KorAP: Find »[drukola/base=clătina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...217 218 219 ...249 >

6,220 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

piept. — Au trecut aproape treizeci de ani de când familia s-a întâlnit ultima oară în casa asta, spuse el. Tragedia și crima ne-au vizitat atunci și asta se va întâmpla și în seara asta! Michael făcu un pas înapoi, clătinându-se ușor de la contactul apropiat cu aura alcoolică a majordomului. — La ce anume te referi? întrebă el, ridicând el însuși valiza și continuându-și drumul pe coridor. Tot ce știu, spuse Pyles, șchiopătând după el, este că se vor întâmpla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
fi întâmplat. În scurt timp, fredona pentru sine o melodie - vag identificabilă după câteva măsuri drept „Acei oameni minunați în mașinile lor zburătoare“ — L-a mai văzut cineva pe Pyles? întrebă Thomas când n-a mai putut suporta. Domnul Sloane clătină din cap. — N-ar fi bine să-l cautăm? N-a fost siguranță tot timpul cu noi în sufragerie. Ce spuneți, domnule Owen, să încercăm să-l găsim? Michael era cufundat în gânduri și părea să nu fi auzit întrebarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și Pyles porniră în căutare prin casă, căzând de acord să se reîntâlnească în sufragerie peste douăzeci de minute. Hilary a fost prima care s-a întors, urmată în scurt timp de majordom. — Ai avut noroc? îl întrebă ea. Pyles clătină din cap. — N-o s-o mai vedeți, rosti el pe cel mai lugubru ton. Nu în afara mormântului. Roddy sosi cu vești și mai proaste. — Am ieșit să mă uit în garaje. M-am gândit că a plecat fără să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
arăta prea bine - era foarte obosit, răsufla greu și dacă stau să mă gândesc, avea sânge peste tot pe haine - dar nu era mort. Chiar deloc. Nu ca Henry sau Mark sau ca Thomas. Zâmbi când rosti ultimul cuvânt și clătină din cap cu tandrețe. Asta numesc eu mort. Se auziră pași în afara camerei și Michael se întoarse, urmat de Pyles și de domnul Sloane. Hilary se ridică din genunchi și-i aduse la cunoștință desfășurarea ultimelor evenimente. — E mai dementă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
aveam nevoie de bani. Și nu te uita dezaprobator la mine: tu de ce ai acceptat să scrii cartea? Te-a mânat cumva integritatea artistică? Corect. — Te deranjează dacă mă așez aici? spuse Michael, arătând spațiul de lângă ea de pe pat. Phoebe clătină din cap. Arăta obosită. Își trecu mâna prin păr. — Ce-ai mai scris? întrebă ea. Ți-am căutat romanele. — N-am mai scris. Mi-a secat inspirația. — Păcat. — Mai pictezi? — Din când în când. Deocamdată nu prea văd ce viitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
că domnul Farrington nu va avea nici o dificultate în a-l lichida pe fratele meu. Dar e clar că asemenea lucruri nu trebuie luate ca sigure. Eram foarte deprimată când a venit să mă vadă domnul Onyx în dimineața următoare. Clătină din cap, zâmbind. Era un om foarte conștiincios. Și de încredere. A venit - asumându-și un risc - să aducă un plic, conținând câteva obiect ce aparținuseră domnului Farrington. Printre care, am găsit... — ... o fotografie? — Exact, Michael! O fotografie. Poate totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
a plăcut să fiu răsfățat. Pic. Pic. Pic. — Sunt tare obosit, Michael. Asta-i culmea ironiei, de fapt. Sufăr de un singur lucru și nu i-am spus despre asta domnișoarei Barton. Habar nu are. Poți ghici ce este? Michael clătină din cap. — Insomnie. Nu pot să dorm. Nu pot să dorm deloc. O oră, două, din când în când. Cel mult trei. De când a murit Rebecca. Pic. — Și ce noapte a fost! S-a întâmplat de mult, de mult de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

lucrăm Împreună ca să fim sigure că o servim cât mai bine cu putință. Clar? — Sigur, am zis eu. Du-te. Rămân eu. S-a Întors pe călcâie și a plecat, iar eu am pus o mână pe birou, pentru că mă clătinam pe picioare. Adică, noi nu mergem la toaletă fără a elabora În prealabil o strategie de război? Chiar stătuse ea În biroul ăsta În ultimele cinci ore și Își disciplinase vezica urinară numai pentru că fusese Îngrijorată că o femeie aflată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
să-l sun, să văd dacă putem să ne vedem mâine seară. Emily mă privea; ea Își verificase deja mesajele. Judecând după fața ei relativ calmă, am dedus că Miranda nu-i lăsase pe robot nici o amenințare cu moartea. Am clătinat din cap ca să o anunț că nici eu nu primisem nimic. „Bună, Andrea, sunt eu, Cara. Bona fetelor Mirandei. Voiam să-ți spun că Miranda a sunat aici ceva mai devreme - am simțit că mi se oprește inima În piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
să-i spun persoanei de la celălalt capăt al firului să se ducă dracului. Dar o părticică din mine spera că era Jonathan cu ceva informații. Lily a zâmbit și mi-a spus că nu e nevoie să mă grăbesc. Am clătinat cu tristețe din cap și am răspuns. — Alo, Andrea? — Da, eu sunt. Jonathan? — Da. Am sunat adineauri acasă și mi-am ascultat mesajele de pe robot. Sunt chiar acum În drum dinspre Paris, undeva deasupra Atlanticului, dar aveai o voce atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
de el o clipă mai devreme și a părut nedumerită. — Stuart a trebuit să plece, Lil. Hai s-o luăm din loc. I-am tras haina verde spălăcit peste pulover și am ridicat-o În picioare, iar ea s-a clătinat nesigură până și-a recăpătat echilibrul. Afară, aerul era rece și Înțepător și m-am gândit că asta o va ajuta să se dezmeticească. Nu mă-mă ssimt prea bine, s-a bâlbâit ea. — Știu, scumpo, știu. Hai să luăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
dacă erau destule ca să justifice etichetarea; doar evidențiau asistenta ordonată din mine. — Hai să pornim mutarea, a strigat tata din living. Șșș, am șoptit eu sonor. O trezești pe Kendra. E sâmbătă și nu e decât nouă dimineața. Alex a clătinat din cap. — N-ai văzut-o când a plecat mai Înainte, Împreună cu Shanti? Ea era, cel puțin așa cred. Erau În mod clar două fete, purtau amândouă costum și păreau nefericite. Du-te și uită-te În dormitorul lor. Ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
tocmai Îi povesteam lui Andy că m‑am uitat aseară pe VH‑1 și am văzut că una din fetele de la TLC a fost arestată pentu trafic de droguri. Și păruse Întotdeauna cea mai În regulă dintre toate... Tata a clătinat din cap și a analizat camera din priviri, ascultând numai pe jumătate și Întrebându‑se, probabil, de când anume pe Alex sau pe mine ne interesau starurile muzicii pop atât de mult Încât să și discutăm despre ele. Cred că, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
a lui Emily, iar Miranda a părut a se Înfuria și mai abitir pe chestia asta. — Nu vorbesc destul de clar? Am nevoie să‑mi faci legătura la 03.55.23.56.67.89. Imediat. Sau e cumva prea dificil? Emily clătina Încet din cap, parcă nevenindu‑i să creadă, și a mototolit hârtia cu numărul de telefon pe care ne chinuisem În așa hal să Îl obținem. Nu, nu, Miranda, bineînțeles că nu e prea dificil. Îți fac imediat legătura. Așteaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
entuziasmată de șansa de a mă a alia cu cineva Împotriva Mirandei, ținând cont mai ales de cât erau de rare aceste șanse când era vorba de Emily. Ar fi trebuit să‑mi dau seama, a zis ea și a clătinat din cap, de parcă era Îngrozitor de dezamăgită de propria‑i persoană. Zău că ar fi trebuit să‑mi dau seama. Ea mă sună Întotdeauna ca să‑i fac legătura cu oameni care locuiesc În camera de hotel de alături, sau Într‑un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
colecția mea de scrisori și vederi cu critici creștea Întruna și În curând nu avea să mai existe loc pe frigider pentru ele. Lily considera că e de rău augur să aduci acasă gândurile negative și ostilitatea altora și a clătinat din cap când am insistat că orice rău augur care a fost inițial un gând Îndreptat Împotriva Mirandei nu putea decât să mă facă fericită. Ultima scrisoare din mormanul masiv pe care aveam de gând să o analizez Înainte de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
tricou pe ea și a reușit să se extragă din pat. — Lily, cine dracu’ e ăsta? E cel mai mare dobitoc pe care l‑am văzut În viața mea, ca să nu mai spun că e și absolut dezgustător. Ea a clătinat Încet din cap și părea că se concentrează foarte profund În Încercarea de a‑și aduce aminte cum anume intrase tipul În viața ei. — Dezgustător. Ai dreptate, e absolut dezgustător și n‑am nici cea mai vagă idee ce s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
și eu, la fel toți cei pe care Îi cunoaștem. Lily e studentă și așa fac toți studenții, Alex. Ce e așa de ciudat? Am părut Încă și mai jalnică când am rostit fraza cu glas tare, iar el a clătinat doar din cap. Am tăcut amândoi câteva minute, după care el a vorbit: — Nu pricep și pace, Andy. Nu prea știu exact cum am ajuns aici, dar am senzația că nu te mai recunosc. Cred că avem nevoie de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

la toaletă. Viv era acolo deja și ridicase fereastra. În spatele clădirii era o scară de incendiu; dacă urcau treptele, puteau ajunge la o platformă metalică ruginită, cu o balustradă joasă. Platforma se zgîlțîia cînd pășeau pe ea, iar scara se clătina În șuruburile În care era prinsă. Dar locul era neobișnuit de Însorit, și se duceau direct acolo, de cîte ori aveau ocazia. De acolo puteau auzi soneria și telefonul; și, ca niște alergătoare de garduri, Își perfecționaseră stilul de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
am Întrebat: „Ce s-a-ntîmplat? Nu ți-a plăcut trusa?“. Iar el a zis: „Ei, a fost ca lumea“, dar el credea c-o să-i arate cum să facă magie pe bune, iar acolo erau doar scamatorii. Își mușcă buza și clătină capul. Doar simple scamatorii! Bietul micuț. Avea vreo opt ani. Helen zîmbi. Cred că-i plăcut să ai un frățior. Eu și fratele meu aveam vîrste apropiate și nu făceam decît să ne certăm. Odată mi-a legat o coadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Îl văzu pe Duncan cum Îl urmărește, observă cum clipește și privește Într-o parte. Apoi adăugă, de parcă ar fi ținut să dea dovadă de inteligență: — Există mode la bebeluși, ca la fuste? — Ascultă ce-ți zic, adăugă domnul Mundy, clătinînd gelatina. Ce nu vedeai pe vremea aia erau cărucioarele pentru copii. Dacă apărea vreunul, era o minune. Pe vremea noastră li se zicea „sertar“. Noi ne Împingeam verișorii Într-un cărucior pentru cărbuni. Pe-atunci copiii mergeau mai repede În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Unde ți-e drăguța? Îl Întrebă Len pe Duncan stînd În partea cealaltă a bancului de lucru de la Fabrica de Lumînări din Shepherd’s Bush. Se referea la doamna Alexander, proprietara fabricii. Azi Întîrzie. V-ați ciondănit? Duncan zîmbi și clătină din cap de parcă ar fi vrut să spună: Nu fi nătîng. Dar Len Îl ignoră. O Înghionti pe femeia de lîngă el și-i zise: — Duncan și doamna Alexander s-au certat. Doamna Alexander l-a prins pe Duncan făcînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Îl ignoră. O Înghionti pe femeia de lîngă el și-i zise: — Duncan și doamna Alexander s-au certat. Doamna Alexander l-a prins pe Duncan făcînd ochi dulci unei alte fete! — Duncan frînge inimile femeilor, zise femeia binedispusă. Duncan clătină din nou din cap și-și văzu de lucru. Era o dimineață de sîmbătă. Lucrau doispreze la banc și cu toții făceau felinare de noapte, trăgînd fitilele și suporturile metalice prin bucățele de ceară, pe care le puneau apoi În cutii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pierdem parada! Își trecu degetele de-a lungul palmei lui Helen, apoi le lăsă să-i alunece. — Asta te face să te simți așa, nu crezi? Ce melodie e asta? Își răriră pașii și ascultară cu mai mare atenție. Helen clătină din cap. — Nu-mi dau seama. Ceva modern și discordant? — Cu siguranță nu. Muzica crescu În intensitate. — Repede! zise Julia din nou. ZÎmbiră, mature, dar continuară să meargă mai repede ca Înainte. Intrară În parc prin poarta Clarence, apoi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
răspunde. Poza aia e Înspăimîntător de catolică! Arăt de parcă din clipă-n clipă or să mă tragă pe roată sau or să-mi scoată ochii! — Prostii! RÎseră amîndouă. Apoi Julia Îi zise: — Ursula, nu vrei să stai cu noi? Ursula clătină din cap refuzînd. — Știu că, dac-o să mă așez, n-o să mai fiu În stare să mă mai ridic. Dar o să mor de ciudă gîndindu-mă la voi tot restul zilei. Ați făcut o alegere extrem de inteligentă. Mai cu seamă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]