6,722 matches
-
e ăsta de a da vești așa importante? Mai grav e că s-au supărat cei care nu sunt pe Facebook și care au aflat săptămâni mai târziu. Eu uitasem complet că mai am și cunoștințe non-fb, în afară de mama și mătușile de la Galați. Uneori îmi pare o competiție de poze de nuntă, din vacanțe sau cu bebeluși. Probabil astea sunt obsesiile generației. Mie obsesiile astea îmi sunt străine. Totuși, mă simt atrasă ca un fluture orbit de un bec. Galeriile devin
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
mai brutale. Copilul este, încă din cele mai vechi amintiri, unul voluntar, rău, „turbat“, și comunicarea cu părinții nu se face. Tatăl prea sever, mama fără efuziuni sentimentale îi creează nevoia de a căuta refugiul afectiv în altă parte, la mătuși sau prin străini. Când băiatul e mușcat de un câine, părinții nu-i fac tratamentul antirabic: „A socotit probabil că turbat din născare eram eu, deci eu cel vinovat, nu bietul animal.“ Departe de a-și judeca familia, Negoițescu rememorează
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
revelatoare în privința elementului feminin al psihologiei lui I. Negoițescu, a accentuatei prezențe a animei în psihicul său. În mod paradoxal, el își amintește de cineva pe care nu l-a cunoscut; în memorie îi persistă, în chip inexplicabil, figura unei mătuși - „frumoasa Claudia, gingașă, feciorelnică și nelumească făptură“ - dispărute din lumea aceasta cu mult înainte ca scriitorul să se nască. În consecință, respectiva siluetă feminină poartă doar un nume convențional-real, căci, altfel, ea nu are decât corespondență aparentă în realitatea memoriei
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a pururi, soție niciodată“ (de altfel, chiar faimosul poem al lui Arghezi, Cântare, din care citează scriitorul, poate fi interpretat în întregime ca proiecție a animei masculine: „Necontenita mută a mea însoțitoare“). Fantasma galactică reprezintă „sora ideală“ a unei alte mătuși, care, la rândul ei, este sora de astă dată întru totul reală a mamei sale: așadar, prin succesive distilări, avem de a face cu un substitut matern (or, din Autobiografie aflăm în mai multe rânduri de drama unui copil traumatizat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
extrem de intensitate: „totdeauna mi-a plăcut să fiu protejat, exceptat, favorizat, poate ca o compensație față de lipsa de manifestări a iubirii părintești, care interzicea sărutul, mângâierea, alintul, răsfățul.“ De aceea, el caută, mereu lacom, ambianța feminin-ocrotitoare, concretizată de numeroasele sale mătuși, bune și drăgăstoase, iar apoi de egeriile sale, surorile Ana Gălan și Victorița Ștefan, femei fascinante, cu „ochii magic-misterioși“ și cu o „paciință transcendentală“, sugerând participare și dăruire dezinteresată. Cele două egerii fac parte „dintre acele persoane care nici nu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
miezul nopții (n-am așteptat să se facă ziuă, cum s-ar fi cuvenit: graba, precipitarea, spontaneitatea care te împiedică să ți organizezi mai bine treburile vieții, iată una din trăsăturile esențiale ale caracterului meu). Ora exactă o dețin de la mătușa mea Aurelia (1897 -1978), cumnata mamei, care, povestind evenimentul, pretindea a fi fost prima care m-a ținut atunci în brațe; de unde s-ar putea deduce că m-a și moșit, dacă vârsta și inexperiența condiției sociale n-ar contrazice
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Uniunea Scriitorilor. Legendele de aceea sunt legende, ca mai adesea să se abată de la realitatea istorică: sora mai mare a mamei, Virginia (1889-1975) pretindea că ar fi fost curtată, pe când era copilă, de „junele“ bard... Chiar dacă memoria mă înșală și mătușa mea vorbea, de fapt, de Claudia, întâiul copil al bunicilor, frumoasa Claudia, gingașă, feciorelnică și nelumească făptură moartă de ftizie cu mulți ani înaintea nașterii mele, anacronismul mai stăruie - ținând cont de faptul că încă din 1895 autorul Nunții Zamfirei
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
din 1895 autorul Nunții Zamfirei se căsătorise la București cu Elena Sfetea - și nu-mi confirmă decât fascinația pe care poetul a exercitat-o printre domnișoarele locului. Nu rețin ca maică-mea să fi rostit vreodată numele Claudiei, în schimb mătușa mea Virginia îl pronunța cu venerație, însoțindu-l întotdeauna de acel „fie iertată“ care nu mă împiedică să cred că dânsa se identifica cu sora ideală, socotindu-se fericită că apucase să o cunoască. Datorită mențiunilor ei reiterate, făptura palidă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
o corecțiune strașnică. Bătaie mâncam zadarnic și pentru comportamentul meu incorigibil când familia avea oaspeți: săream în întâmpinarea lor, când intrau pe poartă, cu întrebarea gâfâit stereotipă și perfect lămuritoare: „Ce mi-ai adus?“ Nu sosea niciodată cu mâna goală mătușa mea favorită de o viață Elenuța (1894-1979), cumnata mamei și cea mai bună prietenă a ei atunci (vara își făceau rochii identice, înflorate, stârnind pe stradă sau în localuri publice curiozitatea lumii), soția fratelui ei cel mare, Salustiu (1881-1926). Maior
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
scaune de salon îmbrăcate în pluș roșu, un bufet de sufragerie înalt, etajat, foarte închis la culoare; le-am revăzut și în succesivele locuințe familiale, după mutarea din Strada Călugărițelor; la bunici, în casa ce și-au cumpărat-o, la mătușa mea Virginia, care în bună parte le-a moștenit. Din mobila de salon, un fotoliu și două scaune le-au păstrat ai mei până destul de târziu, alt fotoliu cu două scaune au intrat de asemeni în patrimoniul Virginiei, iar două
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ea în schimb să simtă un reciproc îndemn, deși nu era o ființă rece, distantă, rigidă, ci comunicativă și prietenoasă, o soție și o mamă sensibilă și extrem de devotată, făcându-și din inimă datoria. Îmi sărutam, în schimb, cu foc mătușile amuzate. Oricât îmi era de dragă, știindu-mă și de ea răsfățat, nu-mi plăcea ca tanti Virginia să mă sărute pe gură, cum avea obiceiul. Fiindcă mă trata cu bunătăți, o vizitam cât de des puteam, adică de câte ori mama
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Fiindcă mă trata cu bunătăți, o vizitam cât de des puteam, adică de câte ori mama îmi permitea să merg de la grădiniță la dânsa (adică la bunici), soldatul urmând să mă aducă acasă de acolo. O dată, s-a întâmplat o poznă mare. Mătușă-mea m-a anunțat îndată după sosire că îmi pregătise o porție uriașă de clătite cu dulceață (mă cunoștea de lacom). Cum eu voiam să mă înfrupt din ele fără întârziere, fără să mai aștept masa, iar dânsa, bună cum
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a speriat biata Virginia, înfricoșată să nu cumva să fi pățit ceva poznașul care tăcea mâlc. Paloarea mea exprima, de fapt, spaima pentru paguba făcută: ai mei nu mi-ar fi iertat-o, gata oricând să-mi găsească vină, spre deosebire de mătușa cea bună, care nu părea deloc interesată de pagubă, singură învinovățindu-se de a fi așezat clătitele unde nu trebuie și încercând să mă liniștească: ceea ce nu era ușor, căci eu muream de groaza reîntâlnirii cu părinții, încât la venirea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
opus părinților, pe care totuși îi iubeam, într-un amestec permanent de sentimentalism și revoltă. Când ridicau mâna sau joarda asupra mea, scoteam țipete și urlete în stare să alarmeze vecinii: asta și voiam, cu asta mă răzbunam. Datorită prezenței mătușii, bătaie n-am mâncat, cum n-am mâncat atunci nici clătitele tăvălite-n praf și impregnate de cioburi de sticlă și porțelan - dar zile întregi au plouat peste mine reproșurile și batjocura. În ce privește lipsa de expansiuni sentimentale a mamei mele
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în fotografii arăta ca și cum ar fi vrut totuși să și sublinieze nobilitatea: n-am întâlnit, public, la românii ardeleni particula evocatoare decât la cântăreața Aca de Barbu, care a întrupat pentru mine, în îndepărtata copilărie, cea dintâi Toscă). Era frumoasă mătușa mea și mi se părea atunci foarte cultă (ceea ce nu era), fiindcă citea romane în germană, franceză, italiană și maghiară, mai ales în germană, de la Ganghofer la Werfel, iar ca tânără căsătorită petrecuse și câtva timp în Viena imperială, când
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
acasă și să mă culc, fiind astfel cu brutalitate exclus din societate. Mă agitam, stăruiam, mă enervam, mă revoltam furios, făceam scandal. În agitația mea isterică, eram în stare să proferez cele mai stupide amenințări și cele mai ridicole șantaje. Mătușă-mea suporta calm „scenele“ mele, însă mama își ieșea din fire, excedată, nu mai știa cum să mă stăpânească. O dată, la Sângeorz, pe palierul de lemn al vilei unde locuiam, la etaj, ea însăși isterizată de scandalul meu, văzând că
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ale noastre, rămânând tot timpul vizitei într-o prostrație dureroasă, prizoniera catatoniei ei statuare, statuie a mizeriei și pustiului uman. Ca personajele lui George Segal. Când s-a vindecat, după tratamentul de lues la care a fost supusă cu succes, mătușa mea și-a revenit complet, aceeași ca și înainte, vioaie, glumeață, inimoasă, fără a se mai putea face vreo legătură între cele două ipostaze ale ei. Bunicii s-au mutat în fine din Strada Călugărițelor în strada General Poetaș nr.
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
săriți, că mă omoară!“ îl aruncasem din perfidie, ca scandalul să fie cât mai spectaculos, să-mi compromit părinții sadici. Și iubirea mea față de bunica era extraordinară, deși nu-mi aduc aminte să ne fi copleșit cu săruturi: le rezervam mătușilor, pe care grozav îmi plăcea să le sărut pe gât (mai mult decât să fiu eu sărutat de ele). În baia apartamentului bunicilor, am descoperit, urcându-mă pe un scaun, deasupra dulapului de acolo, o lădiță neagră, sculptată, neîncuiată, plină
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cerându-mi să vadă cartea după ce o achiziționez. În afară de bunici, s-au mai instalat în casa din General Poetaș, în camera de la stradă, unchiul meu Coriolan, medicinistul, deja asistent la Catedra de medicină legală, iar în camerele vecine cu el, mătușa mea Virginia cu copilașul ei. Mai erau acolo, în alte câteva camere, o familie de evrei (aveau un băiețaș și o fetiță), el, niscaiva funcționar, ea, grasă și cu țâțele enorme, care vorbeau curent româna, chiar dacă incorect. Civilizați și cumsecade
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la îndemână să mă plimb prin Augsburg sau Landshut, mi s-a părut că admirasem în fosta cetate de scaun copia liliputană a străzilor lor principale, similar șerpuite); la Curtea de Argeș, cu mormintele ei voievodale sau regale; la Câmpulung, la socrii mătușii mele Marioara, țărani chiaburi înveșmântați împărătește (costumele argeșene îmi luau ochii), și prin sate vesele, petrecărețe, locuite de oameni cu stare (în Ardeal, nu intrasem niciodată într-un sat). Mama-mare n-a venit cu noi, disprețuind deopotrivă ruinele și satele
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
urmat, a venit pe lume cu prea mare zor ca să și rămână; de fapt, acest zor s-a datorat unui accident: în vizită la Bistrița, la sora ei Virginia, acolo măritată, mama - gravidă în luna a șaptea - a ieșit împreună cu mătușă-mea la o plimbare cu trăsura în afara orașului, iar la un moment dat s-au speriat caii, luând-o nebunește la goană - sperietură transmisă gravidei și fatală sarcinii delicate din pântecele ei). Cât eram elev de școală primară, prolifica-mi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
scuipau. Arta mea superioară se vădea prin abundența salivei risipite fără economie pe obrajii partenerului răbdător, pe ochii lui tiviți de lungi gene negre, care nu scăpa de supliciu decât la intervenția maică-sii. Băgând de seamă mârșăvia, buna mea mătușă Virginia, uitând o clipă de dragostea pentru mine, alerga să mă denunțe maică-mii („Uite ce-ți face nebunul!“), iar eu, știind ce mă așteaptă, o tuleam pe stradă. Dacă aș fi încăput pe mâna alor mei, tot biata Virginia
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
când tocmai plecase de acasă și lăsase ușa deschisă ca să i se facă curățenie în odaie, intram să-i contemplu așternutul răscolit și mirosind încă a trup de bărbat), luând imaginar locul uneia dintre partenerele plăsmuite de fantezia mea deșănțată. Mătușă-mea Virginia îl ținea în pensiune („cost“, „vipt“), împreună cu alte două-trei persoane ce veneau din oraș, cărora în bunătatea-i nesocotită le servea mese atât de copioase, parcă ar fi ospătat invitați de onoare, încât câștigul i se reducea la
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
nu mă scotea din „păpușă“, ca pe vremuri la Oradea și la Cluj), răsfățându-mă în fel și chip, iar unchiul Gică era extraordinar de prietenos: dimineața, mă chema la el în pat și se hârjonea cu mine, cât timp mătușă-mea trebăluia prin casă, pregătind micul-dejun copios (ai mei erau mult mai sobri în această privință), ca și cum aș fi fost încă un copilaș, de fapt într-un mod care doar peste ani și ani mi-a dat de gândit. Avea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cu statura lui dreaptă, dar mlădioasă, impunătoare, cu barba lui albă, patriarhală, masivă (ca a lui Walt Whitman - mi-am spus mai târziu): știam cine e, căci eram cumva rude prin alianță: fiica lui se căsătorise cu vărul primar al mătușii mele, Elenuța, dar nu-l salutam, căci dânsul habar nu avea de existența mea. A vorbit la înmormântarea bunicului meu, în calitate de „ultim memorandist“ (fuseseră deci împreună la Viena, „la împăratul“, în 1892). L-am revăzut acum întâmplător, poate la mătușă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]