5,555 matches
-
mai ales a lui Antoninus Pius (138-161 d.H.), este instituit marele ciclu festiv din martie (15-27) care celebrează public cruda istorie a lui Attis, cu izbucniri orgiastice tipice riturilor Gallilor. Începând din 160 d.Hr. tot Imperiul cunoaște celebrarea unui rit de sacrificiu În cinstea Marii Mamexe "Mame", taurobolul (sacrificiul unui taur), adesea Însoțit de un criobol (sacrificiul unui berbec) care, săvârșit de către simpli indivizi și de comunități orășenești pentru sănătatea Împăratului și a familiei sale, constituie o manifestare a fidelității
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unui berbec) care, săvârșit de către simpli indivizi și de comunități orășenești pentru sănătatea Împăratului și a familiei sale, constituie o manifestare a fidelității politice și religioase totodată. În evoluția profundă a obiceiului și a sentimentului religios al veacurilor următoare, acest rit accentuează conotațiile catarctice și, din rit public pentru salvarea comunității sociale În persoana celui mai mare reprezentant al ei, devine cu precădere un rit privat, cu scopul de a-l purifica și a-l mântui pe credincios, care, prin el
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
indivizi și de comunități orășenești pentru sănătatea Împăratului și a familiei sale, constituie o manifestare a fidelității politice și religioase totodată. În evoluția profundă a obiceiului și a sentimentului religios al veacurilor următoare, acest rit accentuează conotațiile catarctice și, din rit public pentru salvarea comunității sociale În persoana celui mai mare reprezentant al ei, devine cu precădere un rit privat, cu scopul de a-l purifica și a-l mântui pe credincios, care, prin el, Într-un avânt de pietate personală
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și religioase totodată. În evoluția profundă a obiceiului și a sentimentului religios al veacurilor următoare, acest rit accentuează conotațiile catarctice și, din rit public pentru salvarea comunității sociale În persoana celui mai mare reprezentant al ei, devine cu precădere un rit privat, cu scopul de a-l purifica și a-l mântui pe credincios, care, prin el, Într-un avânt de pietate personală, se poate recunoaște ca „renăscut pentru veșnicie” (CIL, VI, 510 din 376 d.Hr.). În sfârșit, În practica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ei lăcașe de cult, contemplă menționarea acțiunilor ei cosmogonice (separarea pământului de cer, stabilirea căii parcurse de stele, de soare și de lună), a binefacerilor dăruite omenirii (suprimarea antropofagiei, instituirea dreptului public și familial, inventarea limbajului și a scrierii, instituirea riturilor religioase, definirea normelor etice, inventarea navigației). Enumerarea diferitelor aretài conturează imaginea zeiței Isis ca putere a suflului universal, stăpână a universului În dimensiunea ei cosmică și umană totodată și, după unele documente (Imnul lui Andros v. 171 sq., Imnul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Horus" și celelalte zeități ale ciclului osirian (Sethxe "Seth", Anubisxe "Anubis", Nephthys). În organica expunere a lui Plutarh (Despre Isis și Osiris), mitul egiptean Îi atribuie lui Isis sarcina decisivă a căutării corpului sfârtecat al soțului și a celebrării acelor rituri funerare prin care, așa cum povestește aretalogia de la Oxyrhinchos, ea „l-a făcut nemuritor pe marele Osiris” (Pap. Oxyr. XI, 1915, nr. 1380, 242 = Turchi nr. 230). Autorul grec, martor al fizionomiei cultului și al valențelor sale ideologice așa cum se configuraseră
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care poate găsi În ea, dacă ea este tradusă În termeni rituali (teletài), motiv de speranță pentru o depășire asemănătoare a greutăților și chinurilor propriei existențe. Aici se deschide o perspectivă de prim interes istorico-religios. Dacă În antica tradiție egipteană riturile osiriene cu caracter funerar Îi asigurau Într-adevăr defunctului o soartă bună „dincolo”, participarea credinciosului la cultul zeului nu implica specificul caracter inițiatic al unui cult misteric. Cu toate că Herodot, atunci când vorbește despre riturile lui Osirisxe "Osiris", este reținut de scrupulul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
interes istorico-religios. Dacă În antica tradiție egipteană riturile osiriene cu caracter funerar Îi asigurau Într-adevăr defunctului o soartă bună „dincolo”, participarea credinciosului la cultul zeului nu implica specificul caracter inițiatic al unui cult misteric. Cu toate că Herodot, atunci când vorbește despre riturile lui Osirisxe "Osiris", este reținut de scrupulul religios de a le dezvălui conținuturile, În măsura În care ele sunt relative la o istorie funebră analoagă cu aceea care În Grecia intra În orizontul misteriilor, astfel Încât să poată defini ca atare „pătimirile” (pathe) zeului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
funebră analoagă cu aceea care În Grecia intra În orizontul misteriilor, astfel Încât să poată defini ca atare „pătimirile” (pathe) zeului egiptean evocate ritual În ceremoniile de la Sais (Istorii, II, 170, 1-171, 1), Întreaga documentație exclude legitimitatea unei asemenea definiții pentru riturile osiriene, Întrucât ele nu prevedeau componenta inițiatică și ezoterică. O atare componentă este asumată de cultul isiac În epoca elenistică târzie, iar dacă, În textul citat, Plutarh face, probabil, aluzie la ea, Apuleius, În cartea a XI-a a Metamorfozelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru viața prezentă și, În calitatea ei de „regină a celor morți”, o ședere fericită În Împărăția infernului, În care se va bucura de vederea ei glorioasă, strălucitoare În „Întunericul Acheronului” (Metamorfoze, XI, 6). Dacă scenariul misteric, ce prevede și rituri secrete ale „marelui Osirisxe "Osiris"”, pare modelat pe schema celui de la Eleusis și este, În orice caz, o achiziție târzie În ambientul cultului lui Isisxe "Isis", pentru acest cult rămâne specific, ca reflectare a situației religioase a timpului, raportul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pune o problemă de o considerabilă importanță istorico-religioasă, Întrucât este vorba despre identificarea circumstanțelor și motivațiilor fenomenului, odată ce În respectivele lor țări de origine aceste culte nu cunosc acea componentă ezoterică și inițiatică ce definește tipologia misteriilor În relație cu riturile de la Eleusis, numite tocmai mystèria Încă din veacul al V-lea Î.Hr. și cele din Samotrace. Este vorba despre culte ce le impun participanților o abilitare rituală (tocmai „inițierea”) ca să fie admiși la celebrarea lor și, În același timp
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
el binefaceri pentru viața prezentă și, În mod verosimil, și pentru viața viitoare. O faimoasă formulă invocată de un tardiv polemist creștin poate servi ca expresie emblematică a așteptărilor și emoțiilor trăite În interiorul unei practici cultuale misterice. Firmicus Maternus, descriind riturile secrete cu caracter funerar celebrate În sanctuarul unui zeu neidentificat (Attisxe "Attis", Osirisxe "Osiris"?), dezvăluie vestirea plină de bucurie pe care le-o face credincioșilor preotul oficiant: „Bucurați-vă, inițiați ai zeului izbăvit! Și pentru noi va exista mântuire de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trăiască bucuros, ci și cele pentru care să moară cu o speranță mai bună” (Cicero, De legibus, II, 14, 36). La fel, În Samotracie aleargă În număr mare soldați și negustori, În special romani și italici, ca să obțină din celebrarea riturilor secrete ale misterioaselor zeități cabirice, conturate În această perioadă ca ocrotitoare ale navigației, garanții și protecție Împotriva multiplelor riscuri ale unei existențe În mare parte Încredințate norocului și amenințate de atâtea primejdii, mai ales pe mare. În timp ce În diferite localități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
transmis În Pap. BGU 1211 (cca 215-205 Î.Hr.). Tuturor celor care celebrează cultul lui Dionysosxe "Dionysos" li se impune să prezinte propriile scrisori de acreditare: ei vor trebui să Îi Înmâneze autorității copia „discursului sacru” pe care se Întemeiază riturile și să demonstreze vechimea cultului de cel puțin trei generații. Mult mai neliniștitoare și mai dramatică a fost „chestiunea” bacanalelor reprimate prin celebrul senatus consultum din 186 Î.Hr. Riturile secrete Înființate din inițiativa unui sacrificulus et vates („practicant de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îi Înmâneze autorității copia „discursului sacru” pe care se Întemeiază riturile și să demonstreze vechimea cultului de cel puțin trei generații. Mult mai neliniștitoare și mai dramatică a fost „chestiunea” bacanalelor reprimate prin celebrul senatus consultum din 186 Î.Hr. Riturile secrete Înființate din inițiativa unui sacrificulus et vates („practicant de rituri și ghicitor”, de origine greacă, venit În Etruria: Titus Livius, XXXIX, 8-18) și atât de periculos Înclinate să se infiltreze În cadrele severei tradiții religioase din Roma republicană sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și să demonstreze vechimea cultului de cel puțin trei generații. Mult mai neliniștitoare și mai dramatică a fost „chestiunea” bacanalelor reprimate prin celebrul senatus consultum din 186 Î.Hr. Riturile secrete Înființate din inițiativa unui sacrificulus et vates („practicant de rituri și ghicitor”, de origine greacă, venit În Etruria: Titus Livius, XXXIX, 8-18) și atât de periculos Înclinate să se infiltreze În cadrele severei tradiții religioase din Roma republicană sunt interzise din cauza caracterului lor licențios (Festugière, 1972, pp. 89-109). Cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atletice și preoți specializați cu diferite funcții, printre care cea de a-i proslăvi prin imnuri (hymnodòi) sau prin „predici” (theològoi) pe „zeii epifani” („manifești”), „binefăcători” (euergètai), miloși și puternici, și, În sfârșit, la celebrarea În cinstea lor a unor rituri secrete, În cazul În care menționarea destul de frecventă a unor „misterii” asociate cultului regal și imperial are un sens specific În analogie cu mystèria care se Înmulțesc și În cultul divin. Extinderea și pătrunderea unor asemenea forme de practică de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Plotin, ajunge la transcenderea (dar nu negarea) acestora În autori care, așa cum fac Iamblichos și Proclus, așază dincolo de instrumentele și finalitățile logosului exigența unei revelații divine directe și recurgerea la o practică operativă, identificate În Oracolele caldeene, respectiv În riturile teurgice. După ce a acceptat revelațiile oraculare și acțiunile liturgice apte să procure manifestările divine În diferite forme materiale (animare a statuilor, viziuni, medierea unor personaje inspirate), Porphyrios se așază Într-o atitudine foarte critică față de asemenea fenomene, susținând - pe urmele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1. IRANUL ANTIC" 1. Probleme de interpretaretc "1. Probleme de interpretare" Este aproape imposibil să reconstituim religiile Iranului antic făcând excepție de zoroastrism. Natura izvoarelor și numărul lor relativ insuficient permit urmărirea doar a câtorva elemente singulare și fragmentare, privind riturile, panteonul, mitul și epica, cosmologia, moartea și lumea de „dincolo”, inițierea, dar nu și un cadru organic al acestei religii aparținând unor populații vorbitoare de limbi iraniene; evident, cu excepția zoroastrismului. Pe de altă parte, există tradiția zoroastriană care poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În mod deosebit de S. Wikander și de G. Widengren. Este vorba despre teza existenței unor comunități cultuale indo-iraniene organizate ca niște comunități de bărbați, „Männerbünde”, și caracterizate de venerarea, aproape exclusivă, a uneia sau alteia dintre divinități, cu sacrificii și rituri specifice: așadar, un fel de grupuri sociale sau confrerii susținute de etica aristocratico-războinică, tipică pentru pătura socială căreia, În Împărțirea tripartită a lui G. Dumézil (1969), i-ar corespunde cea de-a doua funcție. Despre acestea și despre membrii lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În fața unei etape importante din dezvoltarea istorică a dualismului iranian (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 3.2). 2. Comparația indo-iranianătc "2. Comparația indo‑iraniană" Primul domeniu În care se simte imediat fecunditatea comparației indo-iraniene este, cu siguranță, cel al ritului, cultului și jertfei. Acesta se potrivește bine cu natura eminamente ritualistă a religiei vedice și a lumii religioase În care mesajul lui Zoroastruxe "Zoroastru" s-a afirmat ca o reacție clară Împotriva unei societăți dominate de o aristocrație războinică ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la serviciile unor categorii de preoți sacrificatori cu scopul de a mări puterea, bogăția și prestigiul ambelor clase. Ritualul trebuia mărginit doar la sfera privată și realizat pentru interesele individului care Încredința, după posibilități, unuia sau mai multor preoți executarea ritului. Preotul, expert și tehnician al sacrului, Într-un sens larg care includea, desigur, credințe și practici magice, exorciste și apotropaice, Își primea recompensa de la cel care Îi ceruse serviciile. Aceasta este, În mare, imaginea pe care o avem despre clerul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mesajului din G³th³ (cf. mai jos, subcapitolul 2.8), a avut loc cu puțin Înainte de instaurarea monarhiei iraniene ca ordine mondială. Comparația indo-iraniană permite deci reconstruirea unor trăsături esențiale ale lumii religioase iraniene străvechi, care - așa cum s-a spus - privesc riturile, panteonul, mitul și epica, cosmologia, moartea și viața de „dincolo”, inițierea. Cât despre rituri, acestea erau libații (zoathra) În cinstea apei și a focului (Âtar, În Iran, Agnixe "Agni", În India): pentru apă se folosea un amestec din trei elemente
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înainte de instaurarea monarhiei iraniene ca ordine mondială. Comparația indo-iraniană permite deci reconstruirea unor trăsături esențiale ale lumii religioase iraniene străvechi, care - așa cum s-a spus - privesc riturile, panteonul, mitul și epica, cosmologia, moartea și viața de „dincolo”, inițierea. Cât despre rituri, acestea erau libații (zoathra) În cinstea apei și a focului (Âtar, În Iran, Agnixe "Agni", În India): pentru apă se folosea un amestec din trei elemente, lapte și esență sau frunze de la două plante; pentru foc se folosea un alt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
altă plantă și sevă de haoma, având proprietăți halucinogene și stimulante, constituia materia primă pentru yasna, considerată izvor de putere pentru războinici, de inspirație pentru poeți, de Înțelepciune pentru preoți. Haoma era preparată Într-o piuă de piatră În timpul unui rit pregătitor (paragn³) și apoi, odată consacrată, era consumată de preoții oficianți și de participanții la rit. Pregătirea cuprindea o purificare meticuloasă cu ajutorul apei atât a ingredientelor, cât și a instrumentelor folosite În cadrul ritului. La fel ca În cazul ritualurilor focului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]