KorAP: Find »[drukola/base=linie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...217 218 219 ...4913 >

122,821 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

lumini mărunte pe celălalt mal. Câteva pale subțiri de fum zăceau În aerul Încremenit, deasupra caselor mici de lemn, unde se aprinseseră focurile matinale, căci se pregătea dejunul pentru cei care mergeau la muncă. Satul era atât de departe de linia ferată, că stătea nemișcat, să-l poți privi, În timp ce copacii și căsuțele de pe malul de-aici, cu bărcile legate la mal, rămâneau În urmă. Ridică cealaltă jaluzea și Îl văzu pe Myatt dormind pe culoar, cu spinarea rezemată de perete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se opri brusc și Începu să dea În spate. Domișoara Warren recunoscu prin geam clopotnițele din Würzburg și podul peste Main. Trenul se lepăda de vagoanele de clasa a treia, manevrând Înapoi și Înainte Între cutiile luminilor de semnal și liniile moarte. Domnișoara Warren lăsă ușa Întredeschisă, cât să poată vedea pe culoar. Când Coral Musker și doctorul Czinner Își făcură apariția, ea Închise ușa și așteptă ca sunetul pașilor lor să treacă. Aveau destul de mult de mers până la capătul culoarului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
liniuțe, cercuri și triunghiuri trasate cu cerneală peste text. Numai că textul vorbea doar despre un orășel lipsit de importanță din Asia Mică și desenele ar fi putut să fie mâzgălitura unui copil Înarmat cu riglă și compas. Evident, dacă liniile aparțineau unui cod, doar un expert le-ar fi putut descifra. Aici m-a bătut, se gândi ea cu ură, netezind suprafața geamantanului. Aici nu e nimic. Dar simțea că n-o trage ața să pună ghidul Baedeker la loc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Nu mai trebuia să-l preseze cu Întrebări. Creionul ei trasa semne fără sens, care semănau destul de mult cu cele stenografice, ca să-l convingă pe domnul Savory că remarcele sale erau transcrise integral, dar În spatele Înșelătoarei cortine de mâzgăleli și linii, cercuri și pătrate, domnișoara Warren se gândea. Se gândea la toate aspectele posibile ale ghidului Baedeker. Fusese publicat În 1914, dar era Într-o stare excelentă. Nu prea fusese folosit, cu excepția secțiunii despre Belgrad, unde harta orașului fusese atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Încă să-și vadă nici una din profeții Împlinite. Ia o expresie din prezent, o cută trădând sănătatea șubredă, o umbră din voce, un gest care unei persoane obișnuite și fără spirit de observație nu-i spun nimic mai mult decât liniile și cercurile din ghidul Baedeker, suprapune-le pe lucrurile care se știu despre ambientul omului, prietenii și mobila lui, casa În care trăiește, și Îi poți vedea viitorul, soarta de doi bani care-l așteaptă. — Dumnezeule! spuse domnișoara Warren. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
convinsă că ghicise secretul ghidului Baedeker. Contemplarea propriilor profeții a fost aceea care Îi dăduse cheia. Harta era desfăcută și Își amintea că hârtia din Baedeker era subțire și insuficient de opacă. Dacă potriveai harta cu desenele de pe pagina anterioară, liniile urmau să se vadă prin ea. Dumnezeule, Își zise ea, nu chiar oricine s-ar fi gândit la asta! Merit un pahar. Voi găsi un compartiment gol și voi chema chelnerul. Nu voia să Împărtășească acest triumf nici măcar cu Janet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
bluză. Nu mai era mult până când trenul va ajunge la Nürnberg și voia ca totul să fie lămurit Înainte să urce la bord noi pasageri. Intuise bine, cel puțin asta era sigur. Când ținu harta și pagina marcată la lumină, liniile se potriviră cu direcția străzilor, iar cercurile Înconjurau clădiri publice: poșta, gara, clădirile tribunalului, Închisoarea. Dar ce Însemnau toate acestea? Presupusese că dr. Czinner se Întorcea ca să demonstreze ceva personal, probabil să Înfrunte un proces pentru mărturie mincinoasă. În contextul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
zăpadă, dar vântul Împingea fumul de la locomotivă În urmă, prin fața ferestrei, iar fulgii care ajungeau să atingă câtuși de puțin geamul erau deja cenușii, ca bucățelele de hârtie. Însă la două sute de metri mai sus, pe colinele ce coborau spre linii la Neumarkt, zăpada Începu să se aștearnă ca niște paturi de flori albe. Dacă ar fi așteptat, numai dacă ar fi așteptat, se gândi dr. Czinner și mintea i se Întoarse de la moarte la oamenii care trăiau ca să fie judecați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Dumnezeu, nu uita de catifeaua aia! Multă dragoste. Mabel. P.S. Ai auzit că unchiul John a murit subit ziua următoare, aproape pe prag la mine? Stiloul domnișoarei Warren sfârși scrisoarea cu un iaz mare de cerneală. Îl Înconjură cu o linie groasă și scrise Pardon. Apoi Își șterse stiloul de fustă și trase de cordonul soneriei, chemând un chelner. Gura Îi era teribil de uscată. Coral Musker rămase pentru câtva timp pe culoar, privindu-l pe Myatt și Întrebându-se dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nedumerită și dezgustată la ideea că un bărbat poate simți În același timp indiferență și poftă. Toată dimineața aceea și pe toată durata prânzului zăpada continuă să cadă, acoperind la Passau Într-un strat gros acoperișurile gheretelor vămii, topită pe linii de aburii locomotivelor până se transformă În bulgări cenușii de gheață, iar funcționarii austrieci călcau cu grijă, În cizme de cauciuc, și Înjurau puțin, verificând superficial bagajele. Partea a treia Viena 1. Josef Grünlich se mută pe partea pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de pe scara de incendiu direct pe pervaz, dar constată că nu se poate strecura În Încăpere. — Nu-l mai poți ridica puțin? O locomotivă fluieră de trei ori și creierul lui Înregistră automat semnificația semnalului: un mărfar greu venea pe linie. Apoi se văzu În Încăpere. Femeia Închisese deja fereastra și zgomotul gării păli. Josef Își mătură zăpada de pe haină și din mustăți și se uită la ceas. Nouă și cinci. Trenul de Passau nu va pleca decât peste Încă patruzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Biblia aceea mare și ferfenițită, prima impostură a domnului Eckman, va aduna praf pe paginile neîntoarse. Q.C. Savory apăsă butonul storului cu arc, iar lumina lunii Îi atinse fața și cuțitul pentru pește și transformă șinele de oțel de pe linia pustie din față În șine de argint. Zăpada Încetase să mai cadă și zăcea troienită de-a lungul cușetelor, luminând În Întuneric. La câteva sute de metri mai Încolo, Dunărea luci ca mercurul. Putu vedea copaci Înalți care zburau În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
deget răsucea nasturele de jos al vestei - este... Numele fu lăsat să cadă În Întunericul străveziu de la lumina zăpezii, Înăbușit de huruitul trenului, de zăngănitul conductelor de oțel, de ecourile unui pod. Dunărea alunecă de pe o parte pe cealaltă a liniei ferate ca un țipar de argint. Omul trebui să-și repete numele: — Josef Grünlich. Ezită o clipă, apoi continuă: — Căutam bani, Herr Czinner. — Ai furat... — Ați venit prea devreme. Începu să explice pe Îndelete: — Am scăpat din mâinile poliției. Nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
părea dispus să stea și să povestească. Cu trei ierni În urmă, Îi zise el, avuseseră parte de o vreme foarte grea. Au rămas Înzăpeziți timp de patruzeci și opt de ore În unul din cele mai rele sectoare ale liniei, una din zonele pustii ale Balcanilor, fără să aibă de unde lua hrană, și trebuia să facă și economie la combustibil. — Vom ajunge la Belgrad la timp? — Nu se poate spune sigur. Din experiența mea, dacă-i zăpadă de partea aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
oprire a trenului Îi desfăcu unul de altul. — Ce e? Întrebă ea. — O gară. — De ce trebuia să apară tocmai acum? Myatt deschise puțin fereastra și se aplecă În afară. Șiragul slab de becuri lumina pământul doar la câteva palme de linie. Zăpada deja era groasă de câțiva centimetri. Undeva, În depărtare, o scânteie roșie strălucea intermitent, ca un girofar printre rafalele albe. — Nu e o gară, spuse el. Doar un semnal care ne ține În loc. Încremenirea roților reduse noaptea la tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
el avea soție și o fetiță Încă mică. Probabil că se așteptau să câștige ceva din asta, „roșii“ ăia. Soarele, ce se ridica deasupra acoperișului de pe ghereta vămii, Îi atinse fața cu o umbră de căldură. O locomotivă staționată pe linia ce ducea spre capitală, semănând cu un câine rătăcit, sufla jeturi de abur. Nici un tren nu va avea acces spre Belgrad decât după ce va fi trecut Orient Expressul. Timp de o jumătate de oră va fi larmă și mișcare, vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să scrii? Foarte puțin, domnule. Ninici se temu că maiorul și-ar putea alege alt curier, dar tot ce-a spus acesta a fost un „Nțț“ dezaprobator. Ninici și câinele se ținură după maior, traversând postul de gardă și apoi liniile de tren. În biroul șefului de gară, Lukici se făcea că lucrează de mama focului Într-un colț, În timp ce funcționarul de la mesagerie se aținea În preajma ușii, adunând pe o coală de hârtie coloane de cifre. — Linia este destul de bună, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de gardă și apoi liniile de tren. În biroul șefului de gară, Lukici se făcea că lucrează de mama focului Într-un colț, În timp ce funcționarul de la mesagerie se aținea În preajma ușii, adunând pe o coală de hârtie coloane de cifre. — Linia este destul de bună, domnule, spuse Lukici și se strâmbă la Ninici din spatele maiorului. Îl invidia că era atât de aproape de aparat. — Alo, alo, alo, spuse maiorul ursuz. Soldatul recrut aplecă puțin capul În direcția telefonului. Distanța de mulți kilometri ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
jumătate de metru de aparat, putu să-i prindă silabele măsurate. Acestea cădeau ca dintr-o cutie cu ace, unul câte unul, pe fondul unei tăceri profunde. Lukici și funcționarul de la mesagerie Își ațineau În van respirația; locomotiva staționată peste linii Încetase să mai pufăie. — Colonelul Hartep la telefon. E șeful poliției, se gândi Ninici și l-am auzit vorbind. Cât de mândră va fi nevastă-mea În seara asta! Vestea va da ocolul unității, Îmi știu eu femeia. Nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o Întrebare? Maiorul Petkovici chemă „Alo. Alo. Alo!“, pe un ton iritat, apoi trânti receptorul În furcă. — Unde-i omul ăla? Vino cu mine! Și, urmat iarăși de Ninici și de câinele lui, dădu buzna În frigul de afară, traversă liniile și postul de gardă și trânti ușa de la birou În urma sa. Apoi scrise câteva note foarte scurte și i le dădu lui Ninici să le ducă la destinație. Era atât de precipitat și de iritat, că uită să sigileze două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
simte brusc inima ușoară, recunoscând, la șaptesprezece kilometri după Buda, monotonia câmpiei dunărene, Întreruptă brusc de o colină de forma unui degetar, cu brazi zbârliți pe ea. Un drum făcea o cotitură largă, ocolind-o, și apoi o lua În linie dreaptă, spre oraș. Drumul și colina erau acum albe, acoperite cu zăpadă, care atârna În copaci În grămezi mari, asemenea cuiburilor de corbi. Își amintea drumul, colina și pădurea, pentru că fuseseră primele lucruri pe care le văzuse cu un sentiment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
că erau Într-o gară mică și noroioasă. „Subotica“ scria cu litere negre Între două felinare. Clădirile gării nu erau decât un șir de barăci și nu exista peron. Un grup de ofițeri vamali În uniforme verzi se prezentară Între linii, Însoțiți de șase soldați. Nu păreau că se grăbesc să Înceapă verificarea. Se Îndreptau, râzând și vorbind, către vagonul de serviciu. Un șir de țărani stăteau și se uitau la tren, iar una din femei alăpta la piept un sugar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dar aceștia se adunară iar pe ele douăzeci de metri mai În jos. Pasagerii Începură să devină nerăbdători. Trenul avea deja o jumătate de oră Întârziere și nimeni nu Începuse Încă verificarea bagajelor sau controlul pașapoartelor. Câțiva oameni urcară până la linie și traversară peste șine, sperând să găsească bufetul gării. Un german Înalt și subțire, cu un cap țuguiat, se plimba fără Încetare În sus și-n jos. Coral Musker Îl văzu pe doctor părăsind trenul, având pe el pălăria lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
făcut plăcere... Se opri la mijlocul pasului, cu sprâncenele Încruntate, și păru să fi uitat ce spune. Își vârî mâna cu mănușa uzată În buzunarul balonzaidului. Mi-ar fi făcut plăcere... Doi bărbați În uniformă se apropiau de ei, venind pe linie. Doctorul Își puse mâna pe brațul fetei și o Întoarse cu blândețe, apoi Începură să meargă Înapoi pe lângă tren. El Încă mai dârdâia și nu-și mai termină propoziția. În loc de asta, Începu o alta: — Mă Întreb dacă nu ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spun prietenului meu? El dădu din cap și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă. Soldatul o conduse Înăuntru blând și politicos, apoi trase ușa fără s-o Încuie. — Ce vor? Întrebă ea. Nu trebuie să pierd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]