6,619 matches
-
curg, raze-a lor șiruri despică imagine copleșitoare, aproape apocaliptică, în punctul mărunt al curții, de unde se uită copilul, vin, în vălmășaguri de imagini, domurile vaste ale poeticului: Luna pe cer trece [...] sfântă și clară [...],/ Stelele nasc umezi pe bolta senină,/ [...] Streșine vechi casele-n lună ridică 12. Toate aceste imagini, la care se vor adăuga suite întregi susținând demonstrația, trimit în prim-planul raționamentului just al lui Gilbert Durand, după care spațiul e constituțional o invitație la profunzime, la marea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în cele mai neașteptate roluri: Sub candelă ștersei d-argint icoane 95; O buhă care țipând a jele/ Bântue urma unui mormânt; în sfârșit: Mă usc ca crucea pusă-n câmpii 96. Aerul este argintat de cântarea clopotului care prin senina noapte trece 97. Visele de altă dată sunt vechi icoane din zilele bătrâne ce stau ca mumii în iconostasul lor98, iar disperarea se insinuează într-o imagine halucinant-cutremurătoare, demnă de Fellini: [...] Altarul de-o pală rază-ncins/ E inima mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
spațiu deschis și închis în același timp, care se oferă să stea necondiționat la dispoziția celor doi îndrăgostiți: Hai în codrul cu verdeață,/ Und-izvoare plâng în vale [...]// Acolo-n ochi de pădure,/ Lângă trestia cea lină/ Și sub bolta cea senină/ Vom ședea în foi de mure116. Iubirea castă se trăiește în afara lumii, pe cărare-n bolți de frunze 117. Luna cu umbrele ei fantomatice, izbutește să-ntindă crengile pădurii atât de misterios, încât urcând pe cer le mută118. Îndrăgostiții trec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de unde/ Și de bulgări de lumină,// Stând privește-n apa clară/ De lumina mea muiată/ Și aruncă roză roșă/ Peste unda fermecată 170. Și mai bine el apare în imagini derulate vizual-descriptiv: În lacul cel verde și lin/ Resfrânge-se cerul senin/ Cu norii cei albi de argint/ Cu soarele nori sfâșiind 171. Ca întotdeauna, privitorul este situat la marginea lacului, de unde "focalizează" ce se întâmplă de jur împrejur: Dumbrava cea verde pe mal/ S-oglindă în umedul val/ [...] Văd apa ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și proză este greu de definit și este greu de spus dacă cele ce urmează sunt pagini de proză ori poezie: O lebădă își înălțase aripile ca pe niște pânze de argint și cu capul cufundat în apă sfâșia fața senină a lacului 190; un soi de "echilibristică" pe muchie de cuțit se desfășoară în sensurile deslușite ale fiecărui cuvânt: Și de odată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede adânc, în a cărui oglindă bălaie se scălda în fund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
toate astea atât de inocent trecu peste fața lui232... Dar cel mai frumos între toate portretele făcute lui însuși este cel din Geniu pustiu: Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale palide, musculoase, espresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunței se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru-strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari, caprii, ardeau ca un foc negru sub niște mari sprâncene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Evola ține să remarce cât de profundă este gândirea celui dintâi atunci când spune că îndrăgostiții trăiesc între vis și moarte 65. Veșnic îndrăgostit, așa cum l-a surprins Caragiale în însemnările sale, Eminescu trăia în absolut viața morții: Suflet mort, zâmbiri senine/ Iată eu66; pe de altă parte, viața și opera lui sunt țesături atât de dense și care se întrepătrund atât de mult, încât, adesea, ele se confundă: Căci iubirea mea și viața-mi nu sunt lucruri osebite 67. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Cu glas de aur aerul tremurând/ Din iarbă florile-auzeam crescând 200. Asociat cu sunetul clopotului, îngerul iubirii urcă spre cer, generând senzații muzicale prin excelență: Iar prin cerul meu cu raze plutești îngere rosalb/ Cum cântarea cea de clopot prin senina noapte trece 201. Proza eminesciană însăși întărește în imagini convingătoare și pline de melancolie acea senzație a liniștii de dinaintea serii, la care clopotul contribuie plin de muzicalitate: Încet, încet painjinișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cunun căzânde jos206. Adesea, imaginile poetice eminesciene se constituie drept comuniuni ideale între cer și pământ: piramidele-nvechite/ Urcă-n cer vârful lor mare207, iubitul se cufundă în stele/ Și în nori și-n ceruri nalte 208, ceru-i câmpie senină/ Cu râuri de lapte și flori de lumină, iar norii cei negri par sombre palate/ De luna regină pe rând vizitate 209. Imprecații dramatice, ca cele din Mortua est!, translează în miezul bolții cerești eternitatea morții, plină de cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
raiul tinereții: O rai al tinereți-mi, din care stau gonit!/ Privesc cu jind la tine asemeni lui Adam222. Dualitatea cer-pământ (apă) este laitmotivul prozei fantastice; fie că este vorba de lacul din lună, ori de cel pământean, de cerul senin sau cel înnoptat, aceste două elemente apar întotdeauna în indestructibilitatea lor: Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumuri 223, ca apoi, într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
În operă totul visează și se visează, iar visul omenesc nu poate fi altceva decât o parte infinitezimală a eului cosmic. Atunci când în Epigonii se referă la înaintașii săi, poetul se cufundă ca într-o mare de visări dulci și senine 239. Așadar, visul nu-i un simplu cuvânt între altele, el este o stare care face parte integrantă din structura poeziei, impunându-i viziuni de o frumusețe aparte, dureroase câteodată, așa cum se întâmplă în Mortua est!, spre exemplu: Un sunet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un zbor lin, diafan. Iubirea însăși este starea de plutire narcotică, din care iubiții nu pot ieși niciodată: Lumina stinsului amor/ Ne urmărește încă273; Iar prin cerul meu cu raze plutești îngere rosalb 274; De mult sburai tu în lumi senine/ De nu iubiai 275. Anii înșiși se mișcă în versuri ca păsările cerului: Sburat-au ani ca stoluri lungi pe șesuri 276, se spune într-o variantă la Trecut-au anii... Încet se deplasează și luna, tocmai pentru că în esența ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
efort. Mama mea publica și ea literatură pentru copii (în "Iașul literar" și în revistele pentru cei mici), iar odrasla, nu-i așa, încerca să se înscrie în plutonul literaților. Începusem, la Vatra Dornei, teribila dramă intitulată "Furtuni sub cer senin" și Luca, profesoral, mi-a dat primele indicații... tehnice: "îndoaie foaia pe lung, că replicile-s scurte si hârtia-i scumpă". Totul s-a năruit când Sfatul Popular, măsurând metrii pătrați de pe str. Parcului 37, a considerat că există niscaiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
aplicat pravila care nu cuprinde nimic despre vise. Căci pravila criminală, după cum știm, e încă nedesăvârșită! Dar, iată versurile poetului: O temniță-adâncă îmi e locuința. Prin dese, prin negre zăbrele de fier, O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață, e umed pământul; De ziduri, de lanțuri, eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, La temniței poartă nădejdea-am lăsat. Și simt chinuire
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
afla școala, o clădire veche, înaltă, dreptunghiulară, cu ferestrele mari, cu acoperișul din tablă zincată. O alee de brazi ducea spre intrare. Lângă peretele de miazăzi, în curtea școlii, era o scenă impozantă și serbarea începuse deja sub un cer senin, blând, îmbietor. Am intrat și noi în curtea școlii, printre spectatori. Le-am zărit și pe colegele pe care voiam să le vizităm. Ne-am vorbit prin semne, apoi ne-am înțeles să rămânem până la sfârșitul programului, după care am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
i se vedea nici cicatricea, nici umărul stâng mai ridicat decât celălalt cu un obraz feciorelnic, rozalb, ca un Făt-Frumos, ținând în mâna stângă, ridicat în sus, un paloș, de deasupra căruia își lua zborul un porumbel, spre un cer senin, siniliu, primăvăratic. Morala: Asta era în esență definiția realismului socialist realitatea urcată pe-un cal alb și privită dintr-o parte... Doamne! În câte feluri se poate prezenta realitatea istorică! COLEGA DE BIROU, ELVIRA -1 Zilele trecute, dorind să verific
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
amiază cu acceleratul de la Suceava la Timișoara, iar a doua zi la orele 7 eram în gară, dormiți, odihniți. Ne-am lăsat geamantanele la bagaje și sprinteni am pornit-o prin oraș, spre centru. Era o zi cu soare, frumoasă, senină, îmbietoare. Mai cald ca la Suceava. Orașul curat, elegant, ademenitor, necunoscut încă pentru amândoi, ca o carte ce te-ndeamnă s-o răsfoiești, s-o citești, să-ți ofere lucruri noi. Am pornit-o încet, la pas, fără o țintă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în Bucovina a NSDAP-ului (Partidul Național Socialist Muncitoresc German) din Germania. Dar casa noastră era frecventată de români, ucraineni, poloni, evrei, fără să se facă vreo diferențiere sau fără să existe vreun resentiment față de ei. Îmi amintesc de seratele senine la care limbile de conversație se succedau ca și băuturile. Una dintre tipurile de muzică favorite în familia noastră era muzica populară română. În toamna anului 1939 tatăl meu oferea azil la trei soldați în uniformă poloneză (loc de dormit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
dar de-acum se specializase definitiv În șlefuirea diamantelor. Soarta i s-a luminat, e de râs, râde chiar. Râsul lui e un jet puternic de apă curată În stare să spele zgura atâtor eșecuri. Mi se pare neverosimil de senină fața asta nebărbierită și mocofănoasă. — E foarte bine că Înveți, dragul meu. Învățătura e un lucru bun. Îmi pare rău că pe mine unul nu prea m-a dus capu’. — Vezi bine, Relule, că nu pe oricine-l duce. — Prietene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
la văru' Laur, și Andrei Îmi făcea semn cu degetul la buze, ssssst, tânjea și ăsta după liniște, ca pentru muții și surzii la care ne adusese ca să ne scoată de unde chiar el ne băgase, dar spre deosebire de mine se vedea senin și Împăcat și dispus să ne cânte-n strună până mâine dimineață. — Nu se compară Steluța cu Leontina. Steluța nu aude și nu vorbește deloc. Poți să tragi cu tunu’ lângă ea, da’ dac-o vezi cum e și cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
afară am observat că aveam pe mine canadiana lui Hansi, iar Andrei se echipase cu geaca lui Carol. Am rămas așa, fiindcă ei oricum erau În niște pulovăre groase și afară ne Întâmpina o vreme ca de primăvară. Din cerul senin năvălea o lumină mare și amețitoare. Toată lumea era o intensitate de verdeață și răcoare. Cine știe de când o fi Început Revoluția? Salvele de tun hâțână cerul deasupra scăfârliilor noastre, dimpreună cu simfonia furibundă a rafalelor de mitralieră, și iarăși alergăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
O să ieșim din nou, spuse, dacă n-or să facă... - N-am apucat atunci să te-ntreb, Carole, tu ești de meserie electromecanic? Te-am tot văzut cu instrumente d-astea. - Sunt electromecanic de comuniști, replică el Îndârjit și totodată senin. Le conectez circuitele la cazanu’ cu smoală. Exemplifică ritmând ciocăniturile În ciment și scandând În surdină: Jos co-mu-niș-tii... Jos co-mu-niș-tii... Muiștii! Dacă nu fac ce spunem noi, o să le dăm iarăși foc! - Ei au făcut ce-au știut, am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
PROLOG ȘAIZECI DE ANI AU TRECUT DE-ATUNCI..! 2008 ... Pe la jumătatea lui septembrie Era într-o sâmbătă, la aproape o săptămână de la Înălțarea Sfintei Cruci. O zi de toamnă frumoasă și senină. Din copaci se scuturau frunzele arămii, așternându-se pe cărări, foșnind ca un cântec trist... abia auzit. Și în Grădina publică din Copoul Iașului, venise toamna ca un prăpăd... Aleile erau așternute cu frunze veștede aduse de vânt, cu niște
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
glas... Omul cunoștea linia cu ochii închiși, lucrase la „chefere”... Odată cu răsăritul... intram în București... Era marți, memorabila zi de 4 aprilie.. În Gara de Nord, „Poarta de fier”, a Bucureștiului, era o forfotă de neînchipuit... Zi frumoasă de primăvară, cu cer senin și soare mult încă de dimineață. Cei dintâi muguri se aninau de ramurile liliacului... Pe cer, sus de tot, norii pluteau ca niște grămezi de puf alb. În văzduh era o pace dulce... În dimineața aceea toate păreau mai frumoase
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Duminică, 6 august... „Schimbarea la Față a Domnului”... Puii de berze își încercau forța aripilor pentru a porni în zbor spre miazăzi... Semn, că a venit toamna. În anul acela, toamna se prevestea lungă și frumoasă. Seară de vară, seară caldă și senină. Cerul era plin de stele. Forfota zilei în sat s-a potolit. Noaptea cuprindea încet-încet... tot înconjurul. Elevii seminariști stăteau în jurul focului... Focul pâlpâia în fum, și din când în când, împroșca văpăi într-o ploaie de scântei dănțuitoare. Toți
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]