7,158 matches
-
minut. Artileria era extrem de vulnerabilă și putea fi capturată sau indisponibilizată ușor (prin înfigerea unui cui care bloca sistemul de tragere) și deci trebuia să se afle întotdeauna în spatele unei linii de infanterie sau cavalerie, dar nu prea departe de inamic. Tactica militară studiază modul cum trebuie folosite împreună armele unei armate, în funcție de teren, pentru a câștiga o bătălie. În mod ideal, pentru a câștiga o bătălie, se considera că este nevoie atât de infanterie, cât și de cavalerie și artilerie
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
atacul din flanc era mult mai eficient decât cel frontal, iar atacul din spate era deseori fatal pentru orice tip de unitate care era atacată astfel. Infanteria era de cele mai multe ori dispusă pentru a folosi armele de foc și, odată ce inamicul începea să cedeze, șarja la baionetă, luptând corp la corp pentru a-l dispersa. Cavaleria folosea rareori carabinele sau muschetele din dotare, ci mai degrabă armele albe și pistoalele. Artileria folosea mitraliile, atunci când inamicul se afla suficient de aproape. De
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
folosi armele de foc și, odată ce inamicul începea să cedeze, șarja la baionetă, luptând corp la corp pentru a-l dispersa. Cavaleria folosea rareori carabinele sau muschetele din dotare, ci mai degrabă armele albe și pistoalele. Artileria folosea mitraliile, atunci când inamicul se afla suficient de aproape. De cele mai multe ori, formațiile erau puse în practică individual de fiecare batalion, respectiv escadron. Cu toate acestea, au existat cazuri dese când au fost aduse împreună mai multe batalioane, regimente sau chiar brigăzi, pentru a
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
Soldații unui batalion formau un dreptunghi, cu rândurile strânse, din mai multe rânduri de soldați iar această masă de oameni, înaintând destul de rapid, cu baionetele înainte, nelăsând inamici să se interpună între rândurile sale, era eficientă în a dispersa un inamic ai cărui oameni erau împrăștiați pe o suprafață mai mare. Nu același principiu era valabil și pentru cavalerie, care avea deja o forță de șoc enormă, iar o asemenea formație densă nu făcea decât să jeneze atacul. Totuși, cavaleria opta
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
adevărat această formație tactică. Avantajele acestei tactici, cvasi-necunoscute de celelalte puteri europene, au putut fi remarcate încă din timpul războaielor revoluționare, dar nu au fost cu adevărat revelate decât la Auerstaedt, unde infanteria excelentului Davout a respins atacuri ale unui inamic mult superior numeric. Cavaleria obișnuia de asemenea să mărească spațiile dintre călăreți atunci când șarja unități de artilerie, tot pentru a micșora pierderile. Atunci când era atacată de cavalerie, infanteria era foarte vulnerabilă: călăreții inamici le spărgeau rândurile, se interpuneau între soldați
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
patru „fețe.” Careul, fiind o formație foarte compactă era însă extrem de vulnerabil focului artileriei și infanteriei inamice, acesteia din urmă neputându-i răspunde decât cu maxim 1/4 din puterea sa de foc normală (doar soldații de pe latura din dreptul inamicului puteau trage). Dacă însă, din anumite motive, soldații nu puteau deschide focul, careul era extrem de vulnerabil, mai ales pentru cavalerie. A fost cazul la Bătălia de la Fère Champenoise, unde o furtună neașteptată a udat cremenele muschetelor unui regiment din „Tânăra
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
dispozitivului „în linie” iar cele de pe flancuri formau coloană. Astfel, dispozitivul era apărat împotriva flancării dar, grație batalioanelor din centru care erau dispuse în linie, avea și o putere de foc apreciabilă. În plus, atunci când ataca, batalioanele din centru angajau inamicul în schimb de focuri, în timp ce coloanele de flancuri, manevrabile și destul de rapide, puteau să atace flancul inamic. Ordinul mixt a fost deseori folosit cu rezultate bune: de către generalul Vandamme la Austerlitz sau de către Soult la Albuhera. Această formație presupunea aranjarea
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
din istorie, să răspundă la o întrebare de bază: cum trebuie condusă o campanie militară pentru a câștiga un război sau, dacă acest lucru nu este posibil, cum trebuie condusă campania pentru a câștiga un avantaj cât mai important asupra inamicului? Cu toate acestea, diferențele față de strategia secolului al XVIII-lea sunt foarte importante, mutațiile fiind inspirate de teoreticieni militari cum ar fi von Clausewitz, Guibert, Jomini și mai ales de personalitatea lui Napoleon Bonaparte. Creșterea numărului de soldați de care
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
pe scară largă a artileriei au rezultat în schimbarea strategiei față de cea a sceolului al XVIII-lea: comandanții nu mai căutau să evite înfruntările și pierderile de vieți omenești, încercând să câștige campania prin manevre, ci erau interesați să întâlnească inamicul și să dea cât mai multe bătălii, în speranța că una dintre acestea va fi decisivă. Napoleon va schimba și mai mult această viziune de sfârșit de secol al XVIII-lea, consacrând ofensiva neîntreruptă. O a doua inovație strategică importantă
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de propriul său parc de artilerie. Necesitatea acestei organizări ținea de punerea în practică a strategiei napoleoniene de ofensivă perpetuă: dacă se cere angajarea unei bătălii cât mai devreme în timpul campaniei, atunci este necesar să se știe unde se află inamicul și, pentru a-l localiza, trupele trebuie dispersate pentru a acoperi o arie mai vastă. Dar, dispersarea diviziilor face unitățile vulnerabile unui atac al unei armate concentrate, numeroase, care are la dispoziție atât infanterie, cât și cavalerie și artilerie și
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
dispoziție atât infanterie, cât și cavalerie și artilerie și astfel poate copleși rapid o unitățile mai mici, trimise în recunoaștere. În 1800, Primul Consul Bonaparte aproape a pierdut bătălia de la Marengo, din cauza faptului că a trimis divizii izolate în căutarea inamicului. Din acest motiv, el a optat începând cu 1805 pentru împărțirea pe Corpuri de Armată. Astfel, această armată în miniatură va acționa tactic, având la dispoziție propria infanterie, cavalerie și artilerie, pentru a angaja inamicul imediat ce îl reperează și să
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
trimis divizii izolate în căutarea inamicului. Din acest motiv, el a optat începând cu 1805 pentru împărțirea pe Corpuri de Armată. Astfel, această armată în miniatură va acționa tactic, având la dispoziție propria infanterie, cavalerie și artilerie, pentru a angaja inamicul imediat ce îl reperează și să îl rețină până când sosesc întăriri. În ceea ce privește manevra (denumită de Napoleon „Mare Tactică”), este de notat evoluția de la ordinea de marș grupată pe o axă, sau, oblică (adoptată de armată prusacă), la o formație de marș
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
militare (preferabil Corpuri de armată) vor fi dispuse astfel încât să descrie un pătrat. Aceste unități se vor afla la o distanță nu mai mare de o jumătate de zi de marș forțat una față de cealaltă, ceea ce înseamnă că, odată reperat inamicul de către una dintre unități, ea va putea primi rapid întăriri. Regruparea bruscă a tuturor acestor unități sau Corpuri i-a asigurat lui Napoleon unele dintre cele mai importante victorii ale sale și l-au salvat de la dezastru la Eylau și
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
dintre cele mai importante victorii ale sale și l-au salvat de la dezastru la Eylau și în alte câteva ocazii. „Batalionul pătrat” este o inovație adusă exclusiv de Napoleon. Un alt exemplu de strategie napoleoniană îl constituie „manevra asupra spatelui inamicului”, ceea ce presupune că armata ce deține superioritatea numerică va prelua ofensiva și va trimite o parte din trupe să angajeze frontal inamicul, în timp ce o altă parte va mărșălui pentru a tăia liniile de comunicație inamice și a-l încercui. Manevra
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
este o inovație adusă exclusiv de Napoleon. Un alt exemplu de strategie napoleoniană îl constituie „manevra asupra spatelui inamicului”, ceea ce presupune că armata ce deține superioritatea numerică va prelua ofensiva și va trimite o parte din trupe să angajeze frontal inamicul, în timp ce o altă parte va mărșălui pentru a tăia liniile de comunicație inamice și a-l încercui. Manevra aceasta a reușit perfect prin mișcarea de trupe ce a culminat cu bătălia de la Ulm, când Napoleon a încercuit o armată austriacă
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
austriacă, făcând aproape 60,000 de prizonieri și a adus de asemenea victoria franceză de la Jena. Odată ajuns pe câmpul de bătălie, strategia napoleoniană „favorită” era de a organiza atacuri de diversiune asupra unuia dintre flancurile inamice sau asupra ambelor. Inamicul urma să își trimită rezervele pe flanc sau flancuri, astfel că Napoleon ataca puternic centrul. Odată ce centrul inamic ceda, flancurile armatei respective nu mai comunicau, astfel că ele nu mai constituiau o singură entitate ci două entități necoordonate și ușor
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
ele nu mai constituiau o singură entitate ci două entități necoordonate și ușor de învins. Această strategie a adus victoria franceză la Austerlitz dar a eșuat la Waterloo. În fine, „manevra din poziție centrală” era folosită atunci când trebuia învins un inamic superior numeric, dar ale cărui armate erau împărțite. Armata inferioară numeric se interpunea între cele două armate adverse și, reținând una dintre ele cu forțe inferioare numeric, folosea grosul trupelor pentru a o învinge pe cealaltă. Odată învinsă una dintre
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
precum vindecare, atac, sau imobilizare. Vindecarea pare a fi o abilitate mai generală, pe când vrăjile de atac și imobilizare necesită recitarea unei incantații. Vrăjile Kidō se împart în două categorii distincte: , folosite pentru atac direct, și , folosite pentru a imobiliza inamicul dar și în alte scopuri. Aceste forme de vrăji Kidō sunt castate prin recitarea unei incantații, uneori foarte complicată și lungă, urmată de categoria din care face parte vraja, număr și nume, odată cu recitarea acestuia având loc și efectul. Se
Shinigami (Bleach) () [Corola-website/Science/312714_a_314043]
-
tracțiune pe aer pentru a se deplasa sau a-și opri căderea. este cea mai utilizată metodă de luptă folosită de Shinigami. Precum sugerează și numele, implică folosirea unui "zanpakutō" și a abilităților speciale ale acesteia pentru a ataca un inamic. Adițional formei sale de bază, fiecare "zanpakutō" are alte două forme speciale: shikai (始解, "prima eliberare") și bankai (卍解, "eliberare finala"), care modifică forma sabiei și scot la iveală potențialul ascuns al acesteia dar și al stăpânului.
Shinigami (Bleach) () [Corola-website/Science/312714_a_314043]
-
În atâtea generații, au fost 18 bărbați etiopieni și o singură femeie băștinașă, toți ceilalți au fost bărbați egipteni. Numele acestei femei care a domnit era Nitokris...“. În continuare se afirmă despre regină că și-a răzbunat fratele ucis, convocând inamicii într-o sală de ospăț, unde apoi i-a înecat prin intermediul unui canal care comunica cu încăperea în cauză. După fapta ei, Nitokris apoi s-a sinucis(Herodot, II. 100). Pe lângă faptul că presupusa Nitokris n-a fost singura femeie-faraon
Nitocris () [Corola-website/Science/312770_a_314099]
-
acceptat rezultatele cu noblețe. În discursul său de rămas-bun el a cerut italienilor să servească "Patria", dezlegandu-i de loialitatea față de coroană. Legăturile interne și internaționale ale lui Maria José, care avusese contacte cu partidele de stânga și cu foștii inamici încă de la începutul războiului, au fost considerate că ar fi avut o anumită importanță în momentul decisiv. Dar ea nu a reușit să producă un curent de opinie favorabil aliaților. Maria José a fost respectată ca soție a unui distins
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
terestră relativ mică, dar având o flotă foarte puternică, strategia tradițională britanică de luptă împotriva unei puteri continentale era de participare la o coaliție, în cadrul căreia se ocupa de planificarea și executarea unor operațiuni navale periferice destinate slăbirii treptate a inamicului. Statele Unite ale Americii, cu o armată terestră mult mai numeroasă, erau în favoarea unei strategii directe de luptă cu principalele forțe germane din Europa. Capacitatea de lansarea unei asemenea campanii ample depindea de victoria din Bătălia Atlanticului. Neînțelegerile strategice dintre Aliații
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
împărat. În schimb, un mesager îi aduce lui Titus capetele fără trup ale fiilor săi și mâna proprie. Disperat de răzbunare, Titus îi ordonă lui Lucius să fugă din Roma și sa formeze o armată din rândul goților, fostul lor inamic. Mai târziu, nepotul lui Titus (fiul lui Lucius), care l-a ajutat pe Titus să-i citeasca Laviniei, reclamă faptul că ea nu dă drumul cărții. În carte, ea indică lui Titus și Marcus povestea lui Philomela, în care o
Titus Andronicus () [Corola-website/Science/312025_a_313354]
-
dinvizii sovietice au atacat pe direcția sud-nord, spre Tartu. Brigada a 101-a Panzerm de sub comanda lui von Strachwitz a atacat coloanele sovietice, dar în ciuda distrugerilor provocate tancurilor sovietice, a fost nevoită să se retragă datorită superiorității numerice copleșitoare a inamicului.. Corpului de Armată al II-lea a fost împins spre Tartu, iar până pe 25 august ocupase poziții defensive de-a lungul râului Emajõgi. Au fost formate două grupări: Kampfgruppe Wagner din elemente ale Diviziei a 11-a infanterie, voluntari valoni
Bătălia de pe linia Tannenberg () [Corola-website/Science/312031_a_313360]
-
Nord în regiunea Curlanda. După o ezitare îndelungată, Hitler a dat ordinul pentru evacuarea tuturor trupelor din Estonia. După ce rezistaseră mai multe luni, soldații epuizați ai Corpurilor SS Steiner au început retragerea de pe "Tannenbergstellung". Govorov, care nu dorea să permită inamicului să scape, a lansat pe 17 septembrie un atac al Armatei a 2-a de șoc. Acest atac, care a pornit de pe linia râului Emajõgi, trebia să taie retragerea forțelor germane și estone și să le prindă în capcană într-
Bătălia de pe linia Tannenberg () [Corola-website/Science/312031_a_313360]