9,188 matches
-
scârțâitul obloanelor de la parter, freamătul vișinului din curte. Uneori ploua, iar sunetele țâșneau de peste tot în ritmul unor mici tobe. Îmi lipeam urechea de podea, procedeu copiat din filmele cu indieni. Multă vreme nu se întâmpla nimic; fiecare secundă o alunga pe cea dinaintea ei și era alungată de următoarea. Nu era chiar rău. În orice caz nu disprețuiam atât de multe lucruri. Tocmai pentru că duceam o viață mai simplă. Și din toate acele sunete mărunte se distingea un foșnet lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
curte. Uneori ploua, iar sunetele țâșneau de peste tot în ritmul unor mici tobe. Îmi lipeam urechea de podea, procedeu copiat din filmele cu indieni. Multă vreme nu se întâmpla nimic; fiecare secundă o alunga pe cea dinaintea ei și era alungată de următoarea. Nu era chiar rău. În orice caz nu disprețuiam atât de multe lucruri. Tocmai pentru că duceam o viață mai simplă. Și din toate acele sunete mărunte se distingea un foșnet lung, subțire și promițător. Mă uitam pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de lângă mine și să se smiorcăie un pic în timp ce se uita pe geam. Știam că nu e decât o schemă, pentru că se întorcea proaspătă și înviorată după cinci minute și iar începea să mă sâcâie. Lacrimile erau mijlocul prin care alunga în mod convenabil tensiunile și frustrările, și adeseori am încercat să-i urmez exemplul, însă în cazul meu episoadele de plâns nu dădeau rezultatul scontat, căci odată ce simțeam cum mă înăbușea tristețea și obrazul mi se umezea, răscolirile interioare deveneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ca între pulover și cataramă să se vadă un petic de piele. Însă, dacă mă gândeam puțin, eram recunoscătoare că pantalonii mei n-aveau talie joasă. Nu mai făcusem abdomene de săptămâni întregi - însă făcusem sex, ceea ce contează întrucâtva. Am alungat cu hotărâre acest gând, ca, de altfel, pe oricare altul care putea duce la Hugo, mi-am dat cu un ruj indigo, mi-am făcut conturul ochilor cu negru, mi-am pus un colier de argint și cizmele preferate. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mașina, cu caiacul; uniforma, cu goliciunea... Ordinele, cu libertatea; moartea, cu viața; urâtul, cu frumosul... „Civilizația“, cu Natura... În urmă, rămăseseră Chicago și Vietnamul, frigul și moartea, poluarea și napalmul, duhoarea și neînduplecarea... Și Clarence... De parcă ar fi vrut să alunge vechile amintiri, respiră adânc, umplându-și plămânii cu acel aer dens și parfumat. Se gândi la cei o sută de mii de oameni ieșind de la lucru, vârâți în paltoane cenușii, cu ochii în pământ și zoriți, înțepeniți de frig, sufocați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vine în fața lui. Se gândi câteva clipe și, în sfârșit, se hotărî: — Eu sora vând... arătă spre maceta ascuțită ce atârna la cingătoare. Trei ca asta, termină el de vorbit. Încercă să-și imagineze înfățișarea acelei surori, dar preferă să alunge gândul. Clătină din cap în semn de refuz și arătă spre sarbacană. — Nu vreau femeie. Vreau sarbacana... și atinse maceta. Două ca asta... Sălbaticul îl privi în adâncul ochilor. În cele din urmă, făcu un gest de încuviințare: — Kano aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
acolo, dens, inconfundabil și pătrunzător, șerpuind la firul ierbii, prinzându-se de trunchiurile copacilor, de liane și de hățișuri. Era o miasmă acră, agresivă, inconfundabilă, amestec de duhoare de țap și putoare de cocină. Era mirosul fricii în selvă, care alunga chiar și jaguarul și anaconda, împingea în apă crocodilul și cățăra în copaci oameni și maimuțe. Erau porcii sălbatici, „huanganas“ sau pecari, care înaintau, în turme, scurmând nesățioși, devorând tot ce găseau în cale, o armată de neîmblânzit care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pică acolo, nu contează culoarea pielii. Dar, acum! Cum să-i explice lui Kano că sora lui îi amintește de un mandril de la grădina zoologică? Era oaspetele lor, nu trebuia să uite asta. Oaspete al yubani-lor, care puteau să-l alunge de pe teritoriul lor sau să-l ucidă. Un căpitan de la postul militar din Santa Marta îl avertizase clar: — Dacă pătrundeți pe pământ yubani, o faceți pe proprie răspundere. Orice s-ar întâmpla, nu vom mișca un deget în favoarea dumneavoastră. Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aceste drumuri aproape cu ochii închiși, fără să aibă nevoie de călăuză. Și căpetenia sau vraciul le vorbea despre zei și spirite; despre Taré și Intié, silindu-i să învețe pe dinafară nesfârșitele Kum-taré sau psalmi de origine divină care alungau orice fel de rău. Existau Kum-taré împotriva mușcăturii de șarpe veninos, a durerii de stomac sau de cap, a indiferenței femeii iubite, a foamei, a ploii, a oboselii și chiar împotriva hemoroizilor... Dar fiecare dintre acești Kum-taré era însoțit, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să deranjeze și fără să fie deranjați, năzuind să moară lăsând pământul așa cum l-au găsit. Oh, Dumnezeule! Mi-ar plăcea să creez cu ei o armată. Zâmbi la propriile sale gânduri, mișcă din cap de parcă ar fi dorit să alunge o idee năstrușnică și aruncând o ultimă privire spre băieții care continuau să îngâne monoton, se întoarse în sat și se opri în fața colibei mari, în care erau strânși războinicii. Kano îl pofti să intre și se așeză pe același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fi auzit bine și repetă: Nu e decât o femeie. — Ce au spus albii? — La dracu’ cu albii! Au spus că tratatul nu există... că nu pleacă... Vor construi șoseaua pe aici, prin mijlocul satului... E clar...? Or să vă alunge de pe pământurile voastre. Or să vă trimită să trăiți cu huanga și pământul ăsta or să-l dea unor garimpeiros. Ești mulțumit...? Bine! Acum o iau pe Piá. Se întoarse spre Kano: Pot s-o iau? — E a ta, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
San Pedro, la rândul său afluent al Amazonului, lângă un foc care se lupta să se stingă și o yubani care „plecase deja“. — În ziua în care și eu „voi pleca“, își spuse el, nu va fi nimeni care să alunge jaguarii, care să aprindă focul ca să-l sperie pe Taré al umbrelor și care să se simtă mai singur decât atunci când eu existam. Simți compasiune pentru sine însuși la propria lui moarte de unul singur. Încercă să se vadă căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mlaștinii. Începură să-l umple cu căușul mâinilor și de fiecare dată când o făceau repetau o ciudată îngânare monotonă. — Ce spun...? — „Umplu vasul cu apa lui güio“, îl lămuri José Correcaminos. Este formula magică... Aburul pestilențial al anacondei va alunga spiritele care încă mai caută să se răzbune. Spiritele par deja biruite când îi permit lui Xudura să se așeze deasupra lor, dar sunt foarte viclene și în orice clipă se pot răzvrăti. Apa lui güio e de ajutor împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Mai mult decât vorbele, tonul lui a fost cel care l-a tulburat. A avut impresia că Piá este cea care vorbea: era aceeași voce cu care Piá a învățat să spună doar „banane“. Dădu din cap, încercând să-și alunge gândurile. Se întoarse către José Correcaminos. — Trezește-l! Vreau să aud ce a spus despre tabără... Indianul îl zgâlțâi din nou pe băiat. — Întoarce-te, Ulla...! Întoarce-te! îi ceru el. Revino de unde se află dușmanii noștri... Spune ce rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cap, pilotul Își lăsă capul pe spate și Închise ochii, iar Brunetti aproape că putu vedea graficul mareelor din lagună pe care-l studia bărbatul. Bonsuan rămase așa preț de câteva minute. O dată clătină din cap Într-o scurtă negare, alungând cine știe ce posibilitate pe care Brunetti nu avea s-o afle niciodată. În cele din urmă, deschise ochii și spuse: Sunt două locuri unde s-ar fi putut afla. În spatele lui Santa Marina. Știți acea calle Înfundată care duce jos la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
rău, dar nu pot, domnule maior. Trebuie să intru În conferință. Da, mulțumesc. Așeză receptorul În furcă, puse creionul Într-o diagonală perfectă peste coperta dosarului și spuse: — Vă așteaptă peste douăzeci de minute. — Și conferința dumneavoastră? Întrebă Brunetti. Ambrogiani alungă ideea cu o fluturare de mână. — O să fie doar o pierdere de timp. Dacă știu Într-adevăr ceva, n-o să vă spună, iar dacă nu știu nimic, atunci n-au cum să vă spună. Așa că nu are rost să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
una. — Rossi mi-a spus că puștii ăștia belgieni cred că Ruffolo a fost prezent. Brunetti clătină din cap. — Ruffolo-i un tip pipernicit, nu-i așa, domnule? Nu e deloc foarte Înalt. Suflă un fuior subțire de fum, apoi Îl alungă cu mâna. — Și sigur nu și-a lăsat barbă cât a stat la Închisoare, observă Brunetti. — Asta Înseamnă deci că nici unul dintre oamenii pe care Viscardi spune că i-a văzut nu putea fi Ruffolo, nu-i așa, domnule? — Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fiul maiorului la fratele mai mic al doctorului, dar În schimb Îl alesese pe al treilea fiu al unei familii ce condusese cândva Întreaga provinciei cu mână de fier. Devenise o Ruffolo prin căsătorie, iar când datoriile lui Annuziato Îi alungaseră din Sicilia, ea devenise un străin În acest oraș rece și inospitalier. Și, Într-o succesiune rapidă, devenise o văduvă, trăind dintr-o pensie plătită de Stat și din mila familiei soțului ei, și, chiar Înainte ca Giuseppe să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
trebuie să vină să discute cu noi. Și trebuie să fie foarte atent cu oamenii ăștia. Ea puse paharul jos, neatins. — O să Încerc să vorbesc cu ei, dottore. Dar poate că va fi altfel de data asta? Nu-și putea alunga speranța din glas. Brunetti Își dădu seama că Peppino trebuia să-i fi spus mamei sale destule despre prietenii lui importanți, despre noua lui șansă, când totul avea să fie diferit, iar ei vor fi În sfârșit bogați. Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
său cumpărându-i Chiarei un computer. Își putea lua o nouă haină de iarnă. Puteau merge cu toții la munte o săptămână În ianuarie. Zăcu În pat o jumătate de oră, cheltuind și răscheltuind banii, apoi fu În cele din urmă alungat de acolo de dorința unei cafele. Fredonă tot drumul până la bucătărie și scoase cel mai mare vas, Îl umplu, Îl puse pe aragaz și așeză lângă el o oală cu lapte, apoi, cât timp se Încălzeau, se duse la baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fost ele, din cauza a ceea ce-o făcuse să de-a fuga Împleticit de cealaltă parte a camerei, departe de cadavrul iubitului ei. Ucisă de droguri. Se Întreba dacă ăsta nu se dorea a fi un mesaj pentru el, dar alungă ideea drept dovadă de vanitate. Oricine ar fi omorât-o nu avusese destul timp să Însceneze un accident, iar o a doua crimă ar fi fost prea evidentă, o sinucidere inexplicabilă și, prin urmare, suspectă. Așadar, o supradoză accidentală fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
poate, sau cel mai tânăr dintre unchii ei, dar cu siguranță nu un om cu aproape treizeci de ani mai În vârstă ca ea. Părul rărit, tuns scurt În jurul ovalului strălucitor al capului, Îi sugera vârsta, dar impresia asta era alungată de pielea Întinsă a feței și de inteligența limpede ce-i răzbătea prin ochi. Cât mă bucur să te văd, Guido. Arăți bine. Mergem În camera de lucru, bine? spuse contele, Întorcându-se și conducându-l pe Brunetti Înapoi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
genul care să se Îndrepte, și-ntotdeauna exista o piață pentru tablouri, indiferent de unde proveneau acestea. Luna tocmai devenise plină, Își aminti el, și se gândi la ce țintă clară va fi, sacoul negru reliefat pe zidul palid de la Arsenale. Alungă ideea ca fiind ridicolă. — Păi, am să merg și-am să văd ce are de oferit Ruffolo, zise el, părându-i că vorbește ca unul dintre zevzecii ăia de eroi din filmele britanice. — Dacă vă răzgândiți, domnule, spuneți-mi mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
asta: fără-ndoială că asta Înlătura toate dubiile. — Ăsta, În definitiv, e motivul pentru care te-ai dus să te Întâlnești cu el, nu-i așa? În privința americanului? Când Brunetti nu răspunse, Patta repetă Întrebarea: — Nu-i așa, commissario? Brunetti alungă Întrebarea cu o mișcare a capului și Întrebă: Ați spus ceva din toate astea procurorului, domnule? — Sigur că da. Ce crezi că am făcut toată dimineața? Ca și mine, și el crede că e un caz ca și Închis. Ruffolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
protector, Ana. Sunt cu tine în fiecare secundă din zi sau noapte. Te veghez mereu și am grijă să nu pățești nimic. În ultima seară când ai avut coșmarul, am adăugat ceva la icoana de deasupra patului, ca aceasta să alunge de acum visele rele. Am adăugat un zâmbet. Acum Sfânta Teodora zâmbește, așa vei ști că și eu zâmbesc, căci sunt cu tine mereu. Nu trebuie să-ți faci griji, nu trebuie să regreți nimic. Te iubesc și îi mulțumesc
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]