6,281 matches
-
care se transformă în necesități“, de „muncă din necesitatea materială a unei opere, din vanitate“, iar marele proscris se revolta împotriva acelei judecăți. Puțin mai târziu, în altă scrisoare - de la Grenchen, la 14 mai 1835 - îi scria: „Sunt ore, ore solemne, ore ce mă trezesc pe zece ani, ore în care ne văd pe noi; văd viața; îmi văd inima și-o văd și pe-a celorlalți, dar apoi,... mă-ntorc la iluziile poeziei.“ Poezia lui Mazzini era istoria, istoria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fân, a rugi de zmeură și a dragoste senină. A dragul tatei de mine și al meu de el. Într-o seară stăteam sub viță, la un vin alb, cu el și cu prietena mea de suflet, Eva. A turnat solemn în pahare și ne-a zâmbit misterios, ca un pașă: - Dragele mele, eu la toamnă împlinesc 70 de ani. Știți că am fost toată viața afemeiat, da’ un afemeiat de-ăla care iubește și înțelege femeile, nu le bifează, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
te strivea încrederea reciprocă. Atunci am obținut permisul de toate accesele în 24 de ore și doar pe declarații de încredere. Azi i-am dus și mocofanului de la piscină un To whom it may concern pe care a păstrat-o solemn după ce mi-a luat taxa de membership. Lunea și miercurea mă aduce seara acasă Cristina și nu îmi e așa urât pe drum încoace și, desigur, nici teamă. Uneori e și singurul timp din zi când vorbesc cu cineva. Relu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o poruncă divină constă în faptul că a doua a trebuit trecută în scris, deși cu lamentabilele rezultate care se cunosc, și, în plus, că, dacă se grăbea așa de tare, putea să se care, expresie cam grosolană care contrazicea solemna declarație făcută numai cu câteva zile în urmă, când le promisese fiicei și ginerelui că va merge să stea cu ei în Centru dacă Marçal va fi promovat, dat fiind că mutarea va face imposibilă menținerea în funcțiune a olăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
plăcute, câteva proaste, și avem noroc când toate sunt așa și așa, Am intrat în casă, nu era decât mama, tata nu sosise, am explicat de ce am venit, și ca să înviorez conversația mi-am luat un aer în același timp solemn și vesel ca să-i anunț că le voi face mâine o mare surpriză, Și apoi, Ești în stare să ghicești care a fost răspunsul mamei mele, Darurile mele divinatorii nu bat așa departe, M-a întrebat dacă marea surpriză e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la pământ și le calcă În picioare, urlând, În dialectul său turco-mongol din Kashgar, potopuri de sudălmi răsunătoare. Potrivit obiceiului, suveranii poartă trei, patru, uneori șapte veșminte brodate, unul peste altul, pe care le leapădă În cursul zilei, așezându-le solemn pe spatele celor pe care Înțeleg să-i cinstească. Procedând așa cum tocmai o făcuse, Nasr Han Își manifesta intenția de a nu răsplăti, În acea zi, pe nici unul din numeroșii săi oaspeți. Aceea trebuia să fie, totuși, o zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să fie, totuși, o zi de sărbătoare, ca la fiecare vizită a suveranului la Samarkand, dar bucuria s-a stins din primele clipe. După ce a străbătut calea pavată cu dale, care urcă dinspre râul Siab, hanul și-a făcut intrarea solemnă prin Poarta Buhara, situată În nordul orașului. Surâdea cu toată fața, ochii săi mici păreau mai adânciți În orbite, mai oblici ca niciodată, pomeții săi reflectau sclipirile chihlimbarii ale soarelui. Și apoi, dintr-odată, dispoziția i s-a schimbat. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Bagdadul, proclamându-se protector al califului, obținând din partea acestuia titlul de „Sultan, Rege al Răsăritului și la Apusului“, căsătorindu-se chiar, la șaptezeci de ani, cu propria fiică a Cârmuitorului Dreptcredincioșilor. Spunând aceasta, Omar s-a arătat admirativ, un pic solemn, poate, dar Djahane izbucnește Într-un râs cu totul lipsit de respect. El o privește, sever, jignit, neînțelegând această ilaritate neașteptată; ea se scuză și Îi explică: Când mi-ai vorbit de această căsătorie, mi-am amintit ce mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
explică: — Trebuie trimis câte un emisar În fiecare provincie, trebuie făcute calcule lungi. Din mila lui Dumnezeu, imperiul este imens, va fi greu de terminat acest raport În mai puțin de doi ani. Dar Hasan se apropie cu un aer solemn: — Îi făgăduiesc stăpânului nostru că, dacă-mi pune la dispoziție mijloacele, dacă poruncește ca toate documentele divanului să-mi fie Încredințate, Îi voi prezenta un raport complet de azi În patruzeci de zile. Vizirul vrea să răspundă, dar Malik Șah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Împiedice pe el să ne ucidă? Cadiul nu știe ce să spună. Nizam suspină. Urmează o scurtă tăcere stânjenitoare. — Ce ne sfătuiești să facem? Nizam este cel care pune Întrebarea. Abu Taher are ideea pregătită, o enunță cu Încetineala declarațiilor solemne: — E vremea ca steagul selgiucizilor să fluture deasupra Samarkandului. Chipul vizirului se luminează, apoi se Întunecă. — Cuvintele tale cântăresc cât greutatea lor În aur. De ani de zile nu Încetez să-i repet sultanului că imperiul trebuie să se Întindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a ucide. Ucidem pentru a ne apăra, murim pentru a converti, pentru a cuceri. Cucerirea este un scop, apărarea nu e decât un mijloc.” De acum Înainte, asasinatele vor avea loc de preferință vinerea, În moschei și la ceasul rugăciunii solemne, În fața poporului strâns laolaltă. Victima - vizir, emir, cleric - sosește, Înconjurată de o strajă impunătoare. Gloata este impresionată, supusă și admirativă. Trimisul din Alamut se află acolo, undeva, sub cea mai neașteptată deghizare. Membru al gărzii, de exemplu. În clipa când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pufneau pe ascuns, dar chipul mamei exprima gravitatea sacrificiilor rituale. Așezându-mi buzele, cu cea mai mare pudoare de pe lume, pe un sfârc, apoi pe celălalt, m-am supus. Ea se acoperi atunci, fără grabă, rostind pe tonul cel mai solemn: — Prin acest gest, ai devenit fiul meu, ca și cum te-ai fi născut din carnea mea. Apoi, Întorcându-se către fiicele ei, care Încetaseră să mai râdă, le aduse la cunoștință că, de-acum Înainte, trebuia să se poarte cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
apărarea Tabrizului, avându-l În frunte pe un anume domn Dieulafoy, distins orientalist; același elan se găsi la Londra, sub președinția Lordului Lamington; Încă și mai important, principalii conducători șiiți, aflați la Karbala, În Irakul otoman, se pronunțară, În chip solemn și lipsit de echivoc, În favoarea Constituției, desolidarizându-se de mullahii retrograzi. Tabrizul triumfa. Dar Tabrizul era pe moarte. Incapabil să facă față atâtor rebeliuni, atâtor renegări, șahul se agăța de o idee fixă: trebuia doborât Tabrizul, originea răului. Când orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu tir rapid, el reuși să păstreze controlul asupra câtorva cartiere din centru. Luptele continuară, cu Înverșunare, până pe 16 iulie. În acea zi, la ora opt și jumătate dimineața, șahul veni să se refugieze la legația rusă, Însoțit, În mod solemn, de cinci sute de soldați și curteni. Acțiunea sa echivala cu o abdicare. Comandantul cazacilor n-avea altă cale decât să depună armele. Jură să respecte, de atunci Înainte, Constituția și să se pună În slujba Învingătorilor. Cu condiția ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și că aceasta din urmă avea având ultimul cuvânt. Dar prima sarcină a noilor conducători era aceea de a reconstrui Parlamentul: clădirea a fost Înălțată din propriile-i ruine și s-au organizat alegeri. Pe 15 noiembrie, tânărul șah inaugură solemn cel de-al doilea Majlis din istoria persană. Cu aceste cuvinte: „În numele lui Dumnezeu, Cel care dăruiește Libertatea, și sub oblăduirea tainică a Preasfântului Imam al Timpului, Adunarea națională consultativă se deschide cu bucurie și sub cele mai bune auspicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bune? Îmi regăsesc suflul, ridicându‑mi privirea spre ea. Adică, pot... să merg și eu? — Îhâm, zice fata. E pe bune. Dar ține doar o zi. — O zi? Inima îmi trepidează, a panică. Doar o zi? — O zi, afirmă fata solemn. Mă uit la celelalte fete și toate dau din cap în perfect acord, aprobând‑o. — Reducerile de mostre apar pe neașteptate, îmi explică una dintre ele. — Pot să fie oriunde. Pur și simplu, apar peste noapte. — Pe urmă gata. Dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sarcina să întrețină moralul oamenilor. Aceștia păreau să fie încântați să-l vadă țopăind și apucând sfoara albă. Lambert numea jocul, ăsta: alintarea motanului. Foarte conștiincios, făcea tot ce putea să-i smulgă navigatorului un zâmbet. Oamenii sunt atât de solemni câteodată. Era o funcție anevoioasă pentru un motan; dar el nu renunță, tot gândindu-se la un șoarece dolofan. ― Ce părere ai? zise Brett privindu-și colegul. Parker ajustă un control, șterse sudoarea care i se scurgea pe frunte. ― E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
repetă. ― Ce-a fost? strigă Dallas. Ca un răspuns, se auzi apelul intereomului. ― Parker? ― Dar, eu. Avem niște probleme. ― Serioase? ― Motorul tribord e supraîncălzit. Apreciază și singur. ― Îl puteți regla? ― Glumești. Îl închid complet. ― Nouă compensație de accelerație inegală, anunță solemn Ripley. ― Să ne ții întregi până ajungem dincolo de dublu zero, îl rugă Dallas în intercom. ― Dar ce credeți că facem noi aici? răspunse Parker. Și puse punct conversației. O schimbare sensibilă în mugetul motoarelor se auzi și pe pasarelă. Nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
această macabră ceremonie ― acest marș lent și penibil spre sasul principal ― îi întristă profund. Se consolară zicând că făcuseră tot ce le-a stat în putință. Înghețarea corpului și transportarea pe pământ unde ar fi avut parte de funeralii mai solemne era o posibilitate pe care o luaseră în considerare, dar prin capacul transparent al congelatorului l-ar fi văzut tot timpul. Nu era cel mai indicat spectacol, în situația în care se aflau... Era mai bine să termine odată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
năucul Anatol, ghinionist și zurliu și fără un sfanț, ca și țara lui zurlie și fără sfanț și fără noroc. Din bulevard spre dreapta și iar spre dreapta. Laterală liniștită. Arbori, zumzet neauzit, tăcere tenebroasă. Poarta grea de fier, trepte solemne. Clădire princiară, bolți, ogive, piatră lemn oțel, ferestre severe și coloane și policandre, cunoaștem decorul. Apasă butonul soneriei pe care scrie Dr. Marga. O fi stând deja pitită după ușă tanti Jeny, pacienta, devenită bona lui don’ doctor, o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lipsită de autori, dulcissime frater, asta e. Se scotocește în buzunarul pantalonilor de catifea. Scoate un mototol de hârtie subțire, lucioasă. I-l întinde lui Marga. Marga nu observă sau nu vrea să observe, tocmai își șterge ochelarii. Tolea așază, solemn, ghemul de hârtie pe măsuță, lângă pahar. — Ce miroase? Ce dracu’ miroase aici? Iar a făcut bunicuta musaca, te pomenești că iar avem musaca... — Nu miroase a nimic, ți se pare. — Cum să nu miroasă, miroase de te trăsnește. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ar fi putut roti, nu era nici o primejdie, n-ar fi avut de ce să-i fie frică de Vasile. Dar încremenise, țintuit, nu se putea mișca... nici când a auzit pași apropiindu-se. Nu s-a clintit și ce pași solemni avea, dintr-odată, schizofrenicul ăla șiret și slugarnic! Pas pedeapsă, de procuror. Ca un părinte pedepsitor și țeapăn, așa se apropia nebunul. Vasile ajunsese în spatele lui Tolea. Se oprise, lipit de spinarea încovoiată a profesorului Anatol Dominic Vancea Voinov. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fie și pe scaun. Te strângi bine de scaun, legi centura, te apuci zdravăn de spătar, nu mai poți fi smuls. Da, da, așa e bine, închise deschise ochii. Se tot întuneca, închise ochii, decorul se luminase, brusc: somptuoasa sală solemnă de judecată. Consiliul de Cultură Model și Educația Handicapatilor. Comitetul pentru Refugiații Nevrotici. Oficiul de Securitate a Gândirii. Sase bărbați lustruiți. Cel din capul mesei își trecuse micuța palmă albă plină de pistrui prin părul rărit, blond. Deschisese dosarul, închisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sau niciodată, ca acum. O seară senină și rece, ca acum. Prospețime și pace. Tolea se apropiase de fereastră și privea strada. O stradă pustie, curată, pe care avansa, lent, un tânăr șchiop, în urma unui pletos câine afgan. Un câine solemn, aristocratic, auriu. Strada tăcută, perfect repaus, câinele perfect absent, tânărul șchiop, într-o pelerină groasă de lână neagră, atârnându-i până aproape de pantofi. Se rotise spre interiorul camerei, să revadă biblioteca. Perete înalt, plin de rafturi înțesate de cărți. Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
simțea. Tolea stătea întors cu spatele, să nu-l vadă, dar a simțit când musafirul avusese o ultimă ezitare și se oprise. Nu mai scârțâiau nici ușile, totul se oprise. Ușile iarăși scârțâiau, rămăsese aprinsă lampa mică de la casetofon, pașii solemni ai străinului se apropiau din nou. Da, umbra ajunsese din nou în spatele său, lipită de spatele său. A durat mult puțin, greu de spus. Era palid ca un mort și a tot așteptat așa, încremenit, până s-a convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]