5,637 matches
-
În interesul noilor guverne - fragile, nici pe departe universal acceptate și adesea vizibil improvizate - să permită unor bande Înarmate să cutreiere țara, arestând, torturând și ucigând după pofta inimii. Prima sarcină a noilor autorități era să-și asume fără echivoc monopolul forței, al legitimității și instituțiilor judiciare. Dacă cineva trebuia arestat pentru delicte săvârșite În timpul ocupației, aceasta era responsabilitatea autorităților În drept. Dacă urmau să aibă loc procese, ele trebuiau să respecte domnia legii. Dacă se cerea vărsare de sânge era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să se intervină În economie pentru a regla dezechilibrele, pentru a elimina ineficiența și pentru a compensa inechitatea pieței. Înainte de 1914, astfel de proiecte reformiste insistau pe apelul la impozitul progresiv, protecția muncii și, ocazional, naționalizarea unui număr restrâns de monopoluri naturale. Dar după colapsul economiei internaționale și războiul care i-a urmat, planificarea a devenit urgentă și ambițioasă. Printre tinerii ingineri, economiști și funcționari publici din Franța și Germania circulau frenetic proiecte rivale pentru un Plan național, prin care statul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
generos, majoritatea acestor beneficii. Diferența consta În mecanismele instituite pentru finanțarea noilor alocații publice. Unele țări colectau bani prin impozitare, asigurând Îngrijire și servicii gratuite sau În mare parte subvenționate (era cazul sistemului din Marea Britanie, care reflecta preferința vremii pentru monopolul de stat). În alte țări, beneficiarii primeau o alocație În bani lichizi pe criterii sociale, având apoi libertatea de a cumpăra serviciile dorite. În Franța și În unele țări mai mici, cetățenii trebuiau să plătească, de exemplu, pentru anumite categorii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conferință.” De ce au cedat cehii? Vecinii lor unguri și polonezi, cârmuiți deja de comuniști sub ochiul grijuliu al Armatei Roșii, nu puteau decât să urmeze „indicațiile” sovietice. Dar În Cehoslovacia, Armata Roșie plecase de mult și comuniștii nu dețineau Încă monopolul puterii. Cu toate acestea, Masaryk și colegii lui au cedat la primul semn de nemulțumire din partea lui Stalin. Dacă partidele necomuniste din Cehoslovacia ar fi insistat pentru acceptarea Planului Marshall, ele ar fi avut de partea lor majoritatea populației (inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost atuul dreptei pe plan intern, din 1921 până la invazia germană din mai 1940; În Spania, unde Stalin și Franco deopotrivă aveau interes să exagereze importanța comunismului În războiul civil; și, se Înțelege, mai ales În Uniunea Sovietică, unde monopolul stalinist al puterii și epurările sângeroase ale criticilor partidului se bazau pe afirmația că Occidentul și aliații săi locali complotează pentru a submina URSS și a distruge experimentul comunist. Anii 1941-1945 au fost doar un interludiu În lupta internațională dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un oarecare sens, Eisenhower avea dreptate: Stalin nu se pregătea de război cu SUA (deși concluzia care se putea trage de aici - că avea interes să coopereze pe deplin cu foștii săi aliați - era mai puțin adevărată). Statele Unite, care dețineau monopolul armei atomice, nu aveau nimic de pierdut dacă mențineau comunicarea cu URSS și căutau soluții reciproc avantajoase la problemele comune. Un alt element al politicii americane imediat după război a fost crearea de noi instituții internaționale, cu dorința sinceră ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
voturilor. A urmat apoi, sistematic, formarea unor guverne În care Partidul Comunist (sau nou-formatul partid „al Unității” ori „Muncitoresc”) era clar majoritar: partenerii de coaliție, dacă existau, aveau doar un rol nominal. Reflectând tranziția de la coaliții de uniune națională la monopolul comunist asupra puterii, strategia sovietică a redevenit În anii 1948-1949 radicală; obiectivele sale erau: o etatizare extremă, colectivizarea, distrugerea clasei de mijloc și pedepsirea dușmanilor reali sau imaginari. Această relatare a impunerii puterii sovietice În Europa de Est descrie un parcurs comun
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Sovietice În eliberarea țării și În transformarea ei socialistă. Oficial, guvernul de la Belgrad era acuzat că duce o politică externă naționalistă și ia măsuri eronate pe plan intern. În realitate, Iugoslavia era echivalentul internațional al unei „opoziții de stânga” față de monopolul stalinist al puterii, iar conflictul era inevitabil: Stalin trebuia să-l doboare pe Tito pentru a da de Înțeles tuturor comuniștilor că Moscova nu va tolera disensiunile. Desigur, Tito n-a căzut. Dar el și țara lui erau mai vulnerabili
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Chiar garanțiile sovietice Împotriva revanșismului german puteau, cu vremea, să-și piardă din greutate. Stalin trebuia să se asigure de supunerea neclintită a sateliților vecini, iar pentru asta nu avea decât o soluție: mai Întâi, Partidul trebuia să-și asigure monopolul puterii. După cum prevedea Constituția maghiară din august 1949, el trebuia să-și asume și să mențină un „rol conducător”, eliminând sau absorbind celelalte formațiuni politice. Partidul devenea singurul mediu al mobilității sociale, comandând și Împărțind - prin controlul curților judecătorești - dreptatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
judecătorești - dreptatea. Inseparabile de stat, ale cărui instituții le monopolizase, recipiente ale ordinelor directe de la Moscova, partidul local și aparatul securității de stat funcționau ca niște curele de transmisie pentru puterea sovietică. În al doilea rând, partidul-stat urma să exercite monopolul În deciziile economice. Nu era deloc simplu. Statele est-europene aveau economii considerabil diferite. Unele erau moderne, urbane și industriale, cu o clasă muncitoare numeroasă, altele (majoritatea) erau rurale și nevoiașe. Unele dintre ele, precum Polonia și Ungaria, aveau un important
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea ambiții imperiale ( În afară de zona balcanică). Eliberându-și țara și conducând-o spre comunism fără ajutor moscovit, liderul iugoslav dăduse un exemplu remarcabil pentru orice comunist din Est tentat să fundamenteze revoluția locală pe sentimente naționale. Paranoic, Stalin Își vedea monopolul puterii amenințat din toate direcțiile, ceea ce nu Înseamnă că se Înșela complet În privința pericolului „titoist”, care era autentic. Din acest moment, așadar, naționalismul („șovin”, „burghez”) n-a mai constituit un avantaj, ci a fost inamicul public numărul unu. La Întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numărul unu. La Întâlnirea Kominform din iunie 1948, termenul „naționalist” a fost În premieră folosit În sens peiorativ pentru a condamna „devierea” titoistă. Acum, când toți adversarii din interior ai comunismului erau morți, Încarcerați sau exilați, ce mai amenința realmente monopolul sovietic al puterii? Intelectualii puteau fi cumpărați sau intimidați. Armata era la dispoziția forțelor sovietice de ocupație. Singurul pericol semnificativ pentru regimurile comuniste erau protestele populare, care puteau eroda serios legitimitatea statului „muncitoresc și țărănesc”. În primii ani, Însă, democrațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Uniunii Sovietice, Kravcenko nu fusese purtătorul de cuvânt ideal. Un vechi aparatcic care alesese exilul În SUA nu le surâdea acelor intelectuali europeni anticomuniști (poate majoritatea) care doreau În egală măsură să stea departe de Washington și să conteste Moscovei monopolul ideilor progresiste. Cu o asemenea persoană, scriau Sartre și Merleau-Ponty În ianuarie 1950, nu se putea fraterniza: era dovada vie a declinului „valorilor marxiste chiar În Rusia”. Un alt proces a fost mai greu de ignorat. Pe 12 noiembrie 1949
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nou cult al morților - „martirii” taberei victorioase În recentul război civil. În miile de spații publice dedicate victimelor republicanismului anticlerical, Biserica spaniolă a organizat nenumărate ceremonii și pomeniri. Un amestec abil de pietate, autoritate civică și comemorare a victoriei consacra monopolul spiritual și mnemonic al instituției bisericești. Franco avea nevoie de catolicism chiar mai mult decât avea nevoie Biserica de el (cum altfel puteau fi menținute legăturile destul de Încordate ale Spaniei postbelice cu comunitatea internațională și cu „Vestul”?), de aceea i-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
generații pe alegătorii din orașele mici. În Sud, un primar creștin-democrat sau un reprezentant În parlamanetul național era ales și reales pentru că promitea electrificare, apă curentă, credite rurale, străzi, școli, fabrici și locuri de muncă - și, cum partidul lui avea monopolul puterii, avea posibilitatea să se țină de cuvânt. Creștin-democrații italieni semănau În multe privințe cu partidele similare din Germania federală, Olanda și Belgia. Nu aveau bagaj ideologic. Desigur, De Gasperi și urmașii lui se Întâlneau regulat cu autoritățile papale și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vieneze; În 1934, lovitura de stat pusă la cale de dreapta a distrus bastionul social-democrat din „Viena roșie” și, odată cu el, democrația austriacă. Din 1934 până la invazia nazistă, Austria a devenit un regim clerical autoritar, În care partidul catolic deținea monopolul puterii. Prima și nefericita experiență democratică În Austria era o amintire apăsătoare pentru republica postbelică. Creștin-socialii, reîncarnați În Partidul Popular Austriac, Își făceau un titlu de glorie din opoziția lor față de anexarea germană În 1938, dar treceau sub tăcere contribuția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost inevitabil excluse - micii comercianți, meșteșugarii, fermierii izolați, oricine se plasa, prin profesie sau opinie politică, În afara rețelei de poziții și beneficii alocate. Iar În zonele În care una dintre tabere avea un avantaj covârșitor, regula proporțională ceda locul unui monopol partinic al posturilor și favorurilor. Dar imperativul armoniei triumfa de obicei asupra interesului local. Așa cum neutralitatea de dată recentă a Austriei a fost adoptată cu entuziasm ca emblemă națională, Înlocuind amintirea neplăcută a identităților problematice din trecut - „habsburgică”, „germană”, „socialistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau obligate să includă reprezentanți ai angajaților În consiliile de conducere, procedură extinsă mai târziu la alte sectoare și În Întreprinderile mici. Guvernul federal și landurile erau active În multe dintre sectoarele economice și, În pofida obiecțiilor sale de principiu la adresa monopolurilor naționale, guvernul creștin-democrat al anilor ’50 deținea sau controla 40% din producția de fier și cărbune, două treimi din capacitățile de producere a energiei electrice, trei sferturi din producția de aluminiu și majoritatea băncilor germane. Cu alte cuvinte, descentralizarea puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politică a Republicii Federale. Partidul Comunist n-a avut niciodată succes În RFG (În 1947 a obținut numai 5,7% din voturi, În 1953 2,2%, iar În 1956 a fost scos În afara legii de Curtea Constituțională). PSD avea astfel monopolul stângii și reușea să absoarbă toate elementele tinere și protestatare ale epocii. Dar când a ajuns la putere alături de creștin-democrați și a adoptat o agendă reformistă și moderată, PSD și-a Înstrăinat elementele radicale ale stângii. S-a creat astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
finală - avea să se dovedească de o importanță majoră În deceniile următoare, dar a trecut neobservată la vremea respectivă. CEE s-a născut nu din forță, ci din slăbiciune. După cum evidenția raportul lui Spaak din 1956, „Europa, care altădată avea monopolul producției și obținea resurse importante din posesiunile sale de peste mări, Își vede astăzi poziția externă slăbită, influența În declin și capacitatea de progres erodată prin fărâmițare”. Britanicii au refuzat să se alăture CEE exact pentru că nu Înțelegeau - Încă - situația În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În serios amploarea nemulțumirii publice. Misiunea lui Hrușciov și a colegilor săi era acum să-l Îngroape pe Stalin cu tot cu excesele lui, păstrând Însă intact sistemul pe care teroarea stalinistă Îl construise și avantajele pe care partidul le acumulase prin monopolul puterii. Strategia lui Hrușciov, așa cum s-a conturat ea În anii următori, avea patru componente. În primul rând, așa cum am văzut, el avea nevoie să stabilizeze relațiile cu Occidentul, după reînarmarea Germaniei de Vest, intrarea ei În NATO și constituirea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
De asemenea, el era un realist: dacă el nu putea calma tulburările din Polonia, alternativa era Armata Roșie. Destalinizarea, așa cum Înțelesese Gomu³ka, nu Însemna că Hrușciov plănuia să renunțe la o parte din influența teritorială a Uniunii Sovietice sau din monopolul politic al acesteia. Acel „octombrie polonez” a avut așadar un sfârșit norocos: puțini știau pe atunci cât de aproape a fost Polonia de o a doua ocupație sovietică. În Ungaria Însă, lucrurile aveau să ia o Întorsătură diferită, greu de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era nici liberalizarea economică, nici slăbirea cenzurii. Nici măcar declarația de neutralitate a Ungariei, deși considerată de Moscova „provocatoare”, n-a fost cauza căderii lui Nagy. Ceea ce Kremlinul nu putea trece cu vederea a fost faptul că partidul maghiar renunța la monopolul puterii, la „rolul conducător al partidului” (În Polonia, Gomu³ka avusese grijă să nu permită niciodată așa ceva). O asemenea abatere de la practica sovietică constituia o periculoasă infiltrare a democrației, care ar fi dus la pieirea partidelor comuniste de pretutindeni. Acesta e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să permită un grad limitat de liberalizare locală - mai ales, ca o ironie a sorții, În Ungaria. Acolo, după Încheierea represaliilor Împotriva insurgenților din 1956 și a simpatizanților lor, Kádár a creat statul comunist „post-politic” model. În schimbul acceptării necondiționate a monopolului de putere și autoritate al partidului, maghiarilor li s-a permis un anumit grad de libertate - limitată, dar reală - a producției și consumului. Nu i se cerea nimănui să creadă În Partidul Comunist și cu atât mai puțin În nomenclatură
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
funcționari, fie ca profesioniști. Absolvenții celor mai bune universități britanice, ca și contemporanii lor de la grandes écoles din Franța nu căutau slujbe În sectorul privat, cu atât mai puțin În industrie și comerț, ci În educație, medicină, servicii sociale, justiție, monopolurile de stat sau administrația publică. La sfârșitul anilor ’70, 60% dintre absolvenții de facultate din Belgia lucrau În instituții publice sau În sectorul social subvenționat de stat. Statul european fabricase o piață specială pentru bunurile și serviciile pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]