8,321 matches
-
punctul de fugă, devenind tot mai comprimate pe măsură ce se îndepărtează de privitor. Orice formă situată la suficientă distanță - oameni, copaci, clădiri - se restrânge într-un punct zerodimensional și dispare. Acel zero din centrul picturii conține o infinitate de spațiu. În aparență contradictoriu, punctul lui Brunelleschi a transformat desenul acestuia, într un mod aproape magic, făcându-l să semene izbitor de mult cu tridimensionala clădire a Baptisteriului. Efectiv, nu se mai putea face distincție între el și obiectul real. Când Brunelleschi a
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
rădăcină a expresiei 4x - 12. Când începi să înșirui simboluri pentru a obține ecuații, poți da de ceva neașteptat. De exemplu, se dă ecuația de mai sus și se schimbă semnul - în +. Acest fapt ne conduce la o ecuație în aparență nevinovată, 4x + 12 = 0, însă soluția acestei ecuații este acum -3, un număr negativ. Așa cum, vreme de secole întregi, matematicienii indieni l-au acceptat pe zero în timp ce europenii l-au respins, tot așa Orientul a îmbrățișat numerele negative, în timp ce Apusul
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
o modificare aparent atât de ilogică în legile fizicii: conform lui Planck, moleculele nu se puteau mișca oricum. Ele vibrează numai la atingerea unor niveluri acceptabile de energie, numite cuante. Nu pot avea energii situate între aceste valori acceptabile. În aparență, supoziția nu este prea ciudată, însă nu acesta este modul în care pare să funcționeze lumea. Natura nu se mișcă în salturi. Ar fi absurd să avem doar oameni înalți de 1,50 m sau de 1,80 m, între
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
orice observator. De exemplu, imaginați-vă un băiețel care aruncă pietre în toate direcțiile. Pentru un observator care se apropie de băiat, pietrele par să zboare mai repede decât pentru un observator care se îndepărtează în fugă de el; în aparență, viteza pietrelor depinde de direcția și de viteza observatorului. În același mod, viteza luminii ar trebui să depindă de apropierea sau îndepărtarea noastră, în fugă, față de un bec care strălucește deasupra. În 1887, fizicienii americani Albert Michelson și Edward Morley
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
că fenomenele apar în mod inerent în funcție de anumite cauze și condiții, ci faptul că apar în mod dependent de cauze și condiții ca iluziile unui magician. Dacă înțelegeți corect înțelesul vacuității și alapariției dependente, puteți înțelege atât inevitabila și corecta aparență a unui obiect, cât și lipsa de existență inerentă a acestuia; aceste două aspecte nu sunt câtuși de puțin contradictorii.“ Vacuitatea, ca lipsă a faptului de a fi inerent al formei, nu este lipsă de formă, ci substratul ultim al
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
camuflat“ în profan (cum ar spune, probabil, Mircea Eliade), în dorința și năzuința „științifică“, de cunoaștere și abordare „sistematică“ - este vorba despre un cerc „făcut“ (nu primit prin îmbrățișarea a toate), dacă nu chiar (și adeseori) „contrafăcut“, care oferă doar aparența încercuirii totale, fără rest, prezentată ca posibilitate (și reușită) de explicare și explicitare în totalitate a lumii. Un astfel de exemplu sunt sistemele filozofice și științifice care își propun să explice lumea și, nu arareori, au pretenția de a fi
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
este ființă/esență/realitate/ceea ce este [suchness], starea naturală a tuturor fenomenelor, și este spontan prezentă în aspectul conștienței [awareness] drept corpuri [bodies] și înțelepciuni [wisdoms], care sunt dincolo de întâlnire sau împăr țire în privința esenței. Starea naturală este unitatea dintre aparență/tot ceea ce apare [appearance] și vacuitate [emptiness]; nu există apariții impure în această stare naturală. De aceea, în starea naturală de luminozitate, corpurile și înțelepciunile sunt prezente de la sine. Diviziunile lor se prezintă ca nenumărate calități ale iluminării, întrecând în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
cerul; cele mijlocii vor fi de mărimea Muntelui Sumeru; și chiar și cele mai mici vor avea mărimea a optsprezece trupuri de-ale noastre, stând unul peste altul. Să nu-ți fie frică! Orice existență fenomenală [de natura fenomenului/apariției/aparenței] se înfățișează acum în forme de lumină [luminosities] și trupuri de buddha. Recunoscând toate aceste apariții vizionare ca fiind lu mina/luminozitatea [luminosity] naturală a propriei tale stări, inerente, de conștiență, manifestându-se ca lumini și trupuri de buddha, te
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
erezia - n.n.) în chip prefăcut în cuvinte de-ale Scripturilor, ca și tatăl ei, diavolul, și se silește să intre iarăși în raiul Bisericii, ca, dându-și înfățișarea de creștină, să înșele pe vreunii ca să cugete contrar lui Hristos, prin aparența de adevăr a unor raționamente mincinoase. Căci nu e în ea nici o judecată dreaptă. Și de fapt au și amăgit pe unii, făcându-i nu numai să-și plece urechea la cuvântul lor stricăcios, ci și să ia și să
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
nu este în mod necesar conștient și care nu sunt întotdeauna obiective de a o adopta"199. Cu alte cuvinte, ideologia poate servi scopului cunoașterii sociale, acela de a încerca o raționalizare, prin explicație și înțelegere, a ceea ce este în aparență irațional în plan social. Depășind "excesele matematizante" intervenite în sfera teoriei social-politice sub influența pozitivismului, ideologia poate contribui deci la îmbogățirea comprehensiunii complexității spațiului social. În plus, chiar dacă am fi de acord cu pretențiile emise recent de adepții "programului forte
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
opera filosofică a unor gânditori precum Horkheimer și Adorno, "specia umană (...), în procesul istoric al iluminismului, s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de origini, fără a se elibera totuși de constrângerea mitică la repetiție. Lumea modernă complet raționalizată este doar în aparență dezvrăjită; asupra ei planează blestemul reificării demonice și al izolării mortale"217. Mitul se salvează, așadar, după cum reiese din această înțelegere proprie neo-marxismului, grație redundanței sale: repetiția ritualică este cea care îi asigură permanenta ciclică revenire în prezent 218, "amenințând
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
nefiind infinite. După cum arată Girardet, "(...) mecanismele combinatorii ale imaginației colective par a nu avea la dispoziție decât un număr relativ limitat de formule. Capacitatea de înnoire a creativității mitice este, de fapt, mult mai restrânsă decât ne fac să credem aparențele"224. Mecanismul de compensare a acestei epuizări a formelor de manifestare mitice este, așa cum am văzut mai sus, repetiția lor. Tocmai de aceea putem decela, de regulă, o serie de "complexe mitologice" sau de "constelații mitice" care se remarcă, înainte de
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
modalități de depășire a caracterului negativ pe care termenul îl moștenește. Deși, în mod formal, atât filosofia, cât și teoria ori știința politică (ca domenii ce asumă explicarea fenomenelor de putere) au preluat conceptul de ideologie cu un sens în aparență neutru, analizele de profunzime atestă că, la modul fundamental, există anumite rezerve față de investirea sa cu funcții de cunoaștere. Dacă, într-un sens foarte larg, ideologia apare ca un set de principii, valori și atitudini menite să orienteze acțiunile politice
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
vorbește Baudrillard, care arată că, "în vreme ce modernitatea a fost caracterizată de explozia bunurilor, a mecanizării, a tehnologiei, a schimbului și a pieței, societatea postmodernă este locul unei implozii a tuturor granițelor, regiunilor și distincțiilor dintre cultura înaltă și subcultură, dintre aparență și realitate și dintre toate opozițiile binare instituite de filosofia și teoria socială tradiționale. Pentru Baudrillard, aceasta înseamnă sfârșitul tuturor pozitivismelor, al marilor referințe și finalități ale teoriei sociale precedente: Realul, Înțelesul, Istoria, Puterea, Revoluția și chiar Socialul însuși"480
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
o altă viață vrednică de numele acesta. E drept, se duc pentru totdeauna în Ereb, în tărâmul subpământean al lui Hades, principele nemuritor al morții. Dar, după ce trec de Stix, au a exista veșnic ca umbre fără viață, ca niște aparențe care nu mai păstrează decât înfățișarea lor de odinioară, simple simulacre vlăguite și inconsistente, golite de orice substanță vitală, de orice conștiință și de orice amintiri. Nu au nici măcar viața arătărilor din vise. Ținutul morților este singurul loc din universul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
mare care să nu reziste la această analiză, și doar ele, operele cu adevărat mari, rezistă, lăsându-se apoi citite, ascultate ori privite cu o mai deplină pătrundere și cu o plăcere mai bogată, ca ori de câte ori marele joc evanescent dintre aparențe și esențe este întrucâtva deslușit. Ceea ce este de rang mai mic, oricâte merite ar avea, odată demontat, rămâne așa. Poți însă demonta oricât o închipuire din sferele de sus, efortul analitic îi este prielnic operei, iar ea îl transcende, realcătuindu-se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
nimic grotesc și nimic rizibil în zona înaltă a piesei. Iar singurul lucru nemiraculos este iubirea: Miranda, Ferdinand sunt, cu dragostea dintre ei, oricât de aparent nemotivată și de fermecător subită, singurii indemni de tot ceea ce în insulă este miracol, aparență și vis. Tinerii aceștia sunt ceea ce ar fi oriunde pe pământ. Într-un loc situat la un alt nivel de realitate, ei sunt nebântuiți de tot ce e acolo altfel decât în lume. E drept că asistă la o scenă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
până să se pocăiască și ei în felul lor, mai sunt îndepărtați de-acolo încă o dată. Toate acestea Ariel le execută cu mijloace specifice fiecărei situații și fiecărui personaj sau grup de 186 personaje, fie rămânând nevăzut, fie sub diverse aparențe, fie singur, fie ajutat de alte spirite din insulă, date în seama lui de Prospero: „gloata / Asupra căreia ți-am dat puteri“, „slujitorii tăi“. Când acționează singur, Ariel vorbește doar în două rânduri (nu se iau în considerare, acum, cântecele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pare se, specializați pe bresle, localnici căzuți și ei sub stăpânirea lui Prospero și a directorului său de scenă. În aceste pasaje, în unele în chip frapant, se vădește capacitatea teatrală a duhului, știința lui regizorală și scenaristică, geniul organizării aparențelor în întreguri spectaculare. Dar, până la performanțele mai înalte, instituirea spiritelor minore ca torționare ale lui Caliban și apoi ale complicilor săi. Speriat că Trinculo, care se strecurase sub mantaua lui, este un duh, Caliban, pățit, țipă de câteva ori: „Of
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
o altă viață vrednică de numele acesta. E drept, se duc pentru totdeauna în Ereb, în tărâmul subpământean al lui Hades, principele nemuritor al morții. Dar, după ce trec de Stix, au a exista veșnic ca umbre fără viață, ca niște aparențe care nu mai păstrează decât înfățișarea lor de odinioară, simple simulacre vlăguite și inconsistente, golite de orice substanță vitală, de orice conștiință și de orice amintiri. Nu au nici măcar viața arătărilor din vise. Ținutul morților este singurul loc din universul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
mare care să nu reziste la această analiză, și doar ele, operele cu adevărat mari, rezistă, lăsându-se apoi citite, ascultate ori privite cu o mai deplină pătrundere și cu o plăcere mai bogată, ca ori de câte ori marele joc evanescent dintre aparențe și esențe este întrucâtva deslușit. Ceea ce este de rang mai mic, oricâte merite ar avea, odată demontat, rămâne așa. Poți însă demonta oricât o închipuire din sferele de sus, efortul analitic îi este prielnic operei, iar ea îl transcende, realcătuindu-se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
nimic grotesc și nimic rizibil în zona înaltă a piesei. Iar singurul lucru nemiraculos este iubirea: Miranda, Ferdinand sunt, cu dragostea dintre ei, oricât de aparent nemotivată și de fermecător subită, singurii indemni de tot ceea ce în insulă este miracol, aparență și vis. Tinerii aceștia sunt ceea ce ar fi oriunde pe pământ. Într-un loc situat la un alt nivel de realitate, ei sunt nebântuiți de tot ce e acolo altfel decât în lume. E drept că asistă la o scenă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
care, până să se pocăiască și ei în felul lor, mai sunt îndepărtați de-acolo încă o dată. Toate acestea Ariel le execută cu mijloace specifice fiecărei situații și fiecărui personaj sau grup de personaje, fie rămânând nevăzut, fie sub diverse aparențe, fie singur, fie ajutat de alte spirite din insulă, date în seama lui de Prospero: „gloata / Asupra căreia ți-am dat puteri“, „slujitorii tăi“. Când acționează singur, Ariel vorbește doar în două rânduri (nu se iau în considerare, acum, cântecele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
pare se, specializați pe bresle, localnici căzuți și ei sub stăpânirea lui Prospero și a directorului său de scenă. În aceste pasaje, în unele în chip frapant, se vădește capacitatea teatrală a duhului, știința lui regizorală și scenaristică, geniul organizării aparențelor în întreguri spectaculare. Dar, până la performanțele mai înalte, instituirea spiritelor minore ca torționare ale lui Caliban și apoi ale complicilor săi. Speriat că Trinculo, care se strecurase sub mantaua lui, este un duh, Caliban, pățit, țipă de câteva ori: „Of
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
se croiau fără vestă, iar pantalonii fără manșetă. Cum ciorapii de mătase erau extrem de scumpi (atunci cînd se găseau), femeile au găsit o soluție ingenioasă: își ungeau gambele cu o cremă de culoarea ciorapilor și trăgeau cu rimelul o dungă. Aparențele erau salvate pînă cînd începea să plouă! În perioada interbelică și cu deosebire în anii '30 ai secolului trecut Marea Britanie își păstrează supremația in industria tradițională a confecțiilor din lînă, cu Leeds și Bradford (ambele în Yorkshire) ca principalele centre
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]