7,005 matches
-
ia las-o mai moale, că ești în culpă. Dispari trei zile, ne dăm de ceasul morții să te găsim (asta nu era cu totul adevărat, dar ce mai conta?) și-acuma vii liniștit și ne ții lecții? Dă-o-ncolo, că nu merge-așea!“ Zisesem așea, ca Sergiu Nicolaescu în Cu mâinile curate. „Nu știam că doare-așea.“ Comisarul comunist, onest, omenos, proaspăt ciuruit de gloanțele burgheziei. Hârâia acolo, eroic, făcut strecurătoare. Nu mă enervasem cu-adevărat, dar lăsam impresia că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
toate variantele posibile ale memoriei: cuvinte, imagini, obiecte, cu tot cu scheletul neuronal care stă la baza lor. Am putea descompune procesul bucată cu bucată, segment după segment, până la celulele formatoare ale memoriei și la substanțele nutritive care-o alimentează. De-aici încolo, n-ar mai fi decât o chestiune de permutări: ce să schimbi cu ce. Restul sunt detalii, variații matematice pe-aceeași temă: cum să-mbogățești conținuturile memoriei, ce cantități de-amintire să deplasezi la nivelul de suprafață al realității (sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ochiul la ceas: încă patru ore de somn, o nimica toată. M-am ridicat și mi-am strâns laptopul. Lepidopteros își făcuse treaba, primeam din nou un raport detaliat despre operele lui Bidileanu. M-am hotărât să-l citesc mai încolo. Ne lucrasem suficient oamenii. Mihnea pe Paul, eu pe Bidileanu, ca doi vulturi cibernetici. Ne hrăneam cu rămășițele minții lor, le desfăceam slăbiciunile sufletești și ciuguleam din toxinele destăinuirilor, în căutare de indicii. Undeva trebuia să existe o ieșire. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ar fi putut lămuri cineva cum se termină toată povestea asta cu impersonări, urmăriri, obiecte imposibile și prieteni care dispar în miez de noapte, pentru a reapărea după o zi, trei zile sau o săptămână două sute cincizeci de kilometri mai încolo, el ar fi fost omul potrivit. Nu degeaba i se spunea „cel mai mare scriitor român în viață“. „Gata, Robane?“, și-a vârât Mihnea capul pe ușă. „Ca niciodată.“, l-am asigurat. Mi-am clătit fața cu apă rece, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
porecla mă scutește de-orice comentarii). Pe Mihnea și Cezar îi știți, n-are rost să mai povestesc despre ei. Într-o după-masă oarecare, pe teren a intrat un jucător nou, unu’ Antonio. Auzisem de el, locuia două străzi mai încolo, în spatele sifonăriei, numele îți dădea o indicație destul de clară despre potențial și originea familială. Abia acum, însă, îl vedeam prima oară; semăna destul de mult cu ce îmi imaginasem: plinuț, puternic, măsliniu, cu părul tuns scurt, militărește. Genul care îți dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rolul cavalerului neprihănit, în căutarea domniței ideale. Scăpasem de obsesia selectivității (un alibi solid pentru timiditate; dar asta rămâne între noi). Puteam fi mitocanul pe care de mult îmi doream să-l joc, individul necomplexat, cu destule defecte. De-aici încolo, orice combinație devenea posibilă. De la geamul sufrageriei mele, cuprindeam totul (sau măcar o parte din el). Nu fusesem înzestrat cu-o fereastră triplu panoramică și nici cu un creier luxuriant, care să-și întindă tentaculele prin jungla de tablă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scurs mai bine de cinci ani de-atunci și amfiteatrele Facultății de Litere încă mai păstrează amprentele Mariei: aici, crăpătura unei fuste gri, desfăcute sub bancă de-a lungul piciorului; dincolo, forma rotundă a sânilor strânsă în puloverul negru; mai încolo, mișcarea elegantă și de neatins a fundului în drumul lui spre tablă. De neatins mi se părea mie; trebuia doar să știi să te porți cu el și, mai ales, să nu-ți imaginezi că fusese doar al tău. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cravașă superbă, cu mânerul din lemn vișiniu de cireș; taică-meu mă atingea cu-o nuielușă sau o curea (în funcție de măgăria săvârșită). Așa am ajuns și noi, și Moroienii, un ansamblu prosper, disciplinat. Cum spuneam, însă, de la un anumit moment încolo, lucrurile au început să se schimbe. Pe la sfârșitul anilor ’20, când bunicu’ Vitalian saluta din avion tunurile capturate din Budapesta și trecute peste munți cu Regimentul 30 Cavalerie, atât moșia Robanilor, cât și distileriile clandestine ale Leoteștilor au fost călcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din București (cel pe care avea să-l doneze lui taică-meu și-n care urma să-și facă apariția, adus de Partid, și pișăciosul chiriaș Costea) și n-a mai vorbit cu nimeni timp de-o săptămână. Mult mai încolo am aflat de la maică-mea de episodul cu pușcăria: abia prin anii ’80, când nu mai conta nimic. Erau alte vremuri și bunicu’ Vitalian alerga, ca toată lumea, după mașina de carne. Evident că n-o prindea. Fostul moșier interbelic, proprietar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se confirmă. Cred că-l știu și pe tac’su, e ceva inspector prin minister.“ „Așa, din senin?“ „Din senin, din ne-senin, sunt aproape sigur cine-i poetul nostru.“ „Cine?“ „Nu bănuiești?“ „Nu.“ „Las’ că-ți spun eu mai încolo. Un falsificator de biografii. Meteorologu’ lui pește!“ „Ce-i aia o furtună neuromagnetică?“, am întrebat, naiv, cu degetul pe telefon. Mă convingea și pe mine tonul. „O undă de șoc, un val care trece și-alterează spațiul și timpul.“ „Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-i vorba. Între timp, mi-am mișcat discret privirea împrejur, căutând un detaliu care să mă apropie de inginerul Grosescu. Cafeneaua părea doar pe jumătate plină. Lângă geam picoteau doi bătrâni, cu un labrador întins sub masă. Trei mese mai încolo, sprijiniți de banchetă, se sărutau niște puști în jachete de blugi, cu bile în nas și în buze. Am trecut repede peste ei. În prelungirea banchetei, la o măsuță de-o singură persoană, își fuma pipa un domn ochelarist, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
negat. „E-o poveste mai complicată. Și foarte lungă.“ „Presupun că o să mi-o spuneți, odată și-odată.“ Vocea suna răgușit, parcă neprietenoasă. Mă întrebam dacă maică-sa nu-mi vânduse gogoși cu fumatul. „V-o spun, poate ceva mai încolo.“, m-am eschivat. „Dar nu trebuia să ne-ntâlnim la Schottentor?“ Îl țineam ocupat și, între timp, analizam toate opțiunile. „Ba da.“, a recunoscut el. „Dar, dacă-l cunoașteți pe Scurtu, ar trebui să știți mai bine. Telefoanele pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu s-a putut proba niciodată așa ceva. Dar faptul că unele Pif-uri se tipăreau la noi putea să dea de gândit.“ „Craiova și București.“, am identificat tipografiile. Știam și ce se făcea acolo cu numerele Rahan și Pif Special. „Mai încolo, prin 1965-1966, ajung la noi și primele serii de-abonamente. Totul, ca urmare a eforturilor lui Maurer. Fostul PMR, rebotezat PCR, vroia să pună mâna pe informație. Până aici, nimic neobișnuit sau foarte puțin; cunoscătorii au auzit, într-o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am simulat neîncrederea. „Da. Organismele invizibile ale ciberneticii. Tot așa a luat naștere și transmisia fotocainei prin taste. Puneai mâna să scrii un text, și te umpleai de mii de nanobacterii. Le găseai instalate în grupuri, de la un anumit moment încolo, nici nu mai era nevoie să intervii, se reproduceau și se înmulțeau singure. Le răscoleai coloniile fără să știi: pe taste, în mouse, pe imprimantă. De-acolo, le purtai mai departe, senin și inocent. Cele mai mari colonii se găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Hunedoara, provenit dintr-o familie de origine română). Prin Decretul de la Turda, "națiunea" română, de religie "schismatică", a fost, așadar, exclusă din structurile politice ale Transilvaniei, situație ce avea să definească balanța forțelor etnice în jumătatea de mileniu de atunci încolo. Un alt moment semnificativ în permanentizarea inferiorității sociale și etnice a românilor în Transilvania l-a constituit semnarea pactului Unio Trium Nationum, în 1437, ca reacție la Răscoala de la Bobâlna. Semnat între cele trei națiuni dominante politic reprezentate de nobilii
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
adevăratul "antrepenor interpretativ" a fost Nicolae Bălcescu. În Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul [1847-1852] domnitorul muntean capătă certe valențe naționale, fiind, prin aceasta, catapultat în straturile superioare ale panteonului național românesc, acolo unde va rămâne ferm instalat de acum încolo. Pâlpâiri ale ideii de unire a Moldovei și Țării Românești apar mai devreme decât apariția programului de unire care să cuprindă și Transilvania. Istoricul V. Georgescu (1991, pp. 116-117) a putut fixa temporal prima propunere de unificare a celor două
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Acesta ilustrează din plin tendința statului maghiar de incluziune a minorităților în noua patrie ungurească. De exemplu, O. Ghibu (1975, p. 147) menționează că abecedarul conține un steag unguresc descris elevilor români ca fiind "steagul patriei", iar câteva pagini mai încolo stă scris: "Ungaria e patria noastră. Toți oamenii din patrie suntem frați". Pe fondul acestei literaturi didactice dominată de bucoavne și mai apoi de abecedare își face apariția manualul de istorie ca instrument pedagogic și vehicul ideologic. Primul manual de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Curios este faptul că pentru daci, munții și pădurile au însemnat, ultimamente, mormântul existenței lor, în timp ce pentru coloniștii romani, refugiați din calea "furiei varvarilor", aceiași munți și păduri au însemnat "azilul" naționalității lor. Iată ce spune Albineț câteva pagini mai încolo: "O mare parte din colonistii rămași în Dacia s-au tras mai cu samă pe la strâmtori și munți, unde au înformat staturi subt domnitorii naționali, păstrând a lor limbă, religie și obiceiuri" (Albineț, 1845, p. 11). Ceea ce pentru daci a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
puterii armate în România afirmă atât obligativitatea serviciului militar, cât și principiul armatei permanente, specificând și durata stagiului militar: "Toți românii, de la vârsta de 21 de ani până la cea de 50 de ani, sunt chemați a lua armele", menționând mai încolo că "în armata permanentă intră tinerii de la 20 la 26 de ani și fac 4 ani permanență și 2 ani rezerva". Școala, chemată să modeleze conștiința națională ca o "a doua biserică", este la rândul ei modelată de armată, aceasta
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
preot al religiei adevărului" (Ursu, 1924, p. 17). Dincolo de această mărturisire de credință alethică și de slujire exclusivă a "cultului adevărului", operele istoriografice ale interbelicului relevă că istoricii se închinau simultan și idolului națiunii. Inclusiv I. Ursu, câteva pagini mai încolo, cade în cursa excepționalismului românesc: Nu se cunoaște un popor, care să fi avut o istorie mai tragică decât poporul nostru. Istoria Românilor poartă marca unui șir de suferinți și a unei aprige și disperate lupte pentru existență a poporului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
făcut ce-i drept, și în secolele precedente, dar ele n-aveau la bază decât o chestiune politică, o unire în persoana unui domn sau a unei familii și nu ideea unirii naționale (Tafrali, 1935, p. 378). Câteva pagini mai încolo, "duhul național[ist]" (Kogălniceanu, 1946, p. 646) [1843] subordonează "spiritul critic". Același Tafrali vorbește despre "instinctul național" care i-a împins pe "mai toți Românii" înspre a forma o "singură politică" în timpul Primului Război Mondial, "aceea a liberării fraților subjugați pentru a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
instruită spre a suscita ostilitatea viscerală a elevilor. În procesul predării Istoriei" precizează programa "profesorul educă în elevi dragostea de patrie și ura față de naționalismul și cosmopolitismul burghez" (Istoria: programa școlară pentru clasele VIII-XI, 1952, p. 5). Câteva rânduri mai încolo, ideea este reluată și îmbogățită. Îmboldit să redea contradicțiile societății capitaliste alături de gradul intolerabil de oprimare a proletariatului cu "expresivitate maximă" și să zugrăvească în culori cât mai vii suferințele clasei asuprite în contrast cu cruzimea, violența și parazitismul claselor asupritoare, profesorul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cu leșin. Platon era distrus. Se înțelege că dacă Petea, în acest moment interesant, ar fi izbutit să procure un buchet, situația lui s-ar fi îmbunătățit considerabil; în asemenea cazuri, recunoștința femeilor nu cunoaște limite. Se zbătea încoace și încolo ca un smintit; dar chestiunea era imposibilă, nici n-are rost să mai spunem. Când deodată, dau peste el la ora unsprezece seara, în ajunul zilei de naștere și al balului, la Maria Petrovna Zubkova, vecina lui Ordânțev. Strălucește. „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu mă mărit cu tine, doar ți-am spus. Chiar ai stat toată noaptea pe fotoliul ăsta, n-ai dormit?“ „Nu, îi zic, n-am dormit.“ „Ce deștept ești! Nici ceai nu bei, nici prânzul n-o să-l iei mai încolo?“ „Ți-am spus că nu, iartă-mă!“ „Ah, tare nu-ți șade bine, zice, dacă ai ști că scena asta ți se potrivește precum șaua pe spinarea vacii! Nu cumva vrei să mă sperii? Mare pacoste pe capul meu dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
stai la pândă zi și noapte și-o să afli fiecare pas pe care-l face ea, numai dacă... — Taci și nu-mi mai vorbi de asta niciodată! strigă prințul. Ascultă, Parfion, înainte de a veni tu, umblam pe-aici încoace și încolo și deodată am început să râd fără să știu de ce, singurul motiv era că mi-am amintit de ziua mea de naștere, care, ca un făcut, e chiar mâine. Acum e aproape ora douăsprezece. Hai să-mi sărbătoresc ziua! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]