7,814 matches
-
un antrenament permanent în spațiul prostiei ca încremenire în proiect. Toată lumea încremenește în Proiect, deci toată lumea este prostită. Scleroza societății comuniste este totală. Se poate înțelege lesne că printr-un asemenea mod de a concepe prostia sîntem foarte departe de biata prostie, inofensiva prostie, de care facem atâta caz când se întîmplă ca cineva să ne spună: Nu vezi că ești prost?" Prostia cealaltă, prostia gravă, istorică, ce ne-a angajat viața și ne-a mutilat-o din adânc, în numele căreia ne-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fie în permanentă stare de alarmă și să vadă în orice autor un mic diavol care încearcă la tot pasul să-l păcălească cu ajutorul cuvintelor. Ridicolul este în aceste condiții asumat; orice pândă își creează propriile ei fantasme, și acest biet bolnav începe să semene teribil cu personajele acelea care țin mereu un ochi închis - paradoxalul ochi al pândei - într-o lume de suspecți instituită de propriul lui delir. Fenomenele de îmbolnăvire ale unei culturi trebuie explicate în principal prin anularea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
linia de plutire. Un asemenea tip de suferință nu intră în zonele spiritului. Când însă ajunge să intre, ca la indieni, unde totul e înțeles ca suferință, sau ca în cazul lui Isus, nu mai am de-a face cu biata suferință care ne scoate de pe linia de plutire. Am să vă dau un exemplu de ce înseamnă a trece din spirit în suflet cu cele două variante ale Tinereții fără bătrînețe: cea românească și cea siciliană. Știți cum se termină basmul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
își refuză sinteza! Asceza logicii, la fel ca cea religioasă,devine religiozitate fără religie: intrare în puritatea unui gând fără obiect. Dar să vedeți unde ajunge cartea lui Hintikka, unde ajunge Hintikka cu problema lui "știu că știu". Ajunge la bietul Schopenhauer, pentru care problema lui "știu că știu" se reduce până la urmă tot la faptul simplu de a ști: lui Schopenhauer îi scapă în felul acesta tocmai miracolul filozofiei, care este reflexivitatea. Dar dacă aici ajungi după ce întreprinzi pe două sute
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pare, de fiecare dată când îl străbat, calea de acces către o realitate altfel așezată, o realitate din care se întîmplă uneori să fac parte, dar pe care cel mai adesea simt că o dețin magic, de la distanță, prin puterea bietelor mele pagini care încearcă s-o povestească. Această lentă migrație către altceva începe din clipa în care trec prin dreptul cimitirului din Rășinari și apuc să zăresc, din goana mașinii, leii de piatră care străjuiesc cavoul mitropolitului Șaguna și, cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
discipolii, și de ce, atâtea stupidități. Totul e însă mult mai complicat, căci grotescul bătrâneilor de tipul Țuțea sau Noica este urmarea unei tragedii interne într-o mare tragedie istorică. Heidegger însuși ar fi fost în alte condiții [...] un astfel de biet tataie excentric, îndesîndu-și basca până la sprâncene și exersîndu-și prin cârciumi maieutica." Am de spus următoarele lucruri: Noica însuși se temea că existența Jurnalului de la Păltiniș o să le dea multora senzația că "au acces la gândul lui" și că, în felul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de a evalua o performanță culturală. "Stupiditățile" rostite de Noica la Păltiniș și "înghițite de discipolii lui" nu fac parte din opera lui Noica. Și atunci, dacă așa stau lucrurile, la ce răspund cuvinte ca "grotescul bătrâneilor de tip [...] Noica", "biet tataie excentric" etc? Faptul că un filozof poartă basc, că e grotesc, tataie sau excentric nu are nici cea mai mică relevanță pentru filozofia lui. Și Kant era grotesc, și Wittgenstein era excentric. Ei și? De unde atunci prezumția că putem
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pus la cuptor. Virgil își nota pe un carnețel minutele pe care traiteur-ul îi spusese că trebuie să le petreacă în cuptor felul de mâncare ales. (A cerut "timpul de preparare" și pentru crenvurști, fapt care l-a pus pe bietul om în vădită dificultate.) În preajma introducerii mâncării în cuptor, în bucătărie începea o forfotă ca înainte de lansarea unei rachete interspațiale. Atmosfera se electriza, Monica se foia între frigider și cuptor, întrebîndu-l la fiecare zece secunde pe Virgil dacă s-au
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și că doar noaptea poate uita (ziua fiind "îngrozită") "felul cu totul neobișnuit pentru mine, exaltarea (Uberschwenglichkeit), cu care m-ați manipulat (behandelten)..." Formația filozofică a Friedgardei își pune pecetea pe stilul scrisorii și sentința "păpușii manipulate" se rostogolește asupra bietului Cioran amplificată de rigoarea codului metafizic: "Așadar, iubite: m-ați azvârlit în nemijlocirea univocă a unei relații trupești, în vreme ce eu năzuiam către ambiguitatea erotică a legăturii "spirituale"." Desigur, se grăbește ea să adauge, acest lucru "nu contrazice decât aparent înclinația
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ateneu. Musafirii lui Pleșu sânt fericiți să fie invitați la concert, iar după concert au ocazia să-l cunoască personal pe Bașkirov, invitat la o petrecere ― cum altfel? ― acasă la Dinescu. Măcar și lucrul acesta este menit să le tulbure bieților musafiri habitudinile pentru că dacă la ei acasă se pot duce la concertul unei celebrități, nu înseamnă că după aceea au prilejul să o privească de la un metru-doi în timp ce aceasta mănâncă "o icră" și dă pe gât o țuică. Însă ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
opere de elocință și au constrâns transcendentul să renunțe la prestigiul ineficace al vidului și tăcerii și să accepte, din rațiuni electorale, ofensa plebeiană a imaginii și cuvântului. "Povestea" și "desenul" au pătruns în spațiul inexprimabilului și al fără-de-chipului. Evident, bietul spirit întrupat, aruncat etc. trebuia să se sprijine pe "ceva" pentru a face saltul către originile Proiectului. Anatomia corpului, arborele, aripa, puntea, pragul, scara, crucea etc. au devenit "simboluri", pecetluiri ale separației abolite (sytnballein) dintre vizibil și invizibil. Numai că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
transpare din cartea de la Weidle Verlag cu atâta claritate. Senzația pe care ți-o lasă interviul este că Friedgard îi fixase lui Cioran "cotă de aforisme" și că, dincolo de ipostaza culturală (autorul sapiențial), a fost incapabilă să vadă în Cioran bietul om din carne și sânge electrocutat de dorință. L-a torturat prostește în numele "exigenței". Această viziune simplificatoare, potrivit căreia omul dispare în spatele funcției creatoare, mai ales când e vorba de "filozofi", cunoaște o largă răspândire. În imaginarul popular, filozoful trebuie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ei le prezintă lumei și cum toată viața lor publică e o parodie. - Cele șasesprezece milioane de unguri cu care înșeală Europa sunt o minciună. Și cine nu-și aduce aminte cum au schimbat numele indivizilor din districte întregi, încît bieții locuitori nemțești nu știau în urmă cum îi cheamă. Astfel, cu aparența, cu numele maghiar, ei vor să mintă ființa germană ori română. Din fericire încercarea, pre lângă aceea că e perfidă, apoi e și eminamente vană. Acești oameni ei
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
orice caz, comparate cu răspunsurile evazive de până acum ale Porții, aceste propuneri făcute în ton concesiv și îmblînzit ar forma desigur baza unei acțiuni diplomatice clare și temeinice - dacă toate puterile ar dori într-adevăr pacea precum o dorește bietul turc. Aceste propuneri mai au avantajul că sunt echitabile, căci ne-am înșela dacă am crede că populațiunea moametană se află mai bine decât cea creștină. Un ziar arab ce apare în Constantinopole face următoarea descriere: Funcționarii din vilaieturile Aleppo
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
sperează că de aci încolo nu se vor mai comite astfel de lucruri". Nu pentru aceea am amintit cazul acesta pentru că ne-ar interesa poate soarta preparandiei de stat din Deva, ci pentru că este chiar recent și foarte caracteristic. O biată catedră pentru limba și literatura română mai este la universitatea de la Cluj și, pentru că profesorul român al acelei catedre a cutezat să-și propună studiul în limba lui mi ți-l-a luat la trei parale jurnalistica și acest atentat
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
nimica și nici putem face vro observație în această privință, căci biletele de bancă chiar în Rusia au un preț scăzut. Poate că și-n această privire s-ar putea stabili o normă oarecare, căci e păcat de Dumnezeu ca bieții oameni să vadă lefurile lor devenind cu totul nominale prin speculele meschine ale evreilor din orașul nostru. Purtarea bună și corectă a armiei imperiale trebuie răsplătită din parte-ne de nu prin simpatii ostentative, dar cel puțin prin ecuitate și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-ar putea presupune așa ceva despre onorab[ilele] partide din România și mai cu samă încă de toate, fără deosebire! Auzi acolo prezumțiune. {EminescuOpIX 449} Inamicul comun al acestor donquixonade e așa numitul simț comun. Ce principiu, domnule - îmi zicea un biet mitocan robust și roșu la față - ce principiu și libertate... Nu vezi că toți îmblă după chivirniseală. După chivirniseală. Vorbă mare, căci ea e deviza tuturor partidelor, tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice, căci în urma urmelor fiecare e
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
scobește în nas. Nu e băgată în seamă.) GRETE: La ora asta, Grete are în geantă ditamai norocul. Freddy e înnebunit după Grete, trebuie să-și tragă mereu pantalonii de piele care-l apasă așa de tare. Dar se stăpânește bietul băiat, că el respectă și onorează feminitatea lui Grete. Iar Grete e oricum o clarvăzătoare, se gândește la croiala rochiei de nuntă și la ce trebuie să-i dăruiască lui Lydi la nuntă. O bucată de vițel, de pasăre oricum
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
e Lourdes atât de mare cât o cutie de bețe de chibrit. Și numai ce zboară pe lângă ea Fecioara Maria care trebuie să-i apară cuiva... și nu-i mai mare ca un purice. Se uită cu milă înăuntru la bietul pui de bogdaproste. (Erna și Grete pășesc hotărâte direct către Mariedl. Îi taie gâtul cu grijă. Erna aduce imediat găleata și niște cârpe ca să împiedice o porcărie și mai mare.) ERNA: Miros foarte ciudat ăștia, oamenii, pe dinăuntru. Ia te
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
feminin mi-ar dori o viață frumoasă. (Către Herrmann) Vino-ncoace, micul meu idiot! (Herrmann îngenunchează în fața ei și suspină în rochia ei) Iar te-au torturat? Iar nu te-au lăsat să-ți pictezi tablourile oribile...? Sărmanul meu schilozel, bietul meu viermișor scos din serviciu. Vor putrezi fiecare în ei, dar pe tine te vor răsputrezi. Și nimeni n-o să te poată ajuta, pentru că toți or să vrea să te ajute. Or să te ia sub aripa lor și or
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
și taică-tău și pișăciosul ăla de Dumnezeu al tău. Toți suntem de-un leat... Dumnezeu și Herrmann, suntem niște porci de câini care trebuie să spălăm putina. DOAMNA WURM: (Nu-l bagă în seamă pe Herrmann) Eu sunt o biată femeie lovită de soartă, doamnă Grollfeuer, dar nu sunt o scroafă murdară din născare, iar Dumnezeu e bineînțeles harnic și prietenos. Iar dumneata cam bei prea mult alcool dăunător, doamnă Grollfeuer. DOAMNA GROLLFEUER: Știi ce, doamnă Gargară-de-viermi (Herrmann râde tare
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
-i decât un tip de mașină mini Și eu sunt cel mai mare schilod în mișcare care există Toate au loc Locul meu cel care se tânguie Și de aceea am supraviețuit Că în cer pute mai tare ca în biata gaură a fundului meu Astea toate sunt ogorul meu Căci eu trebuie Să fiu însuși ogorul Să-i fiu propria și îndurerata piatră de temelie Ogorul este stăpânul Și apoi vine domnia Și animalele de pe ogor Și câinele din ogradă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
nu putem. Dar ar trebui să ne fie de fapt egal. Ar fi trebuit să afle singur ca un simplu Nimic. PIANISTA (compozitorului): - Poate că și tu ești un idiot. Probabil că la capătul tău ești și tu numai un biet idiot. Foarte posibil ca la finalul finalului ești o particică a idoției. Poate că există durerea asta slabă peste persoana ta. Fiecare sol este spre a fi însămânțat și tot ce e însămânțat și e respingător ca sol.. dispare.. totul
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
nu simțise-a cărnii-nfiorare;/ Arar din ploscă, pururi din izvoare/ Sorbea, și-n cumințenie deplină/ știa ce-i munca fără de hodină.// Deși atât de fragedă copilă,/ Adâncul feciorelnicului sân/ Un duh mintos purta și plin de milă;/ Ea îngrijea de bietul ei bătrân/ Cuviincioasă ca de un stăpân;/ Torcând mereu, păștea o turmă rară/ 781 Ibidem, p. 158. 782 „Povestirea Grizildei apare la Boccaccio; dar diacul din Oxford, care o spune, mărturisește a o fi aflat de la Petrarca. Istorisirea a circulat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
se salvează dintr-o situație mai mult decât compromițătoare, aceea de a fi surprinsă de către soțul ei cu un tânăr în casă, tot datorită unei inteligențe veritabile, deși femeia își mărturisește viața modestă și condiția socială, „eu, care-s o biată femeie și pot zice că n-am trecut de pragul porții” 903 : argumentează că tânărul amant se afla în butoi deoarece venise să-l cumpere, astfel ea făcând o afacere bună pentru întreținerea familiei. Monna Ghita, din povestirea a patra
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]