7,291 matches
-
prin vocațiune (dacă totuși, vocațiunea e altă ceva decât pasiune și ambiție). Tipografia "Miron Costin", renovată și înzestrată cu cele mai nouă piese tehnice pentru timpul acela, funcționa în strada Cuza Vodă în careul de clădiri care exista încă în dosul librăriei Socec. Birourile redacției (ca și ale administrației) erau tot acolo, cam la un loc cu ale tipografiei. Acolo, în redacția aceasta a Serei, într-o dimineață, am întâlnit pentru întâiași dată și am cunoscut pe Caragiale, care pe atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
apucă să bâiguie „Ce glumă mai e și asta?“ și i se face rău. Nu mai vedem îmbrățișări de frați în lacrimi, pentru că intră fetele care dansează ca mamele lor, ca să destindă atmo sfera. Individul este scos pe ușa din dos, ferit de vederea camerelor de filmat, în timp ce zâna bună îl înjură pe moldove nește că ia stricat spectacolul. În fine, aceasta este o excepție. Altfel, publicul - și cel din sală, și cel din fața televizoarelor - este perfect adaptat. Un prieten îmi
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
de calitate proastă pe care le promovează, televiziunile ridică din umeri a neputință și ne pun banda cu „asta cere publicul“. Sunt, vezi bine, posturi comerciale și se în chină la ceea ce „cere piața“. De fapt, lucrurile stau exact pe dos: înainte să dicteze preferințele publicului, cea care dă tonul în mod total nedemocratic și fără să țină cont de realitățile pieței este însăși oferta. Aceasta influențează apoi și cererea. Sunt destule cazuri în care televiziunile, animate de rațiuni subterane, au
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
apere „generatoarele de energie“, dar la mine ajungeau numai cele arse, cu sticla înnegrită. Și mai era ceva care mă fascina când venea nenea cu reparatul televizorului: omul încerca cu mâna goală dacă era curent în diferite zone. Atingea cu dosul palmei și, dacă zonele respective se aflau sub tensiune, mâna îi sărea spre el. Le explica alor mei că nu trebuie atins cu palma, că mușchii se contractă și apuci chiar obiectul care te curentează. Cu dosul palmei, însă, contracția
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
zone. Atingea cu dosul palmei și, dacă zonele respective se aflau sub tensiune, mâna îi sărea spre el. Le explica alor mei că nu trebuie atins cu palma, că mușchii se contractă și apuci chiar obiectul care te curentează. Cu dosul palmei, însă, contracția mușchilor face ca mâna să zvâcnească în direcție opusă. Era o adevărată lecție de viață ceea ce spunea el. Televizorul Venus părea veșnic în casa părinților mei. Lam găsit acolo și mia însoțit copilăria și adolescența. Desigur, miaș
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
ultima vreme. - Da, poate din momentul acela în care m-a avertizat doctorul despre ce s-a întâmplat cu tine. Cei doi actori cu care ai stat în salonul din sanatoriul de recuperare pentru boli nervoase te-au întors pe dos și au reușit să te monteze într-o altă direcție. Păcat... Niciodată nu e târziu, poți reveni la comportamentul sănătos de altădată. - Nu știu ce insinuezi! Zău că ești nebună! Știi tu mai bine decât mine la ce mă refer, știi că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cât timp am stat împreună? - Nu pot spune asta. Au fost clipe frumoase și mai puțin frumoase, dar acum totui altfel. Parcă nici nu mai exiști. Nu te mai implici deloc. După revoluția care a fost, toate parcă sunt pe dos. Toate lucrurile au o altă formă și nuanță. Lumea aleargă, se privatizează, tu ești șomer iar eu voi călca pe urmele tale cât de curând. Pe Nicky l-am așezat la casa lui, sau mai bine-zis s-a dus singur
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lor nu se simțea rănit. Erau foarte familiari și foarte intimi ca să- i mai deranzeje bârfa lumii și nu se mai uitau la cei care nu făceau decât să arunce cu pietre, ca apoi să își ascundă mână în dos să nu fie văzută. Un singur lucru era cert pentru Carlina...că Valentin nu făcuse nici un compromis în această situație. Valentin părea mai degrabă că avea o teamă pentru prietenia aceasta pe care o considera destul de mare și pe care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trei stele fiecare) sunt la fel de bune precum Crimes and Misdemeanors sau Zelig (două capodopere tot trei stele). Etc. etc. Chiar și-așa, Tudor Caranfil e de preferat multora dintre cei care sunt în tot felul de comitete și comiții, ling dosurile mahărilor, dau premii și scot reviste. Cu el măcar știi la ce să te aștepți la o ariceală, până la urmă, simpatică... Așa sunt și dicționarele dumisale : nu mătase, nu catifea, ci șmirghel. Titlurile străine sunt un poem al greșelilor de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
tot trebuie să beau. Caut în sertarul cu scule un capăt de sîrmă cu care descui lăcățelul pus la ușa dulapului. În dulap, deasupra tuturor dosarelor, stă agenda de lucru, pe care o iau și o bag în buzunarul din dos al scurtei îmblănite, în locul mănușilor. Pun termo-plonjonul în cana cu apă, torn zahăr și răscolesc dosarele de pe raftul de jos în căutarea unui plic de ceai chinezesc; știu că aveam vreo cîteva, aduse acum vreun an. Am găsit unul, îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea ca angajat al unui mare combinat și i-am relatat cîteva conflicte care ar putea constitui "miza dramatică" a unui eventual scenariu. Fratele Marianei a mai băut două pahare la rînd, apoi m-a pus la punct: Ușa din dos a socialismului, băiete! Acestea nu-s conflicte de film! Noi avem nevoie de filme constructive, nu distructive! Brusc, mi-a pierit pofta de replică. Cineastul a înțeles, s-a scuzat că e tîrziu și a plecat. Fratele Marianei nu vrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai doare soarta combinatului, nu vă mai doare fiecare minut pierdut!... A fost de ajuns să se termine ședința, să știți că și-a asumat altcineva răspunderea, că voi v-ați și întors în birouri faimoasele voastre culise! Ușa din dos cu scara de serviciu a socialismului!... exclam eu furios, apoi întind gîtul spre ea și-i șoptesc: Oi fi eu un bădăran, oi fi eu un simplu pion, dar în spectacolul vieții stau pe scenă, joc la vedere, nu în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de protecția muncii sînt legi inflexibile! Aveți aici, îmi arată carnetul, o amendă de două sute de lei. O plătiți acum, sau o dau la contabilitate? Ești nebună?! o întreb, smulgîndu-i carnetul din mînă. Cum îți permiți?! strigă fata, arzîndu-mi un dos da palmă, luîndu-și imediat carnetul de amenzi înapoi. Eu te-am pus să folosești supape neverificate?! Rămîn perplex și-o privesc pe fata din fața mea cu ochii măriți, gata să-mi iasă din orbite. Măi, rîde Vlad, ai nevoie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
umeri un fel de "fă cum vrei". Vlad ar vrea să mai spună ceva, dar se aude brusc apelul strident și des al telefonului, semn că cineva cheamă din oraș. "Cristina!", tresar eu și mă reped spre telefon, dîndu-i un dos de pumn, că receptorul zboară prin aer, trăgînd după el telefonul pe pupitru. Ușor! îmi strigă Vlad, reținîndu-mă. Dinu ia receptorul, care stă spînzurat și răspunde. Da, vă rog! Da... E aici, spune el, uitîndu-se spre mine. Să se ducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ochii lumii, nici eu nu o recunosc; dar acolo, în intimitate, cînd mă întîmpină cu mîna întinsă, plină de grație și patimă!... Numai că..., surîde Vlad trist, strîngînd din umeri, parcă m-am săturat să tot intru pe ușa din dos, pe scara de serviciu. Hai să închidem supapa și să trimitem azotul în rezervoare, zic, simțind că mă dor urechile de zgomot. Lasă-l să urle, îmi strigă Vlad. Ăsta-i cîntecul nostru de izbîndă! Ne așezăm mai bine în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Vlad, care continuă să tacă. Am venit să te iau acasă. Și cum vrei să mă iei? întreabă Vlad. Mă faci pachet și mă pui în portbagaj? Ce vrei să spui?! Că m-am săturat să intru pe ușa din dos! Și crezi că e cazul să discutăm în prezența unui... străin, arătă Brîndușa cu privirea spre mine. Mihai e prietenul meu, spune Vlad sec. Al tău, nu și-al meu, surîde scurt Brîndușa. Domnule Vlădeanu, spune ea, întorcînd privirea spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
toți, pe-un scriitor incomod cine? strînge ea colțul gurii într-un surîs ironic, pe care, dacă nu m-ar lovi în amintire gesturile ei feminine de pînă azi, dacă n-ar exista amintirile! i l-aș strivi cu un dos de palmă, dar la ce bun?! ar fi o lașitate în plus; Doamna Ana s-ar răsuci în mine; poate c-ar trebui să fug în baie, să vărs; Doamna Ana m-ar părăsi și ea, altfel decît a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
încerc să le maschez, prefăcîndu-mă că tușesc. Și vin! în paharul acela de un sfert este vin. Vin roșu !... O, Ioane, am să-ți zic "bodaproste", ca la noi în sat, după praznic... Salut, Mihai! îmi spune Ion, ștergîndu-se cu dosul palmei la gură, printr-un gest reflex, rămas din copilărie, pe care-l am și eu din cînd în cînd, mai ales atunci cînd sînt acasă la tata. Ce s-a întîmplat? mă întreabă el. Am găsit biletul tău și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vorbim de boi... Ion stă cu privirea în pămînt, iar obrazul i se face tot mai palid, parcă l-ar decolora prezența mea. Ușa de la dormitor se deschide și iese băiatul cel mare al lui Ion, frecîndu-se la ochi cu dosul pumnilor mici și fragezi. Nenea Mihai, nenea Mihai! se bucură el, recunoscîndu-mă. Cînd mai vin cu tăticu la tine, că vreau să scriu iar la mașina ta?... Vino cînd vrei, îi spun, întinzîndu-mi brațele să-l întîmpin. Bunică-sa face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lîngă perete, îmi dezbrac haina de velur cu tot cu haina de la costum și le agăț în cuierul de pe bucățica de perete de lîngă ușă, îmi desfac nodul cravatei, apoi îmi deschei cămașa la gît. Observ cutia de celofan în buzunarul din dos al hainei de velur, o iau, scot din ea crenguța de magnolie, mă umplu de fericire privind-o și mă întreb unde aș putea s-o pun. Îmi amintesc de vaza cumpărată de mama, deschid geamantanul, o scot din cămașa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
așteptat pe nimeni în viața mea... Asta mi-ar fi răzbunat tinerețea pierdută... Umplusem cu vodcă două pahare mari din sticlă groasă... Voiam să le bem împreună, apoi să le spargem de pereți. Cînd am plecat, le-am dat un dos de palmă, aruncîndu-le în bazin. Aș vrea, acum, paharele din bazin să fie singura amintire pe care s-o las în casa aceea friguroasă, în care am fost tot timpul o străină. Am plecat încoace din furie și orgoliu; visam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Pandelică Lucia, date atât la primele cercetări cât și în fața instanței (sic) din conținutul cărora rezultă întreaga activitate desfășurată de inculpată. Faptele ce i se pun în sarcină se mai coroborează și cu materialele-corp delict aflate la dosar (filele 106-117, dos. 73/1959, vol. III)“ (apud Doina Jela, op. cit., pp. 60-61). Culpa Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, definită ca purtare de „discuții dușmănoase la adresa regimului democrat din RPR, cu diverse elemente ostile regimului“, a fost încadrată la articolul „crimă de uneltire contra ordinii sociale
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
succeselor de pe drum, a sosirei și impresiilor, precum și a perspectivelor bonetelor svârlite peste mori. Dela distanță mama și cu mine vom fi ca Don Q[uijote] și Sancho Panza plecând în cruciadă împotriva acestor mori care însă vor fi probabil dosuri de culise. Presimt că începi să scrâșnești. Te pup ca să te împac. Noapte bună. Dan E lungă scrisoarea asta, draga mea. Aștept, neliniștită, vești de la tine. Intermezzoul lui Dan are să-mi înveselească nițel scrisoarea, care se vaită fără să se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
scriu din patul tău, cu buvardul pe genunchi, la lumina lampei de deasupra divanului tău. Mi-e dor de tine. Unde e Mihai să țipe oarecum la mine. Azi s’a supărat pe mine, când citindu-i prima pagină, în dosul căreia trebuia să scrie el a văzut că nu contez pe nimeni aici, că sunt singură. Și așa e. Nici el, nici nimeni nu s’ar gândi la mine, dacă s’ar întâmpla să am nevoie. Azi l’am rugat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pleacă, îmi pare, la Diham. Îmi amintesc Crăciunul nostru ultim la Paris, cu chemineul din rue de l’Arcade, cu imensa cutie a păpușii, cutie legată cu panglică, și cu o creangă de brad, luată de la Marché aux fleurs, din dosul Madeleinei, și bucuria ta émer veillée. Dar tu nu ai știut niciodată că pentru mine a fost un Crăciun trist, de înfrângere, și nici plânsul meu, pe care mi-l amintesc brusc acum, nu-l ții minte. Luasem - res taurantele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]