9,447 matches
-
cu mine! Eu nu sunt bătaia ta de joc. Poate ți-a Îmbătrânit mintea și s-a zărghit; poate sângele s-a Împuținat ori s-a Îngroșat și abia se mai târăște prin tine. Te-oi fi plictisit de-atâta amar de ani și născocești răutăți noi, ca să-ți treacă vremea mai plăcut. Dar cu mine nu te joci. Am să te găsesc oriunde te-ai ascunde. Am să mă bucur când voi auzi pârâitul coastelor tale sub cuțit. Nu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Baltă. Ieșiră alergând din văgăuna Întunericului și a spurcăciunilor și mai goniră o vreme pe dealul năpădit de buruieni mărunte, cu vârfurile păscute de turmele de oi și capre. Pe fața spână a coastei era un singur pom, un cireș amar cu frunzele prăfuite și chircite de căldură. Se Îndreptară către el și căzură, gâfâind, la umbra rară. În urma lor, Valea se potolea. Stolurile coborau și păsările Își găseau cuiburile; țipetele și chirăielile se ostoiră și se prefăcură În foșnete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a jurat că lui Mișu i se beliseră ochii de era să-i iasă din găvane și Îi ieșise fum din gură, nas și urechi. De atunci rămăsese cu gângăveala și cu simțul gustului atrofiat. Nu mai deosebea acrul de amar, dulce ori sărat. Ca să se dea mare și să ne câștige admirația, dar și bănuții de metal, băga În gură tot felul de porcării pe care le mesteca (spre adânca uimire a fraierilor care Îl vedeau prima oară) și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Zicea că fusese al lui bunicu-său. După aia se luau la bătaie cu nămol, iar când se plictiseau, tot goi, dar mânjiți ca niște draci, jucau lapte-gros ori poarca. Când Îi venea vremea să se coacă, se cățărau În cireșul amar ce se Înălța, singuratic, pe obrazul spân al coastei. În primărie duhnea a tutun stătut și a praf, iar hârțoagele de prin dulapuri răspândeau iz de mucegai. Secretarul, despre care se știa că era omul celor care nu-l aleseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
clipe În soare o lighioană cu trup de pește, cu rămășițe, pe burtă, de mâini și picioare omenești și cu căpățână de năpârcă. Dihania se azvârli apoi În adâncurile nesfârșite ale nămolului. Apa de deasupra Își potolea valurile. De sub cireșul amar de pe fața spână a coastei se ridicară din somn cei câțiva băieți. Odată cu visul lor se topi În Apa Morților și conacul de pe culme, care apăruse acolo semeț ca un palat de Împărați. Apa aproape că Își domolise undele. Cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
așa și era, chiar scăzând lăudăroșenia autorităților. Se făcea grâu cu nemiluita, porumbul rodea pe fiecare fir câte doi cotolani cât - ca să fiu și nițel porcos - mătărângile atârnânde ale cailor. Nu aveau cu cine și cu ce să strângă atâta amar de bucate. Oamenii din sat - cei buni de muncă - se Împuținaseră, căci mulți plecaseră la oraș, pe șantiere, ca să construiască socialismul cărând ciment și cărămizi cu cârca, erau bine plătiți, aveau concedii de odihnă, mergeau În stațiuni, erau, pe scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ani de când am dat ochii cu el. Însă mă voi păstra În spiritul lui. Sus, ca titlu, cu un D plin de cârligele și Întorsături de condei, scria: Declarație. Ceva mai jos, În dreapta, se lăfăia un motto: „Cercând cu degetul amar muiat În tină / să-i pipăi trupul Celui Bun de Sus. / Mi se-arătă-n suiș, de gânduri / pe Cruce răvășit, Iisus...”. Apoi se revărsa grosul. „Cu aur, smirnă și tămâie Îmi plămădeam versul În trudnicu-mi sălaș, căci În acea noapte ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poate, cuvenitul timp, să-mi ostoiesc tristețea strânsă În acea clipită, pe care unii o numesc: viață. Noaptea senină se prefăcu-n furtună și primul gând porni spre buna-mi mamă, cu ciurul În vecini plecată spre a-mi rostui amara și săraca hrană pentru seară. Dar gându-acel prea mult nu adăstă căci, În vijelie de smoală și pucioasă, iadul cel negru Raiu-l izgoni. Muza se stinse În colțul ei albastru și-n loc de mângâioase și tăcute vorbe, În aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
temelii sălașul. Cu mine ce se-ntâmplă destulă vreme nu știi. Ce noapte! Două morți Îmi plămădise: cea fericită, blândă și cea hâdă, neagră. Cu greu Îmi deschisei obositele pleoape, cu greu galbena țărână o azvârlii din nas și din amara gură. Nobilu-mi raft cu tomuri Înțelepte se dovedise iar prieten statornic: mă apărase, căzând peste mine, de zidul ce se prăvălea, nevolnic, sub apriga călcare a monstrului de fier. Am năvălit la aer din jalnica ruină și glas am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mâna bunului meu tată, ce-n cer acuma-și plânge neputința, zăcea sfârșit, Îmbrățișând pământul. Ce crudă soartă ori ce vis teribil din care - cu nădejde Îngerească - Îmi tot spuneam să ies! Zadarnic, Însă: mama, ținând În sorțu-i ciurul cu amar mălai, Îmi spuse pe șoptite: de-acuma chiar că nimic nu ai. Și adevăr rostise buna de ea: nimic nu mai aveam, nici eu, nici ea, doar mălaiul cu roșie tărâță Îngroșat. Și-acela de-mprumut. Bălăuroiul țăndări Îmi făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îngăduiseră Înălțarea cortului și așezarea taberei În larga curte ce și azi există - a fost făcut țăndări de roțile cele negre și fără milă. În crunta lor rostogolire au băgat În țărână sarea și gazul, piperul, dafinul, legătura de pelin amar, lampa, oglinda, săpunul de casă pus În pod la uscat, nucile și grâul pentru colivă, neprețuitele mele cărți, căpisterea-n care mama plămădește pâinea și colacii, briciul ce sta cuminte Într-un cui În grindă, castronașul pentru bărbierit, clanțele, broaștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ne-am Îndepărtat nițel de subiect - nu fără folos, firește - și de-acum ne luăm seama și ne Întoarcem către războiul despre care am pomenit de câteva ori În prelegerile mele. O Întâmplare ale cărei ecouri s-au lungit peste amar de veacuri și pe care mulți nici n-o știu și nici nu le trece prin cap s-o afle - semn că Încrucișările genetice la care s-a dedat acel Urmaș nu au exclus cu totul, din păcate, nașterea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fabrica de mezeluri și-n câteva zile o să hâltâcăi voios În burți de orășeni. Hai, nu te mai uita așa! Ce, credeai c-o să trăiesc cât lumea? Să-ți spun drept, cam ajunsesem să mă plictisesc: singurătate, Încheieturi țepene, mâncare amară, apă leșioasă... Asta e! Pe toți ne-așteaptă. Am trăit prea destul și am trăit binișor, nu mă plâng. Nu am păreri de rău. Așa că du-te frumușel În drumul tău și lasă-i pe-ăștia să-și facă treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să mă războiesc, prin pântecele, sânii și gura ei, cu toate relele care mi se Întâmplaseră. Nu eram pur și simplu un soldățel stătut care vine În permisie și n-are altă grijă decât să-și ostoiască dorințele Înfrânate atâta amar de vreme; nu, eu aveam de dus acolo un război pe viață și pe moarte. Mă gândesc acum că, dacă nu aș fi Întâlnit-o atunci pe acea femeie singură, supusă și cu sânii mari, ocrotitori, aș fi explodat, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și așteptări Înfrigurate, pline de dureroase delicii, fusese Ion Vieru, care, ca să pună cum trebuie lucrurile la punct și ca să sfârșească pentru totdeauna acel vis frumos, luase la șuturi zmeul, Îl călcase temeinic În picioare - ca să se răzbune pentru atâta amar de nădejde irosită - și-i dăduse foc. Printre cei care priveau flăcările cu oarecare ușurare și mulțumire se număra și Mihai Enin, băiatul fără poreclă. Stătea culcat Într-o rână, pe iarba măruntă, călcată În copite de oi, capre, vaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În cârlige de pescuit, voia să opereze pisica pe burtă ca să vadă ce are Înăuntru, se punea ore Întregi la pândă Împreună cu Ectoraș În spatele vreunei haznale turcești, ca să le vadă femeilor ceea ce nu se cădea văzut, pleca la cules cireșe amare de lângă Eleșteu ori făcea rost de țigări de la tată-său și le Împărțea cu mai nevolnicul său prieten. Le fumau pe ascuns, prin vie sau pe coclauri, În vreme ce-și Închipuiau cu glas tare cum ar fi fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nae se apucase să se roage pentru o moarte ușoară și nici nu-și dăduse prea repede seama că Atotputernicul Îi Îndeplinise dorința pe loc, luându-l cu Sine la Ceruri, unde paznicul - se șoptea - ajunsese, totuși, cu gura cam amară de părere de rău, căci nu se așteptase să i se Îndeplinească ruga atât de repede și pe nepregătitelea. Trupul nu i-a fost găsit nicicând, iar câte unii erau Încredințați că Nae, beat, fusese ucis și ros până la ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
i‐a apărat, Toți stejarii i s‐ au scuturat. D Rămânând departe, ca o stea Eram mici și timpul furtunos. N‐am putut s‐ o ridicăm de jos. MAICA LIMBĂ ROMÂNEASCĂ Tot ca mama, dulce, sfântă, , a, în orice vremi amare, Țara ajutând să crească, Este și‐ a fost, din vechime Limba noastră românească. E Ne‐a‐nvățat și ne‐a fost stea. l e la ea știm ce‐i iubirea, ut aica limbă românească ăbunii ste limba omeniei e, i
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
grele o mustra și ea, biata, cuvânta: “Dragul meu! Să fii iertat și de blăstăm dezlegat. Însă... fie blăstămat Pământul, că nu m‐ascultă, Bată‐ l Jalea mea cea multă, și nu te mai lasă‐afară, Bată‐ l Jalea mea amară!” Țărna‐atuncea tremura, Lutul mânios urla; Pământul se despica: « Nu‐i destul c‐ ai blăstămat Pe‐un copil nevinovat, Acum mă blăstemi pe mine, Blăstămu‐ te eu pe tine! Căci n‐ai inimă de mamă Nu ți‐ e sufletul de
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
la sânul tău În cânt și dezmierdare Acum ne lași, păreri de rău, Durere și‐ ntristare. Te duci pe drum întunecat Prin satul plin de glod. Cu noi bocește‐ ntregul sat La ultimul prohod. În inimi când se‐ ngrămădesc Speranțele amare Din suflet ni se irosesc Simțirile bizare. Popa și dascălii rostesc Cântări de‐nmormântare Îngenunchiați îți dăruim Ultima sărutare. 136 Ai strâns în tine atâta dor Încât nu mai încape; Măcar acum lângă sicriu Ne ai pe toți aproape. Mama
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de vânt ... Hai , nani , nani ... Să‐ ți cânt, lumina mamii, și iar încep și iar Cuvintele‐și pierd șirul, ‐ că vezi, în astă‐ seară I‐atât de‐amarnic cântul ce‐ l spune vântu‐ afară, De parc‐ar plânge‐ ntregul săracilor amar ... Dar tu aștepți un cântec‐ că tu ce știi de vânt! și ce să știi ce spune‐ n amarnica‐i poveste ? ... O, tu nu poți pricepe nimic din toate - aceste ... Să ‐ ți cânt și‐ n seara asta, lumina mea, să
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și la Tecuci oameni”, cuprinzând peste 400 de destine ale semenilor săi. DE CE TACI, MAMĂ ? Te‐am visat ieri noapte în puținul meu somn rahitic, turmentat cântai la fântâna din vie ca în anii prunciei mele vocea ta sonda adâncuri amare; Neavând radio, pentru noi tu, Maria Ghica erai și Maria Tănase și Maria Calas și mierlă și privighetoare. Mai târziu nu ți‐am mai auzit ghiersul casa dospise, eram mulți iar nevoile creșteau odată cu noi; Ți‐ amintești, mamă, când m
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mănoasă Atât de bine te cunoaște... Închișii ochi n‐or să mai știe, și nu s‐ or tulbura de jale Când cai străini vor paște iarba De pe movila gropii tale. Azi nu mai e îngust bordeiul Să‐ ncapă jalea ta amară, Din iconița ei, Preasfânta Te vede cea din urmă sară... La cap un muc de lumânare Învie‐ ncet și dă să moară, Asemeni visurilor tale În sufletul de‐odinioară! Numai o babă milostivă Îți străjuie la căpătâie, și pe cărbunii
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
nori ș‐ascunde În pripă fața rușinată... Un popă‐ n grabnice tropare Te va petrece dimineață, și poate nimeni nu va plânge Plecarea asta din viață... De lângă șură, răzimată, Te va privi muncita sapă, De‐ ar ști vorbi surata bună, Amar te‐ ar prohodi la groapă: O viață‐ntreag‐ am fost tovarăși, În ploi și‐ n arșiță de soare, 189 De truda palmei tale aspre Eu m‐ am făcut strălucitoare. Sclipirea mea spune rușinea și jalea care mă purta: M‐ ai
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
are 101 ani, zâmbesc a mirare iar interlocutorul îmi întoarce o față luminată de un zâmbet asemănăto r. De unde îmi vine în minte să spun că mama este un zâmbet... Un zâmbet luminos că a atins 101 ani? Un zâmbet amar că viața ei bate la porțile neantului? Cine știe? Dar această trecere pasageră prin viață și toată cohorta de sentimente ce o însoțește, îmi cuprinde gândurile și mă interpe lează în prag de ducă..., pentru că anul acesta fac și eu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]