul că Își datora poziția răposatului dictator; acum, soarta lui era legată irevocabil de regimul parlamentar. Neavând o instituție sau un simbol În jurul căruia să se ralieze, cei mai mulți soldați, polițiști și alți nostalgici ai vechiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
NATO, pe care acum o susținea 18. Aceste schimbări de direcție l-au Înstrăinat pe González de socialiștii tradiționali, care simțeau că partidul se abate de la străvechea linie marxistă 19. Dar pentru un politician votat În special de oameni prea tineri ca să-și amintească războiul civil și al cărui scop declarat era să surmonteze Înapoierea Spaniei (faimosul atraso, „decalajul” care afecta peninsula de la sfârșitul Epocii de Aur), vechea stângă ideologică reprezenta o piedică, nu un remediu. În viziunea lui González, viitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acum forța politică dominantă, guvernând practic dintr-o poziție politică de centru. Regimurile lui Salazar și Franco au dispărut nu numai de la putere, ci și din amintire: politicieni dintr-o nouă generație se Întreceau pentru a câștiga susținerea unui electorat tânăr și „modern”. Acest fenomen are mai multe cauze. Prima, după cum am remarcat deja, este că, Îndeosebi În Spania, statul politic, și nu societatea În general, fusese cel care rămăsese mult În urmă. Dezvoltarea economică din ultimul deceniu al regimului franchist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai ales În comportamentul sexual. Celebrele filme ale lui Pedro Almodóvar, demonstrații lapidare ale noilor convenții contra-culturale, sunt o inversare autoreflexivă a cincizeci de ani de autoritarism stătut. Regizate cu un șiret clin d’œil existențialist, ele Înfățișează de regulă tinere femei dezorientate În situații cu Încărcătură sexuală. În Pepi, Luci, Bom y otras chicas del montón (Pepi, Luci, Bom și multe alte fete, 1980), produs la numai trei ani după primele alegeri libere din Spania, personajele se amuză cu subînțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
peste noapte vechile poziții de principiu. Peste viața publică mediteraneană plutea În acei ani izul bine cunoscut al promisiunilor judicios Încălcate și al amintirilor șterse la timp, ceea ce explică În oarecare măsură starea de spirit sceptică și apolitică a generației tinere din cele trei țări. Pe de altă parte, cei care, de la comuniști la falangiști, s-au agățat cu fidelitate și fără remușcări de adeziunile lor din trecut au fost depășiți rapid de evenimente. Consecvența nu ținea loc de relevanță. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1973 adepții pieței libere au reapărut, vehemenți și siguri pe ei, pentru a blama recesiunea economică generalizată și nenorocirile care pândeau acele „guverne puternice” care gâtuiau inițiativa și energia națională prin fiscalitate și planificare economică. Retorica prindea la alegătorii mai tineri, care nu apucaseră să-i vadă efectele nocive ultima oară când aceste vederi se bucuraseră de trecere, cu o jumătate de secol În urmă. Dar numai În Marea Britanie discipolii politici ai lui Hayek și Friedman au ajuns În posturi de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se numea pe atunci) a câștigat o bursă la Oxford, unde a studiat chimia și a ajuns președinta Societății Conservatoare din universitate. În 1950, la 25 de ani, a candidat fără succes la alegerile generale din partea conservatorilor: era cea mai tânără candidată din țară. Chimistă și apoi specialistă În drept fiscal, a reușit să intre În parlament În 1959, câștigând un loc În districtul conservator Finchley, pe care a continuat să-l reprezinte până În 1992, când a intrat În Camera Lorzilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tradițional al Franței, În anii ’30 el era un student la Drept cu simpatii conservatoare și activa În mișcările antidemocratice cele mai extremiste din epocă. și-a petrecut cea mai mare parte a celui de-al doilea război mondial ca tânăr funcționar În guvernul colaboraționist de la Vichy, trecând În tabăra opusă exact la timp pentru a ieși din război ca membru al Rezistenței. A Patra Republică i-a adus o carieră parlamentară și ministerială În diverse partide de centru-stânga, dintre care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1977, comuniștii, care erau din 1945 cel mai mare partid de stânga, au obținut cu 10% mai puțin decât socialiștii. În acel moment, Georges Marchais (liderul insipid al PCF) a realizat ce greșeală făcuse legându-și soarta de partidul tânăr și energic al lui Mitterrand - o decizie luată și sub influența optimistă și ecumenică a „eurocomunismului” -, Însă era prea târziu. După noua candidatură la președinție din 1974 (cu rezultate și mai bune decât În 1965: Giscard d’Estaing l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a zdrobit și dreapta, și pe comuniști, obținând majoritatea absolută În Assemblée Nationale. Socialiștii erau stăpânii Franței. Victoria socialiștilor a fost Întâmpinată cu manifestații spontane de bucurie fără precedent. Pentru zecile de mii de susținători ai lui Mitterrand (În general tineri) care dansau pe străzi, era „marea seară”, ajunul revoluției, momentul unei rupturi radicale cu trecutul. Rezultatele electorale nu justificau o asemenea impresie. Ca și În alte răsturnări de situație electorale - victoria Frontului Popular În aprilie 1936, cu care triumful lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vină nu era omul, ci sistemul. Iar să mergi mai departe, să afirmi că Însuși proiectul utopismului radical era responsabil pentru crimele și fărădelegile leninismului, Însemna să subminezi fundamentele politicii moderne. Istoricul britanic E.P. Thompson, figură legendară pentru generația mai tânără de „comuniști postmarxiști”, Îi scria acuzator lui Leszek Ko³akowski (care publicase după 1968 un rechizitoriu al comunismului sovietic): deziluzia voastră amenință credința noastră socialistă. Însă prin 1973 acea credință era deja zdruncinată serios, nu numai de critici, ci și de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale secolului XX care au introdus Utopia prin dictat nu mai puteau fi explicate „dialectic” drept pași greșiți pe o cale corectă. Ele deveneau ceea ce criticii spuseseră dintotdeauna că sunt: pagubă, risipă, eșec și crimă. Furet și contemporanii lui mai tineri respingeau recursul la Istorie ce caracterizase angajamentul intelectual În Europa de la Începutul anilor ’30. Nu există, susțineau ei, o Mare Narațiune care guvernează cursul acțiunilor umane, deci măsurile politice care provoacă suferințe reale astăzi În numele unor ipotetice beneficii de mâine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
limbajului-ca-putere. Mai mult, prin Însăși natura lor, drepturile constituționale dovedesc oficial existența persoanelor ca atare: persoane care au pretenții unele de la altele și fiecare de la comunitate. Ele descriu un spațiu Între individul lipsit de apărare și statul atotputernic. Așa cum recunoștea tânărul teoretician maghiar Miklós Haraszti, mișcarea pentru „drepturile omului” echivala cu afirmația că rectificarea defectelor comunismului consta nu Într-un comunism mai bun, ci În constituirea - or reconstituirea - societății civile (adică „burgheze”). Ironia conținută În deturnarea programului marxist și Înlocuirea statului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
locurilor de muncă, imposibilitatea școlarizării pentru copiii lor, suspendarea permiselor de conducere, exilul forțat și retragerea cetățeniei, detenția, procesul și Încarcerarea. Tratamentul dur suferit de semnatarii Cartei 77 și persecuțiile răzbunătoare lansate de guvernul cehoslovac Împotriva unei noi generații de tineri muzicieni (În special a formației rock The Plastic People of the Universe) au determinat formarea, În aprilie 1978, a unui grup de sprijin, Comitetul pentru Apărarea celor Persecutați pe Nedrept (Výbor na Obranu Nespravedlivì Stíhaných - VONS), cu obiective similare celor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
16 octombrie 1978, Karol Wojty³a, cardinal de Cracovia, a devenit primul papă polonez: Ioan Paul al II-lea. Alegerea lui a creat așteptări fără precedent În epoca modernă. Unii ierarhi ai Bisericii Catolice vedeau În el un posibil radical: era tânăr (a fost ales papă la numai 58 de ani; devenise arhiepiscopul Cracoviei Înainte de a Împlini 40 de ani), dar deja un veteran al Conciliului Vatican II. Energic și charismatic, el urma să continue opera pontifilor Ioan al XXIII-lea și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]