5,680 matches
-
a cel pu? în doi pa? i �nainte. La �nceputul verii lui 1920, atunci c�nd, dup? ce trupele Rusiei Sovietice intraser? �n Polonia, ru? îi �? i prezentau condi? iile stabilirii p? cii, Iorga comenta: �Metafizica bol? evic? a lui Lenin, retorica lui Tro? ki, planurile de educa? ie a poporului ale lui Lunacearski, �nouă� diplomă? ie a lui Cicerin ? i Krasin nu s�nt dec�ț c? i ? i mijloace de �n? el? torie. Baza politicii Sovietelor nu este alta dec�ț atotputernicul instinct
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
mai �nt�i o privire asupra evolu? iei rela? iilor ungaro? rom�ne �n perioadă interbelic? ? i a soartei minorit?? ilor maghiare. Adev? rata problem? din spatele acestei dezbateri istorico?? tiin? ifice era revizionismul maghiar. Speran? ele revizioniste maghiare, �ncurajate mai �nainte de retorica lui Mussolini erau ? i mai mult �ncurajate de atacarea cu succes a statu? quo? ului de c? tre Hitler. �nc? din 1920, dup? ce Ungaria semnase Tratatele de Pace (numite �n Ungaria �Tratatele de la Trianon� pentru c? fuseser? semnate �n Palatul Trianon), s
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
mod de a fi și de a înțelege lumea care depășește schopeanhaueriana viziune a acesteia ca voință și reprezentare. Suntem ceea ce voim, dar voim ceea ce suntem! Din această perspectivă, Alexa Visarion este un cehovian. Cehovian structural, un reflexiv care refuză retorica, cu amară, dar înțeleaptă înțelegere a existenței și timpului prezent, cu acea adâncă înțelepciune cu care tac stepele și apele adânci. Cehovian somatic, putând oricând să lepede bagheta dirijorală pentru a asuma partitura și fizionomia unui personaj din simfonia dramatică
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Zidirea. Pentru mine, arta este în primul rând emoție. Iubind, scriind cu emoție, metatextul poate accede la condiția de artă. Cred că în absența iubirii, a emoției, gestul critic și demersul analitic sunt în van. Și-atunci, mă întreb, de dragul retoricii, de ce s-or fi mirat colegii mei că mi-am susținut teza de doctorat cu lacrimi pe obraz? Aceleași lacrimi ca de fiecare dată când văd Solaris. Erau aceleași lacrimi pe care, la Amour al lui Michael Haneke, cu Jean-Louis
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cantine la locul de muncă sau În școli, servicii medicale și transport ieftin etc. Multe dintre aceste politici păreau chiar mai generoase decât cele din statele bunăstării, deoarece erau Însoțite de un discurs public și politic de legitimare a cărui retorică era orientată spre camuflarea abuzului sistemului totalitar 5. Dincolo de evidenta manipulare a nevoilor și intereselor cetățenilor statului socialist, precum și a obligativității participării femeilor la munca retribuită (obligativitatea unui loc de muncă, cu excepția cazului În care femeia se declara „casnică”, statut
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
a corpului: politicilor pronataliste și controlului fertilității și al reproducerii (avortul fiind interzis prin lege), al sexualității 2. Agenda politică a femeilor și bărbaților În statul socialist nu era nici măcar a statului, ci a Partidului Comunist. Pe de altă parte, retorica discursului socialist despre femei, familie și maternitate trădează menținerea dominației masculine În sfera publică, demobilizându-le și delegitimând activitatea politică a femeilor. Sistemele totalitare, se știe, au fost conduse de către o „nomenclatură” masculină (cu excepții ce Întăresc regula și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
uman]. Celelalte formul]ri ale imperativului categoric reunesc perspectivele celui care încearc] s] acționeze pe baza principiilor care ar putea fi acceptate de c]tre toți ceilalți și care respect] capacit]țile de a acționa ale tuturor celorlalți. Kant utilizeaz] retorica creștin] tradițional] și concepția lui Rousseau asupra contractului social pentru a contura imaginea unui „Regat al Scopurilor în Sine” în care fiecare individ este în același timp surs] de legi și supus legilor, în care fiecare este ființ] autonom] (își
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
integritatea fizic] pentru a salva viața altuia. Poate o analogie pentru sarcinile involuntare sunt recrut]rile pentru armat]. În orice caz, comparația poate s] ofere o susținere limitat] poziției antiavort, din moment ce justificarea serviciului militar obligatoriu este în sine discutabil]. În retorica popular], mai ales în Statele Unite ale Americii, problema avorturilor este v]zut] pur și simplu că „dreptul femeilor de a-si controla propriile corpuri”. Dac] femeile au dreptul moral de a avorta sarcinile nedorite, atunci legea nu ar trebui s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
erau constrânse s] se lege financiar de b]rbat. Atașamentul emoțional și personal aparent în joc în cadrul sexului marital se reduce în fapt la o serie de interacțiuni comerciale în care este vorba despre beneficii contractuale reciproce importante. În consecinț], retorica produselor p]trunde chiar si in sanctitatea vieții interioare, private a familiei capitaliste. Aici, Engels contrazice argumentul creștin: sexul în cadrul familiilor burgheze este o form] de prostituție (într-un sens peiorativ) și deci imoral, deoarece baza să este exploatarea economic
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
teorii din câmpul studiilor dedicate culturii. O ilustrare recentă a acestei idei e oferită de Baumann (1999) în analizele sale asupra contextelor multiculturale. Pentru el perspectiva esențialistă și cea constructivistă nu sunt opuse, pentru că "teoria procesuală este implicită în toată retorica esențialistă" (Baumann, 1999:91). Exemplul pe care îl folosește este al unui lider care vrea să întărească sentimentul de solidaritate al unui grup de oameni. În acest scop, conducătorul caută să convingă membrii grupului de unitatea culturii lor zugrăvind-o
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
reînviată devine puternică și eliberatoare. Pentru a-i convinge că așa stau lucrurile, liderul va folosi o concepție esențialistă a culturii: "Grupul nostru va acționa și va fi unit, așa cum a fost întotdeauna, în gândire și acțiune". Însă folosind această retorică esențialistă, liderul respectiv se găsește de fapt în mijlocul unui act creativ. De aceea, conchide Baumann (1999:92), "pe de o parte a avea o cultură înseamnă a crea o cultură, iar pe de altă parte orice act de creare a
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
92), "pe de o parte a avea o cultură înseamnă a crea o cultură, iar pe de altă parte orice act de creare a unei culturi este un act de reconfirmare a unui potențial deja existent". Așadar, a angaja "o retorică esențialistă este de fapt un act creativ [...] retorica este esențialistă, dar activitatea este procesuală" (Baumann, 1999:91-2). În fine, și în câmpul marilor teorii sociologice găsim aceeași soluție, dacă ne raportăm de exemplu la teoria structurării și la ideea de
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
cultură înseamnă a crea o cultură, iar pe de altă parte orice act de creare a unei culturi este un act de reconfirmare a unui potențial deja existent". Așadar, a angaja "o retorică esențialistă este de fapt un act creativ [...] retorica este esențialistă, dar activitatea este procesuală" (Baumann, 1999:91-2). În fine, și în câmpul marilor teorii sociologice găsim aceeași soluție, dacă ne raportăm de exemplu la teoria structurării și la ideea de dualitate a structurilor și agenților sociali. Acțiunea și
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
căutată anormalitatea. Există ceva mult mai periculos, în stare să atingă fibra ascunsă, germinativă a artei, și acest ceva e pe cale să cîștige teren. E vorba de proliferarea unor sintaxe teozofice, care, conștient sau nu, merg mînă în mînă cu retorica naționalistă, cu formațiunile de contrabandiști ai românismului bubuitor. Și dacă exponenții acestei orientări ar fi niște rudimentari, încă nu ar fi mare lucru, dar din ce în ce mai mulți artiști autentici, de înclinație dovedită, își pun talentul în serviciul unui mesianism incontinent, producînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
îmi zic, și-mi sare, vorba aia, muștarul, stimată doamnă, zic, pardon?, zice, stimată doamnă, oricum, fiți sigură că, așa cum arătați, fragedă, fragedă, nu veți apuca zilele cînd vor veni legionarii la putere, dar... și fac o pauză cu totul retorică, nici comuniștii dumneavoastră, pardon? zice dolofănica, s-o crezi dumneata, uite-acuș, acuș, mîine, poimîine, pardon? zic și eu, molipsit, și reiau vulgar, la paștele cailor! Bine că n-a trebuit să mă bărbierească: cine știe... cînd ajungea la carotidă... Îmi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
efecte, nu prin accente tari atrage el atenția, ci printr-o colaborare mai profundă și care cere o oarecare tenacitate. M-a cucerit, așadar, prin capacitatea lui de a spune lucruri importante, fără să facă un caz foarte mare de retorică și de acele instrumente care sînt foarte accesibile scriitorului. În pictură, el rămîne un pictor care folosește în special tenta plată, folosește tonul subtil, tonul rafinat, nu recurge la efectul pregnant care să atragă retorici multiple în prelungirea sa și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
un caz foarte mare de retorică și de acele instrumente care sînt foarte accesibile scriitorului. În pictură, el rămîne un pictor care folosește în special tenta plată, folosește tonul subtil, tonul rafinat, nu recurge la efectul pregnant care să atragă retorici multiple în prelungirea sa și reușește să rămînă plastician aproape axiomatic, plastician care economisește enorm pentru a spune mult. În textele literare este un literat, un scriitor, un prozator de formulă intelectuală, un scriitor subtil, dar care nu recurge la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
iată, și prin ținuta impozantă a încă tînărului său militant devenea, miraculos, decizională. Ingenios radicalul scenariu al anticipatelor, deci al înlăturării definitive de pe scena politică a unui sistem ticăloșit a fost amînat de drama inundațiilor. Predilectă, se-nțelege, în falsele retorici ale pesedismului perdant și ale acoliților lui de conjunctură. Ascultîndu-i de fariseicii retori ai compasiunii pentru nenorociții din calea apelor, doar naivii (și ei de nuanță nostalgic roșie) ar fi putut crede în ardoarea aleșilor lor, orice om cu mintea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
imago este utilizat în mod indeterminat, pentru a include forme circumscrise conceptului de reprezentare și procesului de simbolizare: semn, simbol, metaforă, alegorie, emblemă, tip, arhetip etc. sau forme în care există o imagine: sigiliu, efigie, emblemă heraldică, portret etc. Această retorică ambiguă, moștenită de altfel din textele antice, se regăsește astăzi nu doar în critica de text, ci și în teoria și în analiza imaginii vizuale. Mai mult chiar, o regăsim și în studiul imaginarului, care nu face diferența între noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pierde în timp, în ciuda inconsistenței lui figurative. Voi descrie, de aceea, o sumă de variații ale arhetipului, în funcție de contextualizarea lui ca model istoric, astfel încât să poată fi sesizate anumite caracteristici ale formelor; la fel de necesar este să apelăm din nou la retorică, pentru a face diferența între figurile de gândire (simbolul, dar mai ales alegoria - o suită de mutații de sens) și cele clasate a fi în special de "limbaj" (lingvistic sau iconografic), cum ar fi metafora însăși. Studiul imaginarului relevă faptul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
necesar și forță de reprezentare în planul discursului identitar. El ar intra în ceea ce semioticienii numesc "iluzia semiologică", pentru că semnul, încărcat simbolic, s-ar confunda cu referentul său. "Efectul de real" pe care îl creează structurile imaginarului s-ar datora "retoricii realității", pe de o parte, dar și credinței că semnul este dotat cu capacitatea de a fi ceea ce indică; de fapt, că el nu există ca semn, ci ca obiect. Este dificil, dacă nu imposibil să aderăm la acest punct
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
identifică Thomas este că simbolul, o figură duală, deci schematică, ar avea un caracter misterios sau enigmatic (să zicem, motivul inorogului), spre diferență de alegorie (vezi confruntarea politică exprimată prin intermediul bestiarului animalier, în Istoria ieroglifică), o figură de construcție în retorică. Ciudat, am zice, pentru că cele două structuri seamănă foarte mult, ambele ținând de gândire; ceea ce practic le diferențiază este ordinul de mărime. Totuși, subiectul receptării, implicat în procesul de simbolizare, se poate simți emoționat în raport cu valoarea unui simbol − spre diferență
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
se bazează, sau metonimia, sau metafora au până la un punct o încadrare convențională, pentru că implică direct codurile culturale, contextul etc.). În perspectiva pe care o va deschide asupra imaginarului medieval capitolul Speculum speculorum, precizările despre simbol și relația lui cu retorica sunt foarte utile, pentru că vom reveni la texte și la aceste mecanisme "figurale" care dau naștere atât imaginilor literare, cât și celor vizuale. Orice figură poate dezvolta un caracter simbolic dacă asupra sensului său se aplică procesul prin care el
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
doar imaginea divinității și "pervertirea" sensului cuvântului sacru. Nici măcar prevalența scrisului nu a diminuat forța imaginii, pentru că ea supraviețuiește tocmai prin cuvânt, fie în formele lui stilizate, fie prin expresivitatea lui involuntară. În plus, toate civilizațiile contemporane sunt supuse astăzi retoricii imaginii, căci nicio societate nu se (mai) poate apăra de seducția publicității (religia contemporană a obiectului). În definitiv, prin ce s-ar mai putea motiva astăzi confruntarea iconoclaștilor cu iconodulii? Care ar mai putea fi miza intoleranței față de imagine? Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
culturii scrise vechi la familia, de altfel, mult prea generoasă la ora actuală, a "literaturii". Tabăra care "apără coroana" se înverșunează în a demonstra, cu orice preț, "literaturitatea" scriiturii. Efortul a dus adesea la scrieri ale specialiștilor noștri în stilistică, retorică, filologie slavă, greacă, închinate căutării încrâncenate a stilului, a mărcilor literare etc. Un efort care a reușit să pună în lumină mai ales caracteristicile limbii scrise, și nu eforturi conștiente, deci cultivate, ale cărturarilor respectivi (cu rare excepții) de a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]