8,235 matches
-
orientări lingvistice. În această secțiune, voi încerca să refac (parțial) traseul studiilor despre inacuzativitate, subliniind atât aportul diverselor orientări la studiul acestei clase de verbe, cât și aspectele legate de relația dintre sintaxă, morfologie și semantică, precum și de diferențele și asemănările dintre limbi, pe care studiul inacuzativelor le-a scos la iveală în beneficiul evoluției teoriei lingvistice. Froud (2006: 1631) inventariază și ilustrează cu studii reprezentative abordările teoretice ale inacuzativității: inacuzativele sunt rezultatul unor operații lexicale (Reinhart 1996), procese morfologice (Pesetsky
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sunt proprietăți, de tranzitivitate. Există centre verbale care au conținutul semantic al lui v, dar nu și proprietățile de tranzitivitate − de exemplu, pasivul the book was read 'cartea a fost citită' are interpretare eventivă, dar nu are proprietăți de tranzitivitate. Asemănarea dintre structura tranzitivă și cea intranzitivă constă în faptul că ambele denotă evenimente, iar deosebirea, în faptul că numai în cea tranzitivă evenimentul e dus la capăt de o cauză externă. Alexiadou și Anagnostopoulou (2004: 119), reluând trăsăturile categoriei v
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
implicată mai mult în acțiune decât entitatea mai puțin afectată. Pentru determinarea Agentului este folosit și criteriul animării. Agentul Pasiv este entitatea care precedă subiectul în lanțul cauzal, atunci când verbul principal descrie evenimentul care rezultă în starea prezentă a subiectului. Asemănarea cu Cauza constă în faptul că Agentul Pasiv este obiect sau persoană, inițiatorul tehnic al versiunii active a segmentului verbal cauzal. Pentru detalii asupra teoriei lui Croft, vezi și Stan (2005: 224−229). Înscriindu-se în linia teoriei cognitive de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
l-a speriat pe John'. 5.3.3.2. Modelul lui Reinhart (și coautori) Teoria formulată de Tanya Reinhart are ca punct de pornire modelul propus de Chierchia. Reinhart (1991) e de acord cu analiza lui Chierchia (1989), care observă asemănarea dintre procesul lexical al reflexivizării inerente și ergativitate: în ambele situații, verbul are două roluri tematice care pot să nu fie realizate ca variante tranzitive ale verbului, dar care sunt identificabile în Lexicon. Concluzia este că nu e nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aceleași condiții de adevăr). Reinhart (1991) susține că diferența dintre ergative și reflexivele intrinsece este sintactică: în cazul ergativelor, argumentul extern/intern se poate realiza, pe când în cazul reflexivelor intrinsece, argumentul extern trebuie să fie realizat sintactic. La Chierchia (1989), asemănările morfologice dintre inacuzative și reflexive reflectă faptul că ambele sunt derivate de la un verb cu două locuri, prin reducere, morfologia reflexivă fiind semnul că a avut loc o reducere; reducerea este o operație mai complexă decât reflexivizarea și se aplică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
2004: 159) observă că, în ultimele două decenii, abordarea inacuzativă a reflexivelor a devenit populară în special în tratarea reflexivului romanic: subiectul verbelor reflexive este obiect de adâncime, ca și subiectul inacuzativelor. Reflexivele nu trec însă testele de inacuzativitate, iar asemănările morfologice dintre reflexive și inacuzative nu sunt determinate de structura argumentală comună, ci de operațiile derivative. Reinhart și Siloni (2004: 160) arată că, în engleză, ebraică și neerlandeză, reflexivele sunt o clasă închisă (sunt create în Lexicon), pe când în limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și reflexivizare; reflexivizarea este o anticauzativizare în contextul unui verb a cărui reprezentare lexico-semantică acceptă/cere o cauză agentivă. Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) arată că alternanța cauzativă/ anticauzativă caracterizează verbele care au utilizare tranzitivă și intranzitivă și subliniază existența asemănărilor și a deosebirilor între anticauzativ și pasiv. Autorii sunt împotriva abordării derivaționale a alternanței cauzative, aducând dovezi împotriva analizei ca detranzitivizare. Soluția pe care o propun este descompunerea verbelor de schimbare de stare în Voice și CAUS. Variația lingvistică în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atât varianta reflexivă, cât și cea nonreflexivă acceptă exprimarea lexicală a cauzei/forței care inițiază sau controlează procesul: Economia chineză accelerează datorită crizei economice europene Pulsul se accelerează din cauza medicamentelor Hematiile aglutinează din cauza reumatismului Cuvintele se aglutinează ca urmare a asemănării formale Ion albește din cauza grijilor Ion se albește la față de frică Vaporul ancorează de urgență lângă insulă din cauza furtunii Rădăcinile se ancorează adânc în sol ca urmare a vântului puternic Căpița de fân a ars de la o țigară aruncată Mâncarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
considerate intranzitive simple, pure) au o structură tranzitivă lexical, fiind derivate prin încorporarea unui obiect intern. Hale și Keyser (2002) au renunțat la ipoteza încorporării, susținând că verbele inergative intră în relație cu un complement realizat printr-un nume vid. Asemănarea dintre tranzitive și inergative ar fi posibilitatea (nu și obligativitatea) de a lua un obiect direct. Avram (2003: 187) arată că inacuzativele nu pot atribui Cazul acuzativ nici măcar complementului intern, pe când inergativele pot avea complement intern. Bowers (2002: 213) analizează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
19 *a sosit sosirea. Hill și Roberge (2006: 17) arată că identitatea semantică dintre V și O este suficientă pentru ca aceste nume să fie considerate obiecte din punct de vedere sintactic; numele sunt legitimate ca obiecte ale rădăcinii V în virtutea asemănărilor semantice; deplasarea acestui obiect este permisă, dar nu e disponibil niciun caz și niciun rol tematic. Posibilitatea apariției complementului intern a fost studiată de Creția (1956). Autorul înregistrează situații diferite de apariție a complementului intern: (a) pe lângă verbe tranzitive cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1. Din istoria interpretării verbului a fi În timp, verbul corespunzător sensului 'a fi' a primit diverse interpretări de tip logic, logico-semantic, istoric și comparativ, sintactic. Majoritatea acestora încearcă să diferențieze valorile verbului și să surprindă prin clasificări diferențele și asemănările dintre acestea. 2.1.1. Interpretarea din logică Frege (1892)1, în cadrul teoriei sale despre referință, face distincția (logică și gramaticală) între 'a fi' copulativ, în (a) și 'a fi' predicativ, în (b): (a) propozițiile predicative, în care a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
principale (reflectând concepția sintactică a autorilor dicționarului): cea de verb pregnant, pe care o vom avea în vedere în detaliu, și cea de verb auxiliar pentru formarea perfectului și a mai-mult-ca-perfectului perifrastic. Din descrierea ipostazei de verb auxiliar, reținem numai asemănarea semantică remarcată de autorii dicționarului între contexte ca: (a) Am la mine o scrisoare scrisă de ieri și (b) Am scris ieri o scrisoare care este la mine, diferența constând numai în situarea punctului de interes: în (a), important este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Complementul e un abstract (a avea gând să, a avea grijă, a (nu) avea greșeală, a (nu) avea habar): (34) Voiu lăsa fericirea aceluia ce o are (Alexandrescu). b. A avea împreună cu complementul său abstract corespunde unui verb - a avea asemănare/deosebire "a se asemăna/a se deosebi"; a avea ființă "a fi, a exista": (35) Atunci lumea cea gândită pentru noi nu avea ființă (Eminescu). c. De multe ori, a avea împreună cu complementul său abstract corespunde unui sens pasiv: (36
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a avea este un verb cu tranzitivitate slabă, pentru că nu acceptă pasivizarea (Pană Dindelegan 2003, GALR I). Ca și în cazul verbului a fi, cele 53 de exemple oferă o imagine eterogenă a valorilor și a utilizării verbului a avea. Asemănarea dintre a fi și a avea se manifestă și prin absența subiectului Agent, verificabilă prin incompatibilitatea cu formulele agentivității: *Ion are cu bună știință două mâini *Ion are bani în mod voluntar. Din punctul de vedere al încadrării în clasele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe cale să se stingă). Limbile caucaziene, primele în legătură cu care s-a vorbit despre ergativitate, se împart în trei grupuri: nord-estic, nord-vestic și sudic sau, după altă clasificare, numai în două grupuri, de nord și de sud, toate având în comun asemănări în sistemul vocalic și consonantic și construcția ergativă (Feuillet 2006: 28); vezi și Sala și Vintilă-Rădulescu (1981, s. v. caucaziană). Limbile din Australia s-au bucurat de o atenție specială 2. Dixon (2007: 67) arată că populația aborigenă și limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ARCHI Limbă caucaziană, vorbită în sudul Daghestanului, înrudită cu AVAR sau cu LAK. Circa 1 000 de vorbitori. Limbă ergativă, fără pivot sintactic. ARMEANĂ Limbă izolată, indo-europeană, vorbită în Armenia și în alte 29 de țări. 9 milioane de vorbitori. Asemănări cu greaca. Armeana clasică manifesta partiție morfologică acuzativ/ergativ determinată de timp/aspect: sistemul absolutiv−ergativ apărea numai la anumite forme compuse de perfect. Topica SOV, adjectiv − substantiv. AVAR Familia caucaziană, ramura estică, grupul avar-andian. Limbă vorbită în nord-estul Caucazului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
A e pronume și O, nume; OAV, dacă O și A sunt nume sau dacă O e pronume și A, nume. ELAMITĂ Limbă moartă, aglutinantă, ergativă. Limba oficială a Imperiului Persan între secolele al VI-lea−al IV-lea î. Cr. Asemănări cu limbile dravidiene. ENGA (CAGA, TSAGA, TCHAGA) Limbă papua, vorbită în estul Noii Guinee. 180 000 de vorbitori. Ergativitate morfologică. Sintaxă de tip acuzativ. A și S impun acordul verbului, dar O, nu. Obiectul postpozițiilor și ambele obiecte din construcțiile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
intranzitiv, se acordă cu subiectul. Cliticele subiectului provin din complementizatori. Cliticele și complementizatorii sunt în distribuție complementară. HAHÖB − Vezi NADËB. HATTIC Limbă moartă, vorbită în Anatolia (Turcia) în mileniile III−II î. Cr., după care a fost asimilată de limba HITTITĂ. Asemănări cu limbile caucaziene. HAYU (WAYO, WAYU, VAYU) Limbă ergativă din familia tibeto-birmană, vorbită în Nepal. Circa 2 000 de vorbitori. HINDI Limbă indo-europeană din familia indo-iraniană, grupul indic central, vorbită în India. 790 de milioane de vorbitori, dintre care 490
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
grupul bodic, vorbite în Nepal. Folosirea mărcilor ergative ca elemente subordonatoare pare a fi rezultatul unui proces de gramaticalizare de tipul: ergativ/instrumental > 'pentru că' > 'deși'. Structurile ergative din aceste limbi sunt derivate prin reinterpretarea construcțiilor relative ca fiind construcții absolute. Asemănarea dintre articol și marca preergativă din propozițiile subordonate este pusă pe seama unei omofonii accidentale. În aceste limbi, marca de caz are funcție suplimentară de nominalizare. KOIARI Limbă papua, vorbită în Munții Koiari din Noua Guinee. 1 800 de vorbitori. Forme
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Dialecte diferite la nivel morfologic pentru bărbați și femei. Trecere de la sistemul ergativ (prezent sub forma unor argumente ergative fosilizate) la cel acuzativ. YAWA (YAVA) Limbă izolată (înrudită cu SAWERU sau considerată, alături de aceasta, dialect al aceleiași limbi), care prezintă asemănări cu limbile papua. Este considerată și ca aparținând familiei de limbi papua. 6 000 de vorbitori. Forme superficiale de ergativitate. Limbă în care se manifestă scindarea subiectului intranzitiv, marcată cazual și prin acord verbal. So este o clasă închisă, cuprinzând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au ca pandant două regimuri de funcționare sau doi poli ai simbolisticii politice: unul al imaginilor, care divizează, și unul al operațiunilor/ acțiunilor, care fuzionează teoria este expusă pe larg în Simbolistica politică. Practic, ele acoperă procesele de diferențiere și asemănare inerente oricărei construcții identitare. Gestionarea (post) modernă a comunicării este efectuată de marketingul politic și cade sub incidența a ceea ce autorul intitulează tautism, adică o comunicare tautologică și autistă, care produce confuzie și alienare. În calitate de reprezentare, comunicarea e un mijloc
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
îi trimisese lui Pareto un exemplar din cartea sa, iar acesta o criticase. Nu e vorba de un plagiat în sensul riguros al termenului, deoarece Pareto n-a recopiat pagini întregi din textul lui Mosca. Vocabularul nu este același, dar asemănarea dintre "teoria clasei politice" și "teoria elitelor" este frapantă. E sigur că Mosca a publicat cu trei ani înainte. Dar problema este de a ști în ce măsură Pareto s-a inspirat din lucrările lui Mosca. Zeci de politologi și sociologi italieni
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
despre Europa occidentală, America Latină, Orientul Mijlociu sau Africa Tropicală au eliminat din analiză impactul factorilor contextuali, de mediu și geografici. Totuși, relevanța abordării în funcție de zona geografică pentru politica comparată nu este atât de directă cum ar părea la o primă vedere. Asemănarea nu este în mod necesar legată de contiguitate. Proximitatea geografică în sine nu este întotdeauna semnificativă pentru comparație. Există națiuni sau sisteme politice care aparțin aceleiași regiuni, sunt contigue, și cu toate acestea sunt foarte diferite de exemplu, cum este
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
la o parte disciplinele dreptului public și filosofiei, ci doar le cerem să facă loc pentru o dezvoltare a teoriei politice, care trebuia să se întâmple de mult timp"27. În comparația contrastantă, cercetătorul elimină din analiză diferențele secundare și asemănările care ar putea persista în ciuda contrastelor profunde. Această strategie ar putea genera noi comparații, și ele contrastante, dar mai rafinate. Comparatiștii au pus mai întâi față în față democrația și totalitarismul, și abia apoi s-au concentrat asupra diferențelor dintre
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
poate să mai genereze dispute teritoriale. Complexitatea crecândă a stratificării sociale este un alt aspect important al acestei tendințe către conștiința europeană. Fiecare țară europeană este caracterizată de o diversitate internă considerabilă din mai multe puncte de vedere. Există o asemănare izbitoare transnațională între aceste diversități intranaționale. Există mai multe asemănări între niște burghezi, unul din Franța, altul din Marea Britanie, decât între un britanic din clasa mijlocie și un muncitor sau decât între un avocat francez și un fermier francez. Există
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]