5,700 matches
-
prefac, mă prefac... Vorba lui Ilie, dacă-ți spui mereu că unu și cu unu fac trei, cu timpul crezi că-i chiar așa. Vera: Să fiu a naibii, Mina, dacă n-am impresia că-i ohaluicinație, că-i un coșmar. M-e frică. Mina: Da, te înțeleg perfect. La început și mie mi-a fost. Vera: Auzi, Mina, hai să-ți mai dau o idee... adică nu o idee. Ceva concret, adevărat. Ia un copil. Mina: M-am gîndit la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
picioare se apropie de el și, cu un calm desăvîrșit, îi dă patru palme) Să-ți fie rușine! Ilie: De ce? De ce? De ce? Mina: Pentru că-ți bați joc de mine. Ilie: Dar nu înțelegi că vreau să te salvez de un coșmar? Mina: Tu nu mă mai poți salva de nimic! Ilie: Ba da! Și o să-ți demonstrez chiar acum, pe loc! (apucă lucrurile, vrea să le repună la locul lor, încearcă, dar se încurcă și atunci le aruncă, la nimereală) N-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nepoftiți intră, scotocesc cu privirea, se așează care pe unde îi convine și nu dau semne că s-ar grăbi să plece. Cum e posibil acest abuz care într-o turnură proprie dramaturgiei lui Constantin Popa dă brînci realului în coșmar? Uite că e foarte posibil, și piesa nu se sfiește să ne trîntească în față acest adevăr stingheritor. Vecin 3: Haideți fraților, păi ce facem? Jucăm poker sau facem comunicări științifice? Vecin 2: Deci zici că ai cerut o mie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fizic, material, ci și la mutilarea intelectuală și emoțională), a dizolvării personalității pînă la completa uniformizare. Năvălirea unor specimene de "homo canis, numit pe românește vecin" în viața unei familii, cu scopul declarat de a instaura ordinea (cuvînt dătător de coșmaruri, pentru că se referă la ordine impusă de Regulamentul de bloc, și nu la una firească, naturală) reprezintă pretextul unei lucide analize, la scară mult mai mare, a efectelor distrugătoare, mergînd pînă la anihilare, pe care le implică pierderea identității. Identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
custodie pe ai săi pentru a nu-l supăra pe marele corb și ciorile frățești. Stop!; există mici și trecătoare, și zadarnice fioruri de luciditate (Alex, Irina, Val, Bunica), de revoltă, de evadare chiar, dar sînt anulate de forțele unui coșmar care nu suportă normalitatea. Așa se face că, în final, victimele, e adevărat, sub presiunea stăpînului, interior, îngenuncheat și el acum, așa cum cere regula jocului, dansează cu invadatorii. Stop! Constantin Popa Părerea autorului Cînd vorbim despre oameni Cînd vorbim despre
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ei Mihai. Mihai: Nu mă duc la ei. Maria: Nu te du. Dar or să vină ei aici. Ai să vezi! Alex: Mă duc eu (și chiar se duce) Irina: (după o pauză) Tot timpul am impresia că trăiesc un coșmar. Îmi vine să țip de frică și în același timp îmi vine să și rîd. Așa ceva nu mi-am închipuit că se poate întîmpla! Mihai: Eu mi-am închipuit... Irina: Hai, tata, las-o naibii, iar începi? Mihai: Eu! Irina
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lucru... Ce stupid! Spunem "asta e viața" exact atunci cînd nu știm deloc ce e. Ea 1: (reintrînd din partea prin care ieșise) Să știi că nu-i adevărat... să nu crezi că... de fapt nu știu ce se întîmplă... e ca un coșmar... trebuie să fiu cu el... să te salvez pe tine... să nu crezi... te implor... trebuia... (iese) Ea 2: (înțelegînd poate totul sau poate numai jumătate) Dacă e vorba de salvare, atunci să ne salvăm cum putem cu toții. Hai să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
că gîndești prea mult, dar tu și vorbești prea mult... și prea tare... Octav: Bine, atunci să vorbesc pe scurt și în șoaptă... (în șoaptă) E drept ca după o revoluție să vină la putere cei care au profitat de coșmarul comunist, care au trăit, foarte bine, Nea Matei, și care la o siestă mai semnau cîte o sentință două la zeci și zeci de ani de închisoare, care au cenzurat pînă și ce spunea omul în vis întreabă-l pe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cea adevărată..., pentru că dacă ai avea-o nici n-ai ști ce-i aia... și dacă ai ști, n-ai ști ce să faci cu ea... Octav: Da... foarte simplu...! Dom' profesor, domnule, dar cum a putut rezista un asemenea coșmar jumătate de secol?! Groparul: A rezistat tocmai pentru că avea sub mînă o societate de delincvenți... E mult mai ușor de condus decît niște oameni cărora le bîzîie prin cap chestii ca demnitatea, cinstea, curajul... Octav: Bătrîne, spune-mi și mie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Mona:...Poate că e chiar adevărat ce spui... numai că prea aduci totul la rampă, Octav... Îți plac aplauzele... Octav: Iar tu ești un spectator prea exigent... prea morocănos... (după o pauză) Cînd am ieșit în stradă... ca să scap de coșmar, de frică și de umilință, eram mort după aplauze, nu? Mona: Eu n-am spus asta... Octav: Cînd am urlat de dezamăgire și-am întrebat pe oameni și pe Dumnezeu unde-i dreptatea de după revoluție, mi-ai spus că sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a mutilat multe trecuturi și chiar dacă, cumva involuntar și firesc, cultivăm uitarea ca pe un panaceu tămăduitor, aceasta nu înseamnă că rănile psihice sau cele sufletești s-au vindecat complet, iar pulsul bolnav al conștiinței și-a încetat palpitul de coșmar intratabil. Oricât am vrea să nu fie așa, trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcându-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori. De la parodie la bătaie de joc, de la nostalgie la refuzul de a recunoaște, fie ne zbatem
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ne devoră cu voluptate, secretînd periodic amintiri și atitudini... Cultivăm uitarea ca pe un panaceu tămăduitor, dar această nu înseamnă că rănile psihice sau cele sufletești s-au vindecat complet, iar pulsul bolnav al conștiinței și-a încetat palpitul de coșmar intratabil; trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcîndu-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori". Este exact ce a vrut să spună dramaturgul și exact ce comunică spectacolul lui Ovidiu Lazăr pe un ton de mare luciditate și într-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu știu ce" îl învăluie, pentru că "fata morgana de jasmin" s-a ascuns în pieptul lui. Volumul "Cadavre în vid" "reprezintă o surpriză 1 pentru că universal poeziei este straniu, pentru că poetul însuși, elegiac întotdeauna, acum devine conștiința tragică a unei existențe de coșmar. Ajuns la capătul volumului, te întrebi de ce și de unde atâta beznă și delir? O lume care ne amintește prin suferință de Goya, prin neliniște de Poe, prin melancolia apăsătoare de Byron. Baconsky este un destin singular în istoria noastră literară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lucrurilor cutremură lumea, semnalând căderea în vid. Lumea trăiește spaima morții și a crimei: "veți cădea în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
purtând în suflet roiuri de lumini/ și albe purități de iarnă caldă." Temperament romantic, tumultuos, trecut prin școala lui Baudelaire și Rimbaud, poetul umple spațiul poeziei romanești cu toate splendorile firii, cu toate frământările însinguratului astenizat de visuri clădite "pe coșmarul unor vremi rele". Elegiac și meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume decât voi/ În lumea alcoolurilor tari", din când în când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
similare morții. În descifrarea textului vin să ne ajute titlurile. Cel mai edificator exemplu în acest sens e "Patimile" titlul celui mai amplu poem din volum și, în același timp, al volumul însuși. În poem se construiește un spectacol de coșmar, infernal: "unul cu cinci degete de fiară/ și urmele cad una după alta/ și nu se vede cine le oprește/ și nu se aude cine le întoarce/ la capăt când nisipul se afundă/ de patru ori și botul dat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prin ulei și materie, își continuă existența printre trecători. Lumea e văzută "prin minte" sau printr-un ochean fermecat, din ipostaza nepăsării: "Eram ferice, liric, leneș, prost./ Bătut de-o veselie fără rost." Alteori creionează un univers al groazei, de coșmar, cu mașini și trenuri înspăimântătoare, cu sunete de claxoane stridente, torturante pentru nervi. O spaimă metafizică amenință existența: "Drumul, ducând departe, în sensul opus/ Acelui ceasornic uriaș/ Cu axul înfipt in Marele Oraș/ Dar aflat înăuntru tuturor acestor mizerii!/ Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lei nemișcați, intens colorate, pământul visează și se trezește pe un șarpe încolăcit: "L-am auzit cum vine noaptea/ spre sânii tăi pocnind încet de lapte." Existența este un vis, motivul dublului ("Falduri" de Ion Barbu) declanșează o lume de coșmar într-un context absurd: "ți-e teamă de oglinzi să nu privească/ din cadrul lor în locul tău altcineva/ și-n fiecare seară în odaie/ oglinda ți-o acoperi/ cu o năframă roșie/ să poți dormi de visele absurde ocolită." Poetul își
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
silnic/ capete roșii de bătrâni." Poezia militantă În toate literaturile lumii, perioada anilor 1950-1975 include o largă aderare la poezia militantă. Faptul este o expresie a dezamăgirii și revoltei împotriva războiului care a generat o artă minată de spaime și coșmaruri, de pierdere a lucidității, pe un fond lăuntric zguduit de o întreagă tragedie morală. Poezia capătă valențe militante la cei solidari cu o lume ce construiește noi structuri sociale și la cei care rămân să aspire la acest viitor, în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
soldat român/ Un soldat, un soldat român/ Un soldat român/ Un soldat român/ Un soldat român." Poate, aici ne-ar satisface ideea că poetul ar descoperi halucinant peste tot morminte necunoscute, eroi anonimi; în acest fel imaginea ar fi de coșmar; dar în versurile următoare procedeul se repetă obsesiv: "Slavă generalului Cristescu,/ Slavă generalului Grigorescu,/ Slavă soldatului Ion,/ Slavă, Slavă!" Delirul verbal se preface în arabescuri care pretind emoții rafinate, dar, neajungând a se satisface decât pe ele înseși, se afundă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
chiar și prin modificarea perspectivei asupra temporalității. Să remarcăm imposibilitatea de a ne mai concepe, ca umanitate, sfârșitul, datorită captivității noastre în viziunea progresistă. Cum teama de sfârșitul lumii a dispărut, pe fondul atenuării pericolului atomic, (fiind înlocuită doar de coșmarul unei anomii sociale ce ar putea fi adusă de terorism) suntem acum proiectați în perspectiva unui viitor perpetuu. * Uniformizarea pe care o aduce tehnica vine să estompeze diferențele culturale. Nu suntem în epoca unei culturi de masă, ci a tehnicii
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
căutare, din nou frântă de oboseală... Credeți-mă, în acele perioade eram realmente epuizată; mă tot amăgeam cu autoerotismul, dar chiar și cel asistat de tehnică de ultimă generație rămânea doar un paliativ, iar greul îl trăgeam când adormeam. Alternam coșmarurile sinistre (se făcea că m-am retras la mănăstire) cu visuri incredibil de sălbatice, care conțineau invariabil un episod cu mine ostatică într-o închisoare de maximă securitate, la cheremul pușcăriașilor dezlănțuiți... Când mă trezeam, eram udă toată. Cum să
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
gospodină mare m-am implicat la fel ca în munca de la birou: total. Aș fi călcat și pe cadavre dacă era cazul, dar n-aș fi dat înapoi. Așa trebuie să faceți și voi! Știu că e un target de coșmar. De aceea v-am și felicitat la început pentru decizia de a vă apuca de gătit. De aceea v-am și avertizat cu toată seriozitatea asupra obstacolelor. Și, nu în ultimul rând, de aceea veți și primi tot ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
a „corespondenței” dintre A. Vlahuță și I. L. Caragiale, publicată inițial în Universul 6). Nu-i exclus ca și Adevăr (și) Iubire să fi figurat între aparițiile de atunci. Cînd iese din librăria în care se adăpostise, autorul trăiește „ca un coșmar”: cărțile între care stătuse vin după el, și nu numai acelea: „parcă toate librăriile din lume, toate bibliotecile oficiale și particulare își concediaseră, pe ferești, convoiurile colosale de cărți care zburau umplînd cerul, iar vîntul le spunea numele lor cînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pieziș, nedrept. Așa, de pildă, în „Liceu”, poem care a uns la inimă generații de elevi. Neîndoielnic, acesta are partea lui de adevăr referitoare la abuzurile didactice din vremea școlarității sale („Sînt oameni bătrîni care și astăzi sînt stăpîniți de coșmarul liceului”, constata spre sfîrșitul deceniului al patrulea un cunoscător al chestiunii, Gh. N. Leon,1) dar și o parte de exagerare, care provine din percepția, cel mai adesea inexactă, șicanatoare, proprie vîrstei, a manierei și capacităților profesori 144 Constantin Călin
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]