5,988 matches
-
pe care-o stîrnește oriunde apare. Îl ascultăm cu interes (mai ales noi, cei cinci de la regie-teatru). Numai că la un moment dat, două "gîște" de la actorie se trezesc rîzînd ca proastele. Oaspetele se oprește din vorbit, le privește cu dispreț, se-nroșește și... părăsește clasa, în mod năucitor și ne-diplomatic. Iese scandal în facultate, profesorii urlă (Moni Ghelerter, mai ales), fetele altfel frumoase! plîng... Important este că l-am văzut, de-aproape, pe marele Zavadski!... * 1991. La Teatrul Mic
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
care - sugerează finalul cărții - va sfârși tot prin asasinat. Numai că, de această dată, refuzul societății și al socialității este mai clar contextualizat, Huhulea fiind un descendent al vechii aristocrații, care privește ordinea comunistă cu o luciditate egalată doar de disprețul irepresibil pentru ea. Deși ar fi putut deveni un roman politic major, Ex derapează destul de repede către o intrigă donjuanescă, prea puțin susținută de epica fragmentată a volumului. În altă carte, Paharul cu muște (1997), se reiau parțial texte din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
căldură, sau în cămp deschis, de unul singur. În primul caz, copacul va crește viguros; în cel de-al doilea, va fi pipernicit.” După cum observă Karl Popper, Platon sesizează faptul că “naturalismul constituie punctul vulnerabil din doctrina egalitaristă”, reacționănd cu dispreț și batjocură. Argumentul lui Platon se bazează pe presupoziția potrivit căreia, “tratamentul egal aplicat unor oameni inegali naște negreșit inechitatea”. De aceea, un cetățean nu este egal cu slugile sale, cu “muncitorul manual care e mai curănd aidoma unui animal
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
data gata patru ani de temniță și pretinzi explicații de la cei care ar trebui și trebuie să ți le ceară ție. Dacă ai atâta energie, diavolul e de partea ta. Dumnezeu e cel ce nu m-a părăsit, fiindcă, în disprețul sălbăticiei voastre, m-a păstrat întreg. M-am obișnuit cu duhorile cele mai groaznice, nu mai deosebesc, ca miros, fecalele de puțina hrană ce mi se dă. Dacă Dumnezeu e cu ochii pe voi, știe că păcătuiți în fiecare clipă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
produc două aspecte fundamentale care tulbură viața Bisericii: primul vizează căderea Paștilor înaintea isimeriei cerești, iar al doilea aspect privește căderea Paștilor înainte de Paștele iudeilor. Fixarea Paștilor înainte de isimeria cerească (iar nu de cea astronomică) înseamnă "îndrăgirea lumii simțurilor în disprețul lumii neschimbătoare a gândului dumnezeiesc", această sărbătorire ducând la "săvârșirea a două Paști în cursul aceluiași an, lucru neîngăduit de Așezămintele apostolești"12. Mircea Vulcănescu operează o mică distincție între semnificația ontologică a Paștilor liturgic, al "săvârșirii și împlinirii jertfei
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
am avut ocazia să studiez sufletul moldovenilor. Acești rumâni sau români, după cum își zic ei, se trag din coloniștii romani și slavo-dacii învinși de Traian. În limba pe care o vorbesc, predomină limba latină”. Iar despre boierii basarabeni afirmă cu dispreț că „nimeni dintre ei nu știe rusește și n-a avut curiozitatea să vadă Moscova sau Petersburgul”, iar Alexandru Sturza, „nu-și ascunde deloc dorința sa de a vedea Moldovlahia ca o împărăție deosebită, împreună cu Basarabia, Bucovina și Transilvania”. La
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
burse în România, explorând punctele comune între ei și semenii lor români, astfel încât prăpastia dintre „cele două popoare romanice de est” este de așteptat să se micșoreze. Bineînțeles, rămâne și posibilitatea ca o apropiere mai mare de România să atragă disprețul acestora: moldovenii au devenit personaje în unele glume românești, iar atitudinea guvernului român în ceea ce îi privește a fost mereu de superioritate afișată. Totuși, pan-româniștii, abandonând speranța de a influența generația prezentă, își concentrează atenția asupra trezirii sentimentului românității
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
doar o simplă "figură de stil", autoritățile centrale rusești au recurs și la măsuri concrete care trebuiau să atenționeze cercurile conducătoare otomane asupra manierei în care intenționau rușii să 80 Europe and the Porte, Vol. ÎI, p. 112. 81 Acel dispreț a fost trădat, fără menajamente, si de du Bayet care, potrivit lui von Knobelsdorff, i-a declarat "que leș Polonois etoient une nation usée et qu'il ne valoit pas la peine, que le pur sang françois fut rependû pour eux
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de critică rece a acestei grupări, care voia supremația rațiunii asupra pornirilor și instinctelor individuale, ca și colective, și considera că nu merită să fie cârmuitor acei cari, în loc de a călăuzi mulțimea, se lasă duși de ea. A derivat din disprețul, ce nul ascundea, față de toți acei gură cască cari abdică de la judecata proprie în fața idolilor așazisei opinii publice și față de demagogii profitori ai psihologiei mulțimii. <ref id=”1”>Ioan. C. Filitti, „Școala junimistă“, în Conservatori și junimiști..., ed. cit., p.
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
certitudini asupra evoluției vieții proprii ducea spre un fatalism obscur, exprimat prin inscripțiile funerare ale vremii. Cunoașterea aparentă a unui răspuns datorat influenței aștrilor bloca tendința omului antic de a se mai ruga divinităților și provoca în adepții astrologiei un dispreț față de credința în religiile antice. O cale de ieșire din obligația hotărâtă a destinului marcat de astrologie avea să-i fie oferită omului antic de magie care, prin intermediul unor practici misterioase, se angaja să supună atât puterea aștrilor cât și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
roman. Acel nu al creștinilor Imperiului trebuie inserat în cadrul unui refuz față de statul despotic și absolutist. Ucenicii lui Cristos așteptau venirea împărăției lui Dumnezeu, de mulți considerat iminent și contrapus puterii civile. Pentru Hipolit Romanul (170-235) statul roman, indicat cu dispreț, era comparat cu cea de-a patra fiară din viziunea profetului Daniel, cu dinții de fier și ghearele de bronz, asemenea puterii rigide a Romei, și era o contrapoziție satanică față de Biserica lui Cristos. Contemporan desacralizării statului în sensul prezentat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
steag (cf. 2Cor 6, 4-10 și 2, 23-28). Idealiza creștinul desăvârșit care, după botez devenea conștient de obligațiile asumate, dăruindu-și trupul și sufletul credinței îmbrățișate. Această trăire nu putea triumfa vreodată fără o consacrare completă, fără valorificarea suferinței, ignorând disprețul lumii și depunând o muncă neîntreruptă de apostolat: Suportă încercările ca un bun soldat al lui Cristos Isus. Nici un soldat nu se încurcă cu treburile vieții, ca să fie pe plac celor care strâng oaste. Iar când se luptă cineva, la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de ani de la momentul morții și învierii lui Isus, puteau să se laude, prin glasurile lui Iustin, Herma și Irineu, de reușitele misionare întreprinse chiar și în ținuturile îndepărtate. Păgânii, i-au acuzat multă vreme pe creștini de ateism, de dispreț față de zei (critică adusă monoteismului exclusivist creștin și iudaic), de ospețe infam (hrănirea cu copii), de uniuni incestuoase (primii creștini se numeau frați și surori), de îmbrățișări la trupul nud între bărbați și femei cu luminile stinse, de a-i
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trăi sunt superiori legilor. Îi iubesc pe toți și sunt persecutați de toți. Sunt necunoscuți și totuși condamnați. Sunt trimiși la moarte, dar prin aceasta ei primesc viața. Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelșugare. Sunt disprețuiți, dar în dispreț își găsesc gloria lor. Sunt loviți în numele lor bun și între timp se dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultați și binecuvântează, sunt tratați cu mârșăvie și răspund cu cinste. Deși fac binele, sunt pedepsiți ca răufăcători; atunci când sunt pedepsiți
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
omului, în teologul creștin, alături de observația detașată a evenimentelor, simbol al derivării stoice, este prezentă conștientizarea rupturii cu experiența păgână prin implicarea unei noi concepții despre viață, inserată în optica comunitară creștină. În Ad Donatum, 7, autorul ne vorbește despre disprețul vieții exemplificat de spectacolul gladiatorului. Mulțimea care asistă își asumă o conotație de paliditate care scoate în evidență anonimatul și depersonalizarea indivizilor care, pierzându-și capacitatea de reflexie și orice sentiment, își manifestă doar instinctul bestial. Din această climat de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu spiritul creștinismului. Apărând activitatea soldatului spunea că: A fi militar nu este păcat, este păcat atunci când cineva abuzează de armată pentru a comite furturi spre paguba aproapelui; nu este păcat nici măcar asumarea unei funcții publice. Însă, este vrednic de dispreț cel care administrează afacerea publică ca și cum ar administra o afacere de familie. Și a fost drept că s-a stabilit un stipendiu pentru militari pentru ca aceștia să nu se dedea la tâlhării. Soldatul care ucide în luptă, poate fi instrumentul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și manihei (erezii ostile chiar și Bisericii), era susținută sau cel puțin necombătută de creștini. Dacă această problemă nu ar fi existat, Tertulian nu ar fi adus-o în discuție; antimilitarismul său este și anticreștin, fapt evidențiat de cuvintele de dispreț ale acestuia față de episcopii creștini. Opinia unor istorici potrivit căreia soldații martiri aparțineau doar obiectorilor de conștiință, fără a aparține credinței pur creștine, este considerată neîntemeiată alții, în ciuda apartenenței lor la Africa proconsulară, unde se impusese doctrina antimilitaristă a lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
orice conducere pământească. Pe căi opuse, gnosticii și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice consistență morală. În paralel, în Biserica dătătoare de legi, montaniștii vedeau o deviere și o trădare a conformității genuine și integrale a legii evanghelice, care dezicea viața militară și războiul considerate repugnante și antitetice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de către Marcus Aurelius și autenticitatea scrisorii sale către senat este pusă la îndoială de mulți istorici chiar și astăzi. Oscilația de atitudine a acestuia între clemența față de creștini și persecuția aspră care a urmat, aparent din motive misterioase, însoțită de disprețul împăratului față de aceștia, dispreț materializat prin îngăduința unor revolte populare anticreștine, ori prin lăsarea la libertatea prefecților de a trece la execuții împotriva creștinilor sau chiar la susținerea unor filozofi păgâni în detrimentul celor creștini, sunt doar câteva exemple din atmosfera
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autenticitatea scrisorii sale către senat este pusă la îndoială de mulți istorici chiar și astăzi. Oscilația de atitudine a acestuia între clemența față de creștini și persecuția aspră care a urmat, aparent din motive misterioase, însoțită de disprețul împăratului față de aceștia, dispreț materializat prin îngăduința unor revolte populare anticreștine, ori prin lăsarea la libertatea prefecților de a trece la execuții împotriva creștinilor sau chiar la susținerea unor filozofi păgâni în detrimentul celor creștini, sunt doar câteva exemple din atmosfera tensionată și confuză a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Fil 4, 22), mult mai conștienți de imoralitățile sale, de a critica și de a condamna, în public și în privat, depravările nocturne, matricidul, uxoricidul și alte numeroase delicte, cu care se mânjise Nero, devenind obiect de ură, înjosire și dispreț general? Ne vine greu să credem. Persecuția neroniană dezlănțuită pe neașteptate, poartă amprenta clară a stăpânului decis să o sfârșească cu acele situații neplăcute și cu mulțimea nu doar ostilă, ci și plictisitoare și indezirabilă. Masacrarea creștinilor din porunca sa
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
afirmației proconsulului o concepție revoluționară politico-religioasă, inacceptabilă în ochii autorității civile a cărei politică era întemeiată pe baze religioase în fața unui creștinism care se propaga prin concepții opuse, implicând semnificații socio-politice. Refuzul pronunțării numelui în fața lui Dio nu este rezultatul disprețului față de autorități, ci al exigenței sale de a-și manifesta identitatea spirituală (Christianus sum). Pentru autoritatea romană, legată concepției de popor (populus), refuzul declarării numelui corespundea dezinteresului față de națiune, echivalentul unei atitudini rebele ce se cerea sufocată. Pentru Maximilianus, serviciul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de conștiință a individului, pe de alta pare să apară o confruntare între creștinii, în sfera diferitelor comunități chiar în momentul liturgic al practicii religioase. Comportamentul lui Maximilianus a fost interpretat negativ de unii istorici; nu putem vorbi despre un dispreț față de autoritatea civilă, ci numai de o detașare constantă; nu este vorba nici despre vreo izolare spirituală din moment ce obiecția de conștiință față de serviciul militar era cunoscută. Terminologia pe care o folosește ne arată încrederea de care se bucura prin susținerea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
praefecti praetorio, care, reluând judecarea centurionului și întâmpinând rezistența acestuia, i-a aplicat pedeapsa capitală pe 30 octombrie. Ambele procese nu au fost cauzate de existența unui nomen christianum, ci de încălcarea disciplinei militare dictate de sacramentum militiae exprimate prin disprețul față de gradele militare aruncate. Există numeroase mărturii prezente în Acta și în Passiones despre martiriul soldaților creștini: unele ne oferă o narațiune legendară, altele anumite îndoieli referitoare la autenticitatea ori veridicitatea istorică a documentelor. Un paralelism cu Acta S. Maximilianii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
erau presați să ia parte la rituri sacrilege, un oarecare Crispinus, guvernator pe atunci al orașului Vienne, potrivit poruncii primite de la împărați, a început să constrângă creștinii să aducă sacrificii idolilor. Luând loc în tribunal, printr-o hotărâre vrednică de dispreț, a stabilit să-i cinstească pe cei care i s-ar fi supus și să-i pedepsească pe cei care i s-ar fi împotrivit. Pe când își îndeplinea oficiul cu multă râvnă împotriva tuturor celor încrezători în Dumnezeu, voia să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]