56,531 matches
-
În 2009, ea a jucat în filmul "My Șase Soții" și, de asemenea, a făcut un test senzual pentru revista "Complex". Aprilie 2011 și mai 2013 Cuthbert jucat "Alex Kerkovich" pe spectacol "Happy Endings". În anul 2012, Cuthbert prezentat a American Music Awards. În 2013, actrița a făcut coperta Maxim și a fost ales de revista, "Cea mai femeia frumoasă în televiziune american". În februarie 2014, Cuthbert a semnat pentru a juca rolul principal feminin din nouă serie de comedie ""One
Elisha Cuthbert () [Corola-website/Science/335544_a_336873]
-
2011 și mai 2013 Cuthbert jucat "Alex Kerkovich" pe spectacol "Happy Endings". În anul 2012, Cuthbert prezentat a American Music Awards. În 2013, actrița a făcut coperta Maxim și a fost ales de revista, "Cea mai femeia frumoasă în televiziune american". În februarie 2014, Cuthbert a semnat pentru a juca rolul principal feminin din nouă serie de comedie ""One Big Happy"". În 2015, conform The Hollywood Reporter, Cuthbert ar trebui să adere Seann William Scott în urmă comedia cult de 2011
Elisha Cuthbert () [Corola-website/Science/335544_a_336873]
-
doua conflagrații mondiale. Invazia a început odată cu forțarea cursului fluviului Rin în martie 1945. Operațiunile au continuat cu dezvoltarea atacurilor multiple, de la Marea Baltică până în nordul Austriei și s-au încheiat cu capitularea germanilor pe 8 mai 1945. În istoriografia militară americană, ansamblul operațiunilor din această perioadă este cunoscută cu numele „Campania Europei Centrale”. La începutul anului 1945, desfășurarea luptelor erau în avantajul forțelor aliate din Europa. Pe frontul de vest, aliații occidentali obținuseră succese importante în octombrie, în Bătălia de la Aachen
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
întărire a frontului de pe Rin. În aceste condiții, aliații occidentali și-au finalizat pregătirile pentru atacul final asupra interiorului Germaniei, iar victoria împotriva Reichului a devenit o țintă realizabilă. La începutul anului 1945, Comandantul Suprem al Forțelor Expediționare Aliate, generalul american Dwight D. Eisenhower, avea sub comanda sa 73 de divizii în nord estul Europei. Dintre acestea, 49 erau divizii de infanterie, 20 divizii blindate și 4 divizii aeropurtate. Mai departe, 49 dintre aceste divizii erau americane, 12 britanice, 8 franceze
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Forțelor Expediționare Aliate, generalul american Dwight D. Eisenhower, avea sub comanda sa 73 de divizii în nord estul Europei. Dintre acestea, 49 erau divizii de infanterie, 20 divizii blindate și 4 divizii aeropurtate. Mai departe, 49 dintre aceste divizii erau americane, 12 britanice, 8 franceze, 3 canadiene și una poloneză. În februarie au fost transferate în nord-estul Europei alte șapte divizii americane, o divizie britanică de infanterie și un corp de infanterie canadiană. Ultimele două au fost transferate de pe frontul din
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
49 erau divizii de infanterie, 20 divizii blindate și 4 divizii aeropurtate. Mai departe, 49 dintre aceste divizii erau americane, 12 britanice, 8 franceze, 3 canadiene și una poloneză. În februarie au fost transferate în nord-estul Europei alte șapte divizii americane, o divizie britanică de infanterie și un corp de infanterie canadiană. Ultimele două au fost transferate de pe frontul din Italia. În momentul declanșării asaltului împotriva Germaniei, Eisenhower dispunea de 90 de divizii cu efective complete, dintre care 25 de divizii
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Grupului. Partea din mijloc al frontului aliat, de la pozițiile Armatei a 9-a SUA la aproximativ 22 km sud de Mainz, era ocupată de Grupul de Armată al 12-lea, sub comanda generalului Omar N. Bradley. Bradley comanda două armate americane: Armata I (Courtney Hodges) pe flancul stâng (nord) și Armata a 3-a (George S. Patton) pe flancul drept (sud). Dispozitivul aliat era completat până la granița elvețiană de Grupul de Armată al 6-lea, comandat de Jacob L. Devers. Flancul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de Grupul de Armată G (Armata a 7-a infanterie și Armata I infaterie) de sub comanda lui Paul Hausser. După cucerirea regiunii Ruhr, Eisenhower plănuia să continue avansarea spre răsărit peste câmpiile din nordul Germaniei până la Berlin. Grupurile de Armate americane a 6-a și a 12-a urmau să organizeze ofensive simultane în sud, care să îi împiedice pe germani să transfere trupe în nord, pentru stoparea atacului aliat principal. Acest al doilea atac le-ar fi asigurat aliaților un
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
fi asigurat aliaților un anumit grad de flexibilitate în cazul în care operațiunile din nord nu s-ar fi desfășurat conform planurilor. Spre sfârșitul lunii martie, Eisenhower a avut mai multe motive pentru modificarea acestor planuri. În primul rând, generalul american a primit rapoarte cu privire la reușita stabilirii de către sovietici a unui cap de pod peste Oder, la aproximativ 48 km est de Berlin. În acel moment, forțele aliaților occidentali se aflau la aproximativ 480 km vest de capitala Germană și la
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
ale armatei germane să încerce să reziste în Alpi. Pentru interzicerea unei asemenea opțiuni, comandanții aliați au regândit rolul operațiunii din sudul Germaniei. Poate cel mai important motiv al schimbării priorităților atacului în favoarea înaintării din sud a fost asigurarea intereselor americane. În timp ce Montgomery era precaut și își planifica cu mare grijă atacul din nord, asigurându-se că are un puternic sprijin de artilerie și suficiente trupe aeropurtate, forțele americane demonstrau acel timp de agresivitate esențială pe care Eisenhower o aprecia atât
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
al schimbării priorităților atacului în favoarea înaintării din sud a fost asigurarea intereselor americane. În timp ce Montgomery era precaut și își planifica cu mare grijă atacul din nord, asigurându-se că are un puternic sprijin de artilerie și suficiente trupe aeropurtate, forțele americane demonstrau acel timp de agresivitate esențială pe care Eisenhower o aprecia atât de mult. Pe 7 martie, Armata I comandată de generalul Courtney H. Hodges a cucerit ultimul pod intact peste Rin de la Remagen - podul Ludendorf. După această victorie, americanii
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
lui Patton au capturat peste 68.000 de soldați germani. Aceste acțiuni îndrăznețe au eliminat ultimele poziții germane de la vest de Rin. Deși acțiunea lui Montgomery a continuat să fie planificată ca principalul atac, Eisenhower a dorit ca avântul forțelor americane din sud să nu fie irosit prin obligarea acestora să se limiteze la păstrarea liniei Rinului sau la declanșarea unor operațiuni de diversiune. La sfârșitul lunii martie, Eisenhower a hotărât să pună mai mult accent pe acțiunea forțelor americane din
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
forțelor americane din sud să nu fie irosit prin obligarea acestora să se limiteze la păstrarea liniei Rinului sau la declanșarea unor operațiuni de diversiune. La sfârșitul lunii martie, Eisenhower a hotărât să pună mai mult accent pe acțiunea forțelor americane din sud. Evenimentele din primele zile ale campaniei finale aveau să îl convingă că decizia sa era cea corectă. Când o unitate aliată ajungea în dreptul unei localități, conducătorii comunității și locuitorii care nu plecaseră încă foloseau steaguri albe (uneori cearceafuri
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
În zona de traversare au fost trimise bărci de asalt, materiale pentru construirea podurilor plutitoare și multe alte provizii aflate în depozitele din Lorena, unde acestea se aflau stocate tocmai pentru eventualitatea unei asemenea operațiuni. Văzând transporturile de echipamente, soldații americani din prima linie nu au avut nevoie de ordine de la comandanți pentru ca să intuiască ce operațiune se pregătește. Locația care avea să fie aleasă pentru forțarea cursului fluviului era de importanță capitală pentru asigurarea reușitei. Patton știa că zona orașului Mainz
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de zona de traversare, în orașul Grossgerau. Pe 22 martie, elementele Diviziei a 5-a de infanterie au deschis operațiunea de traversare a Rinului de către Armata a 3-a (Corpul XII SUA) în timpul nopții, pe lună plină. Trupele de asalt americane nu au întâmpinat niciun fel de rezistență la Nierstein. Când primele bărci de asalt au ajuns pe malul estic, șapte militari germani speriați s-au predat. Mai mult chiar, au traversat fluviul spre vest într-o barcă fără escortă pentru ca să
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
importanță situate în satele din zonă. În noaptea de 23/24 martie, după ce Corpul al XII-lea a încheiat traversarea Rinului, generalul Bradley a făcut public succesul operațiunii. Comandantul Grupului al 12-lea de Armată SUA a afirmat că trupele americane ar fi putut traversa cursul Rinului în orice punct, fără sprijinul bombardierelor sau al trupelor aeropurtate. Generalul a făcut o aluzie directă la operațiunea organizată de Montgomery, ale cărui trupe erau pe punctul lansării propriei acțiuni de traversare a fluviului
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
traversare ale Armatei a 9-a în zona de acțiune a Armatei a 2-a. Montgomery a ținut seama în mica măsură de observațiile generalilor săi și a făcut unele modificări ale planului inițial. Deși a refuzat să crească efectivele americane care executau traversarea inițială la mai mult de două divizii, el a acceptat să treacă aceste forțe sub comanda Armatei a 9-a SUA, nu sub cea a Armatei a 2-a britanice. De asemenea, pentru ca să îi permită generalului Simpson
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
24 martie, după finalizarea unei pregătiri masive de artilerie și a unui puternic bombardament de aviație. Pentru atacul inițial al americanilor, comandantul Armatei a 9-a, generalul Simpson a ales Diviziile a 30-a și a 79-a de infanterie americane din cadrul Corpului XVI. Divizia a 30-a trebuia să traverseze într-o zonă dintre Wesel și Rheinberg, iar Divizia a 79-a forța cursul apei la sud de Rheinberg. În rezervă fuseseră păstrate Divizia a 8-a blindată SUA și
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
într-o zonă dintre Wesel și Rheinberg, iar Divizia a 79-a forța cursul apei la sud de Rheinberg. În rezervă fuseseră păstrate Divizia a 8-a blindată SUA și Diviziile a 35-a și a 75-a de infnaterie americană din cadrul Corpului XVI și Corpurile de armată XIII și XIX din cadrul Armatei a 9-a SUA. Simpson a plănuit să introducă în luptă Corpul XIX de Armată de îndată ce ar fi fost posibil, după ce capul de pod ar fi fost cucerit
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
B însărcinat cu apărarea regiunii Ruhr, și-a desfășurat trupele de-a lungul râului Sieg la sud de Köln, pe direcția est-vest, considerând că americanii vor ataca direct spre nord dinspre capul de pod de la Remagen. În schimb, Armata I americană a atacat spre est, spre Giessen și râul Lahn, doar după aproximativ 105 km schimbându-și direcția de înaintare spre nord, spre Paderborn, pentru ca să facă joncțiunea cu Armata a 9-a. Toate cele trei corpuri ale Armatei I au participat
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
în prima zi a fost dat de cinci divizii de infanterie și două de blindate. Corpul VII SUA de pe flancul stâng a avut cea mai grea sarcină datorită concentrării de trupe germane de la nordul capului de pod. În ciuda greutăților, tancurile americane au reușit să înainteze în prima zi 19 km. Corpul III din centru nu și-a implicat în luptă tancurile din prima zi, dar a reușit cu toate acestea să înainteze aproximativ 6,5 km. Corpul V din flancul drept
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
-a blindată SUA din cadrul Corpului VII, în care fuseseră încadrate mai multe tancuri grele M26 Pershing, a deschis drumul americanilor spre Paderborn din 29 martie. După întărirea cu un regiment din cadrul Diviziei 104 de infanterie SUA la divizia blindată, tancurile americane au deschis drumul întregului Corp VII, care a preluat ferm controlul asupra teritoriului german ocupat. După o înaintare de peste 70 km fără pierderi, forța mobilă blindată s-a oprit la aproximativ 24 km de obiectivul atacului. La reluarea înaintării în
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pe Eisenhower să hotărască o modificare a planurilor pentru desfășurarea viitoare a ofensivei. Odată cu capitularea forțelor germane din Ruhr, el dorea ca Armata a 9-a să fie transferată din cadrul Grupului de Armata XXI britanic în cadrul Grupului de Armată XII american. După reducerea pungii Ruhr, principalul efort de război urma să fie făcut de Grupul de Armată XII comandat de generalul Bradley, care acționa în centrul frontului, în defavoarea forțelor din nord comandate de Montgomery. Grupul XXI comandat de Montgomery trebuiau acum
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
în fața porților Berlinului, ei considerau că orașul este un punct critic din punct de vedere politic și chiar și militar. Eisenhower, sprijinit de propriul său Mare Stat Major, și-a susținut cu fermitate planul. Din punctul de vedere al generalului american, obiectivul principal al aliaților era obținerea cât mai rapid a victoriei. Dacă responsabilii politici americani i-ar fi dat ordin să schimbe direcția de atac spre Berlin, sau dacă realitățile frontului ar fi impus participarea la cucerirea capitalei germane, Eisenhower
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
politic și chiar și militar. Eisenhower, sprijinit de propriul său Mare Stat Major, și-a susținut cu fermitate planul. Din punctul de vedere al generalului american, obiectivul principal al aliaților era obținerea cât mai rapid a victoriei. Dacă responsabilii politici americani i-ar fi dat ordin să schimbe direcția de atac spre Berlin, sau dacă realitățile frontului ar fi impus participarea la cucerirea capitalei germane, Eisenhower avea să acționeze în consecință. Altfel, generalul considera că trebuie să își urmărească neabătut obiectivul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]