7,167 matches
-
Când eram copil, mă mângâia mereu pe cap, dar într-un fel stângaci. Îi simțeam mângâierea stângace și mă irita. Tata, de pildă, nu m-a mângâiat niciodată. Iar mama, foarte puțin. Foarte puțin. Dar tata niciodată. Mâinile tatei erau aspre, foarte puternice. C.Ș.: Să revenim la oaspetele preotului. A.B.: Da, deci după aceea am aflat că era un partizan care trăia ascuns și care a murit. În satele din jur era plin de asemenea oameni, care fugiseră de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
Absenții. Opiniile celorlalți m-au interesat mai puțin, eu știam cum este țăranul, știam foarte în amănunt istoria acestor lupte din munți, pe care le-am descris în parte, pentru că în realitate ele au fost mult mai complicate și mai aspre. Sigur că m-ar fi bucurat să găsesc și critici care să înțeleagă ce am vrut să spun. Dar știam că acesta este adevărul, că ăsta sunt eu și mai departe are prea puțină importanță. C.Ș.: Spuneai că cele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
era adâncită în staza hipersomnului. Amintirea tatălui ei, era încă și mai îndepărtată. O felie de viață totuși atât de importantă, pierdută și uitată. O iubire din tinerețe, victimă a lipsei de maturitate, o scurtă explozie de fericire înăbușită de asprele realități cotidiene. Hipersomnul. Timpul. Se răsuci și se aplecă pentru a lua un calorifer portabil. Nu era frig în interiorul blocului operator, dar, oricum, va fi mai plăcut cu puțină încălzire. Aparatul aducea cu o placă de plastic, dar când apăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
amărăciune. Este o carte plină de cheful de a fabula; un drum al românilor între trecut și viitor, prezentat tot așa glumet precum întreg contextul creat de autor.“ - Ilma Rakusa, „NZZ“ » „O metaforă explozivă a temperamentului românesc, întipărită prin glume aspre la adresa unor obiceiuri conturate prin acțiunea romanului.“ - Katrin Hillgruber în „Kultur Spiegel“ » „Dan Lungu, cu un dur simț satiric, îmbracă proza românească în straie de mare valoare în contextul literaturii internaționale. Opera sa, Raiul găinilor, schițează o zi obișnuită pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
blandula/Hospes comesque corporis,/Quae nunc abibis in loca/Pallidula, rigida, nudula,/Nec, ut soles, dabis iocos...“. Și sfârșesc cu sfârșitul: „Suflet mic, suflet blând și călător, tovarăș al trupului meu care te-a găzdui, vei coborî pe meleagurile livide, aspre, pustii, unde nu vei mai fi jucăuș precum obișnuiai odinioară... Să încercăm să pătrundem în moarte cu ochii deschiși“. Și parcă văd totul mai împăcat, mai senin, într-o pulbere aurie, stinsă, cu aromă de bergamotă și mandarine verzi, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
goale dintre momentele zilei. Firele de telefon care te fac să simți și mai insurmontabile distanțele. Singurătatea, pașnică totuși, acceptată, dintre oamenii care muncesc Împreună. Liniștea albă și rece a luminii de dimineață, pe urmă căldura luminii de apus. Sinceritatea aspră a unui necunoscut care nu-ți menajează foița de țigară de pe piele. Și apoi scurta revelație, ca o fasciculație ruptă la jumate, ca un vis Întors de-un colț pe față: lucrurile ar putea sta și altfel, s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
ți-ai ținut jurământul, copilă dragă? - întrebă Metodiu. — Ținut, părinte. — - Și-atunci, care-i necazul? - întrebă Metodiu. — Părinte - suspină zvelta femeie - după cum se vede, eu dudui de sănătate și de la o vreme visez aiurea. — înțeleg - făcu Metodiu și-și mângâie aspra barbă. Se gândi puțin apoi spuse: Cu dovleac ai încercat? Nu. Ce să-ncerc? — Să mănânci dovleac, dovleac copt. Cât mai mult dovleac, mai ales seara - zise Metodiu. E foarte liniștitor. Azi un pic, mâine un pic, până te liniștești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
A SIGNOREI Rămași singuri, Metodiu și Iovănuț începură, după datină, să se spele. Rând pe rând, sub frecușul energic al harnicelor mâini monahale cădeau de pe trupurile lor în apa tot mai tulbure din încăpătorul lavabou prafurile roșcate ale Pocuției, cele aspre din Țara Leșească, vântoasele ce se ridică și orbesc drumeții în pusta de la Pesta, glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prin învăluire, s-ajung după salcâm. La atacul pe flancuri n-am secrete, sunt maestru. La Kosovice, de exemplu, i-am înconjurat pe sârbi de două ori și ei nici nu și-au dat seama. Episodul 219 ANUL NOU OTOMAN — Aspră viață - făcu Metodiu. O viață cu adevărat spartană, dar fără de care imperiul dumneavoastră n-ar fi căpătat strălucirea și întinderea de astăzi, cu totul și cu totul meritate. Ești un drăguț - spuse turcul cu modestie. — Și totuși - continuă Metodiu încurajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
este pe o pistă greșită. Voi doi aveți de gând să vă căsătoriți? S-a întors brusc spre mine. Chiar și din spatele ochelarilor de soare îi simțeam privirea tăioasă. — Cine ți-a spus asta? m-a întrebat pe un ton aspru. —Tatăl tău. Și Geneviève, am adăugat, dându-i fetei motiv să fie de-a dreptul agitată. Păreau că țin mult la asta. Oh, da, așa este. Țin foarte mult. Dumnezeule! Nu-mi vine să cred că vorbesc despre asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Așa da. Chiar dacă femeile râd, mă las luat de mână de mama. Duda mă apucă de cealaltă - cu ochii mereu la mama: o lasă?, i le taie? Mama n-o bagă-n seamă și bine face: mâna cunoscută a Dudei: aspră și fierbinte, pielegoloasă mirosind a calapăr, ca la noi, În bucătărie, Înainte de; și după, la ei, cu ferestrele astupate, În umbra dulce și pipărată, când ea zicea să mă uit În sus, că nu se cade. Nu se cade să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bine, e posibil și-așa ceva... — Ce motive te determină să te Îndoiești, totuși? N-aș zice că motivele În sine... ci faptul că sînt tare subțirele, n-au nici un suport... sînt transparente... Motivele sînt clare, spuse el cu o voce aspră. Faptul că i-a dispărut soțul nu-i un motiv serios ? — Bineînțeles. Aveți dreptate. Ia ascultă! În meseria noastră e strict interzis să dai buzna În viața particulară a clientului. Nu trebuie să-ți vîri nasul În treburi pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
telefon... CÎnd s-a Întors, era Îmbrăcată În pantaloni marinărești și o vestă maronie groasă. Părul Îi era aranjat ca de obicei, dar pistruii de sub ochi Îi ieșeau mult În evidență și o arătau schimbată - avea parcă un aer mai aspru. Simțeam oarecum nevoia s-o avertizez. Am Început să mă bîlbîi, Încercînd să-mi găsesc scuze pentru vizita aceasta tîrzie. — De fapt, vreau să-ți vorbesc despre cutia de chibrituri de aseară. Am scris și În raport, dar sondajul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mii de yeni. — A plătit tot ? — Da, mi-a arătat chitanța. Oare se pregătea să plece de acasă cu banii aceia? — Nu putea să facă una ca asta. Nu-mi vine să cred. Expresia feței, netedă ca ceara, deveni brusc aspră și severă, ca și cînd ai fi presărat-o cu nisip și În jurul buzelor ei ca niște sfîrcuri se formară cute mici, albe. Cu un aer de indiferență, Începu să-și roadă unghia de la degetul mare. — Nu mai spuneți așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
LUI, pe masă. Pe cînd Îmi sorbeam Încet băutura direct dintr-o sticluță, mi-am concentrat mult atenția asupra legăturii posibile dintre cele două fotografii. Fața puțin prelungă a bărbatului, caracteristică tipului de entuziast, era puțin asimetrică și părea mai aspră la pipăit... poate datorită petelor de culoare, și nu asperităților pielii... sensibilă la alergii, după toate aparențele. Ochiul drept, puternic, denota un caracter plin de voință, pe cînd cel stîng, cu colțul plecat În jos și pleoapa lăsată, Îți inspira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o carte de vizită ?... În șirul de mașini care trecea se crea un spațiu la un moment dat... și eu am țîșnit imediat. De partea cealaltă, chiar vizavi de cabina telefonică se Înșirau de-a lungul străzii niște platani.. Scoarța aspră te făcea să crezi că sînt bătrîni, dar nu erau suficient de groși ca să te poți ascunde după ei. La vreo cinci-șase pași de gura metroului se afla o deschizătură neagră... ca un dinte cariat... o alee Îngustă Între un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
neștire, uneori câte un ceas întreg... La trezire îl dam jos de pe mine, el nedorind asta, prinzându-se cu ghiarele, disperat parcă, de ploverul gros de lână... Îl calmam cu câte o farfurioară de lapte proaspăt. Cu o limbă mică, aspră, lipăia cu poftă porția și miorlăia să îi mai dau... Muțeasca apărea și dânsa de prin vreun ungher și cerșea, ridicând grațioasă o lăbuță din față, lapte... Era băutura lor preferată... Din când în când, Scămoșilă mai lingea și câte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
intră în muzeu. Celălalt leu e o fire poznașă. Odată, nici una, nici două, l-a lins în creștet pe un vizitator.“ Ceea ce n-a fost nici politicos din partea lui, nici plăcut pentru bietul domn (pentru că leii de piatră au limba aspră și gâdilicioasă). Un top de hârtie și-o periuță de dinți Da, Donald Bisset știe bine ce spune. Îl cunoaște pe purcelușul care voia să zboare și e convins că Sam rinocerul mănâncă o sută de biscuiți cu ciocolată la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
de-a-ntregu-n mine, Și sufletul, în flăcări, fu singur meșter faur; Semeață, neatinsă de foc și mâini străine, S-a făurit în mine cununa mea de aur (Cununa de aur) sau Răzbunători, ne vom întoarce iară, Cum ne-am legat cu aspru jurământ... Și vom cădea la sânul tău, o, țară, Cum cazi, plângând, pe lespezi de mormânt ( O, Țară) Premierea în 1920 a lui V. Voiculescu pentru volumul Țara Zimbrului de câte Academia Română după ce, cândva, refuzase la premiere pe Caragiale
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
de pe neprimitorul fotoliu gri și, în cadrul unicei ferestre a micii săli de așteptare, se apleacă discret pe minuscula claviatură a portabilului. Visează... Visează cu ochii deschiși. Nu reușește însă să formeze numărul cunoscut căci o voce metalică, o inumană voce aspră o întrerupe din reverie : Se poate intra la pacienta Dora Matei, sectorul nr. 3. Maximum două rude apropiate. Formați "03" pe claviatura de la intrare. Victor este deja în picioare, a și format codul indicat și ușa interzisă s-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care îi sfâșie coapsa stângă. O maree neagră urcă spre vidul din craniu și începe să debordeze pe nara stângă. Cerșafurile imaculate s-au transformat în cocoloașe umede, lipicioase și fierbinți, care o agresează din toate părțile. Limba uscată și aspră atârnă printre buze ca dintr-o dată să dispară, înghițită de hăul gâtlejului însetat. Vidul din cap i-a invadat toată făptura. A intrat în comă ! Urgent la reanimare ! Limba ! Trage-i limba afară ! Temuta barieră spre S. I. P. O. s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și un hotel oarecare, iat-o urcată în trenul personal care o duce spre Bucovina, îndepărtata și pitoreasca provincie a țării pe care o părăsise cu aproape treizeci de ani în urmă, pe vremea dictaturii comuniste. O iarnă prematură și aspră, în comparație cu ținutul care i-a devenit a doua patrie, a pus stăpânire pe locurile care i se par din alt univers, din alte vremuri. Gândul că satul Arbore la care dorește să ajungă este probabil un sat izolat, departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că vreau să plec imediat în căutarea fetiței din fotografie și a lui Teo ! Imediat... Imediat nu este posibil, Dora. Sunt câteva amănunte de reglat. Dar se pare că nici nu trebuie așteptat prea mult, iarna poate deveni și mai aspră că acesta e doar începutul. Azi este sâmbăta. Încerc să cred că cel mai prudent este de trecut duminecă noapte, când vigilența grănicierilor ucrainieni este bine amețită de vodcă, ceea ce trebuie să confirme Atanasie... Dragoș, tu știi cel mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
drumeagului de luncă atunci când a auzit șuierând pe lângă ureche un glonț urmat de lătrături de câini. Ca din pământ, de după tufele de răchită a ieșit o patrulă de trei grăniceri ruși care le-a tăiat drumul : "Stoi ! Nazat ! Nazat !" Vorbele aspre și grosolane pe care nu le înțelegea decât în parte erau însoțite și de gesturi brutale. Doi câini mari ca doi viței își arătau colții fioroși și scoteau lătrături răgușite. Cu bună seamă că fetița era înspăimântată. Ciudat, în capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a decis ca trupul meu să rămână pur în toată terfelirea în care l-a târât viața. La sfârșitul dezmățului lor, șeful a plecat și unul din cei trei ne-a pus în mână câte o bucată mare de pâine aspră neagră și îndesată și ne-a coborât din nou în beci unde ne-a dat niște saci pe care să dormim. Și unele bestiile au suflet... Dar ce ai ? Ai devenit palidă. Te-am prevenit că urmarea povestirii mele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]