6,237 matches
-
conform lui Suidas, regele protobulgar Krum (803-814) ar fi tăiat și el vița- -de- vie de la poalele munților Balcani (279). Mai sunt unele legende care pot fi invocate în acest context. În Asia, orgiilor dionisiace li s-a opus regele indian Myrrhanus (cf. Diodor, Biblioteca istorică, III, 65) sau Morrheus (cf. Nonnos, Dionysiacele, XXIX). Semilegendarul rege teban Pentheus - urmașul lui Cadmos - a interzis „noile rituri”, însoțite de „nebunia pricinuită de vin” (Ovidiu, Metamorfoze, III), punându-l în lanțuri pe însuși Dionysos
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
zaiafet. Din țările maghrebiene, termenul kif sau kief pătrunde în Franța. În anii 1798-1802 armata lui Napoleon domină Egiptul, iar în perioada 1830-1847 se desfășoară războiul franco-algerian. La jumătatea secolului al XIX-lea, Charles Baudelaire, ingerând hașiș („decoct de cânepă indiană în amestec cu puțin opium”), experi mentează starea de kief, de „paradis artificial”. Prin meto- nimie, cuvântul care desemna cauza a ajuns să desemneze efectul. Din numele narcoticului, kief devine numele stării produse de narcotic : Este ceea ce orientalii numesc kief
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
aur, III ; și Ovidiu, Metamorfoze, XV, 356) și de cele din Evul Mediu erau compuse din multe și diverse ingrediente. Conform proceselor-verbale redactate de inchizitori, plantele psihotrope cele mai folosite (separat sau în combinație) erau mătrăguna (Atropa belladonna) (133), cânepa indiană (Cannabis indica), ciumăfaia (Datura stramonium), măse- larița (Hyoscyamus niger), omagul (Aconitum tauricum) ș.a. (51, pp. 328 și urm. ; 135, pp. 289 și urm.). în unele legende cosmogonice românești, astfel de plante au fost create la începutul lumii de către Diavol : „Unde
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Ibricele dă cafea de argintu le făcuse Și filigenile de farfuriu [= porțelan] de China aduse (210). în aceeași epocă, pipele de opium folosite în China erau și ele confecționate din materiale prețioase : fildeș, jad sau baga. De asemen ea, pipa indiană (hooka, din arabă hukkah) cu care se fuma hașiș (sau canabis) amestecat cu tutun semăna cu narghileaua turcească. Din canabis [care crește în Kashmir] - scria brașoveanul J.M. Honigberger, stabilit în Lahore pe la 1829 - se prepară churrus [hașiș], care este vândut
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Ranjit Singh din Lahore (nordul Indiei), transilvăneanul Johann Martin Honigberger (1795-1869) a descris rețeta preparării în Orient (Turcia, Egipt, Arabia, Persia, India) a unor astfel de pilule sau „bomboane” stupefiante. Substanța de bază era „magiunul” (din turc. madjun) de cânepă indiană, hașiș sau opium, amestecat uneori cu semințe de ciumăfaie (Datura stramonium), „ceea ce îi sporește efectul”. Această compoziție era „aromatizată cu mirodenii, precum piper, scorțișoară, șofran, ghimbir și altele, și îndulcită cu zahăr” sau cu miere. Apoi, „cu ajutorul gelatinei sau al
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
acestei „lucrări fundamentale, structurată și argumentată științific” este că „prima limbă vorbită, în care comunica pere chea primordială, Adam și Eva, a apărut pe teritoriul țării noastre și nu a fost alta decât româna străveche. Limba Bibliei și a Vedelor indiene a avut la origine încifrarea de către sacerdoți a românei adamice. Tot din spațiul carpato- danubian ar fi pornit : latina, greaca, slavona, idiomurile indo-europene și toate celelalte limbi, dialecte și graiuri cunoscute. În aceeași vatră s-ar fi mani- festat epicentrul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
adamice. Tot din spațiul carpato- danubian ar fi pornit : latina, greaca, slavona, idiomurile indo-europene și toate celelalte limbi, dialecte și graiuri cunoscute. În aceeași vatră s-ar fi mani- festat epicentrul culturii universale, în care își au rădăcinile cea egipteană, indiană, babiloniană, persană, chineză, greacă etc.” (6). Am citat mai mult din acest articol, pentru a arăta că protocronismul românesc, activ în epoca național-comunismului, dăinuie - și încă în forme dintre cele mai radicale și ridicole. Limba română a intrat în competiție
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Satanail, care sunt puși să citească dintr-o carte uriașă”) (27), fie - cel mai adesea - o fură. Într-un mit asiro-babilonian, demonul Zu sustrage zeului Enlil Tăblițele destinului, provocând dezordinea în Univers prin „suspendarea nor- melor”. Similar, într-o legendă indiană (Bhagavata- Pura a), prințul demonilor, Hayagriva, profitând de somnul lui Brahma, fură Vedele, provocând astfel potopul universal. încălcarea interdicției de a citi Cartea lumii sau sustragerea ei sunt, de regulă, apanajul unui demon sau se produc (ca în cazul legendei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
bătea ora. Balene la orizont! strigă matelotul care era de cart pe catarg. Cei câțiva care abia auziseră strigătul lui îi treziră și pe ceilalți. Toată suflarea de pe vapor se înghesui pe punte. Câteva balene înaintau în larg în șir indian. Ba se scufundau, ba pluteau printre valurile negre. Pentru o clipă au dispărut în valea dintre valuri, dar curând spinările lor negre și lucioase ca unse cu ulei au apărut din nou scoțând jeturi de apă înalte până la cer. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
încrezător. Din trupul său se răspândi iarăși un miros puternic. — Cred că fumul de adineauri era un semn de-al indienilor care ne sunt potrivnici nouă, spaniolilor. Ar trebui să ajungem în Mexico peste șapte zile. Din pricina semnalelor de fum indiene pe care le-am zărit în munții ce se înșirau de-a lungul drumului, am petrecut noaptea în satul Iguala. Acești indieni fac parte din triburi sălbatice care nu-l cunosc pe Dumnezeu și ne urăsc pe noi, spaniolii. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
putem să le dăm solilor gărzi care să-i însoțească. Era prima oară când auzeam de așa ceva. Pentru a traversa Oceanul Atlantic până în Spania, trebuia mai întâi să ajungem în portul Veracruz. Aflam pentru prima dată că în împrejurimile Veracruzului triburile indiene pârjoleau satele, nimiceau conacele seniorilor și vărsau până și sângele fețelor bisericești. Fără să înțeleagă o boabă, Tanaka zise: — Noi nu putem să rămânem aici un an de zile. Sfatul Bătrânilor ne-a poruncit să ne întoarcem până la iarnă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în viața lor. Câmpurile sălbatice se preschimbară în ogoare neroditoare de porumb și în livezi de măslini, dar după o vreme locul acestora era din nou luat de deșertul plin de cactuși. Acolo unde erau ogoare se ridicau câteva colibe indiene cu pereți din chirpici și acoperișuri din frunze și ramuri de copac pe care se odihneau câțiva vulturi pleșuvi. Japonezii trecură prin câteva sate părăsite ale căror ziduri de piatră se mai zăreau încă pe dealurile presărate cu șuvițe subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca și cum l-ar fi învinuit: „În vârtejul politicii, nu te mai poți bizui decât pe tine însuți!” Tanaka întrebă dacă satele fuseseră părăsite din pricina foametei. Nu din pricina foametei. Înaintașul nostru pe nume Cortez a ras de pe fața pământului aceste ținuturi indiene cu mai puțin de o sută de ostași, zise Velasco mândru parcă de răspunsul său. „Ce rost are să mă tot gândesc?” își zise samuraiul în timp ce se legăna în șa. „Un om fără prea multă minte ca mine ar face bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
că e mai înalt! Se numește Popocatepetl. Emoționat peste măsură, Nishi repetă cuvintele pe care le mai spusese și altă dată: Lumea este cu adevărat... largă! Muntele cel uriaș rămase tot timpul în fața japonezilor câtă vreme coborâră dealul în șir indian, ca niște furnici. Oricât de mult mergeau, tot nu se apropiau de muntele cel uriaș. Neclintit și cufundat în liniște, muntele uriaș scruta parcă lumea oamenilor. Privindu-l samuraiului îi părea din ce în ce mai mult părerile lui Matsuki nu erau decât niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
că n-am nimerit-o, se gândi samuraiul. În urechi îi răsuna la nesfârșit pocnetul puștii, iar în nări simțea fără încetare mirosul de praf de pușcă... Presupunerea samuraiului se adeveri. Pe când solii împreună cu însoțitorii lor se plimbau prin piața indiană de lângă mănăstire, japonezul acela îi urmărea din apropiere. Printre indienii din piață erau și unii care purtau sombreros și sandale din piele precum spaniolii, dar cei mai mulți erau goi până la brâu, cu pletele lungi revărsându-se pe umerii vânjoși. Mărfurile întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întoarcem, le porunci Tanaka. Or să ne creadă neciopliți dacă întârziem. V-aș ruga să-mi povestiți despre Japonia. Când plecați de aici? Am auzit că mâine după prânz. — Tecali e foarte aproape. Mâine dimineață am să pun o călăuză indiană să vă aștepte aici în zori. — Nu putem să facem așa ceva! clătină Tanaka din cap neînduplecat. Noi am venit în această țară cu o însărcinare de îndeplinit. Dacă se întâmplă ceva cu noi prin ținuturi necunoscute, însărcinarea noastră va avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de povestit și își trecu degetele peste hainele lui Nishi. Apoi strigă, mângâindu-le întruna: Oh, miros a Japonia! Atunci nu vrei să te întorci? Samuraiului îi era milă de acest om pe care nu-l mai puteai socoti nici indian, nici japonez. — Negustorii care au venit cu noi se îmbarcă la sfârșitul anului pe o corabie care va face cale întoarsă înspre Japonia. Nu vrei să te întorci cu ei? Sunt prea bătrân ca să mă mai întorc, zise fostul călugăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
le fusese dată ca să doarmă. Supărat, Tanaka își lustruia teaca săbiei. Ați fost la Tecali? V-am zis doar să nu vă duceți! Își îndreptă privirea dojenitoare nu numai spre Nishi, ci și spre samurai. Nishi îi povesti despre răzmerițele indiene de care aflase de la fostul călugăr. Oare seniorul Velasco a socotit că o să ne temem? Cuvintele lui Nishi îl făcură pe Tanaka să izbucnească: — Crede că o să dăm înapoi ca indienii? Mă duc să-l întreb pe Velasco, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
soli mergeau călare în jurul celor câțiva măgari împovărați cu desagi, iar în urma lor, agale, veneau tăcuți, supușii. La nord zărea un șir nesfârșit de munți, iar pe cer se roteau vulturi pleșuvi. Și Velasco, și solii știau că locul răzmerițelor indiene era încă departe. Dealuri pline de stânci alburii, pământuri crăpate în dogoarea soarelui, copaci veștezi căzuți ca niște oase albite printre albiile râurilor - când aceste priveliști uscate rămâneau în urmă, se iveau lanurile de porumb prăfuit. Toate se deosebeau atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tăcuți și posaci. De cum au trecut cu chiu cu vai de dealurile mici din stânci de granit în după-amiaza celei de-a cincea zile de la plecarea lor din Puebla, sub ochii lor răsări o priveliște cu totul neașteptată. De jur împrejurul colibelor indiene făcute din chirpici era un crâng de pini, primii pe care îi vedeau în această țară, iar alături, se întindeau ogoare bine lucrate. Spre deosebire de pinii japonezi, aceștia erau dintr-un soi cu ace moi, dar erau tot pini. Oh! strigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
jumătate din colibele de paie din crângul de bananieri fuseseră arse. Un fum ca o ceață subțire veni din crângul de bananieri. Se simțea, de asemenea, miros de ars. Nu puteau să vadă prin fum dacă dincolo se ascundeau cumva indieni, așa că Tanaka descălecă, luă o pușcă de la unul dintre însoțitori și merse țanțoș de unul singur ca pentru a le arăta celorlalți vitejia sa. Ceilalți îl auziră tușind. Apoi vocea sa răzbătu gros: N-avem de ce să ne îngrijorăm. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de bananieri, stătea un indian gol până la brâu, cu nas cârn și ochi întunecați. După ce femeia îi spuse ceva, acesta îl lăsă pe Velasco să străbată crângul. Într-o vizuină de pământ, stătea întins pe spate și horcăind un tânăr indian, gol și el până la brâu. Lângă el, stătea pierdută o femeie tânără. După pantalonii cu care era îmbrăcat tânărul era fără îndoială un dijmaș pus să muncească pe moșiile de aici. Gâtul îi era străpuns de o rană urâtă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se închegase. Știi spaniolă? îl întrebă Velasco, însă omul continua să horcâie printre buzele întredeschise. Ochii îi erau și ei deschiși, dar se uita în gol, de parcă un văl subțire îi acoperea privirea. Moartea cobora asemeni înserării peste trupul tânărului indian. Habeas requiem aeternam, murmură Velasco, ținându-l pe tânăr de mâna murdară de sânge și de noroi. În clipa aceea, nu mai era un misionar mistuit de ambiția de a creștina Japonia, ci un simplu preot care veghează într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întins mâna, scăpându-mă de primejdie atunci când credeam că totul era deja pierdut. În ziua în care am plecat din Córdoba, în apropierea uneia dintre moșii, am dat ultima binecuvântare și m-am rugat pentru odihna sufletului unui tânăr dijmaș indian care se dăduse de partea celor din tribul Huaxteca și se ridicase la răzmeriță împreună cu ei. Tânărul indian avea o rană adâncă făcută de gloanțele trase de moșierii spanioli. Și-a dat ultima suflare într-o vizuină din crângul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
plecat din Córdoba, în apropierea uneia dintre moșii, am dat ultima binecuvântare și m-am rugat pentru odihna sufletului unui tânăr dijmaș indian care se dăduse de partea celor din tribul Huaxteca și se ridicase la răzmeriță împreună cu ei. Tânărul indian avea o rană adâncă făcută de gloanțele trase de moșierii spanioli. Și-a dat ultima suflare într-o vizuină din crângul de bananieri, iar eu l-am ținut de mână. Fie ca Domnul să-i dea viață veșnică! Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]