7,407 matches
-
Iubirea pentru Pariziana se transformă într-o luptă a ambițiilor, ca în concepția modernă. Seducătoare cu renume, Pariziana face ravagii în lumea bărbaților, care devin prizonierii seducției sale297. Soarta bărbatului este de a rămâne servitorul nenumăratelor sale capricii 298. Alegerea iubitului este prioritatea Parizienei: "En tous cas, je vous préviens que, moi, je suiș incapable de m'éprendre vraiment de n'importe qui..." [Maupassant, Notre coeur, p.206]. Chiar și amantul perfect, care se oferă în întregime, cu pasiune și avere
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
obscure (Amintirile, vv. 85 86), iar la Quasimodo întunecată / piatră (Thanatos Athanatos) și scriam strofe despre cel mai întunecat / miez al lucrurilor (Liguriei). Nu în ultimul rând, se remarcă adjectivul recurent caro: bucurie / cumplită, scumpă mie (Stăpânitorul gând, vv. 3-4), iubit / sânge al neamului sau (Palinodie închinata marchizului Gino Capponi, vv. 59-60) sau, preadulcea tinerețe, mult mai dulce / decât ai faimei lauri (Amintirile, vv. 44 45), iar la Salvatore Quasimodo, prin al meu par vântul cel blând / a încetat să bată
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
scenă, să-l accepte, cedînd, aparent, la iscusința discursivă a anglofonului Don Juan). Relația este descoperită de Nicholas, servitor loial lui John Frankford, și, în contextul unei înscenări similare vechii Commedia dell'arte, soțul își descoperă nevasta infidelă în brațele iubitului. Subtilitatea lui Heywood (dar și complexitatea mentalistă a perioadei cînd a fost scris textul) se revelă în faza ulterioară a acestui eveniment traumatic. Soțul înșelat nu reacționează în maniera brutală a sangvinarilor medievali (deși e profund rănit de nebănuita descoperire
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
bărbați între care Catherine pendulează pînă la dezintegrarea propriei personalități. Aici apare de fapt o confuzie comună printre comentatori. Se crede, în general, că dragostea lui Cathy pentru Heathcliff are ceva transcendent (probabil și datorită finalului de factură melodramatic-ficțională, unde iubiții sînt reuniți post-mortem și, totodată, in aeternum), pe cînd legătura cu Linton păstrează mai mult aerul plat al conviețuirii domestice. În realitate, construcția personajului de-a lungul textului nu lasă loc pentru o astfel de concluzie. Catherine este, în egală
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ramasă singură, moare, iar femeia, profund demoralizată, cedează atracției pentru John cu care începe o relație erotică intensă. Legătura e intuită de minuțioasa Ruth care, rănită în orgoliu, scrie un poem alegoric, unde, în limbaj artistic cifrat, îi demască pe iubiții adulterini. Rivers se simte confuz și culpabil. Dezvoltă obsesia unei trădări duble a mamei (căreia îi promisese castitatea) și, totodată, a maestrului (căruia îi încredințase loialitatea). Decide, prin urmare, să plece din casa lui Henry Maartens. Evenimentele se precipită însă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu atmosfera politică și socială a anilor șaptezeci (Miriam Newman, sora mai mare a lui Claire, dispare după ce are o aventură amoroasă cu Bill Anderton, tatăl lui Doug și lider sindical la uzina de mașini British Leyland din Longbridge, Malcolm, iubitul lui Lois Trotter, sora lui Ben, moare pe 21 noiembrie 1974, în atentatul de tristă amintire IRA, cu bombă, din centrul Birmingham-ului, lăsînd o stare de nevroză colectivă în urma sa, iar Paul Trotter, fratele mai mic al lui Ben
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a-și realiza visele. Inițial, îi distruge mariajul, trimițînd o scrisoare compromițătoare soției lui Albert, Elisabeth. Apoi, îl obligă să-i procure roluri în filme (deși prestația ei actoricească lasă mult de dorit). Margot își reia, totodată, relația cu primul iubit, Axel, profitînd, simultan, de avantajele legăturii cu Albert. Atunci cînd realizează că este înșelat fără scrupule, Albinus are o criză de gelozie și face un acccident de mașină în urma căruia orbește. Handicapat, Albert va fi exploatat financiar, în continuare, de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
coada de pește mut; pterodactil, primește aripi uriașe, dar nu renunță la dinți; Pan este animal, om și zeu, în același timp. Iar, dacă e numa om, atunci este nenumărați oameni, deodată. Este constructorul și marinarul, minerul și dansatorul, cel iubit și cel înșelat de iubită, învingătorul și ratatul, sportivul superb și bolnavul de cancer. Este împăratul, care râde cu un ochi, iar cu celălalt plânge. Dar lui, celui beat de bucurie la înverzirea pădurii, trebuie să i se ierte lacrimile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
joc, iar "iubirea nemărginită pentru oameni și lume, dăruirea totală a eului liric, în acest volum, sunt afirmate cu toată puterea, dar, în același timp, limitate și explicate de cititor"48: "Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la tâmple până la glezne,/ Iubiții mei, priviți dansul acesta nou, nou, nou,/ Noaptea-și ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,/ Dansului meu i-e vântul ecou.// De frânghiile ploii mă cațăr, mă leg, mă apuc/ Să fac legătura-ntre voi și-ntre stele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Dacă ne-am ucide unul pe altul, Adorm, adormi, Dacă vrei să nu te întorci, De ce nu m-aș întoarce printre pomi)"99. Totuși, purificarea prin iubire, chiar dacă este eliminată, carnalitatea "se transformă într-un joc cu accente tulburătoare"100: "Iubitul meu, ești fiul meu./ De-aici răsare totul./ Ce nu se poate distruge/ Alunecă între părinți și copii,/ Nu-ți stinge auzul/ Cu legile lumii acesteia,/ Întreg universul atârnă/ În firul de sânge care ne leagă pe noi/ Ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
178 Sexualitatea, văzută ca simbol al fertilității la Ana Blandiana, capătă aici conotații diametral opuse, devenind pricina degradării și a morții. În Inima reginei (1971), apare trupul ca metaforă a morții, al descompunerii, al degradării, "trupul alcătuit din bucăți al iubitului spectral, trupul iubitei vii disputat aprig de moarte, trupul de umbră al reginei moarte -, este locul unde viața și moartea, dorința și spaima se confruntă ca într-o arenă a sfâșierii, a mutilării."179 Descompunerea trupului sau degradarea materială este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ambiguu, în care Ieronim regele, Ierodesa regina, Nathanael fiul și eul poetic joacă aceeași dramă cu măști a iubirii imposibile, a substituirilor gemelare, la granița incertă dintre lumi. Trupul, unul dintre elementele cheie ale dramei trupul alcătuit din bucăți al iubitului spectral, trupul iubitei vii, disputat aprig de moarte, trupul de umbră al reginei moarte -, este locul unde viața și moartea, dorința și spaima se confruntă, ca într-o arenă a sfâșierii, a mutilării, dar și spațiu al posibilei vindecări miraculoase
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
iubirea confiscă, este tiranică, unidirecțională. Toleranța nu este asimetrică, numai dinspre mine spre celălalt. Dacă iubirea este necondiționată, toleranța presupune reciprocitate: „Te accept În măsura În care mă accepți și tu”. Iubirea este irațională, mistică, non-reciprocă ca determinare. Nu are importanță dacă cel iubit Îmi Întoarce sentimentul, este problema lui; problema mea este că nu eu aleg să iubesc, nu pot altfel, Într-un anume sens sunt condamnat la iubire. Atunci când Întâmpini dificultăți În a defini un fenomen este de asemenea util să-l
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
legăturile lui cu lumea veacurilor bătrâne erau vii și îmbrăcau veșmântul unei afecțiuni aparte și de înțeles. Acest element biografic, târzielnic cunoscut, ce mă ducea cu gândul la tatăl meu, preotul Ilie, mi l-a făcut și mai simpatic pe iubitul nostru profesor, omul cu voce și chip de cantor vocațional. Mai de fiecare dată, cum era legea pământului în vremea aceea, în rândul unu lua loc asistenta domnului Lăudat. Era o figură parcă desprinsă de pe litografiile pașoptiste. Brunetă, cu ochi
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
tipărite, așa cum recuperează prefața la Răspunsul împotriva Catihismusului calvinesc motivul care declanșase decizia Mitropolitului moldovean de a convoca Soborul din 1645 al ierarhilor din cele două țări românești, unde, printre altele, s-a și căzut de acord asupra Răspunsului...: "Pentr-aceaea, iubiții miei fii, tâmplîndu-mi-se estimp în părțile Țărâi Românești, cu treabe domnești și a nărodului, în Târgoviște, cu cea mai de frunte și mai de-a firea vorovind, mai vârtos cu oarecare boiarin cinstit și slovesnic și a toată destoiniciia și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la un simplu izvor răce, când țerișoara noastră, cea mult binecuvântată, ni dă în dar sute asemenea izvoară? Au, doară, câștigă apa la putere dacă fieștecare pahar ține sute de lei? Câștigă ea la energie dacă o bem departe de iubiții noștri fii, departe de iubitele noastre rude și prieteni, în mijlocul unor oameni streini de limba noastră, streini de deprinderea, streini de dorințele noastre? Cea mai mică parte a somelor ce se varsă din partea betejiților prin țeri streine agiunge la rădicarea
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
din Pușkin, din poemul Căsuța din Kolomna, trecut și el la „bibliografie“. Regăsim aici o tînăra fată, o mamă bătrînă, cu ocupația predilectă de a împleti ciorapi, precum și o bucătăreasă, tot Fiokla și tot surdă! În sfîrșit, regăsim și un iubit (la Pușkin, deghizat în femeie și tocmit ca bucătăreasă în locul decedatei Fioklaă sub același acoperiș. Iar visările Nastenkăi nu mai sînt atît de hieratice, ele avînd, de fapt, un singur final posibil: căsătoria (mai întîi cu un prinț chinez și
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
nicidecum ca pe un tată: niciodată n-am resimțit față de el cea mai ușoară gelozie, cea mai mică acreală, cea mai mică exasperare, ceea ce nimeni nu e îndreptățit să aștepte de la cel mai bun fiu, sau de la cel mai bun iubit. Între cei doi poli reprezentați de figurile masculine tutelare din viața sa (tatăl apare sub pseudonimul Sam în caz că nu e vorba de Samuel Beckett!), se desfășoară această istorisire autobiografică, profund intimistă, un adevărat roman inițiatic, ce stă sub semnul recunoștinței
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cumva, o trădare, o lașitate, găsindu-și consolarea în bra țele unui prieten, acceptînd apoi să-l regăsească pe Andi pe tărîm american și să încerce să repornească împreună pe noi baze, alături de copilul lor, eșuînd însă, neputîndu-se lipsi de iubitul lăsat acasă, pe care îl aduce în propriul cămin al lui Andi sub pretextul prieteniei și al mîinii întinse unui nou exilat, vizitatorului, pentru a fugi cu el, în cele din urmă, înapoi în țara abia părăsită. Pare schematic și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cît de puțin pe Simone Boué știe că nu este absolut deloc vorba de e o foame subită de notorietate din partea unei "văduve abuzive". Dimpotrivă, a fost, poate, forma cea mai frumoasă de a-și lua rămas bun de la cel iubit, dovedindu-i, chiar postum, că l-a cunoscut și înțeles mai bine decît oricine. Căci ea a și-a dat seama că în acea mențiune imperativă, "à détruire", se ascunde esența unei vieți petrecute într-o lungă reflecție asupra suicidului
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
există cel puțin un termen (cum este stilul) care înglobează persoana. Deși în primele cărți ale lui Barthes termenul de subiect este rar întâlnit, el va apărea apoi în trei timpi: al subiectului distrus (du sujet détruit), al subiectului de iubit (du sujet à aimer), precum și al subiectului dispersat (du sujet dispersé)282. Dacă în lucrările de natură semiologică subiectul este "evacuat", el se va identifica în celelalte scrieri fie cu limbajul, fie cu textul însuși, fie cu tema cu un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prag!... Mefisto (doar pentru el): E-ndrăgostit lulea acest moșneag! Faust (așteptând): Ai zis ceva? Nu vrei să îmi răspunzi? Mefisto (tot pentru sine): Doarme cu capul între sâni rotunzi... Faust: Tăcerea ta îmi spune iar că dracul Ascuns printre iubiții mei adepți Ne poate da pe toți de-a berbeleacul Crezându-i doar nebuni pe înțelepți! Mefisto (cu voce tare): }i-am auzit aceste gânduri sumbre. Dar ia privește-n jur, să vezi, Maestre, Că-n loc de tineri, un
Poezii by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/8723_a_10048]
-
hârtie, În momentul În care s-a dus cu lumânare la el. („Pe apa Sâmbetei”, Ed. Horion, pp. 178-79). Oricum, scena e unică În literatura română și este scrisă Înainte de ’89, pe vremea când unii regizau spectacole și Închinau ode iubiților conducători, iar acum Într-un picior, și ăla de lemn, țin lecții despre cum trebuie să fie scriitorimea română. Ridicolul supunerii, slugărnicia vremurilor de atunci și parcă, la noi, din toate timpurile, este, În aceste rânduri, o absolutizare a absurdului
Întrebări și mirări la masa trecutului. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1484]
-
apariției, rămâne un brâu alb: devine clar pentru cititor (dar nu și pentru nefericitul George) că totul fusese o nereușită escapadă amoroasă din partea tinerei Zoe, rivala în dragoste a Elenei, care crezuse că, în iatac, îl va descoperi pe cel iubit, Alexandru. Episodul este, altminteri, suficient de bine gradat, iar tortura psihologică a pusilanimului veteran înfățișată relativ plauzibil. Restul romanului, strangulat de scene de un sentimentalism diabetic (pe care capilarele emoționale ale lectorului contemporan le-ar găsi greu, dacă nu imposibil
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
propriu-zis al nuvelei, scrise în cheie metaforic-analitică, par să anticipeze aserțiunile, selectate dintr-un interviu, ale celebrului actor de origine maghiară, dar născut în România Bela Lugosi, potrivit cărora "Femeile iubesc teroarea. [...] Subconștientul lor tânjește după îmbrățișarea morții. Moartea, ultimul iubit triumfător" (Sullivan, 1986: 274). Sexualitatea obsesivă (în Frigul, melanjată, previzibil, cu pagofobia, în alte nuvele însă, nelipsită de reflexe misogine, care proiectează actantul feminin în sursă a terorii masculine, precum se întâmplă și în cazul prozatorului american Fritz Leiber) străbate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]